ACASĂ / ARTICOLE / RESTITUIRI / Amza Pellea – Amintiri dragi sufletului meu

Amza Pellea – Amintiri dragi sufletului meu

Întru neuitarea marelui actor Amza Pellea, născut la Băilești pe 7 aprilie 1931 și chemat la Cer în 12 decembrie 1983, am înființat la Centrul Cultural “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, la începutul anului 2013, Salonul de satiră și umor “Amza Pellea”.

In toamna anului 2014, a apărut la Editura Humanitas, volumul “Să râdem cu Nea Mărin” de Amza Pellea, cu un cuvânt înainte al fiicei sale, Oana Pellea, la rându-i o foarte cunoscută și îndrăgită actriță. Volumul s-a lansat, la librăria cu același nume cu al editurii, în apropierea de parcul Cișmigiu. Lansarea a fost moderată de autoarea prefeței. Am participat și eu, venind cu o oră înainte a manifestării. Astfel că, am putut sta câteva minute de vorbă cu doamna Oana Pellea, căreia i-am oferit revista “Pentru patrie” în care apăruse interviul meu cu maestrul Radu Beligan despre Amza Pellea, cu care avusese o frumoasă și trainică prietenie. Am fost încântat că domnia sa mi-a îngăduit să citesc interviul și mi-a oferit cartea care se lansa, cu următoarea dedicație: “Pentru Geo Călugăru. Cu mari mulțumiri pentru tot ce faceți pentru memoria lui Amza. Oana Pellea, 2014”. Am avut invitați de seamă din rândul actorilor, în cadrul manifestărilor pe care i le-am dedicat. Amintesc câteva nume: Ion Arcudeanu, Niculescu Emil, Valeria Gagealov, regretatul actor Arcadie Donos, cel care l-a descoperit pe Amza Pellea. Acesta, fiind președinte al Comisiei de admitere la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, era în căutarea unui interpret pentru Mitrea Cocor, eroul romanului omonim de Mihail Sadoveanu. A povestit, cu umorul care-l caracteriza, cum de câte ori era aproape convins că i-a ieșit “norocul”

în cale, acesta dispărea. Cum, necum a reușit să-l convingă, bucuros că Amza corespundea imaginii, pe care și-o crease Arcadie Donos despre Mitrea Cocor. Peste doi ani, aveam să primesc cu dedicație de la actorul scriitor, o carte, în care, sub titlu “norocul meu”, povestește cu haz întâmplarea iar, în finalul ei conchide: “Până la urmă Amza nu l-a mai interpretat pe Mitrea Cocor, însă ni l-a dăruit în schimb, întru nemurire pe Mihai Viteazul”. Am să transcriu ceea ce mi-a dăruit regretatul critic teatral Mihai Petrovici ca material documentar despre prietenul său Amza Pellea, față de care avea o sinceră prețuire și admirație. A fost încântat că l-am invitat la un eveniment, pe care l-a trăit cu tot sufletul: “Domnului Geo Călugăru, căruia îi mulțumesc pentru evocarea lui Amza, în cadrul Cenaclului, pe care cu onoare și pricepere îl conduce, Mihai Petrovici” (lângă autograful lui Amza). Autograful este pe volumul “Să râdem cu… Amza Pellea”, 1973 (prima ediție). Autograful îi este dedicat lui Gabi Michăilescu, impresarul lui Amzulică (cum îi spuneau apropiații) și cel care i l-a sugerat pe Nea Mărin, deci “nașul lui Nea Mărin și moașa lui Sucă”. Autograful sună astfel: “Lui nenea Gabi Michăilescu care este de drept nașul lui Mărin și moașa lui Sucă, profunda mea recunoștință, dragoste și prețuire”. Amza Pellea, 1973. Autograful este poziționat pe mijlocul paginii 366 a volumului menționat, pe care o citez: “În pofida oricărui răuvoitor, tâlcul mărturiei vorbește de la sine”. “Și iarăși am trecut Oltul. Plină vară. Matineu la Vaideni, la ciobani. În toridul lui iulie sala ocupată de cojoace. Neexistând scaune miorcanii stau în picioare, în bâte ca iarna în Bărăganul cu turme. Miroase a câine plouat, jintiță, a cămeșe muiată în zer, scrobită de ger, mușcată de urletele lupilor. Nicio ciobăniță și nici un baci nu gâfâie în cojoacă. Pe noi curg apele. Lucrăm la lumină de zi. O fărâmă de cer se revarsă printre ferestrele deschise” – mărturisește Gabi Michăilescu. Domnului Geo Călugăru, câteva năzdrăvănii pe care, bănuiesc că nu le are. Tarta cu praz și cu ciuperci a fost excelentă. Când, ajuns la jumătatea sticlei de Murfatlar și pe când mă pregăteam să-i torn un păhărel, am băgat de seamă că prietenul meu (Gabi Michăilescu MP), își lăsase capul în palmă sforăind ușor. În fața acestei situații neprevăzute, am scris pe o bucățică de hârtie: “Vin nu mai suport/ Nu mai intră-n burtă/ Am mâncat și tort/ M-am făcut și turtă”. Urare cu ocazia Anului Nou: “Nu uitați, ciocnind paharul/ Cu Spumos sau Ottonel/ Nici pe Colea (Răutu n.a)/ Nici pe mine Păstorel”. Lui Amza: “Amza, scoatene din plâns/ Comedia-ți vine bine/ Și fă râsul terapie/ Și fă-l rege pe artist” (Adrian Păunescu și tot el lui Quintus): “Atâtea fire ca argintu-s/ Pe un antet aproape spân/ În ziua-n care Mircea Quintus/ Devine Mircea cel Bătrân”. Cel omagiat răspunde: “Sunt ani ce trec și ani care rămân/ Și se adună-n zi aniversară/ E vremea ca și Mircea cel Bătrân/ Să-și poarte <<repetabila povară>>”. Alte năzdrăvănii ale lui Quintus: “În politică de vii/ Om de frunte poți să fii/ Doar atuncea dacă știi/ Ori să sperii, ori să perii”; “Nu voiam să fiu un an/ În guvernul Stolojan/ Eu voiam să fiu ministru/ De la Tisa pân’ la Nistru”; “La locuința mea de veci/ Tot mai aștept să vin-o fată/ Că nu e nimeni pe poteci/ Și am intrare separată”. Iată și un catren al lui Păstorel, îl pun aici că e prea bun: “Suav amurgu-și lasă rugina în pahare/ Miresmele grădinii în noi se răspândesc/ S-a desfundat clondirul cu vin moldovenesc/ Mai toarnă cârciumare, mai cântă lăutare!”. Mulțumiri că l-ați evocat pe Beligan, acest fenomen. Invitându-l pe Mircea Quintus, cu care era foarte apropiat, la spectacolul “Romulus cel Mare”, acesta, după spectacol i-a scris maestrului: “Comedia-i o splendoare/ Interpretul un titan/ Nici nu știi care-i mai mare/ Romulus sau Beligan”. Răspunsul maestrului a fost prompt: “Richard în cumplita-i dramă/ Dădea regatul pe un cal/ Dar Quintus pentru-o epigramă/ Dă chiar Partidul Liberal”.

Amza Pellea a spus în 1971: “Actoria e o meserie dumnezeiască, pentru că îți permite, ca nici una alta, să ajungi la sufletul oamenilor”. Și tot el a mai afirmat: “Oricât voi trăi și oriunde va fi să mor, rămân băileștean până în străfundul sufletului”. Și-a iubit satul, și-a iubit țara, și-a iubit familia până la adorație.

În anul 2002, consacrat de UNESCO drept “Anul Caragiale”, am realizat pentru pagina culturală a revistei “Pentru Patrie” al cărei redactor eram, un interviu cu maestrul Radu Beligan. Am profitat de oportunitate și l-am rugat să-mi spună câteva cuvinte despre Amza Pellea, pe care știam că-l prețuia și admira din tot sufletul. Amabil, Domnia sa mi s-a confesat: “Închin aceste rânduri tuturor oltenilor care fură împrăștiați ca sarea-n bucate. Îl revăd pe sălile Institutului de teatru, filiform și famelic, fiindcă i se retrăsese bursa, ca fecior de chiabur… Ulterior s-a dovedit că era o acuzație neîntemeiată. Din superba lui făptură rămăseseră doar niște ochi incendiari. L-am văzut într-o producție a clasei lui Alexandru Finți, jucând pe Trigorin din Pescărușul lui Cehov”. Am simțit de la primele momente stofa unui autentic artist, mistuit de neliniști și incertitudini, de o mare finețe și noblețe spirituală. Flăcăul din Băilești era un prinț al spiritului, o ființă de o delicatețe suavă. L-am îndrăgit și admirat de la început, fiindcă viețile noastre s-au împletit la un moment dat. Am trăit împreună ani de-a rândul în atmosfera unică a Teatrului de Comedie, mereu fascinat de personalitatea lui nepereche. Teatrul și filmul românesc au avut uriașa neșansă să piardă unul după altul trei giganți: pe Toma Caragiu, pe Amza Pellea și pe Octavian Cotescu. Nu ne vom consola niciodată de imensul gol lăsat de acești miraculoși actori. Dar Amza era mai mult decât un mare actor. E un om de care fiecare dintre noi avea nevoie. El aducea în dulceața prieteniei un umăr zdravăn de care te puteai sprijini în clipele grele, o înțelepciune care venea de departe. Din străbuni, o cinste și o curățenie morală fără nicio umbră. Generos și bun ca o pâine de la țară, scăpărător de inteligență, plin de fantezie și farmec. Cu Domnica în dreapta și Oana în stânga, el înfățișa tabloul unei fericiri simple al unei împliniri pe deplin meritate. “Sunt oameni care n-ar trebui să moară niciodată. Filmele ne-au păstrat umbra și ecoul lor!” P.S. Poezia pe care o prețuia cel mai mult Amza Pellea și care, într-un sens, i-a călăuzit viața și destinul:

Nu e o glumă viața
Nu e o glumă viața
Tu trebuie s-o iei în serios
Cum fac, de pildă, veverițele
Fără s-aștepți nimic
Nici de la viața dinainte
Nici de la viața de apoi
Într-un cuvânt să-i dai vieții totul pe pământ
Nu e o glumă viața
Tu trebuie s-o iei în serios
Dar până-ntr-atât, încât
Daca-i fi pus la zid, de pildă
Cu mâinile legate
Sau dacă ai fi într-un laborator
În alb halat
La ochi cu marile lentile
Să știi să-ți dai viața ca altul să trăiască
Chiar oamenii al căror chip nu l-ai văzut
În viața ta, și-n timp ce mori
Să fii încredințat
Că nu-i nimica mai frumos
Nimic nu-i mai adevărat
Ca viața
Într-un cuvânt s-o iei în serios
Dar până într-atât, încât
La șaptezeci de ani, de pildă
Tu să păstrezi măslini
Nu pentru a-i lăsa nepoților în grijă
Ci pentru că nu crezi deloc în moarte
Deși e de temut
Și pentru că-n balanță
Mai greu atârnă viața

Nazim Hikmet

 

Geo Călugăru

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

O PAGINĂ DIN REZISTENȚA ANTIBOLȘEVICĂ A ROMÂNILOR DIN BUCOVINA SOVIETICĂ

Profesorul universitar dr. Ilie Popescu este o mare personalitate culturală internațională, cu o vastă activitate …

DESPRE CUM „ARGUS ȘI SLUGILE SALE AU FĂCUT SĂ MOARĂ MIHAI EMINESCU”

Distinsul academician Mihai Cimpoi, în textul „Eminescu și «românenii», consemnat (în loc de prefață, la …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

16 − fifteen =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: