Breaking News
ACASĂ / ARTICOLE / SEMNAL EDITORIAL / Alina Ilinca Enache – Timp abstract

Alina Ilinca Enache – Timp abstract

Gânduri și nostalgii, omagii pentru cei îndrăgiți, sentimente și simțiri, într-o poezie de multe ori prea sobră. Volumul reprezintă o carte de vizită de valoare specială, pentru a prezenta armonios versuri, tablouri, desene și fotografii ale sculpturilor proprii ,conviețuiri de talent, care se cer admirate, tălmăcite, lăudate, dăruite.

Poeziile cu teme diferite, unele cu tentă folclorică, arătate cu un “deget veșnic” (cum spune autoarea) sunt oferite cu „inima trasă pe sfoară uneori” și „dorința de a se topi în lemn” spre a-i putea purta blestemul ca pe un giuvaer. Timpul îl desface în țărână, cu talent, cu îndrăzneală și pricepere în poeme absolute, care s-au născut odată cu viața.

Măreție și expresivitate în redarea unui desen, tablou, care au ca prezentare două și chiar trei povești pe care le poți descifra meditând cu profunzime la dorința sa de a spune ceva, ori sculptând în linii delicate, cu sufletul. Natura prezentă ca subiect, întâmplări, explicații și întrebări, toate se întretaie și se combină pentru ca tabloul final VIAȚA, măreț alcătuit, să fie unic, ea care ne face să ne simțim actori în singurul spectacol jucat fără repetiție, spectacolul divin pe care îl parcurgem, la răsărit fiind copilăria cu lacrimile de rouă dumnezeiască.

Doina Bârcă

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Vasile Bele-Frunze pictate cu rouă, lacrimi și vânt

Universuri de frumos, dăruite din inimă locurilor dragi, amintirilor, oamenilor, într- un volum de poezii …

Ivan Birta-Cei patru titani ai neamului românesc

Maratonist în promovare, cercetare și sete de cunoaștere, Ivan Birta descrie cu probe un cosmos …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

ten + 3 =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: