ACASĂ / ARTICOLE / SPORT / MIHAI FLAMAROPOL SPORTIVUL CARE S-A ÎMPĂRȚIT ÎNTRE DOUĂ MARI PASIUNI: FOTBAL ȘI HOCHEI

MIHAI FLAMAROPOL SPORTIVUL CARE S-A ÎMPĂRȚIT ÎNTRE DOUĂ MARI PASIUNI: FOTBAL ȘI HOCHEI

MIHAI FLAMAROPOL
SPORTIVUL CARE S-A ÎMPĂRȚIT ÎNTRE
DOUĂ MARI PASIUNI: FOTBAL ȘI HOCHEI

Când spui Mihai Flamaropol, gândul zboară spre bătrânul patinoar din București, ajuns în paragină și a cărui reconstrucție a început în primăvara acestui an. Poate nu toți știu, însă, de la cine provine numele patinoarului. Mihai Flamaropol a fost un sportiv pentru care cuvântul vacanță nu a existat. Din primăvară și până în toamnă juca fotbal, iar când venea iarna, își punea patinele în picioare, își lua crosa și practica hocheiul. Mai mult, se poate lăuda cu performanța de a fi reprezentat România la ambele discipline! Mai târziu, când vârsta l-a obligat să renunțe la activitatea de sportiv, s-a dedicat doar sportului pe gheață, devenind antrenor. În același timp, a scris și câteva cărți, povestind din experiența sa de jucător și antrenor.

PRIMUL GOLGHETER AL SEZONULUI POSTBELIC

Mihai Flamaropol a venit pe lume cu puțin timp înainte de a se aniversa un an de la făurirea României Mari: 21 noiembrie 1919. Prima mare pasiune a fost mingea de fotbal. La 12 ani s-a legitimat la „piticii” Gloriei București, unde a jucat până în 1938, când cei de la Juventus București l-au „ochit” și l-au convins să vină la ei. La 17 ani, și-a descoperit cealaltă dragoste: hocheiul. S-a legitimat la clubul Telefoanele și astfel, ani la rând, n-a știut ce e aia vacanță. De când înverzeau frunzele copacilor și până când dădea înghețul juca fotbal, iar apoi, când „sportul rege” intra în „hibernare”, își lua crosa și patinele și schimba gazonul cu gheața. Se descurca la fel de bine și cu mingea de fotbal, și cu pucul.
„În tinerețe, am practicat aceste două discipline sportive cu egală pasiune. Vara eram prietenul bun al balonului rotund, iarna, când îngheța pământul și fulgii invadau stadioanele, mă încălzeam în patinoare în tovărășia crosei și a pucului. Fotbalul mi-a adus zestrea de popularitate, hocheiul i-a asigurat longevitatea. Am fost întrebat în nenumărate rânduri, pe când jucam efectiv, care din cele două sporturi este adevărata mea pasiune. N-am putut răspunde niciodată…”, mărturisea Mihai Flamaropol într-una din cărțile sale, „Amintiri despre fotbal și hochei”.
La echipa „mare” a lui Juventus, Mihai Flamaropol a debutat în 1940. În același an, câștiga titlul de campion la hochei cu Rapid, echipă al cărei căpitan era, la doar 21 de ani! Din păcate, la scurt timp a venit războiul și la noi iar competițiile sportive au fost suspendate. Campionatul de fotbal s-a reluat abia în 1946, iar la finele sezonului, Flamaropol a fost cel mai
bun marcator, câștigând astfel titlul de golgheter al primei întreceri oficiale din România după cel de-al Doilea Război Mondial. Pentru Juventus, însă, au început problemele. Ca urmare a originilor ei burgheze, echipa nu era în grațiile conducătorilor comuniști care veniseră la putere în România.
Clubul a sfârșit prin a fi preluat de Întreprinderea de Distribuție a Petrolului, iar numele i-a fost schimbat în Distribuția. Ulterior, s-a mai numit Competrol, Partizanul Energia și Flacăra, iar din 1952 a fost mutat la Ploiești, devenind Petrolul de astăzi.
Mihai Flamaropol a continuat să joace pentru această echipă până în 1952, când s-a transferat la CCA (devenită, ulterior, Steaua). După două sezoane petrecute la clubul Armatei, a renunțat la activitatea de fotbalist, dedicându-se în exclusivitate hocheiului. Ca practicant al sportului cu balonul rotund, a jucat și patru meciuri în echipa națională a României.

A PUS BAZELE ECHIPEI DE HOCHEI A CCA

Deși a renunțat la fotbal, Mihai Flamaropol a continuat să joace hochei până la vârsta de 40 de ani. În calitate dublă, de jucător și antrenor, a câștigat cinci campionate cu CCA (1953, 1955, 1956, 1958, 1959), echipă ale cărei baze le-a pus chiar el. În februarie 1951, Poiana Brașov a găzduit jocurile mondiale universitare de iarnă, la finele cărora naționala de hochei a României s-a clasat a doua, după Cehoslovacia, și s-a remarcat prin victoria cu 6-3 repurtată în fața Ungariei. „În vara acelui an mă întorceam cu trenul dintr-o vacanță plăcută sub cerul litoralului, în compartiment se afla șeful clubului sportiv militar CCA, Corneliu Mănescu. De la fotbal, discuțiile au trecut la alte ramuri de sport: volei, handbal, box, tenis. La un moment dat, Corneliu Mănescu mi-a spus: «Mi-au plăcut meciurile de la Poiana Brașov. Hocheiul e un sport dinamic, spectaculos…». «De ce nu faceți o secție în cadrul clubului pe care îl conduceți?», l-am întrebat. «Ne-am gândit la asta, în toamnă vom alcătui o echipă. Nucleul îl avem deja, e alcătuit din cei patru ostași de la club…»”, a povestit Flamaropol în cartea „Amintiri din fotbal și hochei”.
Fostul fotbalist de la Juventus l-a convins pe șeful clubului militar să-l angajeze ca antrenor-jucător la echipa de hochei și, ușor-ușor, a reușit să formeze un lot cu care a câștigat cinci titluri de campion. Chiar dacă hocheiștii „militari” au fost nevoiți să se antreneze o bună perioadă pe gheața de la Bâlea Lac, în lipsa unui patinoar adecvat. Abia în 1958 a fost inaugurat patinoarul din București, care avea să-i poarte numele. „Nu regret universul de miraj al balonului rotund, pe care l-am părăsit în favoarea crosei și a pucului, nici lacul Bâlea cu paleta lui de culori infinite, cu lătratul vesel al lui Ulise (n.r. – câinele de la cabana unde erau cazați hocheiștii), cu aventurile noastre montane de la Vârful Paltinului, la piscul Vânătorii lui Budeanu, unde vântul șuiera sinistru, când zăpezile se dezlănțuiau într-un iureș dantesc. Toate au rămas
un basm frumos, unde s-a făurit geneza unei cariere de antrenor…”, mai mărturisea Flamoropol în volumul mai sus amintit.
După ce a renunțat, în 1959, să mai joace hochei, Mihai Flamaropol a devenit maestru emerit al sportului.
A mai antrenat echipele Știința și Dinamo, dar și naționala României.
A dovedit un real talent și ca scriitor, având nu mai puțin de șapte volume publicate: „Hochei pe gheață”, „50 de ani de hochei în România”, „Amintiri din fotbal și hochei”, „Fotbal”, „Fotbal – cadran mondial”, „Fotbal – cadran românesc” și „Însemnările unui sportiv”.
Pe 30 iunie 1985 s-a stins din viață Mihai Flamaropol, descris de Mihai Ionescu, în cartea „101 idoli ai gazonului” ca fiind „înalt, subțire, cu înfățișare de star de cinema, cu un mers ușor legănat, alură de decatlonist, cu o ținută vestimentară ireproșabilă, mereu în pas cu moda”…

MUGUR BĂILEȘTEANU

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Virginia Ruzici, prima jucătoare de tenis din România campioană de Grand Slam

Dacă Ilie Năstase și Ion Țiriac au făcut cunoscut tenisul românesc în lume, la feminin, …

România, prezentă la cea de-a treia mare competiție sportivă a lumii

În toamna acestui an, în perioada 8 septembrie-28 octombrie 2023, Franța găzduiește cea de-a 10-a …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: