„Anul Nou care n-a fost”, debutul în lungmetraj al lui Bogdan Mureșanu, este un film discret, compus din gesturi mărunte, priviri fugitive și momente suspendate, dar care împreună reconstituie cu o forță emoțională remarcabilă imaginea unui final de regim politic și, poate, a unei epoci. Acest lungmetraj, care pare un omnibus de scurtmetraje, extinde personajele din scurtmetrajul Cadoul de Crăciun (2018), în regia omonimă.
Bogdan Mureșanu își asumă un risc scenaristic si regizoral: nu merge direct spre epic, ci optează pentru un film-palimpsest, în care poveștile personale se suprapun peste carcasele goale ale propagandei comuniste. Contextul e limpede: decembrie 1989, ultimele zile ale regimului Ceaușescu, în care realitatea și ficțiunea se ciocnesc la propriu în studiourile Televiziunii Române. Acolo, sub reflectoare obosite, o emisiune de Revelion este refăcută nu din rațiuni estetice, ci ideologice. O actriță a fugit în Occident.
Alta trebuie să o înlocuiască. Urările pentru familia Ceaușescu trebuie livrate din nou. O minciună înlocuiește o altă minciună. Nimeni nu protestează. Tăcerea devine parte din scenariu. Aparent, „Anul Nou care n-a fost” se construiește din mici anecdote: oameni care se întâlnesc, colaboratori ai regimului care mimează eficiența, muncitori care fac mutări în blocuri repartizate, securiști care ascultă cu suspiciune fiecare ton ridicat.
Dar tocmai această fragmentare aduce un tip de realism poetic care amintește, pe alocuri, de filmele lui Cristi Puiu sau Radu Jude: o lume construită din dialoguri fracturate, interacțiuni tensionate și un perpetuu sentiment de disconfort latent. Imaginea (semnată de Biró Boróka) nu „frapează”, ci observă. Cadrele sunt echilibrate, dar nu estetizante. Totul e funcțional, inclusiv urâțenia. Sonorul, discret și precis, accentuează claustrarea psihologică. Coloana sonoră diegetică e, în sine, un comentariu ironic: colindele și muzica festivă devin fundalul unei lumi care se prăbușește lent, dar ireversibil. Estetica filmului este una a sobrietății: cadrele observă cu detașare parcă acest teatru al absurdului, în timp ce sunetele ambientale — colinde îndepărtate, șoapte, pași — construiesc o coloană sonoră a incertitudinii.
Nu e nevoie de violență vizibilă, pentru că adevărata ruptură se petrece în interiorul oamenilor. Într-un cadru aproape claustrofobic, în studiourile TVR, filmul ne plasează în mijlocul unor personaje angrenate în „mașinăria” propagandei: actrițe obligate să rostească lozinci goale, tehnicieni ce mimează normalitatea, muncitori prinși în mutări forțate, și un aparat securistic care veghează asupra tuturor. Totul sub tensiunea unei zile care nu va mai fi la fel, așteptarea unui „An Nou” ce nu va veni niciodată cum ne-am fi dorit.
„Anul Nou care n-a fost” a primit zece premii Gopo 2025: cel mai bun lungmetraj, cea mai bună regie; cel mai bun actor într-un rol principal; cea mai bună actriţă într-un rol principal; cel mai bun machiaj şi cea mai bună coafură; cele mai bune decoruri; cel mai bun sunet; cel mai bun film de debut; cel mai bun montaj; cel mai bun scenariu.
„M-a interesat umanitatea vieților mici expuse la mari evenimente istorice și modul în care acestea se confruntă cu sentimentul unei lumi care dispare”. (Bogdan Mureșanu)
Florentin Streche
Independența Română – Independența prin cultură Revista INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ incearcă să renască plăcerea şi iubirea pentru cultura neamului românesc.
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro