Breaking News
ACASĂ / ARTICOLE / SPORT / Analiza sezonului 2021-2022 al Ligii I

Analiza sezonului 2021-2022 al Ligii I

Dinamo, prima retrogradare din istorie!

Finalul ediției de campionat 2021/2022 la fotbal a consfințit un fapt aproape imposibil de crezut cu ani în urmă: echipei Dinamo București în eșalonul secund! Clubul care are în palmares retrogradarea 18 titluri de campioană, 13 Cupe ale României, două Supercupe ale României, o Cupă a Ligii și a jucat două semifinale de cupe europene (una de Cupa Campionilor Europeni, în 1984 și una de Cupa Cupelor, în 1990) a dispărut din prim-planul fotbalului românesc, după o „agonie” care, ce-i drept, dura de vreo două sezoane.

În rest, titlul de campioană a fost cucerit tot de CFR Cluj (pentru a cincea oară la rând), FCSB a terminat pe „eternul” loc doi, iar podiumul a fost completat de Universitatea Craiova, care, deși s-a „bătut” atât la titlu și la Cupa României, s-a văzut nevoită să se mulțumească cu un loc în cupele europene dobândit după câștigarea unui meci de baraj cu FC Botoșani.

Nici falimentul Academicii și al Gazului nu i-a ajutat pe dinamoviști

Dinamo era presată de probleme financiare (și nu numai) încă de la startul ediției de campionat 2021/2022. Cum-necum, cu o trupă de puști, struniți de pe banca tehnică de italianul Dario Bonetti (adus la cererea suporterilor), „câinii roșii” au reușit să obțină două victorii în primele trei etape de campionat (cu FC Voluntari și cu Academica Clinceni), dar au urmat apoi eșecuri pe linie, totul culminând cu acel 0-6 în derby-ul cu rivalii de la FCSB, care i-a fost fatal lui Bonetti, acesta fiind înlăturat.

După un scurt interimat cu Sorin Colgeag, pe banca tehnică a fost adus Mircea Rednic, împreună cu mai mulți jucători, dar nici acest fapt nu a adus revirimentul așteptat. Cu „Puriul” la cârmă, Dinamo a mai reușit să strângă încă șase puncte și a încheiat anul 2021 pe penultimul loc în clasament, cu 12 puncte, la o distanță de șapte „lungimi” de FC U Craiova, care venea imediat deasupra în clasament. A urmat un nou „șoc” în iarnă, demiterea lui Mircea Rednic și numirea lui Flavius Stoican ca antrenor principal. Dar Dinamo și-a continuat rezultatele dezamăgitoare, dintre care enumerăm, printre altele: 0-3 în „Groapă” cu FCSB, 0-4 la Botoșani și 1-6 pe teren propriu, cu Universitatea Craiova.

Retrogradarea părea iminentă, numai că, subit, cluburile Academica Clinceni și Gaz Metan Mediaș au intrat în criză financiară, au fost părăsite de jucătorii de bază și, mai mult, au primit depunctări record din cauza datoriilor financiare acumulate, motiv pentru care dinamoviștii s-au trezit urcați pe loc de baraj. Între timp, „roș-albii” au schimbat iarăși antrenorul, în locul lui Flavius Stoican fiind adus cehul Dusan Uhrin junior, cel care, în precedentul sezon, reușise să-i aducă pe cei de la Dinamo pe linia de plutire. Dar barajul n-a putut fi evitat.

Dinamo a încheiat campionatul pe locul 8 în playout și, pentru a-și stabili soarta în viitorul sezon, a trebuit să joace două meciuri cu „U” Cluj. Primul, disputat în deplasare, a fost pierdut, scor 0-2, iar returul, disputat pe arena din Șoseaua Ștefan cel Mare s-a încheiat nedecis, 1-1, astfel că, după 74 de ani de existență neîntreruptă în prima divizie, clubul Dinamo a părăsit pentru prima dată în istoria sa primul eșalon fotbalistic al țării.

CFR, abonată la titlu

În privința luptei la vârf, CFR Cluj a condus clasamentul aproape pe toată durata campionatului. La un moment dat, cu mult înainte de încheierea sezonului, ardelenii păreau câștigători siguri, dar, în play-off, două înfrângeri la rând, suferite în fața Universității Craiova și a celor de la FCSB, i-au făcut să tremure serios. FCSB s-a apropiat amenințător, la doar două puncte, și se părea că în ultima etapă. când cele două rivale urmau să se înfrunte direct, va avea loc o adevărată finală a campionatului. Numai că, cu o etapă înainte de „marea finală”, FC Voluntari, grupare păstorită de Florin Pandele – primarul orașului din Județul Ilfov și în același timp finul lui Gigi Becali, patronul celor de la FCSB – a scos un S P O R T Mugur Băileșteanu Analiza sezonului 2021-2022 al Ligii I egal cu roș-albaștrii și le-a irosit speranțele de titlu.

La rândul ei, Universitatea Craiova a alergat după doi iepuri – campionatul și Cupa României – dar nu a prins niciunul. Oltenii au trebuit să se mulțumească cu locul 3 în clasamentul final și cu participarea în Coinference League, obținută după o victorie repurtată în meciul de baraj în acest sens cu FC Botoșani. Cupa României a fost câștigată de Sepsi Sfântu Gheorghe, echipa din play-out care a eliminat-o în semifinalele cumpetiției pe Craiova și a câștigat apoi finala disputată cu FC Voluntari.

Punctual, bilanțul sezonului fotbalistic 2021-2022 se prezintă în felul următor: – CFR Cluj a câștigat titlul și intră în primul tur preliminar preliminar al Ligii Campionilor; – Sepsi Sfântu Gheorghe a câștigat Cupa României și intră în turul II preliminar al Conference League; – FCSB, ocupanta locului doi în campionat, intră în turul II preliminar al Conference League; – Universitatea Craiova, ocupanta locului 3 în playoff și câștigătoarea barajului pentru locul în cupele europene, va intra în turul II preliminar al Conference League; – Gaz Metan Mediaș, Academica Clinceni și Dinamo București au retrogradat în Liga 2; – Petrolul Ploiești, FC Hermanstadt și „U” Cluj au promovat în liga 1.

Mugur Băileşteanu

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Povestea unui sport uitat în România: Hipismul

În prima parte a secolului 20, cine voia să întâlnească „luma buna” iesea la o …

Henri Rang, medaliatul olimpic „ucis” de cadoul lui Hitler

În 1936, la Jocurile Olimpice de la Berlin, călărețul Henri Rang câștiga a doua medalie …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

fifteen + 14 =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: