Breaking News
ACASĂ / ARTICOLE / SPORT / 2021 – Sportul a învins pandemia! Competiții importante desfășurate în România

2021 – Sportul a învins pandemia! Competiții importante desfășurate în România

Spre deosebire de 2020, când pandemia de COVID-19 a dat peste cap, printre altele, și competițiile sportive (acestea fiind reprogramate sau, unele, chiar anulate), 2021 a fost un an care a dat impresia că lucrurile au intrat, cât de cât, în normal. Sigur, pandemia nu a dispărut (dimpotrivă, virusul a cunoscut diverse mutații și a făcut numeroase victime), dar sportul și-a urmat calendarul prestabilit, astfel că anul 2021 a fost unul bogat în astfel de evenimente.

Mai ales că două competiții de anvergură, și anume Campionatul European de fotbal și Jocurile Olimpice de vară, de la Tokyo, nu s-au putut desfășura în 2020 și au fost, astfel, reprogramate în 2021. Evenimentele sportive nu au ocolit nici România, iar revista „Independența Română – Independența prin cultură” vă propune în rândurile care urmează o trecere în revistă a competițiilor care s-au desfășurat în țara noastră în anul recent încheiat.

„Europenele” de fotbal, de volei, de tenis de masă…

Din punct de vedere mediatic, cel mai important eveniment sportiv care a avut loc în anul 2021 în România a fost Campionatul European de fotbal, mai precis găzduirea a patru meciuri din cadrul acestei competiții (trei contând pentru faza grupelor și unul din optimile de finală), care s-au desfășurat pe „Arena Națională” din București. Totuși, bucuria n-a fost deplină, având în vedere că echipa națională a țării noastre a lipsit de la acest „festin” (în afară de noi, doar Azerbaidjan s-a mai numărat printre țările care au organizat meciuri în cadrul întrecerii și n-a avut reprezentantă la turneul final)…

Cu toate acestea, meciurile disputate la București au avut un real succes, fiind gustate din plin de iubitorii fotbalului. Pe „Arena Națională” s-au disputat partidele: Austria – Macedonia de Nord 3-1, Ucraina – Macedonia de Nord 2-1, Ucraina – Austria 0-1, precum și meciul de poveste din „optimi” Franța – Elveția, încheiat după 90 de minute cu scorul de 3-3 și câștigat la loteria loviturilor de deoartajare de Elveția, 5-4. Un alt eveniment sportiv important găzduit de România au fost meciurile din Grupa D a Campionatului European feminin de volei 2021.

Spre deosebire de fotbal, țara noastră a avut reprezentantă la această întrecere, naționala feminină având ca adversare în Grupa D reprezentativele din Turcia, Țările de Jos (fosta Olanda), Ucraina, Finlanda și Suedia. Din păcate, „tricolorele” au înregistrat înfrângeri pe linie în partidele din cadrul turneului final: 1-3 cu Turcia, 0-3 cu Suedia, 1-3 cu Țările de Jos, 1-3 cu Finlanda și 0-3 cu Ucraina și au ocupat ultimul loc în clasamentul final al Grupei D. Tot orașul Cluj-Napoca a găzduit, în anul 2021, și Campionatele Europene de tenis de masă (masculin și feminin), pe echipe.

La întrecerea masculină, echipa României s-a clasat prima în Grupa H, înregistrând victorii pe linie: 3-2 cu Slovenia, 3-1 cu Finlanda și 3-1 cu Luxemburg. Drumul tricolorilor s-a oprit însă în sferturile de finală, unde au cedat în fața Suediei, scor 1-3. În cadrul turneului feminin al „europenelor”, echipa României a câștigat, de asemenea, Grupa B (din care a făcut parte), după victoriile obținute în fața Italiei (3-1) și a Belgiei (3-0). În „sferturi”, tricolorele au trecut de Luxemburg (scor 3-0), au învins și Franța, în semifinale, tot cu scorul de 3-0, dar au cedat în finală în fața Germaniei (1-3), mulțumindu-se astfel cu medalia de argint. La Cluj-Napoca s-a desfășurat în anul 2021 și Campionatul European de atletism pe echipe Liga 1, unde, însă, reprezentanții României nu au obținut rezultate notabile.

A continuat tradiția Turului Ciclist al României

Pe lângă evenimentele enumerate mai sus, țara noastră a mai organizat în anul 2021 și alte competiții sportive, cu participare internațională. Una dintre acestea este Turul Ciclist al României, desfășurat în perioada 30 august – 5 septembrie, în cinci etape. Competiţia a început în 30 august, la Timişoara şi s-a în 5 septembrie, la Bucureşti, iar traseul de peste 800 de km a traversat oraşe precum Lugoj, Deva, Orăştie, Sebeş, Sibiu, Făgăraş, Râşnov, Braşov şi Ploieşti. Ediția din 2021 a Turului Ciclist al României a fost câștigată de polonezul Jakub Kaczmarek, sportivul fiind cronometrat la finalul celor cinci etape cu timpul de 18 ore, 21 de minute şi 19 secunde.

Poziția secundă a revenit rutierului român Serghei Ţvetcov, care a încheiat competiţia la o distanţă de doar 4 secunde, iar pe treapta a treia a podiumului s-a situat polonezul Szymon Rekita. În clasamentul pe echipe, Androni Giocattoli – Sidermec a ocupat prima poziţie, urmată de Voster Ats Team şi de Bike Aid, în timp ce echipa naţională a României a încheiat pe locul 13. Amânat în 2020, din cauza pandemiei de COVID-19, concursul de culturism „Romania Muscle Fest” s-a desfășurat în perioada 13-15 noiembrie, la București. Competiția – care a fost și o etapă de calificare la concursul „Mr. Olympia 2021” – a fost câștigată de canadianul Regan Grimes.

Record negativ pentru echipa națională de fotbal a României: ratarea calificării la Mondial pentru a șasea oară la rând

Fotbaliștii echipei naționale a României vor fi iarăși doar simpli spectatori la un turneu final de Campionat Mondial. Reprezentativa țării noastre a ratat accederea la întrecerea supremă ce se va desfășura în Qatar în perioada 21 noiembrie – 22 decembrie 2022 și bifează, astfel un record negativ, și anume eșuează a șasea oară la rând în tentativa de a evolua la un Mondial. Precedentul astfel de reord era de cinci cinci absențe consecutive, înregistrate la competițiile din 1950, 1954, 1958, 1962 și 1966. Ultima prezență a tricolorilor la Campionatul Mondial a fost în 1998, în Franța, unde echipa noastră a ajuns până în optimile de finală, unde a fost eliminată de reprezentativa Croației.

Împiedicați de puștii Islandei

Pe hârtie, naționala României era cotată cu șanse bune de a ocupa locul doi în clasament și a ajunge, astfel, la barajul de calificare la Campionatul Mondial din Qatar. Tricolorii au fost repartizați în Grupa J preliminară, unde exista o favorită certă la ocuparea primului loc, Germania, însă celelalte echipe, Islanda, Macedonia de Nord, Armenia și Liechtenstein, păreau adversari abordabili. Selecționata țării noastre a debutat în preliminarii cu o victorie: 3-2 pe teren propriu contra Macedoniei de Nord, formație ce a evoluat la Euro 2020. A urmat însă o înfrângere previzibilă, la București, în fața Germaniei (scor 0-1), dar și una nescontată: 2-3 pe terenul Armeniei, într-un meci în care jucătorii noștri au condus cu 2-1 până în minutul 87.

România a „dres busuiocul” în primele meciuri din toamna lui 2021, când a câștigat cu 2-0 pe terenul Islandei, apoi cu același scor pe teren propriu în fața echipei din Liechtenstein și a remizat, 0-0, în deplasare cu Macedonia de Nord. Formația pregătită de Mirel Rădoi a fost aproape de un rezultat mare în Germania, unde a cedat în ultimele 10 minute de joc (scor 1-2), după care a învins Armenia (1-0) la București, iar locul secund în clasamentul grupei părea mai mult ca oricând la îndemâna tricolorilor. Pe 11 noiembrie 2021, România a întâlnit, pe noul stadion „Steaua”, reprezentativa Islandei. Adversarii s-au prezentat la București cu o echipă alcătuită din mulți jucători tineri, și nimeni nu se gândea că reprezentativa noastră nu se va impune. Partida s-a încheiat însă cu un scor alb, 0-0, iar situația locului doi s-a schimbat radical în favoarea Macedoniei de Nord.

Pentru ultima etapă, tricolorii mai aveau de doi bani speranțe să ajungă la barajul de calififcare la Campionatul Mondial, și anume să învingă în Liechtenstein, iar Macedonia de Nord să nu câștige, acasă, în fața Islandei. Naționala noastră s-a impus cu 2-0, dar Islanda nu a mai fost capabilă de un rezultat bun în Macedonia de Nord, gazdele învingând cu 3-1 și mergând, astfel, la barajul pentru Mondial.

Clasamentul final al Grupei preliminare J a arătat în felul următor: 1. Germania (27 p), 2. Macedonia de Nord (18 p), 3. România (17 p), 4. Armenia (12 p), 5. Islanda (9 p), 6. Liechtenstein (1 p). România se poate consola, totuși, cu faptul că a scris istorie în aceste preliminarii. În minutul 82 al partidei din Liechtenstein, în echipa tricoloră a fost introdus Enes Sali, legitimat la Farul Constanța, care, la vârsta de15 ani, 8 luni și 22 de zile, a devenit cel mai tânăr fotbalist care a evoluat vreodată în prima reprezentativă a țării noastre. Precedentul astfel de record îi aparținea lui Cristian Manea, care a debutat la selecționata „mare” a României pe 31 mai 2014, într-un meci cu Albania, când avea 16 ani, nouă luni și 22 de zile.

Goana după selecționer

După partida din Liechtenstein, Mirel Rădoi a anunțat că „aceasta este ultima mea conferință de presă ca selecționer. Cred că este normală decizia de a nu mai continua la echipa națională a României”.

De altfel, Rădoi precizase și în luna octombrie, după meciul câștigat cu 1-0 în fața Armeniei, că va pleca de la cârma tricolorilor chiar și dacă echipa va disputa meciurile de baraj pentru calificarea la Campionatul Mondial. În aceste condiții, președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, și directorul Comisiei Tehnice din cadrul FRF, Mihai Stoichiță, au început căutările pentru găsirea noului selecționer. Într-o primă fază, cei doi i-au propus postul lui Gheorghe Hagi, însă fostul căpitan al naționalei a refuzat, motivând că nu poate abandona proiectul pe care îl are ca finanțator al clubului Farul Constanța.

Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță s-au deplasat apoi în Grecia pentru a discuta cu Răzvan Lucescu, dar și acesta a declinat oferta, precizând că nu poate rupe contractul pe care îl are cu echipa PAOK Salonic. În cele din urmă, conducătorii FRF s-au oprit la Dan Petrescu, antrenor care se afla și el sub contract cu CFR Cluj. Cel supranumit „Bursucul” s-a arătat interesat de propunere, dar a amânat un răspuns pentru finalul anului 2021. Indiferent de numele selecționerului, un lucru e cert: noul antrenor are dificila misiune de a stopa căderea în abis a echipei naționalede fotbal a României. Iar timpul nu mai are răbdare…

Mugur Băileşteanu

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Istoria parașutismului în România

Deși pare greu de crezut, parașutismul a apărut în lume înaintea aviației! Într- un vechi …

Povestea unui sport uitat în România: Hipismul

În prima parte a secolului 20, cine voia să întâlnească „luma buna” iesea la o …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

6 + 3 =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: