ACASĂ / ARTICOLE / ASCLEPIOS / AGRESIVITATEA, CARACTERISTICĂ DEFINITORIE A UMANITĂȚII?

AGRESIVITATEA, CARACTERISTICĂ DEFINITORIE A UMANITĂȚII?

AGRESIVITATEA, CARACTERISTICĂ
DEFINITORIE A UMANITĂȚII?

Problematica binelui și a răului a preocupat mintea umană încă din cele mai vechi timpuri, mai precis din vremurile imemoriale ale protoistoriei, când homo-sapiens devenea conștient de lumea în care trăia și începea să cugete asupra tuturor fenomenelor naturii care îl încântau, îl tulburau sau îl speriau.
În toată lumea, din cele două Americi până în Orientul extrem și din Groenlanda până în Antarctica, zeii antichității, împărțiți în benefici, dar, mai ales, în malefici, influențau viața oamenilor în așa măsură încât aceștia, ca să-i îmbuneze, le aduceau ofrande bogate, de cele mai multe ori ele constând în jertfe omenești, în special copii.
Cele mai importante religii ale lumii vorbesc despre eterna luptă dintre bine și rău la care au meditat teologi și filozofi profani în fel și chip, dar, întotdeauna, făcând o distincție cât se poate de clară între cele două principii arhetipale. Creștinismul a fost și mai tranșant, separând categoric binele de rău: binele este atributul esențial al lui Dumnezeu, iar răul aparține în exclusivitate diavolului.
Cu toate acestea, la diferența evidentă dintre Dumnezeul iudaic al Vechiului Testament, crud, răzbunător, gelos, agresiv, invidios, intolerant și cel al Noului Testament, eminamente bun, au reflectat teologii încă din zorii creștinismului, între ei gnosticii ocupând cel mai important loc pentru că au încercat să pună de acord creștinismul cu religiile orientale și să încerce, prin intermediul unor teorii oarecum forțate, să-L dezvinovățească pe Dumnezeu de răul din Sine precum și de răul din lume.
Dar, dincolo de dogmele religiei creștine și dincolo de învățăturile celorlalte două mari religii monoteiste ale lumii, iudaismul și islamul, cea mai elementară logică ne îndeamnă să gândim că binele și răul sunt în realitate inseparabile, iar Dumnezeu este dual, în El sălășluind atât binele, cât și răul. Dacă nu ar fi așa, atunci de ce se spune să avem frică de Dumnezeu? De Dumnezeu cel eminamente bun nu ar trebuie să ne fie teamă. În mod normal, frică ar trebui să avem de diavol. Și apoi, ce vor să spună cu adevărat următoarele versete biblice: „Dar Dumnezeu știe că în ziua în care veți mânca din el vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul” (Facerea 3, 5) și „Și a zis Domnul Dumnezeu: «Iată, Adam s-a făcut ca unul dintre Noi, cunoscând binele și răul…»” (Facerea 3, 22)?
În același sens converg și afirmațiile lui Tomma d’Aquino din „Summa Theologiae”: „Nimic nu poate fi rău în esența sa. E demonstrat că fiecare ființă, în măsura în care este ființă, întruchipează binele și că răul nu există decât ca o parte a binelui,” cât și cele ale marelui înțelept rabin Alexandru Șafran din lucrarea „Cabala” (Editura Univers Enciclopedic, București, 1999, pag. 320): „Răul – dacă există rău – este un mijloc inventat de Creator pentru ca să fie pus în evidență binele, pentru ca să fie realizat binele”.
Caracterul dual al lui Dumnezeu a mai fost remarcat atât de Mircea Eliade: „Tot astfel, violența lui Iahve sparge cadrele antropomorfice. «Furia» sa se dovedește câteodată atât de irațională încât s-a putut vorbi despre «demonismul» lui Iahve. […] Coexistența atributelor contradictorii, iraționalitatea unora dintre actele sale îl deosebesc pe Iahve de orice «ideal de perfecțiune» la scară umană” (Istoria credințelor și ideilor religioase, Editura Științifică, București, 1991, vol. I, pag. 184), cât și de mitologul Victor Kernbach: „Nevoia teologică de mai multă
stabilitate politică și ecleziastică a religiilor convergente a dus la eforturile de compunere artificială a unor concepții monoteiste; dar cum un zeu unic (zeul prin excelență) nu poate însuma, logic, în fața credincioșilor din categoria fidelității bigote sau măcar habotnice, măcar candid evlavioase, în aceeași entitate unică și binele și răul (divinitățile duale reciproc completive de tipul Ometeotl sau Yin-Yang nu au componente contrare ci neidentice), răul e despărțit și subsumat binelui, deci pus sub controlul divinității unice (Yahweh, Dumnezeu, Allah) ori supreme (Ahura Mazda), ca simplu instrument punitiv (Satanael, Angra Mainyu, Diavolul, Iblis), căruia în multe cazuri i se acordă autonomie limitată și deci inițiativă, îngrădită totuși pentru preîntâmpinarea unei victorii a răului sub forma revoltei luciferice reușite. Dar, astfel, în toate cazurile de monoteism teologic, separarea principiului răului, fie și prin caracterul său subaltern, este, de fapt, anularea logică a ideii de monoteism, întrucât dualismul rămâne neinfirmat” (Biserica în involuție, Editura Politică, București, 1984, pag. 75).
Nu ar trebui să uităm nici pe Carl Gustav Jung cu cartea „Răspuns lui Iov”, care, după publicarea sa, în 1952, la Paris, a iscat mare vâlvă printre teologi cu viziunea autorului despre răul din Dumnezeu, tot așa cum nu putem omite nici părerea lui Sigmund Freud despre acest controversat subiect: „Este adevărat că cei care preferă basmele cu zâne o fac pe surzii când li se vorbește de tendința înnăscută a omului către «răutate», agresiune, distrugere, cruzime. Dumnezeu nu l-a făcut oare pe om după chipul și asemănarea sa?
Nu ne convine când ni se amintește cât de greu este să împaci – în pofida afirmațiilor solemne ale «Christian Science» – existența de netăgăduit a răului cu atotputernicia și suverana bunătate a lui Dumnezeu. Diavolul încă mai este cel mai bun subterfugiu pentru a-l disculpa pe Dumnezeu; el ar îndeplini în privința aceasta același rol de descărcare economică pe care în lumea idealurilor ariene îl îndeplinește evreul. Dar și în acest caz îi putem cere socoteală lui Dumnezeu cu privire la existența diavolului și a răului pe care acesta îl întruchipează” (Sigmund Freud, „Opere” I, Editura Științifică, București, 1991, Angoasă în civilizație, pag. 341). Revenind la textul biblic, aflăm că răul a apărut în interiorul Împărăției lui Dumnezeu. Și Andrei Pleșu se arată contrariat de acest mister paradoxal și absurd al transformării îngerilor în demoni: „E greu, e imposibil să ne reprezentăm cum tocmai dintre îngeri, care sunt emblema proximității lui Dumnezeu, au apărut demonii, aflați la maxima depărtare de El. Cu aceasta, intrăm în marele labirint al problemei răului” (Despre îngeri, Editura Humanitas, București, 2007, pag. 206). Iată, dar, una dintre cele mai de nepătruns enigme biblice! Ce i-a determinat pe acei îngeri, în frunte cu Satana, entități energetice înalte, să părăsească necondiționat o lume divină, ideală, guvernată de bine, de armonie și de iubire și să aleagă o lume a putreziciunii, a răutății și a miasmelor fetide, o lume tenebroasă a frecvențelor energetice joase apropiate de energia morții? Să fie oare un simplu basm religios, un adevăr de neînțeles, sau o invenție care ar camufla o realitate la care ne este interzis accesul din motive care ne depășesc?
Să ne readucem aminte că participanții la cel de-al IV-lea Conciliu ecumenic din 1215 de la Lateran au hotărât că demonii au fost creați buni dar, cu de la sine putere, au ales răul. Satan însuși își avea locul, ca înger important, lângă Tronul ceresc, așa după cum ne informează Cartea lui Iov 1, 6-9 și Zaharia 3, 1.

Adam și Eva de Wenzel Peter
Adam și Eva de Wenzel Peter

Și, nu în ultimul rând, unele versete la fel de tainice ale Vechiului Testament întăresc ideea că Lumea cerească a lui Dumnezeu nu este nici pe departe un tărâm ideal în care sălășluiește numai binele: „Și, înspăimântându-se Iacov, a zis: «cât de înfricoșător este locul acesta! Aceasta nu e alta fără numai casa lui Dumnezeu, aceasta e poarta cerului»” (Facerea 28, 17), „Dacă Dumnezeu nu are încredere în sfinții Săi și dacă cerurile nu sunt destul de curate înaintea ochilor Săi” (Iov 15, 15), (Epistola Întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, 6, 3), „Domnul a făcut toate pentru o țintă, chiar și pe cel rău pentru ziua nenorocirii” (Pilde, 16, 4) și ultimul: „Iată, nici luna nu strălucește destul în ochii Lui și nici stelele nu sunt de tot curate pentru El” (Iov, 25, 5).
Desigur, textul Vechiului Testament a avut ca sursă de inspirație mitologia sumeriană pentru că Satan (în Biblie, Satanael), cel care, așa cum spuneam puțin mai înainte, inițial era un înger important în ierarhia celestă a lui Dumnezeu, își are originea în zeul Kingu din celebrul poem cosmogonic al creației, „Enuma Eliș”. La început, Kingu, zeu primordial acvatic sumerobabilonian,
era de natură divină, apoi, la un moment dat, aidoma lui Satan, devine comandantul demonilor răzvrătiți.
De altfel, demonismul zeilor a fost sesizat, între mulți alții, și de Mircea Eliade: „Trăsătura specifică a lui Telipinu (zeu hittit al fecundității n. a.) este «turbarea» sa demonică, care amenința să ruineze țara întreagă. E vorba de furia capricioasă și irațională a unui zeu al fertilității contra propriei sale creații, viața, sub toate formele sale. Concepții asemănătoare de ambivalență divină se întâlnesc și în altă parte; ele vor fi elaborate mai ales în hinduism (cf. Șiva, Kali). Faptul că rolul lui Telipinu a fost menit de asemenea zeilor furtunii și soarelui și anumitor zeițe – deci, în mare, divinităților, guvernând diverse sectoare ale vieții
cosmice – demonstrează că acest mit se referă la o dramă mai complexă decât aceea a vegetației; el ilustrează, în fond, misterul incomprehensibil al nimicirii Creației de către proprii ei creatori” (Istoria credințelor și ideilor religioase, Editura Științifică, București, 1991, vol. I, pag. 147).
Pentru că mitologiile Orientului apropiat (până dincolo de India) vorbesc despre zeii care și-au distrus propria creație din motive impenetrabile (Dumnezeul iudaic numărându-se printre ei, pierind lumea prin potop, nemulțumit de propria Sa creație), specialiștii în istoria religiilor au tras concluzia că popoarele antice din acest imens spațiu geografic s-au inspirat unele de la altele, ceea ce nu ar fi departe de adevăr. Dar, atunci, cum ne explicăm faptul că, la celălalt capăt al lumii, tradițiile incașe din America de Sud vorbesc despre zeul Viracocha, cel care și-a distrus de patru ori creația până a reușit să zămislească un cuplu primordial, Manco Capac și Mama Oello, care să-l mulțumească pe deplin?
Se știe foarte bine că doctrina creștină a promovat ideea că lumea noastră este singura creație a lui Dumnezeu cel infinit în timp. În continuare, se știe, la fel de bine, că lumea aceasta va fi distrusă de Apocalipsă. Și, în ciuda acestor informații, de ce oare înțelepții rabini, în Talmud, au susținut teoria lumilor succesive create de Dumnezeu înaintea zidirii lumii actuale?

Psiholog MIHAELA VINTILĂ

0%

User Rating: Be the first one !

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

PROFILAXIA DENTARĂ

Dr. Adrian Croitoru a absolvit Universitatea de Medicina si Farmacie „N. Testemițanu” Facultatea de Stomatologie …

ORTOPEDIA O DISCIPLINĂ MEDICALĂ VECHE… DE CÂND LUME

Veche de când lumea, nu este doar o simplă vorbă, în vânt atunci când vine …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

12 + 12 =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: