Breaking News
ACASĂ / ARTICOLE / MUZEE-EXPOZIȚII-COLECȚII-COLECȚIONARI / MUZEUL COMUNICAȚIILOR ȘI INFORMATICII

MUZEUL COMUNICAȚIILOR ȘI INFORMATICII

MUZEUL COMUNICAȚIILOR ȘI INFORMATICII


Muzeul comunicaţiilor şi informaticii, filială a Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I”, are ca precursor istoric „Expoziţia temporară de tehnică de transmisiuni veche” (folosită în cele două războaie mondiale), organizată în cazarma Fort 3 Otopeni cu ocazia sărbătoririi Centenarului armei transmisiuni în anul 1973 de către Centrul de Instrucţie al Transmisiunilor şi Regimentul 48 Transmisiuni, sub coordonarea Comandamentului Trupelor de Transmisiuni şi cu sprijinul Muzeului Militar Naţional şi al Bazei de R.T.T.
O parte din tehnica de transmisiuni veche, accesoriile de uniformă, regulamentele, instrucţiunile, colecţiile de publicaţii, armele albe şi de foc, etc., au fost selecţionate, preluate în custodie de la Muzeul Militar Naţional şi folosite pentru organizarea, în anul 1975, a „Muzeului regimentului” (muzeu de unitate), conform prevederilor regulamentare din acea perioadă (R.S.I./1973 / O.G. 22/1972, art. 302).

Afectat grav, practic distrus la cutremurul din 4 martie 1977, muzeul a fost reamenajat în anul 1984 în acelaşi spaţiu de aproximativ 200 mp, spaţiu expozitiv, şi a funcţionat pentru această perioadă de timp ca „muzeu de unitate”. Aceeaş i situaţie, la o dimensiune mai redusă, s-a repetat la cutremurele din anii 1986 şi 1990. În cele din urmă s-a renunţat la idea reamenajării muzeului iar obiectele din patrimoniul muzeistic au fost predate la Muzeul Militar Naţional.
În perioada 1998-2000, un colectiv de cadre, sub conducerea comandantului unităţii, reia activitatea de cercetare şi documentare arhivistică, de recuperare a tehnicii şi a materialelor de transmisiuni scoase din funcţiune, declasate şi casate şi reuşeşte realizarea unui nou muzeu, într-un spaţiu mult mai generos, organizat într-o concepţie muzeistică modernă, pe secţiuni tematice şi colecţii, în 8 încăperi distincte.
Acesta a funcţionat ca muzeu de unitate (deşi patrimoniul muzeistic îi permitea abordarea istoriei armei transmisiuni) până în anul 2008, când, prin Raportul nr. A-4722/14.04.2008, ministrul apărării naţionale a aprobat constituirea Muzeului Comunicaţiilor şi Informaticii ca filială a Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I”. La 12 iulie 2013, în prezenţa ministrului apărării naţionale, șefului Statului Major General, a reprezentanţilor structurilor şi direcţiilor centrale ale M.Ap.N. şi S.M.G., a şefului D.C.I., a comandantului C.C.I, a şefilor structurilor de comunicaţii şi informatică de la C.F.A. şi cdm. de armă precum şi a tuturor comandanţilor unităţilor de comunicaţii şi informatică de la nivel R. şi B. (similare), a avut loc inaugurarea „Muzeului Comunicaţiilor şi Informaticii” transformat, reorganizat şi reamenajat într-un nou local (un pavilion distinct cu P+2+S) şi un spaţiu exterior (platou betonat şi spaţiu verde) cu acces pentru public direct din stradă (vechea linie de centură).

În perioada 2008-2013, muzeul a funcţionat în spaţiile iniţiale, dar şi-a extins mult aria preocupărilor şi activităţilor specifice, în special în colaborare cu Muzeul Militar Naţional „Ferdinand I”.
Pavilionul în care este amenajat muzeul oferă condiţii excelente de expunere, într-un spaţiu arhitectural deosebit ce se distinge prin frumuseţea arcadelor şi boltelor, prin ambientarea şi multifuncţionalitatea spaţiilor interioare şi exterioare care permit desfăşurarea unei game diverse de activităţi, de la expunere şi vizitare, reparaţii şi întreţinere, restaurări şi conservări, studierea şi cercetarea fondului documentar până la activităţi de prezentare şi reconstituire a unor momente/evenimente istorice dar şi sesiuni de comunicări ştiinţifice, vernisaje cu caracter aniversar/ evocator/tematic, muzeul dispunând de o sală de festivităţi de 80 – 100 locuri. M.C.I. ca filială a M.M.N „Ferdinand I” este realizat într-o concepţie muzeistică modernă, cu o structură tematică şi cronologică pe secţii/ expoziţii şi colecţii distincte, cu un patrimoniu material şi spiritual singular în armată, prezentat la nivelul celor mai exigente principii metodologice şi tehnici muzeografice, ceea ce îi conferă statusul de lăcaş de istorie şi cultură militară, de educaţie patriotică, civică şi ostăşească, unic în arma transmisiuni/comunicaţii şi informatică.

Gl.mr.(r) ION CERĂCEANU
Asociaţia „Pro-Muzeum”

0%

User Rating: Be the first one !

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

MUZEUL PRESEI MILITARE

La data de 23 iulie 2014, de Ziua Presei Militare Române a fost inaugurat Muzeul …

CASA MEMORIALĂ „PANAIT ISTRATI”

Casa memorială „Panait Istrati” este un muzeu situat în Grădina Publică din centrul Brăilei, inaugurată …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 × two =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: