Academician Ștefan Bălan

S-a născut la 1 ianuarie 1913 la Brăila, unde a făcut și studiile preuniversitare. Mai întâi cele patru clase primare și apoi liceul Nicolae Bălcescu. Rezultatele s-au dovedit a fi excepționale, căci la liceu, există o placă omagială, unde sunt menționate numele absolvenților care au obținut cele mai bune rezultate. Printre aceștia este menționat, ca șef de promoție și numele celui care va deveni mai târziu, unul dintre cei mai cunoscuți ingineri constructori din România, om de știință, profesor universitar și istoric al științei și tehnicii românești și universale, Ștefan Bălan.

În 1930 se înscrie la Școala Politehnică din București – Facultatea de Construcții, obținând diploma de inginer constructor, cu calificativul cu distincție, calificându-se și acum ca șef de promoție (1936), după susținerea proiectului de diplomă Dezvoltarea portului Giurgiu. În urma unui examen important, obține și certificatul de inginer cadastral, la începutul anului 1937 și este angajat la Societatea de Tramvaie București (25 februarie 1937).

Dovedindu-se că este foarte bine pregătit profesional, este angajat la 1 ianuarie 1938 și asistent suplinitor la Catedra de Mecanică Rațională a Școlii Politehnice. Nu părăsește Societatea de Tramvaie București (STB), unde rămâne ca inginer proiectant între 1937-1940, fiind apoi avansat pe postul de șef de serviciu 1940-1945, iar între anii 1945-1949 a fost numit director edilitar. În paralel cu activitatea profesională a pregătit și teza de doctorat Flambajul barelor drepte supuse la vibrații transversale. Doctoratul s-a desfășurat la Politehnica din București, în fața comisiei avându-l ca președinte pe marele profesor, inginerul Aurel Beleș, în anul 1945, acordându-i-se titlul Magna cum laude.

După nouă ani, în 1954 i se acordă titlul de doctor docent. Dovedind seriozitate exemplară în activitatea didactică de asistent suplinitor, binecunoscutul profesor Cristea Mateescu, până în 1944 îl va lua colaborator, ca asistent titular, fiind promovat apoi conferențiar. Fiind de acum doctor inginer, în anul 1946 este numit secretar al Societății Politehnice, pentru ca peste un an să devină membru fondator al Societății Române de Geodezie și Fotogrametrie.

În anul următor, 1947 este numit șef de catedră suplinitor fiind de-acum conferențiar la Catedra de Mecanică a Facultății de Construcții din Școala Politehnică București. În anul 1948 este promovat profesor și numit șef de catedră în 1951 la Catedra de Mecanică, la Institutul de Construcții, Facultatea de Poduri și Construcții Masive.

Ca urmare a legii învățământului, la Institutul de Construcții din București, între anii 1955-1974, domnul profesor Ștefan Bălan, este numit șeful Catedrei de Mecanică Teoretică și Aplicată și devine conducător de doctorat, în domeniul Istoriei Științei și Tehnicii. Își amintea cu mare emoție despre primul doctor și teza sa Contribuții la istoria ideii de infinit în gândirea fizicii moderne (1986). Din momentul absolvirii facultății, academicianul Ștefan Bălan a devenit un adevărat inginer constructor, un exemplu pentru cei din preajma sa, fiindcă s-a dovedit un autentic savant, dar și un manager în sfera construcțiilor, învățământului și implicării sociale.

Ocupând chiar funcții înalte în administrație, nu a abandonat activitatea științifică și de cercetare. În toate funcțiile deținute a lăsat urme direcționate spre dezvoltarea și realizarea unor mari proiecte, care au consolidat capacitatea economică a țării, iar în domeniul învățământului, a introdus practici moderne, fără influență politică. De aceea, cei care l-au cunoscut, îl consideră ca făcând parte din acea categorie de ingineri, care ocupând funcții importante, într-un regim totalitar, au perseverat consecvenți, până la capăt, vocației de a rămâne constructori.

Să încercăm a enumera o parte din însărcinările primite de academicianul Ștefan Bălan, prin care a dovedit cunoaștere și chiar intuiție: Decan al Institutului de Drumuri și Poduri și al Institutului de Prelucrare a Lemnului (1948-1949), Președinte al Comisiei de Standardizare (1949-1951), Președinte al Comitetului de Stat pentru Tehnică (1951-1952), Primar General al Capitalei (1955-1956) – fostul președinte al Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Capitalei, Ministrul Construcțiilor (1956-1958), Ministrul Adjunct pentru Învățământul Superior (1958-1963), Ministrul Învățământului (1963-1969), perioada când s-a adoptat Legea Învățământului și Statutul Cadrelor Didactice, când a fost generalizat învățământul de opt ani și au fost construite ample spații de învățământ, laboratoare, cămine, cantine etc.

În 1955 este ales membru corespondent al Academiei Române, iar în 1963 membru titular. În două legislaturi (1965-1975) este ales deputat în Marea Adunare Națională. Academia de Istoria Științei din Paris, îl primește în 1978 membru titular, în 1980 este primit în rândurile Academiei de Științe din New York.

Biroul Internațional al Educației (UNESCO) îl alege în 1958 vicepreședinte, Membru al Consiliului Național de Știință și Tehnologie, Membru al Comisiei Superioare de Diplome din Ministerul Educației și Învățământului (1953), Vicepreședinte al Consiliului Național al Inginerilor și Tehnicienilor, Președintele Secției de Științe Tehnice al Academiei Române (1984- 1991), Președinte al Comitetului Român de Istorie și Filozofie al Științei și Tehnicii al Academiei Române (1982-1991), Membru al Comitetului de Politica Științei din Uniunea Internațională de Istorie și Filozofie a Științei, Membru al Consiliului de Conducere al Uniunii Internaționale de Istoria și Filozofia Științei, timp de opt ani (1977-1985) și încă multe altele.

Activitatea științifică și de cercetare s-a concretizat prin mai multe cărți publicate în țară sau străinătate (peste 200), comunicări științifice în țară sau străinătate (peste 400), în limba română, dar și în limbi de circulație internațională (franceză, germană, engleză). Să enumerăm câteva: Culegere de probleme de mecanică (ediția 1939 și 1947), Mecanică teoretică și aplicată, în colaborare cu Aurel Beleș (1942), Curs general de construcții (1946), Curs general de beton armat, două volume (1946), Probleme de statică, în colaborare cu O. Vlad (1946), Mecanică teoretică statică, în colaborare cu E. B. Palade (1957), Asupra forțelor de inerție și principiul lui d’Alembert (1957), Mecanică teoretică – Dinamica, în colaborare cu E. B. Palade (1960), Lecții complementare de mecanică teoretică (1969, 1975), Influența lui Galileo Galilei în România (1973), Mecanică teoretică: Statica (1970), Cinematica (1971), Dinamica (1973), Introducere în istoria științei și tehnicii (1975), Probleme de statică, împreună cu O. Vlad (1946), Manualul inginerului constructor, coordonator șef (1950), Lexiconul tehnic (opt volume) redactor principal (1949-1955), Cromoplasticitatea, în colaborare cu V. Petcu și S. Răutu (1958), Încercarea construcțiilor, colectiv (1965), Essai des constructions, împreună cu Mircea Arcan (Paris 1972, în limba franceză), Calculul structurilor în domeniul plastic, împreună cu V. Petcu (1976), Cronologia istorie științei și tehnicii în România, împreună cu N. Mihăilescu (1975), Dicționar cronologic al științei și tehnicii universale, coordonator al colectivului de autori (1979), Introducere în mecanica fenomenelor seismice și inginerie seismică, coordonator al colectivului de autori (1987).

Trebuie menționat faptul că, deși conform legii a ieșit la pensie, distinsul academician a activat și în continuare, mai mult la Institutul de Construcții, unde a inițiat și a reușit să realizeze un fel de muzeu al evoluției tehnice, foarte bine conceput și util nu numai studenților, dar și al oricărei persoane interesate, mai ales de evoluția științei și tehnicii construcțiilor în țara noastră și pe plan internațional. În calitatea sa de președinte al Comitetului Român de Istoria și Filozofia Științei și Tehnicii (CRIFST) a reușit să introducă în planul de învățământ cursul facultativ de Istoria Științei și Tehnicii Construcțiilor, care s-a bucurat de un adevărat succes, nu numai din partea studenților ci și al multor cadre didactice.

Succesul se datorează în primul rând domnului academician Ștefan Bălan, căci multe dintre prelegerile desfășurate au fost expuse de personalități care aveau la bază o experiență de succes, în ramura în care s-au consacrat. Printre cei invitați putem aminti: prof. Dan Ghiocel, prof. Ion Stănculescu, dr. ing. Ivone Mihăilescu, prof. Radu Prișcu, dr. ing. Nicolae Noica și încă mulți alții.

La peste 300 de lucrări importante de construcții, la care a luat parte ca proiectant, executant, s-a impus ca un specialist cu înaltă vocație, fiind un exemplu-model, pentru cei cu care a colaborat. Să exemplificăm câteva din aceste lucrări: blocuri de locuințe multietajate, garajul Panduri pentru 150 de autobuze, executat din beton armat, garajul Văcărești, depoul Dudești, stadionul Lia Manoliu, coordonatorul responsabil al colectivului de rezistență pentru Casa Scânteii, Teatrul de Operă și Balet din București, Uzinele metalurgice de la Hunedoara etc. La realizarea construcțiilor monolite din beton armat a adoptat cu succes utilizarea betonului cu armătură redusă.

Fiind președintele Comisiei guvernamentale pentru consolidarea orașului Brăila, a propus soluții originale, care au dus la rezolvarea problemelor ridicate de surparea unor clădiri din oraș. Pentru munca sa de inginer proiectant și cadru didactic de excepție în învățământul superior a fost recompensat prin diverse distincții și premii astfel: Premiul de stat clasa I pentru activitatea științifică la Lexiconul Tehnic Român vol. 1-7, în 1956.

Premiul Academiei Aurel Vlaicu pentru cartea Cromoplasticitatea, în 1963; pentru lucrarea Cutremurul de pământ de la 4 martie 1977 din România, publicat în 1982 și premiată în 1983; același premiu a fost acordat în 1987 colectivului de autori pentru cartea Introducere în mecanica fenomenelor seismice și inginerie seismică; pentru activitatea sa științifică, este recompensat prin Ordinul Meritul științific clasa I în 1966; Președintele Franței Charles de Gaulle în 1968 îi oferă ordinul Mare ofițer al Ordinului Național pentru Merit; este declarat om de știință emerit în 1970; este onorat cu medalia ONU Peace Medal, în 1974. Personal, nu am avut ocazia de a-l cunoaște mai bine pe domnul profesor academician Ștefan Bălan, dar în 1977, după devastatorul cutremur din 4 martie, am avut prilejul de a-l cunoaște, pentru că am lucrat sub controlul și îndrumările sale.

După mai bine de o lună de zile, am fost convocați mai multe cadre didactice în jur de 30 și un număr dublu de studenți din ultimul an, de la Facultatea de Construcții. Am fost convocați la Rectorat, unde mi s-a adus la cunoștință, formarea a 14 grupe mixte, cadre didactice și studenți. Obișnuit fiecare grupă era compusă din doi studenți și un cadru didactic sau două cadre didactice și patru studenți. Misiunea acestei formații era aceea de a merge la diferitele obiective afectate de cutremur și a executa mai întâi releveul și descrierea degradării acestora.

Practic, era acoperită suprafața Bucureștiului de aceste grupe care aveau ca misiune de a executa lucrările cam 5-6 săptămâni (lucrările pe teren). După ce s-au cules toate datele din teren, am mers la CNST (Consiliul Național de Știință și Tehnologie), pentru a definitiva desenele și a prezenta în scris observațiile și propunerile de consolidare sub forma unui raport (memoriu tehnic). Pentru întocmirea finală a raportului, timp de aproape o lună, am mers zilnic la CNST, pentru că nu aveam voie să lucrăm acasă.

Am predat fiecare raportul domnului academician Ștefan Bălan, urmând ca după două-trei zile să ne întâlnim doar responsabilii grupelor de lucru, (adică) cadrul didactic responsabil. Ni s-au adresat cuvinte de mulțumire pentru activitatea depusă, din partea președintelui CNST, Ioan Ursu și din partea Ministerului Învățământului. La încheierea acestor discuții domnul Ștefan Bălan a vrut să știe cine e Țiclete, spunând că eu voi rămâne pentru continuarea lucrărilor în Comisia de elaborare a Raportului general. A doua zi la ora 8:00 am fost prezent la sediul CNST de pe strada Roma și timp de peste două luni am lucrat împreună cu trei geologi și încă un inginer constructor, de dimineața până seara. Nu puteam să ieșim decât seara, când plecam acasă și eram epuizați.

Zilnic, fără excepție, domnul academician Ștefan Bălan era cu noi, fiind coordonatorul colectivului de evaluare și microzonare a orașului București după seismul din 4 martie 1977. În 1979, la începutul lunii octombrie am fost detașat la Universitatea din Constantine – Algeria. Având un curs la studenții terminali de construcții și un modul despre încercările nondistructive, dar la care nu se găsea niciun material bibliografic, am fost obligat să caut.

Așa am reușit să găsesc o carte, editată la Paris, în 1972, traducere din limba română Essai des constructions, editeur Erolles, sous la direction de: Ștefan Bălan et Mircea Arcan. Când am revenit în țară, am relatat domnului academician cum această carte era căutată și apreciată în mod deosebit. Evident era bucuros pentru această veste, la care nu se aștepta, astfel încât am devenit amândoi deschiși în discuțiile pe care le aveam adesea în laboratorul de istorie a științelor tehnice.

Prof.univ.dr. Gheorghe Țiclete