Breaking News
ACASĂ / ARTICOLE / UMOR / ALEXANDRU CLENCIU

ALEXANDRU CLENCIU

ALEXANDRU CLENCIU

Născut în localitatea Negru Vodă, judeţul Constanţa, mort la Bucureşti.
A absolvit Liceul „Papiu Ilarian”, la Târgu-Mureş şi Institutul de Belle Arte, la Bucureşti.
În tinereţe a practicat boxul, fiind campion la categoria „muscă”.
A lucrat ca artist plastic la Bucureşti. Colaborator la reviste de umor de prin 1940, numărul lor fiind impresionant, caricaturile sale fiind prezente şi în zeci de culegeri şi antologii de epigramă. Membru al Clubului „Cincinat Pavelescu” Bucureşti, Membru de Onoare al Uniunii Epigramiştilor din România.
Apariţii editoriale: „Aventurile lui Gămălie” (1946), „Clenciuri” (1973), „Eu şi restul lumii” (dueluri epigramatice, 1974), „Dragi fumători începători” (1975), „Epigrame desenate bune pentru sănătate” (în colaborare, 1976), „101 sportivi români văzuţi şi comentaţi” (1978), „Idoli cu crampoane” (1980), „Proiectile cu venin” (1997), „Oglinzi de hârtie” (antologie de umor, fără an), „101 epigramişti retuşaţi şi încondeiaţi” (2001). A publicat, împreună cu Zorina Drăgnescu, un „CATALOG ALMANAH” dedicat primei expoziţii a constructorilor din România, cu portreteşarje epigramate (1979). Inclus în peste 60 de volume colective de epigramă.

VIOREL MARTIN

 

CREDO
Să nu mă socotiţi călău,
Când mă ridic solemn şi spun:
Epigramistul este bun
Doar în măsura-n care-i rău!

EPIGRAMA
Trei versuri lin coboară panta,
Arzând mocnit ca un fitil,
Spre-ncărcătura de trotil
Din care bubui-va poanta.

UNOR EPIGRAMIŞTI PRETINŞI
Mai sunt căţei, am constatat,
Lipsiţi total de har şi vână,
Ce au lătrat la Cincinat
Şi-acum se cred dulăi de stână.

GRAFICIANULUI ŞTEFAN POPA POPA’S
Acest bărbat de haruri plin,
De subsemnatul mult iubit,
E Popă doar pe buletin
Că-n grafică-i… Mitropolit!

ILIE NĂSTASE
Năstase-al nostru, sânge pur,
Stă-n toiul verilor nefaste
Un pic pe Coasta de Azur
Şi mult mai mult pe alte… coaste!

MODA MUSTĂŢILOR À LA ŢIRIAC
O fi ea, mustaţa, fală,
Dar eu unul mă abţin;
Nu îmi las mustăţi pe oală,
Dacă-n oală nu-i şi vin!

FOTBALISTULUI DOBRIN
Avem mereu dovezi concrete
Că asul fentelor, Dobrin,
Când bea pe săturate vin,
Nu joacă cu aceeaşi sete…

PUIU CĂLINESCU
Glumeţu-acesta, bun de gură,
E-atât de tras printr-un inel,
Că poţi, oricând, după friptură,
Să te scobeşti în dinţi cu el!

UNUI SOLIST SUPERVÂRSTNIC (GICĂ P.)
Resping minciuna – ceea, crunta,
Ce circulă mai rău ca banu’,
Că dânsu-ar fi cântat la nunta
Lui… Mihail Kogălniceanu!

UNUI EXPOZANT
Ai pictură la Apollo
Şi probabil e divină,
Din moment ce, de acolo,
Iese lumea şi se-nchină!

UNEIA
Doamna Ics – smerită faţă –
De când e n-a dus-o greu,
Că s-a descurcat în viaţă
…Încurcându-se mereu.

LA ANIVERSAREA UNEI COCHETE
La urarea mea fierbinte
Mi-a răspuns clipind vioi:
Decât mulţi ani înainte!
Mi-aş dori câţiva… ’napoi!

MADRIGALUL UNUI SEPTUAGENAR
ADRESAT UNEI FRUMOASE

Ce ochi ai, doamnă, şi ce gură!…
Şi într-atât mă ispiteşti,
Că ţi-aş propune-o aventură…
Dar ce mă fac dacă primeşti?!

MUSAFIRUL
După ce-a mâncat piftia,
Trei cârnaţi şi cinci cotlete,
Pe motiv că-i este sete
Îmi sorbea din ochi… soţia.

UNUIA CARE SE DESCALŢĂ LA INTRARE
Nu-ţi scoate-ncălţămintea, te implor,
Când vii la mine, intră încălţat,
Prefer să-mi laşi o pată pe covor,
Dar să-mi rămână aerul curat.

LACOMUL
E singurul, avem indicii,
Din tagma celor nesătui,
Care-a-nghiţit pe toţi calicii
Ce se băteau la gura lui.

SERVILUL
Smerit ca-n faţa unor moaşte,
Mereu încovoiat de trunchi,
Pe şeful său el nu-l cunoaşte
Decât din tălpi până-n genunchi.

FABULĂ
Pus păstor, un lup mai mare
Zise, invocând toţi sfinţii:
„Turma asta de mioare
O voi apăra cu dinţii!”

CULESUL VIILOR
Se tot petrece, anual,
Aceeaşi milenară dramă:
Culesul viilor pe deal
Şi-al… „morţilor” mai jos, la cramă!

PROSTUL
Prostul, ce e drept e drept,
Spun şi îmi asum tot riscul,
Aparent e-un om deştept,
Dacă nu deschide… pliscul.

ÎNTOARCEREA ESCHIMOŞULUI DE LA VÂNĂTOARE
În caiac, vâslind se-ndreaptă
Către ţărm, unde-l aşteaptă,
Rumenă de ger la faţă
… Eschimoaşă-sa pe gheaţă.

DIN STATUIA LUI LENIN
A RĂMAS DOAR SOCLUL

A stat prea mult sub blândul cer,
Stropit de vrăbii şi lăstuni,
Cu mâna-nfiptă în rever
Şi-n gâtu-atâtor naţiuni!…

FILOZOFIE
Destinu-acesta e nedrept,
Sucit mai e şi-al vieţii rost,
Te naşti frumos, te naşti deştept
Şi mori apoi ca orice prost!

UNUIA CARE MĂ CONTESTĂ
Să nu te văd, rânjind sub faclă,
Perfid şi fără de ruşine,
Că-mi iau ciolanele din raclă
Şi dau cu ele după tine.

0%

User Rating: Be the first one !

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

VASILE RĂVESCU

VASILE RĂVESCU S-a născut în comuna Domnești – Argeș, în data de 23 aprilie 1942. …

SACUL CU GLUME… (XXXXVIII)

SACUL CU GLUME… (XXXXVIII) • Două blonde stau de vorba despre plictiseala vietii de cuplu:”mie …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

17 − 5 =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: