ACASĂ / ARTICOLE / ȘCOALA AZI / Alexandru-Andrei Craiovan

Alexandru-Andrei Craiovan

Născut la: 03.07.2018, la București. Părinţi:  Craiovan Dragoş, Magori Craiovan Laura. De la ce vârstă începem să luăm în serios inspiraţia şi truda unui copil, cînd vine vorba despre opere artistice create? Ar putea fi considerate acestea izvoarele a ceea ce mai târziu putem numi artă? Oare este necesar să înțelegem artistul sau detaliile operei sale, pentru a o putea aprecia?

Poate am considera că se impune o anumită ordine sau structură a compoziției, însă, este posibil ca joaca și imaginația naivă ale unui copil să fie dovada unei inspirații de natură divină sau poate, dovada unei gene moștenite de generații? Dacă despre prima ipoteza nu am avea dovezi pentru a o putea susține, în ceea ce privește gena, aici lucrurile sunt mai clare, întrucât Alexandru-Andrei Craiovan este stră-strănepotul a doi pictori (Fekete Rozalia și Anghelescu Alexandru), care și-au făcut simțită prezența în multe case ale familiilor din regiunile Covasna-Brașov și în același timp, de pe aceeași linie, strănepotul unei talentate portretiste (Anghelescu Eugenia), dar și profesoară de limba română și istorie.

Părinții i-au pus la dispoziție lui Alexandru, de foarte devreme, diverse materiale și resurse pentru ca acesta să se poată familiariza cu mediul înconjurător și să experimenteze cât mai multe într-un cadru plăcut și fără constrângeri. În ceea ce privește pasiunea pentru artă, „Alexandru a început să picteze la 1 an si 6 luni. Între 2 și 3 ani, cerea să picteze aproape zilnic, exersând liber, fără indicații și fără ajutor din partea niciunei persoane. În prezent are peste 200 de planșe.

Vrem să îl lăsăm să experimenteze singur cât mai mult. În scurt timp s-a obișnuit așa și chiar dacă voiam să punem mână pe pensulă să-i arătăm ceva, nu ne lăsa deloc. Atunci am înțeles că își crease o lume a lui și i-am respectat această dorință. Îi expunem de fiecare dată planșa creată în casă și îl lăudăm pentru efortul depus. Nu pentru ce a rezultat”, spune mama lui. Alexandru este un copil foarte ambițios, competitiv, curajos și cu o personalitate puternică. Acest lucru se vede în viața de zi cu zi, dar cel mai bine se reflectă în natație, sport pe care îl îndrăgește de la frageda vârstă de 6 luni.

De atunci nu pierde nicio ocazie pentru a exersa diferite tehnici cu părinții, cu bunicii, iar apoi cu antrenorii. De la 4 ani a început să înoate liber. Își dorește să ajungă numărul 1, la fel ca David Popovici, pe care îl urmărește și îl admiră. Independent în multe privințe și cu o determinare pentru ca lucrurile să se întâmple așa cum și-a propus, Alexandru a arătat o pasiune și un talent aparte pentru rezolvarea puzzle-urilor în timpi record.

A fost învățat să înfrunte provocările fără teamă, știind că există o explicație pentru orice se întâmplă în jurul lui și o rezolvare, întocmai ca la puzzle-uri, pe care trebuie să o găsească singur. Combinarea culorilor îl face fericit pe Alexandru și pictura îi aduce liniște. În același timp, semnele de perseverență, încăpățânare și flacăra din el pentru a fi mereu câștigător în tot ceea ce face ne face să ne gândim că, indiferent de direcția în care va alege să se dezvolte, artă, știință sau sport, cât timp o va face din pasiune, va avea un viitor promițător.

Gabriela Laura Magori

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Maria Sabina Simionică, tenismena… model de la Iași

Maria Sabina este născută la 3 mai 2004. De la 5 ani la 11 ani …

Pavel Patriche

Pavel Pahiche este elev în clasa a VIII – a la Liceul Vocațional de Muzică …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: