ACASĂ / ARTICOLE / LA ÎNCEPUT DE DRUM - VIAȚA STUDENȚEASCĂ / VIAȚA STUDENȚEASCĂ, SPECTACULOASĂ, DIN ACADEMIA DE POLIȚIE „ALEXANDRU IOAN CUZA“

VIAȚA STUDENȚEASCĂ, SPECTACULOASĂ, DIN ACADEMIA DE POLIȚIE „ALEXANDRU IOAN CUZA“

VIAȚA STUDENȚEASCĂ, SPECTACULOASĂ, DIN
ACADEMIA DE POLIȚIE „ALEXANDRU IOAN CUZA“

 

Cu nimic mai prejos decât viaţa studenţească din oricare altă Facultate din România, activitatea universitară interioară din Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” este extrem de captivantă şi chiar spectaculoasă, studenţii de aici fiind interesaţi nu doar de pregătirea pentru profesia aleasă, ci având şi frumoase preocupări ştiinţifice, sportive, culturale etc. De aceea, ne-am propus ca, începând cu acest număr, să facem o scurtă incursiune în intimitatea vieţii studenţeşti din această prestigioasă instituţie de învăţământ superior, încercând a surprinde unele aspecte mai deosebite şi în special simţăminte şi năzuinţe ale tinerilor, viitoare cadre de răspundere ale administraţiei ţării.
Din multitudinea de studenţi remarcaţi în diferite domenii din afara facultăţii, am ales pentru acest număr al publicaţiei noastre o studentă din anul III (terminal) de la specializarea Poliţie de Frontieră, membră a echipei culturale a instituţiei, Ştefana Ioana Popa, reprezentativă pentru spiritul tineresc, a cărei confesiune literară o prezentăm în cele ce urmează
.

HORAŢIU MĂNDĂŞESCU

 

„Dacă îţi doreşti să fii un campion, învaţă sa lupţi şi să crezi în puterile tale chiar şi atunci când nimeni altcineva nu o face!” Eu… Popa Ştefana, o simplă studentă a Academiei de Poliţie, am ales să încep cu acest citat deoarece am simţit faptul că de-a lungul timpului mi-a presărat paşii. Poate cea mai frecventă întrebare pe care am întalnit-o în ultimii 4 ani a fost: „De ce ai ales Academia de Poliţie?”. Am să încerc să expun în câteva rânduri modul în care a luat naştere această dorinţă. Eram prin clasa a 12-a… pierdută printre cărţile de matematică şi informatică, printre speranţe şi visuri… Am urmat profilul „mate-info intensiv, intensiv limba română, intensiv matematică şi implicit intensiv fizică”. La noi, totul era intensiv! Aveam 19 ani pe atunci şi mă gândeam serios că a sosit momentul să mă decid cu privire la viitorul meu. Totul era cumva neclar. Făceam sport de performanţă de mai bine de 8 ani şi deşi am obţinut nenumărate titluri la campionate alături de trupa „Future M&Q-Oradea” şi eram coordonate de un antrenor extraordinar, care a dat în permanenţă dovadă de profesionalism, eu nu eram sigură că aş vrea să urmez această cale. Dânsul pentru mine, la acel moment, însemna viaţă, inspiraţie, luptă şi cu toate acestea, simţeam că viitorul meu nu se rezumă la asta.
Mi-am rezervat timp pentru a adopta o decizie corectă. La bunici fiind, stăteam pe o bancă din curtea veselă, plină de flori şi mă întrebam: „Oare ce anume îmi doresc de la viaţă? Ce aşteptări am de la mine? Ce aş putea oferi acestei lumi, pentru a fi o lume mai bună?”. Cuvinte puţine dar cu un sens atât de bogat: dreptate, patriotism, muncă, devotament, seriozitate, dorinţă! Toate acestea m-au determinat să aleg locul în care sunt acum. Nu puţini au fost cei care au spus: „Aceasta nu este o muncă pentru femei!”, „Este foarte greu să intri la această facultate”, „Timpul e foarte scurt şi ai foarte mult de învăţat”, „Este foarte greu să lucrezi cu oamenii, Ştefana!” etc. Într-adevăr… Timpul este ireversibil, iar pentru a intra la această facultate trebuie să depui un efort extraordinar, atât fizic, cât şi psihic şi să utilizezi timpul pe care îl ai la dispoziţie într-un mod cât mai util, să profiţi de fiecare moment liber şi să munceşti mai mult şi mai mult. Da…. Este drept că… Nu e uşor să intri la această facultate, iar pe undeva acest lucru mi se pare firesc. Orice realizare se obţine prin muncă, seriozitate şi devotament. Nu este o muncă pentru femei (susţin unii) şi cu toate acestea, femeile au o putere deosebită de muncă şi de asimilare a informaţiilor. În final… orice lucru este posibil atât timp cât îţi doreşti lucrul respectiv din toată inima. Mă bucur că am luat această decizie şi sunt nespus de fericită că am reuşit să îmi ating acest ideal fără a fi influenţată vreo clipă de cei apropiaţi. Am fost acea promoţie care şi-a desfăşurat activitatea pe o perioadă de 3 săptămâni la Drajna. Oare aţi auzit de „fioroasa” tabără de la Drajna? Pot să spun că a fost o experienţă extraordinar de benefică. La Drajna am învăţat ce înseamnă să munceşti cu adevărat de la orele 05:30 dimineaţa până la orele 22:00, cu pauzele de rigoare. Am întâlnit oameni puternici, dornici de muncă şi demni de respect, care nu se plângeau niciodată deşi sudoarea le curgea pe frunte de ore întregi. Am învăţat ce înseamnă organizarea cu adevărat. Drajna nu a fost o tabără înspăimântătoare… A fost o tabără care ne-a ajutat să ne dezvoltăm abilităţile noastre de viitori ofiţeri din toate punctele de vedere. Nu regret nicio clipă că am luat această decizie şi le mulţumesc părinţilor şi prietenilor apropiaţi pentru sprijinul şi încrederea acordată. Acum… după aproape 3 ani de când îmi desfăşor activitatea aici, ţin să vă spun că muncesc mult mai mult, învăţ mult mai mult, am devenit un om mai organizat şi mai atent din multe perspective, am continuat să practic dansul şi chiar am întemeiat o trupă de dans aici, în Academia de Poliţie, trupă cu care am participat la diverse concursuri unde am obţinut nu o dată locul întâi. Am cunoscut oameni extraordinari în această curte, oameni devotaţi profesiei lor, care ne-au sprijinit în orice iniţiativă a noastră. Academia m-a determinat să fiu un om mai puternic şi mai responsabil, m-a ajutat să înţeleg faptul că dacă îţi doreşti să fii un „campion”, trebuie să înveţi să munceşti până la refuz deoarece nimeni nu o să te împingă de la spate şi nimeni nu o să trudească în locul tău, trebuie să lupţi mai mult şi să nu renunţi atât de uşor, dar mai presus de toate, trebuie să ai încredere în tine şi în puterile tale! Să nu îţi fie frică să lupţi pentru drepturile tale şi să îţi valorifici cunoştinţele pentru că frica este cea care distruge cele mai multe visuri şi speranţe. Înainte să încep pregătirile pentru Academia de Poliţie, când le-am împărtăşit părinţilor mei dorinţa mea de a ajunge aici, mi-au spus astfel: „Nu va fi uşor. Deloc! Dar să nu îţi fie teamă nicio clipă! Tu poţi! Iar noi suntem lângă tine!”. Să spun „sunt fericită că am reuşit şi că sunt aici” ar fi prea puţin, dar pot să spun că îmi amintesc de zilele în care mă rugam la Dumnezeu să am tot ceea ce am astăzi.
Eu, Popa Ştefana, o simplă studentă a Academiei de Poliţie căreia la începutul anului I îi tremura vocea şi se emoţiona când cânta imnul, o simplă studentă care atunci când a îmbrăcat pentru prima oară uniforma i-a tresărit sufletul de bucurie, sunt mândră că am făcut acest legământ, iar în sufletul meu sunt convinsă că această meserie mă reprezintă. Aştept cu nerăbdare să îmi finalizez studiile deoarece cariera noastră abia atunci începe!

ŞTEFANA-IOANA POPA

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

COSTIN DOBRIN – NOUL EINSTEIN DIN CONSTANȚA

Dacă treceţi prin Constanța şi dacă admiraţi marea vă vom oferi o informaţie interesantă: acolo, …

ALEXANDRU BOLOGA – NEVĂZĂTOR, CAMPION ȘI STUDENT LA DOUĂ FACULTĂȚI

Bucuria să este de nedescris. Pe podium la Rio de Janeiro! Își pipăie cu mâna …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: