ACASĂ / ARTICOLE / ÎN GRADINA LUI ACADEMOS / Adio Ion Brad! ( 1929- 2019)

Adio Ion Brad! ( 1929- 2019)

Adio Ion Brad! ( 1929- 2019)

Scriitorul Ion Brad a murit pe 6 februarie, în București, la vârsta de 89 de ani. A fost unul dintre cei mai mari scriitori pe care i-a avut ţara noastră. Născut la 8 noiembrie 1929 la Pănade în județul Alba el ajunge student la Cluj la Filologie în anul 1949. În timp. acesta ocupă funcția de redactor la prima revistă românească din Cluj, Almanahul literar devenită ulterior Steaua, apoi secretar al Uniunii Scriitorilor Cluj, redactor-șef la Cravata roșie și apoi redactor la numeroase ziare sau reviste ale epocii. A publicat volume de versuri, proză sau memorialistică (amintim doar cele șase volume de memorii din experiența sa în Grecia: Ambasador la Atena). Poeziile și prozele sale au fost traduse în engleză, franceză, greacă, spaniolă, bulgară, rusă etc. De asemenea el a tradus din limba greacă mai multe cărți. Vestea morții acestuia a picat ca un trăznet în tot mediul academic. Dumnezeu să-l ierte!

0%

User Rating: Be the first one !

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

FESTIVALUL CULTURAL PATRIOTIC „ȚARA CRĂIȘORULUI” EDIȚIA A – XIII – A, ALBAC, JUDEȚUL ALBA

FESTIVALUL CULTURAL PATRIOTIC „ȚARA CRĂIȘORULUI” EDIȚIA A – XIII – A, ALBAC, JUDEȚUL ALBA Joi …

EXPOZIȚIE COLECTIVĂ DE PICTURĂ

EXPOZIȚIE COLECTIVĂ DE PICTURĂ În data de 7 ianuarie anul curent, am avut bucuria de …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

15 + five =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: