2025 – Vântul schimbării bate cu putere de uragan, la porțile Occidentului I

Organizarea societății omenești din cele mai vechi timpuri și până în prezent a urmat o anumită logică a ierarhiilor în toate domeniile, cu schimbări spectaculoase care au generat nemulțumiri, zavistie, violențe, conflicte ce au perturbat ecosistemul social și spiritual planetar. La această stare de lucruri, au contribuit și mai contribuie și astăzi, comportamentul arogant și belicos, dar și lăcomia unor conducători de popoare și elite oculte care: „se apleacă mai curând asupra artei războiului, decât încearcă să fie sprijinitori ai binefăcătoarei arte a păcii; toți sunt în general, mult mai porniți să afle căile lăudabile sau nu, prin care ar putea să dobândească noi regate, decât pe acelea prin care ar putea să le cârmuiască pe cele pe care le au…

Toate aceste ambiții războinice aduc o mare dezordine în țară, seacă visteriile, macină poporul și nu ajung, în ciuda câtorva succese, la nici un rezultat; c-ar fi cuminte, așadar, ca regele să aibă grijă mai degrabă de regatul moștenit, să-l împodobească după cât îi starea de putință și să-l facă mai înfloritor, să-și iubească poporul și să dobândească dragostea lui; să trăiască în mijlocul alor săi, să-i guverneze cu blândețe și să lase în pace alte regate, de vreme ce și acela care i-a fost sortit, era destul de mare, dacă nu chiar prea mare pentru el”. (Thomas Morus, Utopia, 2001)

De fapt, aceste idei pline de înțelepciune lăsate umanității de un om de stat erudit, ar trebui să stea la baza educației viitoarelor elite care au datoria de onoare și marea responsabilitate civică, de a conduce și guverna popoare, în beneficiul păcii, prosperității și solidarității umanității, în fața provocărilor și amenințărilor care apar în contextul revoluției tehnologice și a IA, care deja controlează și modelează omenirea în secolul XXI. Trebuie să înțelegem că, vântul schimbării, cu puterea unui uragan, va aduce o nouă lume, care va răsari din rămășițele fumegânde ale lumii vechi, el este purtătorul de speranță și de noi încercări, care în final va așeză civilizația umană pe un fundament solid al credinței în puterea de regenerare a popoarelor, a tradițiilor și identității spirituale și culturale, a trezirii în conștiință și a alegerii de conducători virtuoși și iubitori de pace care să transforme Terra în Paradisul pierdut.

Anul 1989 a adus cu sine valul schimbărilor, regimurile comuniste din Europa Centrală și de Est, s-au prăbușit ca piesele de domino, după care a urmat în 1991, prăbușirea și destrămarea URSS, țările sovietice din Asia Centrală și Caucaz, dobândindu-și independența cu sacrificiile a sute de mii de persoane care s-au luptat pentru libertate și independența. Tragicele evenimente din piața Tienanmen (3-4 iunie 1989), când peste un milion de studenți și oameni ai muncii au strigat libertate, dreptate socială, democrație, s-au soldat cu sute de morți și de arestări din rândul civililor și sute de răniți din rândul forțelor de ordine, a fost un semnal de alarmă pentru conducătorii chinezi care au înțeles că este nevoie de schimbări profunde în modul de organizare economică, socială și politică a Chinei, în caz contrar, uraganul schimbărilor va mătura totul în calea sa.

Drept urmare, la Congresul Partidului Comunist Chinez (oct.1992) s-a hotărât diminuarea rolului partidului în procesele economice, deschiderea porților pentru investiții și cooperări cu firme occidentale și nu numai, grăbirea înfăptuirii în practică a reformelor economice și ideologice trasate încă din 1982, de către premierul Deng Xiaoping și care purta numele de „economia de piață socialistă chineză”. Vântul schimbărilor din 1989, a adus Europa Centrală și de Est în marea familie europeană și euroatlantică, creându-se un spațiu de cooperare economică, dotat cu un Parlament și cu o Comisie europeană, unde națiunile europene hotărăsc măsurile menite să asigure pacea, prosperitatea și securitatea întregului continent.

Au urmat două decenii de extindere și consolidare a UE și NATO, însă criza economico-financiară mondială din 2008 pornită din SUA, a evidențiat totuși o serie de disfuncții la nivelul organismelor europene și euroatlantice, vulnerabilități ale băncilor europene și ale economiilor comunitare, o lipsă de viziune și coerență în elaborarea politicilor, îndeosebi pentru dobândirea unei autonomii strategice față de SUA și adoptarea unei Politici de Securitate și Apărare care să facă față provocărilor viitoare ce au venit din partea Rusiei. Evoluția relațiilor UE-SUA, a cunoscut o traiectorie sinuoasă, inițiali parteneri, apoi rivali, pentru ca astăzi să asistăm la un statut de vasalitate a Europei, care depinde economic, tehnologic și militar de SUA.

Pe un alt plan, vântul schimbărilor din 1989 a transformat China în ultimul deceniu, într-o putere economică, culturală, financiară, tehnologică și militară de prim rang la nivel planetar care, printr-o „diplomație a păcii și cooperării” reușește să polarizeze în jurul ei în cadrul proiectului BRICS și „Noul Drum al Mătăsii”, tot mai multe state de pe toate continentele, promovând un concept nou de Ordine Mondială Multipolară care se opune hegemonismului și unilateratismului american. Dar, ca să punem bomboana pe coliva supremației americane în zona Indo-Pacific, reamintesc de reuniunea anuală a BRICS organizată de Rusia la Kazan, care a oferit prilejul întâlnirii istorice între președintele Xi și premierul indian, Modi soldate cu semnarea unui parteneriat strategic care a „deschis o nouă eră a cooperării economice, comerciale, financiare, militare și aerospațiale între cei doi giganți demografici, considerați și locomotivele creșterii economice și tehnologice mondiale.

Cum va reacționa administrația Trump în fața acestei provocări geostrategice, este o întrebare care își așteaptă răspunsul. Vântul schimbărilor care a suflat din direcția SUA către Orientul Mijlociu Extins, a declanșat în 2011 „primăvara arabă” care a măturat regimurile autocrate aflate la putere de peste trei decenii și sub influența Moscovei și a desenat o nouă hartă geopolitică a zonei care avantajează interesele geostrategice și geoeconomice americane, israeliene și în mai mică măsură ale Franței, Marii Britanii și Italiei. Însă, lucrurile nu s-au oprit aici.

6 0ctombrie 2023, ziua neagră pentru Israel confruntat cu o acțiune teroristă fără precedent a organizației palestiniene Hamas în Gaza, s-a extins rapid și în Cisjordania, iar prin atacurile Hezbollah (organizație teroristă pro-iraniană) din sudul Libanului asupra nordului Israelului, conflictul militar s-a transformat într-o amenințare gravă la adresa securității întregului Orient Mijlociu și a întregii regiuni, riscând să implice Iranul și Yemen.

Intervenția robustă a SUA pentru sprijinirea logistică a Israelului și asigurarea unei protecții a spațiului aerian alături de Marea Britanie și Franța, cât și implicarea în negocieri a Qatarului și Rusiei, a menținut conflictul sub control local. În paralel, regimul lui Bashar al Assad s-a prăbușit sub intervenția forțelor de opoziție conduse de Mohamed al Joulani (cunoscut ca aparținând Al-Qaeda și șef al coaliției rebelilor islamiști), ceea ce a permis Israelului să avanseze militar pe înălțimile Golan, reușind să distrugă majoritatea capacităților militare ale vechiului regim sirian. Vântul schimbărilor în SUA și Europa s-a transformat în „taifunul Trump”, care și-a propus, odată instalat la Casa Albă (21 ianuarie 2025), să pună capăt dictaturii ideologiei neo-marxiste sorosiste și woke care și-a infiltrat oamenii de încredere la cel mai înalt nivel în toate structurile instituționale centrale și federale, inclusiv la conducerea celor 16 agenții de securitate națională și Pentagon.

De asemenea, președintele Trump a anunțat și curățarea structurilor militare de transgenderi, iar miliardarului Elon Musk i-a încredințat misiunea de a eficientiza activitățile organismelor guvernamentale și de a găsi soluții pentru înlăturarea cenzurii abuziv instituită de administrația Biden pe rețelele de socializare. Tot lui Elon Musk îi revine sarcina de a coordona programele aerospațiale guvernamentale și cooptarea în echipa prezidențială a mogulilor TV și a patronilor ce dețin controlul unor rețele de socializare din spațiul cibernetic.

Recent, președintele Trump a lansat mai multe „săgeți otrăvite” în planul politicii externe, exprimându- și hotărârea de anexare a Canadei (care este dependentă economic și militar de SUA), de a obține controlul total al Canalului Panama (aflat în prezent sub „protecție și administrare chineză), să obțină prin negocieri sau prin forță Groenlanda (aflată sub administrarea Danemarcei) unde americanii au investit în ideea corectă că avea să devină punctul strategic de control al circulației în zona arctică.

Încă din 1940, americanii au construit baza de la Thule care a fost extinsă și modernizată în 1950-1960 unde erau adăpostite bombardiere strategice și o componentă importantă a sistemului radar Norad pentru detectarea eventualelor tiruri de rachete dinspre Rusia, integrată în Airforce Space Command. Odată cu topirea ghețurilor, în 2016 a ieșit la lumină o bază secretă americană, Camp Century (construită între 1959-1960) concepută ca bază de lansare a unor rachete balistice în caz de conflict nuclear cu URSS, ceea ce a pus la grea încercare relația SUA cu Danemarca. Pe lângă miza geostrategică, Groenlanda reprezintă pentru SUA și un interes economic major datorită rezervelor importante de petrol, gaze, diamante, uraniu, plumb, cărbune, zinc, minerale rare, cupru. Dar, China deja a investit sume considerabile guvernamentale și private, în proiecte de dezvoltare durabilă și pentru ca Groenlanda să devină un „pod strategic” în cadrul „brațului arctic” al Noului Drum al Mătăsii”.

Într-un articol recent apărut în Nature Sustainbility se vorbește despre: „nisipul provenind din topirea ghețarilor este ideal pentru construcții având valoare de piață de 100 mld $ dar, până la finele acestui secol, s-ar putea dezvolta de cinci ori mai mult”. Să nu uităm că cea mai puternică flotă militară rusă este cea nordică, ceea ce ne demonstrează interesul geostrategic de securitate națională a SUA pentru Groenlanda, care ar putea deveni rațiunea declanșării unui Război Rece între SUA, China și Rusia, ce s-ar putea transforma rapid într-un conflict militar major.

Totodată, președintele Trump a ținut să precizeze că este momentul ca Golful Mexic să-și schimbe numele în Golful Americii, ceea ce a stârnit ironii din partea președintei Mexicului. În privința războiului din Gaza, președintele a lansat o amenințare ultimatum, către Hamas, cerând eliberarea tuturor ostaticilor până la instalarea sa la Casa Alba, în caz contrar va declanșă „iadul”. Pentru Europa, președintele Trump a transmis intenția de a impune taxe vamale mărite la mărfurile europene, iar pentru NATO, necesitatea ca țările membre să suplimenteze alocările bugetare pentru apărare la 5%, ceea ce a stârnit deja reacții negative întrucât majoritatea țărilor, îndeosebi din zona euro sunt în recesiune și cu un grad de îndatorare de 120-150% din PIB, cu rata de șomaj în rândul tineretului în creștere, cu inflație galopantă și cu cheltuieli suplimentare pentru migranți și Ucraina.

Aceasta situație grea în care se află țările UE, generează neîncrederea cetățenilor în conducătorii naționali și europeni, ceea ce favorizează partidele și mișcările conservatoare și partidele suveraniste care se pregătesc să preia puterea și să guverneze în Europa pentru următorul deceniu. Deja în unele țări UE, aceste formațiuni politice eurosceptice se pronunță cu curaj pentru renunțarea la sancțiunile economice impuse Rusiei și reconsiderarea poziției față de Ucraina, care în ciuda sacrificiilor economico-financiare și ajutoare militare acordate, prin vocea președintelui Zelensky își exprima nemulțumirea. În relația cu rivalul său strategic China, președintele s-a exprimat clar că va introduce taxe vamale la autoturismele electrice (chiar și de 100%) și la alte produse exportate pe piața americană, iar față de aliatul său strategic, Japonia a dispus creșterea taxelor vamale pentru oțelul exportat în SUA.

Administrația americană este îngrijorată și de evoluțiile politice din Coreea de Sud, unde președintele țării a fost demis și pus sub acuzare pentru infracțiunea de rebeliune pentru care este prevăzută pedeapsa cu moartea. Baricadarea sa în reședință înconjurat de gărzile sale de corp și blocarea accesului poliției și procuraturii pentru a fi prezentat justiției, a inflamat și mai mult populația care a organizat mai multe manifestații de protest în stradă, cerând arestarea urgentă a președintelui și conducătorilor militari și ai serviciilor secrete, considerați vinovați pentru instituirea legii marțiale în luna decembrie 2024. O altă problemă este legată de Taiwan care se află într-o situație complicată după ce premierul nipon a anunțat că: „Japonia nu va interveni militar pentru a apăra Taiwanul în fața Chinei, întrucât aceasta este decizia Parlamentului luată în 20 aprilie 2024”.

Profesorul de relații internaționale la Universitatea Asiei (Tokyo), Yuko Ito, recunoaște că: „A participa la activități militare implicând Taiwanul, nu este autorizată de Constituție. Cu toate că tensiunile în regiune se accentuează în mod evident, ar lipsi timpul nesesar pentru modificarea Constituției odată ce China a lansat atacul împotriva Taiwanului. De altfel, majoritatea japonezilor sunt împotriva folosirii puterii militare de către țara lor”. Să nu uităm că, președintele Xi a reușit să aibă în acest an contacte cu președintele sud-coreean și cu premierul nipon, ocazie cu care s-au negociat acorduri de cooperare economico-comercială, tehnologică și militară, clarificând totodată și problemele care au marcat în mod tensionat, istoria celor trei popoare, punându-se bazele unei „noi ere în relațiile trilaterale”.

Cu acest prilej, s-au stabilit măsuri comune pentru a detensiona relațiile cu Coreea de Nord. Tot dosarul Indo-Pacific aduce în atenția administrației Trump și poziția Singapore (țară cu o economie prosperă și cu o comunitate de oameni de afaceri chinezi influenți), care practică o diplomație echilibrată între SUA și China. Deci, pentru zona Asia-Indo-Pacific, administrația americană se va confrunta cu serioase probleme care nerezolvate în regim de urgență, vor afecta interesele geostrategice, geopolitice și geoeconomice americane în acest areal, pe termen mediu și lung.

Gl. Bg. (rtr) Gheorghe Dragomir