TRADIȚII ȘI OBICEIURI – FOCUL – Societatea modernă este tributară mitului ca element civilizator, după cum, pe bună dreptate, remarca Mircea Eliade în Mithes, Rêves et Mystères”: „Este evident că unele sărbători profane în aparență, din lumea modernă, mai păstrează structura și funcțiile lor mitice: petrecerea de Anul Nou sau sărbătorirea nașterii unui copil, petrecerea la construirea unei case sau …
Citeşte articolul »BRADUL – TRADIȚIE
BRADUL – TRADIȚIE Între istorie și arheologie Ne-am gândit ca începând din 2019, după trei ani de legare a sărbătorilor creștine de tradiție și îndătinare, să schimbăm punctul de vedere. De acum încolo ne vom ocupa de geneza tradițiilor, încercând să iscodim cum s-a ajuns la ele, care a fost procesul care a condus la apariția lor, tradiția stând la …
Citeşte articolul »TRADIȚII DE CRĂCIUN ȘI ANUL NOU
TRADIȚII DE CRĂCIUN ȘI ANUL NOU Crăciunul și Anul Nou sunt sărbători ale bucuriei, ale petrecerilor în familie și cu prietenii (cu mâncăruri tradiționale), precum și a unor datini, obiceiuri și superstiții păstrate din moși-strămoși, unele rod al unei atente observări a naturii și a mediului înconjurător. Crăciunul, sărbătoare cu dată fixă (25 decembrie), reprezintă ziua în care s-a născut …
Citeşte articolul »TRADIȚIILE ȘI SUPERSTIȚIILE LUNII NOIEMBRIE
TRADIȚIILE ȘI SUPERSTIȚIILE LUNII NOIEMBRIE Luna noiembrie, Brumar, cum este cunoscută în popor, debutează cu Hranghelul sau Hranghel, atestat în calendarul creștin-ortodox sub denumirea de Soborul Sfinților Arhengheli Mihail și Gavril (8 noiembrie). Sărbătoarea mai este numită în popor Sfântul Arhanghel sau „Arhanghel mai marele voivod al oștilor îngerești”, și rareori, mai cu seamă prin Transilvania, mai este numit și …
Citeşte articolul »OCTOMBRIE (BRUMĂREL) – TRADIȚII ȘI OBICEIURI
OCTOMBRIE (BRUMĂREL) – TRADIȚII ȘI OBICEIURI Luna octombrie mai este numită în popor și Brumărel, pentru că „începe să brumuiască”. Conform tradiției, poporul umple lumea de făpturi, însuflețind fenomenele naturii, lunile și zilele anului…Tudor Pamfile, în Sărbătorile la români, redă o versificație, după câte „se pare cărturărească”, menționează el, preluată din Material folcloric, în care este descrisă această lună neprietenoasă: …
Citeşte articolul »TRADIȚII ȘI OBICEIURI ÎN LUNA SEPTEMBRIE
TRADIȚII ȘI OBICEIURI ÎN LUNA SEPTEMBRIE Ziua de întâi septembrie este consemnată în calendarul ortodox ca începutul anului bisericesc sau liturgic, adică data la care se stabilesc sărbătorile și posturile de peste an, precum și zilele de pomenire a morților de-a lungul anului. Într-o vreme, în această zi se sărbătorea chiar Anul Nou. Luna septembrie se mai numește și Răpciune, …
Citeşte articolul »LUNA AUGUST (GUSTAR) ȘI TRADIȚIILE EI
LUNA AUGUST (GUSTAR) ȘI TRADIȚIILE EI Ziua de întâi august este marcată în calendarul creștin ortodox ca Scoaterea Sfintei Cruci, așa cum o cunoaște și poporul, și este prăznuită în toată țara. Tot în această zi mai sunt sărbătoriți și Sfinții 7 Mucenici Macavei despre care, în Viețile Sfinților, scrie că erau 7 frați, ucenicii preotului Eleazar din Ierusalim, care …
Citeşte articolul »TRADIȚII ȘI OBICEIURI ÎN LUNA IULIE – SFÂNTUL ILIE
TRADIȚII ȘI OBICEIURI ÎN LUNA IULIE – SFÂNTUL ILIE – Dintre sărbătorile lunii iulie, cea mai cunoscută este Sfântul Ilie. Pe seama acestui Sfânt circulă o seamă de legende, una dintre ele fiind legată de sfârșitul lumii. Se crede că atunci când se va înrăi lumea de tot, când se va omorî frate cu frate, când oamenii vor uita să …
Citeşte articolul »TRADIȚII ȘI OBICEIURI ÎN LUNA IUNIE
TRADIȚII ȘI OBICEIURI ÎN LUNA IUNIE În luna iunie (Cireșar) ne bucurăm de cea mai lungă zi din an – 19 ore! În 24 iunie, nașterea slăvitului Prooroc, Mergător înainte și Botezătorului Ioan, cum o sărbătorește biserica noastră, e cunoscută în popor sub numele de Sfântul Ioan de vară, dar mai cu seamă Sânziene sau Drăgaica. Dimitrie Cantemir, vorbind, în …
Citeşte articolul »SĂRBĂTORI ŞI TRADIȚII DIN LUNA MAI
SĂRBĂTORI ŞI TRADIȚII DIN LUNA MAI Luna mai, Florar sau Armindeni, cum mai este numită în popor, după cum scrie în Sărbătorile la români, Sim. Fl. Marian, abundă în tradiții și datini. Ziua de 1 mai este cunoscută în popor și sub numele de Armindeni, după numele profetului Ieremia, care se sărbătorește în această zi. Cu această ocazie, după cum …
Citeşte articolul »