Breaking News
ACASĂ / ARTICOLE / SFERE DE LUMINĂ / PRAZNICUL ÎNĂLȚĂRII DOMNULUI

PRAZNICUL ÎNĂLȚĂRII DOMNULUI

PRAZNICUL ÎNĂLȚĂRII DOMNULUI

Şi pe când vorbeau ei acestea, El a stat în mijlocul lor şi le-a zis: Pace vouă. Iar ei, înspăimântându-se şi înfricoşându-se, credeau că văd duh. Şi Iisus le-a zis: De ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce se ridică astfel de gânduri în inima voastră? Vedeţi mâinile Mele şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi, că duhul nu are carne şi oase, precum Mă vedeţi pe Mine că am. Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi picioarele Sale.
Iar ei încă necrezând de bucurie şi minunându-se, El le-a zis: Aveţi aici ceva de mâncare? Iar ei i-au dat o bucată de peşte fript şi dintr-un fagure de miere. Şi luând, a mâncat înaintea lor. Şi le-a zis: Acestea sunt cuvintele pe care le-am grăit către voi fiind încă împreună cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în prooroci şi în psalmi. Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile. Şi le-a spus că aşa este scris şi aşa trebuie să pătimească Iisus Hristos şi aşa să învieze din morţi a treia zi. Şi să se propovăduiască în numele Său pocăinţa spre iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim.
Voi sunteţi martorii acestora. Şi iată, Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; voi însă şedeţi în cetate, până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus. Şi i-a dus afară până spre Betania şi, ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat. Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer. Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Şi erau în toată vremea în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu. Amin! (Pericopa evanghelică consemnată de către Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca 24, 36 – 53).

ÎNĂLŢAREA DOMNULUI

Înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos cu trupul la cer, întru slavă şi putere, marchează pentru Biserică încheierea perioadei pascale şi anticiparea evenimentului Cincizecimii. Duhul Sfânt se pogoară peste ucenici pentru că Mântuitorul nostru Iisus Hristos a înălţat firea omenească în lumina şi slava de nepătruns a Sfintei Treimi, devenind un punct de iradiere a harului către toţi oamenii.
Între Învierea Domnului nostru Iisus Hristos şi Pogorârea Duhului Sfânt – Cincizecimea sau Rusaliile, grupul ucenicilor a trecut printr-o etapă pregătitoare, în care mintea le-a fost deschisă, prin arătările minunate ale Domnului Iisus Înviat, pentru a înţelege taina Învierii.
Treptat, ucenicii au fost vindecaţi de necunoaştere şi necredinţă şi au fost deplin încredinţaţi că Iisus Hristos Cel Înviat din morţi nu este o nălucă sau o fantasmă, ci este Mântuitorul care mai înainte fusese răstignit şi îngropat. În cadrul ultimei întâlniri avute cu ucenicii, Domnul s-a înălţat la cer, reînnoind promisiunea trimiterii Duhului Sfânt peste ei, ca „făgăduinţa Tatălui”, moment când „se vor îmbrăca cu putere de sus”.

DOUĂ CRONOLOGII ALE ÎNĂLŢĂRII MÂNTUITORULUI

Înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos este relatată de două ori
de Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, în capitolul 24 al Evangheliei saleşi în capitolul 1 al cărţii Faptele Apostolilor. Cu toate că Sfântul Luca se referă la acelaşi eveniment, în cele două naraţiuni ale sale face nişte diferenţe care exprimă propria interpretare teologică a acestui act mântuitor. În capitolul 24 al Evangheliei sale, Sfântul Luca aşază, din punct de vedere cronologic, Înălţarea Domnului la sfârşitul zilei Învierii, a primei zile a Paştilor. Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca spune că Domnul Iisus Înviat s-a arătat în mijlocul ucenicilor săi, i-a încredinţat de Învierea sa, înlăturându-le orice urmă de îndoială: „Pipăiţi-Mă şi vedeţi că duhul nu are carne şi oase, precum Mă vedeţi pe Mine că am…”.
Apoi, Domnul i-a dus afară pe ucenici spre Betania şi „ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat. Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer”. Tot Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca scrie în capitolul 1, din cartea Faptele Apostolilor, că Mântuitorul nostru Iisus Hristos „s-a şi înfăţişat pe Sine viu după patima Sa prin multe semne doveditoare, arătându-li-Se timp de patruzeci de zile şi vorbind cele despre Împărăţia lui Dumnezeu”.
În această ultimă relatare avem exprimată învăţătura adoptată şi mărturisită de Biserică. Înălţarea Domnului a avut loc la patruzeci de zile după Paşti, când Domnul Iisus Hristos, prin repetate arătări, i-a încredinţat pe apostoli de realitatea Învierii.
Pentru a înţelege intenţia Apostolului şi Evanghelistului Luca, trebuie spus că Evangheliile şi celelalte cărţi biblice nu sunt cronici care prezintă calcule exacte la nivel istoric şi material. Cu alte cuvinte, Biblia sau Sfânta Scriptură nu oferă răspuns la întrebarea câţi paşi sunt de la Ierusalim la Ierihon, ci este preocupată pentru a transmite mesajul dumnezeiesc care decurge din actele mântuitoare realizate de Iisus Hristos.
În Evanghelia sa, Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca leagă foarte mult Învierea de Înălţare, le apropie până acolo încât le aşază în aceeaşi zi, pentru că oferă o interpretare teologică a celor două evenimente.
Pentru Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, Înălţarea, adică întoarcerea Fiului în sânurile Tatălui cu firea umană asumată, trecută prin moarte şi înviere, îndumnezeită prin harul dumnezeiesc, a avut loc în acelaşi timp cu Învierea din morţi, când trupul transfigurat de puterea Duhului Sfânt a trecut la o nouă condiţie eshatologică, plin fiind de slava dumnezeirii.
Potrivit acestei interpretări teologice corecte, Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca aşază în Evanghelia sa Învierea şi Înălţarea în aceeaşi zi.
În cartea Faptele Apostolilor, Sfântul Luca spune că Domnul nostru Iisus Hristos s-a înălţat la cer după patruzeci de zile, pentru că insistă asupra procesului de formare a ucenicilor ca martori ai Învierii şi propovăduitori ai ei în lume, funcţie care, călăuzită de lucrarea Duhului Sfânt, va duce la răspândirea Bisericii. Perioada de patruzeci de zile, când Domnul Înviat s-a arătat, a condus la transformarea lăuntrică a apostolilor pentru a fi mărturisitori direcţi ai Mântuitorului Iisus Hristos şi a Învierii Sale.
Nu înseamnă că apostolii şi ucenicii au căpătat o cunoaştere informativă despre Înviere, ci, în mod deplin şi direct, au făcut experienţa Învierii Domnului prin întâlnirile cu Iisus Hristos Înviat. Mărturia Sfinţilor Apostoli despre Domnul Iisus Hristos Înviat a devenit temelie a Bisericii.
Ultima întâlnire a Mântuitorului nostru Iisus Hristos cu ucenicii şi Înălţarea la cer, prezentate în cartea Faptele Apostolilor, exprimă încheierea activităţii Sale pământeşti şi încetarea modului în care El a fost prezent până atunci în lume. Mântuitorul Iisus Hristos se înalţă la cer pentru a face posibilă venirea Duhului Sfânt peste apostoli şi formarea Bisericii ca sinaxă a oamenilor plini de Duhul Sfânt.
Iisus Hristos Domnul, conform cuvintelor sale: „iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului”, nu s-a despărţit niciodată de Biserică, ci odată cu Cincizecimea s-a inaugurat prezenţă lăuntrică, duhovnicească a Domnului Înviat.
Sfântul Ioan Gură de Aur, interpretând cuvântul „s-a şi înfăţişat pe Sine viu după patima Sa prin multe semne doveditoare, arătându-li-Se timp de patruzeci de zile”, spune că Domnul nostru Iisus Hristos Înviat se arată lumii nu atât cu asemănarea trupească, ci prin puterea Sa, pentru ca să se vădească tuturor slava şi măreţia Sa dumnezeiască. Mântuitorul Iisus Hristos Înviat este acelaşi cu Iisus Hristos eshatologic, Cel care va veni la sfârşitul veacurilor, plin de putere şi de slavă, de aceea icoana Înălţării la cer este identică cu icoana celei de-a doua veniri: „Acest Iisus care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer”.
Părintele Profesor Dumitru Stăniloae spune că Înălţarea a însemnat şi înălţarea firii omeneşti la cer, căci Iisus Hristos este Unul din Treime şi ca Om: „Ce-a însemnat propriu-zis înălţarea lui Iisus Hristos la cer nu putem şti. Ea nu a fost numai o intrare a trupului în lumina dumnezeiască nevăzută de ochii trupului, ca celelalte ascunderi după unele arătări, ci a fost o ridicare reală ca om peste planul din care se putea arăta oricând voia. El s-a înălţat cu umanitatea Sa la suprema îndumnezeire, deasupra spiritualităţii tuturor treptelor îngereşti, ca să fie şi ca Om la dreapta Tatălui. S-a ridicat şi ca om la treapta de Împărat al Împărăţiei omenirii înnoite. Acum a luat şi ca Om toată puterea în cer şi pe pământ”.

POMENIREA EROILOR NEAMULUI

În Biserica Ortodoxă Română s-a rânduit ca de praznicul Înălţării Domnului să se facă pomenirea tuturor eroilor şi a ostaşilor care şi-au dat viaţa pe câmpul de luptă sau în diferite situaţii pentru apărarea credinţei ortodoxe, a patriei străbune şi a demnităţii neamului românesc.
Pornind de la cuvintele Mântuitorului: „Iată, Eu mă duc să vă pregătesc vouă loc şi iarăşi voi veni şi vă voi lua pe voi la Mine, ca să fiţi şi voi acolo unde sunt şi Eu”, Biserica se roagă pentru ca Dumnezeu să odihnească sufletele tuturor celor adormiţi şi în special ale eroilor, care au făcut sacrificiul suprem pentru fraţii lor de neam şi de credinţă. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că Înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos se sărbătorea nu în biserici, ci la mormintele martirilor, acei adevăraţi eroi ai lui Dumnezeu, care au mărturisit credinţa în Iisus Hristos pe timpul cumplitelor persecuţii dezlănţuite împotriva Bisericii creştine.
Reamintim că pomenirea eroilor neamului românesc la praznicul Înălţării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920.
Această decizie a fost consfinţită prin alte două hotărâri sinodale recente din anii 1999 şi 2001, prin care această zi a fost proclamată ca sărbătoare națională bisericească.
Totodată, precizăm că la fiecare Sfântă Liturghie sunt pomeniţi eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român.

SĂRBĂTOAREA SFINȚILOR ÎMPĂRAȚI CONSTANTIN ȘI ELENA

În miezul primăverii, în fiecare an, la data de 21 mai, Dumnezeu a rânduit ca Biserica să prăznuiască pe cele două mlădițe pline de seva Duhului, pe mărgăritarele Bisericii, pe luminătorii și risipitorii păgânătății, pe cei întocmai cu Apostolii cinstiți și lăudați, pe Sfinții Împărați Constantin și mama sa, Elena.
Altfel spus, prin acești sfinți, a lucrat Dumnezeu în lume, slăbind păgânismul și întărind credința creștină. „Pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruiește lumea și aceasta este biruința care a biruit lumea: credința noastră. Cine este cel ce biruiește lumea, dacă nu cel ce crede că Iisus este Fiul lui Dumnezeu?” (I Ioan 5,4-5).
Sfântul Constantin – basileu roman între anii 306-337 – s-a născut la Naissus (astăzi orașul Niș din Serbia), ca fiu al binecredincioasei Elena și al generalului Constanțiu Chlor, care ajunsese Caesar al părții de vest a Imperiului Roman (293-305). După moartea tatălui său, Constanțiu I (25 iulie 306), Sfântul Constantin este proclamat împărat al ținuturilor Galia, Spania și Britania, avându-i coregenți la domnie pe Maximian și pe fiul acestuia, Maxențiu.
În anul 311 se aliază cu cumnatul său, Licinius, noul august în Orient după moartea lui Galeriu, și luptă împotriva lui Maxențiu, pe care îl învinge în lupta de la Podul Vulturului.
Victoria împotriva lui Maxențiu, atribuită ajutorului dat de „Dumnezeul creștinilor”, va decide definitiv eliberarea creștinismului de persecuția romană. Potrivit istoricului Lactanțiu în De mortibus persecutorum (Despre moartea persecutorilor), împăratului Constantin, în noaptea dinaintea luptei cu Maxențiu, i s-a descoperit în vis că va fi învingător, dacă va însemna pe scuturile ostașilor litera X traversată de litera P, adică chrisma, reprezentând primele două litere ale numelui Domnului nostru Iisus Hristos.
La scurt timp după acest eveniment providențial, ca mulțumire adusă lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos, împăratul Constantin a promulgat în anul 313, la Mediolan (Milano), un Edict prin care creștinismul era declarat religie licită, adică permisă. În afară de libertatea deplină de manifestare pentru creștini, această hotărâre mai cuprindea: recunoașterea Bisericii ca persoană juridică, returnarea bunurilor confiscate, precum și acordarea de sume importante din tezaurul statului pentru ridicarea bisericilor și întreținerea episcopilor și a preoților.
Așadar, prin hotărârile și urmările lui, Edictul de la Mediolan a fost de o importanță capitală pentru viața Bisericii și pentru dezvoltarea creștinismului.
Tot în plan religios, la inițiativa și cu cheltuiala împăratului, a avut loc în anul 325, la Niceea, primul Sinod Ecumenic, prin care s-a reglementat, format și s-au proclamat decizii și hotărâri în materie de dogmă, canoane (probleme de disciplină laică și clericală) și cult.
Istoria atribuie Sfântului Împărat Constantin și construirea a numeroase biserici: la Roma, biserica Sfântul Petru și cea din Lateran; la Constantinopol, bisericile Sfinților Apostoli, Sfânta Sofia și Sfânta Irina; la Ierusalim, sub directa purtare de grijă a Sfintei Împărătese Elena, biserica Sfântului Mormânt, căreia i se atribuie și descoperirea Sfintei Cruci, precum și Biserica Înălțării de pe Muntele Măslinilor; la Betleem, Biserica Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos.
În plan administrativ, Sfântul Împărat Constantin se evidențiază prin mutarea noii capitale a Imperiului, de la Roma la Constantinopol – vechiul Bizanț, cetate restaurată care moștenește instituțiile politice ale vechii Rome, dar și tradițiile culturale și spirituale ale Răsăritului.
Din rânduiala lui Dumnezeu, la scurt timp după Paștele anului 337, Sfântul Constantin s-a îmbolnăvit, iar episcopul Eusebiu l-a botezat. Trebuie precizat faptul că amânarea Botezului de către Sfânt până înainte de sfârșitul obștesc s-a făcut din rațiuni pur diplomatice care, în contextul lărgit al istoriei antice, și-a făcut cunoscute roadele în generațiile următoare.
Drept aceea, „mulțumire fie adusă lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Iisus Hristos și descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoștinței Sale!” (II Corinteni 2, 14).
Binecuvântat ești Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce prea înțelepți pe pescari ai arătat, trimițându-le lor Duhul Sfânt, și printr-înșii lumea ai vânat, iubitorule de oameni, slavă Ție.

Dr. STELIAN GOMBOŞ

0%

User Rating: Be the first one !

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

TRANSFER ANTROPOMORF (II) – ICONICUL ARHETIPAL

TRANSFER ANTROPOMORF (II) – ICONICUL ARHETIPAL – Inițial, omula fost făcut după chipul și asemănarea …

Transfer antropomorf – Antropologie creștină

Transfer antropomorf – Antropologie creștină – Chip după Arhetip Antropologia creștină este studiul despre om, …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 × 4 =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: