Motto: Un tablou frumos ne poate salva sufletul când ființa noastră a fost inundată de întuneric.
Picturile reprezintă rodul artistic al unei experiențe bogate, o cunoaștere profundă a unor limbaje plastice cu un desen curgător, ce se află pe o scară a spiritului cunoscător, o expresie a omului care accede printr-o luptă permanentă cu limbajul artistic. Pentru Ana Maria Chirilă pictura ca artă este modul personal, rațiunea de a exista în lumea artistică. Capacitatea sa de a surprinde esența tablourilor realizate ne dă sentimentul unui spectacol viu, la care imaginativ participăm cu toții, noi iubitorii de artă și frumuseți. ◆ Cojocaru Vergil Cover
Creațiile artiștilor plastici au reușit ca pe parcursul timpului să transmită emoție și diverse trăiri oamenilor care le-au privit. Culorile așternute pe o pânză, ce atârnă pe un perete, îl pot purta pe observatorul ei departe, spre o altă lume și uneori, chiar îi pot trezi amintiri despre un loc drag sau despre o ființă dragă. Numele meu este Chirilă Anamaria, am o mare pasiune pentru artele plastice și eu, personal, consider că acestea sunt unele dintre cele mai frumoase arte ale lumii în care trăim. Ana Maria Chirilă Motto: Un tablou frumos ne poate salva sufletul când ființa noastră a fost inundată de întuneric.
M-am născut în București, mi-au fost dragi desenul și pictura încă de mic copil, iar din pasiune am continuat să pictez până în prezent. Arta reprezintă o parte importantă din viața mea și mereu mi-a făcut plăcere să mă exprim prin intermediul ei, fie că a fost vorba despre punerea pe hârtie a unor idei venite din imaginația mea, reproducerea unei ilustrații ce m-a impresionat prin contururile sale sau pur și simplu, m-am lăsat inspirată de natură și de peisajele din jurul meu. Deși pictura în ulei poate fi considerată o îndeletnicire destul de migăloasă, când ții cu drag o pensulă în mână și întinzi cu pasiune culoarea pe pânză, nu îți mai trebuie nimic, căci răbdarea și atenția vin de la sine.
Uneori, când pictez, nici nu-mi dau seama când timpul se scurge pentru că sunt mult prea captivată de ceea ce creez, mă pierd cu totul în această artă, iar restul lucrurilor din jurul meu par să dispară. De asemenea, cu cât mai multă vopsea se adună pe pânză, cu atât îmi doresc mai mult să duc la capăt formele la care lucrez. Pentru iubitorii de artă, pentru cei ce vor să facă poate, un cadou frumos sau să-și atârne pe perete o pictură care să le aducă anumite trăiri plăcute, eu realizez în prezent tablouri în ulei pe pânză cu peisaje, flori, dar și cu mult iubite animale de companie. ◆ Ana Maria Chirilă
Pictor Prof. Cojocaru Vergil-Cover
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro