Anatol E. Baconsky

16.06.1925 – 4.03.1977 – Centenarul nașterii

Anatol Baconsky s-a născut pe 16.06.1925, în comuna Cofa (Hotin), tatăl său, Eftimie, a fost preot, iar mama, Liuba, învățătoare. Poetul a mai avut un frate, pe Leon Baconsky, cu 3 ani mai mic decât Anatol și care va deveni critic literar. A avut și o soră, Margareta, născută în 1934, care se va stinge în 1936. Numele Baconsky aparține, conform cronologiei lui Pavel Țugui la vol. Scrieri (I, II), București, Cartea Românească, 1990, unui nobil polonez, refugiat din țara sa, care se stabilește în VășcăuțiOrhei unde, neavând copii, va înfia un băiat al familiei Zîmbreanu, pe străbunicul bunicului poetului, pe linie paternă. Pe linie maternă, regăsim descendenți ai unei familii de vechi boieri moldoveni. Baconsky a urmat, între 1931- 1935, clasele primare în comuna Drepcăuți.

Se înscrie, în 1935, la Târgul Lipcani, la gimnaziu. În septembrie 1936, se înscrie la Liceul Alecu Russo din Chișinău. În 1940, se înscrie la noul liceu din Lipcani. În 1944, familia se refugiază în Oltenia, poetul continuându-și studiile la Liceul Al. Lahovary din Râmnicu-Vâlcea, iar în 1945 se înscrie la Facultatea de Drept din Cluj. În 1949 se căsătorește cu Clara, care era studentă la Facultatea de Litere și Filosofie din Cluj. Tot din 1949 va lucra la Almanahul literar din Cluj, care va deveni, în 1954, revista Steaua. Unicul fiu al poetului, Teodor, s-a născut în 1963. Debutul literar are loc în 1943, poezia Liniște fiind publicată în revista Mugurel.

Din 1948, autorul va semna cu A.E. Baconsky, cu care a rămas în literatura română. Din 1949 și până la sfârșitul vieții, va colabora cu numeroase publicații: Contemporanul, Flacă- ra, Viața Românească, Scânteia, Gazeta literară, Steaua etc. A scris poezii, eseuri, note de călătorie, proză, critică de artă și va traduce din Pușkin, Lermontov, S. Quasimodo, A. Lundkvist etc. Debutul în volum (Poezii) va avea loc în 1950. A obținut 2 premii de la U.S.R. (1969, 1972). Criticul Alex. Ștefănescu, în Români literară nr. 17 din 05.05.2004, p.138, face o delimitare a creației poetice a lui Baconsky în 3 etape. Astfel, prima etapă este cea a volumelor scrise după metoda <<realismului>> socialist: Poezii (1950), Copiii din Valea Arieșului (1951), Cântece de zi și noapte (1954), Două poeme (1956).

Volumele Dincolo de iarnă (1957), Fluxul memoriei (1957), Versuri (1961), Imn către zorii de zi (1962) și Fiul risipitor (1964) vor marca etapa în care poetul se eliberează treptat de obligațiile de propagandist, dovedind, conform criticului Alex. Ștefănescu, că autorul și-a completat între timp educația estetică, iar a treia perioadă de creație cuprinde volumele Cadavre în vid (1969) și Corabia lui Sebastian (1978) – postum, volume care oferă o reprezentare apocaliptică a civilizației secolului douăzeci. Baconsky publică, în 1967, volumul Echinoxul nebunilor și alte povestiri. Romanul său, Biserica neagră, nu a trecut de cenzura vremii.

În articolul despre Baconsky – prozator, publicat în Luceafărul nr. 26 din 25.07.1990, p. 53, Florin Manolescu evidenția faptul că povestirile lui imprimă o anumită atmosferă, că romanul <<Biserica neagră>> a vizat principalele mecanisme de funcționare ale <<totalitarismului>>, precum și faptul că proza îi asigură lui A.E. Baconsky un loc de primă mărime printre scriitorii români de după război. Proza lui Baconsky a fost analizată și de Mircea Popa în revista Steaua nr. 4-5, din 01.04.1994, p. 152 și p. 153, cât și de Emil Manu, în Luceafărul nr. 28 din 18.07.2001, p. 49. Eugen Simion, în Scriitori români de azi, III, Iași, Cartea Românească Educațional, 2020, p. 167, afirma:

Poezia lui trece prin mai multe cercuri și suportă rupturile, metamorfozele pe care le-au cunoscut aproape toți poeții importanți după război. A.E. Baconsky a trăit în felul lui o evoluție determinată de circumstanțele istoriei. De asemenea, E. Simion a apreciat câteva volume ale poetului: Cu <<Dincolo de iarnă>> (1957) și <<Fluxul memoriei>> (1957), A.E. Baconsky începe să-și taie chip liric, mai apropiat de esența și forța talentului său. << Fluxul memoriei>> (1957), <<Imn către zorii de zi>> (1962), <<Fiul risipitor>> (1964) sunt cărțile unui poet exemplar, fixat în descendența mai multor școli lirice. Prin temperament Baconsky este un neoromantic, cu bune lecturi expresioniste și cu afinități ce se întind în mai multe spații lirice moderne.

La p. 193, Simion nota: Baconsky credea în superioritatea artei. A.E. Baconsky rămâne prin modul de a fi și de a scrie una dintre figurile cele mai originale ale literaturii postbelice. A.E. Baconsky a scris pasteluri, imnuri, elegii, meditații etc., iar temele abordate sunt foarte variate – dragostea, natura, timpul, istoria etc. Tema iubirii este prezentă în versuri precum: Te-am găsit, iubito, deci nu te voi mai căuta – /nu voi mai urmări fiecare anotimp care trece/ căutându-ți ființa caremi păruse cândva/ îndepărtată, tăcută, înaltă și rece.// (De dragoste, poezie ce poartă dedicația Soției mele Clara).

Dragostea se asociază și cu elementele naturii, în versuri emoționante ce evidențiază puterea acaparatoare a iubirii: Aicea totul seamănă cu tine/ Sau poate eu asemănări îți caut;/ Flori de ninsoare mari, diamantine,/ Suavi mesteceni – melodii de flaut.// Cețuri târzii – flori de ninsoare, flori/ Tresar și se-nfioară omenește,/ Și parcă însăși noaptea uneori/ Cu ochii tăi de-aproape mă privește.// (Miraj de iarnă), cât și puterea ei transformatoare: Doar inima cu dorul ei fierbinte/ Topește-n jur imensele zăpezi.// (Miraj de iarnă).

Poetul a cântat toate anotimpurile, a căror succesiune este mereu privită cu surprindere și cu încântare: Privesc pe cer în zare, atent privesc spre sud/ Acolo unde bolta se luminează clară,/ Aștept cu nerăbdare și-ascult și parc-aud/ Vibrând apropiată o nouă primăvară.// (Martie); Ai coborât din vișini, din cireși,/ Te scuturi și de odihnești o clipă./ În zori de zi, când iar pe câmpuri ieși/ De aur face soarele risipă./ (Revanșa câmpurilor); Și vin pe urmă zile neuitate,/ Când strugurii se strâng și sus, la cramă,/ Chemând culegători din șapte sate,/ Lovește toamna-n scutul ei de-aramă./ (Omul și visteriile toamnei); Frunza, căzând, în fulgi s-a preschimbat:/ O frumusețe a trecut în alta./ Dealul din față pare un monument ciudat/ Pe care mii de sculptori l-au făurit cu dalta./ (O frumusețe a trecut în alta).

Natura se asociază și cu starea de visare, accentuată de prezența toamnei, ca în poezia Octombrie: În arbori toamna iarăși izbucni/ Cu flăcări despletite în frunzare –/ Cu fiecare oră, cu fiecare zi/ Pătrunde-n mine vremea de visare.//. Elementele naturii și succesiunea anotimpurilor devin sursa unor meditații profunde ce pun în lumină tema timpului:

Clipa care trece și dispare/ Seamănă cu florile de măr/ Ce-și deschid corola sclipitoare/ Iar apoi se scutură și pier.// (Clipa care trece și dispare) sau căutarea de sine: O plajă fără margini, și în zare/ Stă marea aspră, întunecată și grea./ Nimeni nu trece – nimic nu tresare,/ Toate se caută-n inima mea.// (Țărm singuratic). Poezia Dincolo de iarnă, ce dă titlul volumului de pasteluri din 1957, pune în lumină aceeași stare meditativă: Când cerul prin ianuarie se-acoperă de nori/ Și fulgii ning și neaua începe să se-aștearnă,/ Îmi place să- mi închipui uneori/ Ce se petrece dincolo de iarnă./ Atunci din fața mea parcă dispare/ Zăpada care bântuie pe străzi/ Și fiecare fulg schimbat în floare/ Mă poartă-n lumea primăverii care/ Trăiește peste marile zăpezi.//.

Sunt destule creații ale lui Baconsky care pun în lumină condiția artistului, a poetului care și-a descoperit vocația, visul: N-am să uit niciodată /Ziua când am scris întâiul poem…/ Eram tânăr – ah, cât eram de tânăr!/ Nu știam pe cine să caut,/ Pe cine să chem. (Primul poem); Cu tot ce am aparțin acestui pământ/ Deasupra căruia arde/ Cea mai strălucitoare dintre stele,/ Cu fiecare șoaptă, cu fiecare cuvânt – / Cu tot ce am sunt al acestui pământ,/ Cu toate iubirile și cântecele mele.// O, cântece noi, melodii,/ Superbe visuri de aur/ Cu care-aceste plaiuri mă-nzestrară,/ Și-atunci când nu voi mai fi printre vii/ Încununați cu frunze mari de laur/ Această vreme și această țară.// (Cu tot ce am). Trebuie remarcată activitatea lui Baconsky ca redactor-șef la Steaua, din 1954 până în 1958, la care au colaborat: Blaga, Arghezi, G. Călinescu, Al. Philippide, Ion Agârbiceanu etc.

Mircea Martin sublinia, în prefața vol. I, Scrieri, Buc., 1990, Cartea Românească, p. XIV, meritele lui Baconsky ca redactor- șef al revistei: El a luat astfel inițiativa – veritabil act de curaj pe atunci – de a solicita colaborarea lui Blaga la <<Steaua>>, fiind astfel primul artizan al reintroducerii marelui poet în circuitul valorilor contemporane. A pledat de la început pentru reconsiderarea poeziei bacoviene în ansamblul ei. Adrian Popescu a publicat un articol în România literară nr. 41/03.X.2014, în care menționa: Cel care în doar câțiva ani consacră revista, structurând-o, fixându-i specificul și traiectoria este A.E. Baconsky. Formează, teoretic și practic, o echipă redacțională de primă mână: <<Steaua>>.

De asemenea, George Munteanu a publicat un articol chiar în Steaua nr. 10 din 01.X.1999, p. 620 (foto 4), în care îi prezintă pe cei 4 oameni de cultură care au dezvoltat revista: Baconsky, Rău, Felea, Gurghianu, remarcând la Baconsky spiritul lui de competiție, îndrăznelile lui, priceperea în a dărâma <<tabuurile>> de orice gen. În Tribuna nr. 14 din 02.04.1987, anul, 31, p. 125 – cu desen de Lucia Piso, Victor Felea sublinia implicarea lui Baconsky în activitatea de redactor la Steaua, pasiunea, responsabilitatea și exigența acestuia: Revista nu putea să apară cum se nimerea, ci doar sub o înfățișare bine pusă la punct. Fiecare detaliu conta și totul era luat în discuție. Pasiunea lui Baconsky pentru revistă era totală. Așa se explică și calitatea ei.

Un portret al omului A.E. Baconsky îi conturează și Al. Raicu, la p. 41 din volumul 9 pentru eternitate, apărut la Ascociația Scriitorilor din București, după cutremurul din 1977, când poetul își pierde viața: Era un bărbat frumos, cu părul ușor ondulat. Îl măsura pe interlocutor cu niște ochi vii, ascuțiți, în care puteai citi neclintită hotărâre, voință și perseverență. În Almanahul Literar din 1990, la p. 103, Nicolae Ioana își amintește: Îi știam din pozele apărute în reviste și în cărți figura distinsă, puțin prețioasă. Cu toate acestea, nimic nu părea contrafăcut, ci, dimpotrivă, firesc, ceea ce pe moment îl puse în dificultate pe omul din mine, lipsit de asemenea dichisuri. A.E. Baconsky însă, cu un soi de vrăjitorie, a reușit să-mi alunge repede această stare și în scurt timp am devenit atât de apropiați, încât am putut începe discuția, care a fost una filosofică.

Era un mare admirator al marilor scriitori români. Am revenit după un timp și m-a primit tot atât de jovial. Ultima oară l-am văzut în Pasajul Universității, cu câteva zile înainte de cutremur. Era sur în întregime. Era sur zic, dar vesel pentru că urma să plece într-o călătorie. N-a mai apucat s-o facă pe aceea. În corespondența cu prietenii, poetul se dovedește a fi apropiat, semnând Tolea. Petre Ivancu a publicat în Ramuri nr. 12 din 15.06.1985, anul 22, p. 100, câteva scrisori, care, în opinia sa, ilustrează și în viața particulară același spirit cărturăresc, rafinamentul, eleganța ce l-au caracterizat dintotdeauna pe A.E. Baconsky. De asemenea, am găsit, la MNLR, o carte poștală trimisă de Arghezi lui Baconsky, cu un frumos mesaj:

V-ar fi de prisos o caldă îmbrățișare (…)?, cât și o scrisoare (foto 2) a lui Blaga, care începe cu formula Dragă Prietene Baconsky și se încheie cu Al Dtale cu multă prietenie, toate acestea fiind o dovadă a spiritului deschis și sociabil al omului A. E. Baconsky. (foto 1- o pagină de manuscris aparținându-i lui A. E. Baconsky) O analiză a creației lui A. E. Baconsky e realizată de Magda Wächter, în Steaua nr. 4-5 din 01.04.2007, p. 253 – 260. Victor Felea a scris despe Baconsky, în Almanahul Tribuna din 1978, p. 204 (foto 3) și p. 205- 206, subliniind și valorea autorului ca eseist: În ceea ce-l privește pe eseist, pe omul de cultură, interesul său se îndreaptă în egală măsură spre toate valorile artei de pe aceste plaiuri, începând cu inegalabilele opere populare.

Moartea poetului, aflat în vizită cu soția sa, Clara, la prietenii de familie Veronica Porumbacu și Mihail Petroveanu, în blocul Continental, poate fi interpretată și sub forma unui îndemn de a ne îndrepta atenția spre tot ce A.E. Baconsky a reușit să lase, până la acel moment al lui 4 martie 1977, în plan spiritual, viu, concret, frumos (O, frumusețe, care-nvingi de-a pururi – vers din Imn către florile toamnei) și păstrător al sufletului său întreg, al vocației de creator ce a avut un vis înalt, în numele căruia a trăit: O, vis al meu, tu plutești înainte/ Peste uitare și moarte./ (Steaua polară).

Prof. Monica Gherghel Răduț