ACASĂ / ARTICOLE / EDITORIAL / AM INTRAT ÎN ANUL ȘASE

AM INTRAT ÎN ANUL ȘASE

Acest produs cultural atât ca și gazetă, cât și-n format online, se vrea a fi exact ca o emblemă națională, care iată, acum intră deja, în anul șase(6) al existenței sale. Sau, parafrazându-l pe academicianul N. Breban, o urmă cât mai adâncă și curată a „existenței prin cultură”. Iar acum, la ceas aniversar, purced la o mică introspecție, exact ca un drum întins pe durata a „de unde am pornit”, până la… „unde am ajuns”. Cândva, un mare poet al „odei în metru antic”, declara că: „cel mai important este drumul, ținta fiind subscrisă acestuia…”.
ARICIUC BOGDAN CORVIN


Așa cum, de atâtea ori, președintele Fundației Literar Istorice, dar și directorul revistei „Independența Română”, domnul Laurențiu Stoica a amintit, totul pornește dintr-o „filogeneză izvorâtă din ramurile familiei mele, dar în egală măsură ca un omagiu adus devenirii noastre ca nație română care, încearcă și reușește să mențină trează valorile românești autentice.” În acest context, „Independența Română” (foaie politică, literară și comercială) cu apariție săptămânală, a înaintașului său, profesorul Constantin Canella Ciorogârleanu, printre altele și gazetar buzoian, a reprezentat, chiar de la începuturile sale, un adevărat stindard românesc, cu ceva timp înainte, unde pe cîmpurile de luptă ale Războiului de Independență de la 1877-1878, România Mică avea să-și finalizeze parcursul ei independent…

Că în acea uriașă încrâncenare, a Războiului de Independență, desigur au fost în prima linie și viitorii generali Ștefan Ștefan Stoika și Nicolae Ștefan Stoica, pe meterezele de la Grivița și Smârdan poate fi marcat ca un preambul a viziunilor acelui Canella, care propovăduia cu mulți ani înainte, ceeea ce avea să devină peste puțin timp, adevărata independență, fără nici un fel de suveranitate față de Poarta Otomană.

S-a arătat de foarte multe ori că, această revistă, fără rezonanțe, partiprix-uri, ori finanțări din zona politicului, încearcă s ă cultive adevărata cultură românească dezabiată de hainele otrăvite ale mondializării.
Credeți sau nu, dar pe parcursul celor deja, șase ani de existență, aici s-au „depănat” peste 3000 de pagini, și mai mult de 2600 de articole, cu atâtea și atâtea subiecte, semnate de nume importante ale vieții sociale, științifice și cărturărești a României postdecembriste.

Haideți pentru cei mai noi, dintre cititori să vă readuc, în faț a ochilor, ce ne propusesem încă de la începuturi, așa cum reiese din articolul de început al revistei noastre, articol intitulat: „Ce vă propunem!”

„Independența este un ideal și ca orice ideal trebuie cucerit, luptat pentru el, apărat, etalat, subsumat unor concepte legate indisolubil de trăitorii acestui areal românesc. Și ce poate fi mai briliant, decât să te exprimi, fără limite, dar într-o necesară condescendență, asupra unor teme precum: știința, cultura, cercetarea, dezvoltarea, educația, artele vizuale, ori exprimări lăuntric devolative asupra existenței noastre, sau a parcursului european pe care nu avem cum să nu ni-l însușim. În derularea demersului nostru își pot exprima poziții-teme-dizertații o seamă de personalități lumină a științei-literaturii-culturii, ori artelor.”

Vedeți că, încă de la începuturi revista „Independența Română” s-a dorit a fi, așa cum subliniam încă din introducere, ca fiind acea urmă a „existenței prin cultură” al acestui popor!

Semnatarul acestor rânduri, ca un act moral cinstit, nu-și va propune decât a vă reaminti aceste „adevăruri”, fără a se scoate pe sine în evidență, de aceea, pagina intitulată „Ecouri”, nu va cuprinde și opinia mea! De ce poate că o să vă întrebați? Răspunsul este unul simplu, frust, dar adevărat: „În biserică, la ortodocși, când vii prima dată, nu te bagi în față, precum „musca-n lapte”. Pornești din cerdacul Bisericii, urmând ca-n timp să poți avansa și spune, dacă este cazul și rugăciunea (opinia) ta!”. Nimic altceva…

Este de prisos a aminti faptul că, în paginile acestei reviste și-au găsit atât semnătura, cât și opiniile personalități de mare impact social și cultural. Precum: Radu Beligan, Gh. Zamfir, Dorel Vișan, Nichita Stănescu, Ionuț Vulpescu, Ionel Sinescu…iar lista este atât de lungă, încât fie-mi permis a mă opri aici, pentru a nu omite, din greșeală, unul ori altul.

Unde am ajuns? E simplu, exact acolo unde ne-am și propus:
„Independența Română î și propune ca periodic să-i adune pe români pentru a-și apăra valorile, istoria, credința și datinile sale, să fie un stindard celor care cred în perenitatea ființei nației române. Vom încerca să coalizăm oameni de știință, literați, asociații ori fundații care au ca scop menținerea și dezvoltarea spiritului civic, acelor care trăiesc și gândesc românește, iar pentru acest lucru le mulțumim anticipat.

Materialele critice, adesea sub forma pamfletului, vor identifica atitudini, situații, nicidecum personaje nominale, această publicație fiind atașată unor valori critice moderate, nicidecum conflictuale.”

Acest „stup uman”, care s-a creat de-a lungul acestui timp, ca să-l citez pe unul din colegii mei… nu s-ar fi putut naște și coagula fără personalitatea tenace a domnului Laurențiu Stoica, care a reușit a-și „aroga”, pe bună dreptate rolul de „rege, al stupului”.

Și dovada cea mai bună că a reușit este însăși existența revistei, după mai bine de cinci ani. Asta, într-o Românie mai mult gri, decât limpede… unde cultura a căpătat demult, statutul de „Cenușăreasă”! Iar, „dacă toate acestea fi vor … învățate(receptate)/ restul o să vină de la sine, apoi!”… așa cum ar fi spus, odinioară, un alt mare poet. Deci, vă așteptăm alături de noi!

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

ROMÂNIA ÎNTRE MARILE PUTERI

Și azi, am în fața ochilor, deși au trecut fix treizeci de ani… de atunci… …

ȘCOALA ROMÂNEASCĂ ÎNCOTRO?

Urmașilor mei Văcărești!/ Las vouă moștenire: / Creșterea limbei românești / Ș-a patriei cinstire” Cam …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

one × three =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: