Speranţa este una dintre cele mai importante resurse interioare ale omenirii, căci ea aduce omului putere şi dorinţa de a nu se lăsa doborât de obstacole, de neputinţă, de temeri, de greutăţi. Ea ne ridică peste toate încercările, mai ales atunci când se doreşte realizarea unor fapte bune pentru cei aflaţi în dificultate. Speranţa nu înseamnă faptul că aştepţi ca totul să îţi meargă bine, ci faptul că faci ca totul să aibă un scop. (Vaclav Havel); Victor Eftimiu spunea: Forma reală a fericirii e nădejdea. Cine nu mai speră, nu poate fi fericit. Aristortel definea speranţa ca fiind visul omului treaz.
Gh. Pituţ o considera cea mai nesecată energie, iar Anatole France: cel mai frumos dar făcut cuiva. Bartolomeu Anania ne îndemna astfel: Hrăniţi speranţa cu fapte bune! Vă prezentăm mai jos ASOCIAȚIA ,,ALL FOR HOPE” – TOTUL PENTRU SPERANȚĂ, cea care poartă atât în denumire, cât şi în scopul cu care a fost înfiinţată, toate aceste gânduri despre speranţă şi toată deschiderea plină de umanitate a câtorva oameni inimoşi, iubitori de fapte bune, de implicare, căutători de lumină şi de SPERANŢĂ, conştienţi fiind că ea poate clădi, ea poate deschide porţi şi tot ea ne aduce bucuria de a ajuta.
ASOCIAȚIA ,,ALL FOR HOPE” și-a început activitatea în anul 2021, o perioadă foarte dificilă prin care treceam noi toți atunci, dar și întreaga lume, fiind perioada pandemiei Covid. Cu atât mai mult, cei câțiva oameni cu inimi mari, care au pus bazele Asociației All for Hope, au dorit să demareze acest proiect caritabil, care să aducă o rază de speranță celor aflați în dificultate, conștienți fiind că binele se poate face uneori cu pași mici, dar că e foarte important să pornești, totuși, de undeva și să încerci să ajuți, pe cât posibil, acolo unde poți, cu cât de puțin poți.
Binele poate lua foarte multe forme, important este să dovedești că tu, ca OM, nu rămâi indiferent la ceea ce vezi în jurul tău, că ești implicat, dedicat și dornic să ajuți, având o inimă generoasă, dovedind empatie, inițiativă și implicare. Asociația a avut următoarea componență: GHERGHEL Monica, GHERGHEL Mihăiţă-Cristian, NECULAI Cristina şi IVĂNUŞ Anca, sediul fiind în Breaza, jud. Prahova. Scopul Asociației este caritabil și constă în oferirea de asistență și sprijin persoanelor din categoriile vulnerabile (copii, tineri, adulți şi vârstnici), precum și comunităților, din mediul urban și din cel rural, obiectivele acesteia fiind: – creșterea calității vieții copiilor, tinerilor, adulților şi vârstnicilor din categoriile vulnerabile, prin desfășurarea de activități și furnizarea de servicii de natură socială, educațională, culturală și medicală; – realizarea de proiecte de dezvoltare locală și de protecție a mediului înconjurător.
Pentru îndeplinirea obiectivelor, Asociația All for Hope și-a propus realizarea următoarelor activități:
1. conceperea, organizarea și desfășurarea de activități și programe, pentru persoane vulnerabile și pentru comunități, de natură socială, educațională, culturală, medicală și de mediu, proprii și în parteneriat cu instituții publice și organizații private, din țară și din străinătate;
2. activităţi în domeniul social: a) furnizarea serviciilor de îngrijire, de consiliere, ajutor social, recomandare şi servicii similare pentru copii şi categorii speciale de persoane cu capacităţi limitate pentru o completă îngrijire, cu excepţia persoanelor în vârstă şi cu dizabilităţi, în centre cu cazare ale Asociației; b) furnizarea serviciilor de îngrijire, de consiliere, ajutor social, recomandare şi servicii similare destinate copiilor şi categoriilor speciale de persoane cu capacităţi limitate pentru o completă îngrijire, cu excepţia persoanelor în vârstă şi cu dizabilităţi, la domiciliu sau în alte locaţii; c) furnizarea serviciilor de îngrijire, de consiliere, ajutor social, recomandare şi servicii similare destinate persoanelor în vârstă şi persoanelor cu dizabilități, la domiciliu sau în alte locaţii; d) strângerea de fonduri și alte activități suport destinate copiilor, tinerilor, adulților şi vârstnicilor din categoriile vulnerabile;
3. activităţi în domeniile educației și civismului: a) organizarea de activități remediale afterschool, cursuri de pregătire pentru școală; ateliere, seminarii, conferințe, tabere, școli de vară, cursuri de pregătire extrașcolară; c) realizarea de programe și campanii de promovare a sănătății, a unui mod de viață echilibrat și sănătos, a metodelor de prevenire și combatere a bolilor transmisibile; d) activități de educație parentală; e) organizarea unei biblioteci şi videoteci care să deservească copi, tineri, adulți şi vârstnici din categoriile vulnerabile; f) desfășurarea de activități ecologice și dezvoltare durabilă și de educare în privința protejării mediului; g) organizarea de acțiuni de voluntariat în domeniul de activitate al Asociației.
4. activităţi în domeniul asistenţei medicale: a) furnizarea de consultații și tratamente medicale, în domeniul medicinii generale, asistență stomatologică de natură generală sau specializată, în colaborare cu cadre medicale de specialitate; b) furnizarea de servicii referitoare la sănătatea umană;
5. activităţi în domeniile culturii şi recreativ: a) activități de creație și realizare a suvenirurilor, articolelor de artizanat și religioase în cadrul unor ateliere, expoziții, tabere de creație, școli de vară, precum și promovarea acestora, în beneficiul Asociației; b) activități de producție de filme artistice și documentare, activități conexe, proiectarea și distribuția filmelor cinematografice sau a altor producții de film; c) activităţi de creaţie, organizare, promovare și participare la spectacole teatrale şi concerte; d) editarea de cărți, publicații periodice, pliante, afișe, broșuri; e) organizarea de târguri şi expoziţii de natură recreativă; f) promovarea creațiilor unor artiști parteneri, pentru valorificarea lucrărilor artistice ale acestora, în beneficiul Asociației All for Hope.
În cei 4 ani de activitate, s-au inițiat și concretizat proiecte diverse, printre care: programul social Alături de tine! și programul educațional Creativ de mic (ambele desfășurate în 2022-2024). Pentru aceste programe, s-au adunat donații și au fost semnate parteneriate cu Primăria Breaza și Centrul Școlar de Educație Incluzivă.
Iată indicatorii activităţii Asociaţiei All for Hope, conform datelor cuprinse în rapoartele anuale:
în 2021, din donaţiile primite, s-au pregătit 11 pachete cu jocuri/jucării, cărţi, haine şi încălţăminte, de acestea beneficiind 5 familii (10 copii şi un bătrân singur); în 2022, în cadrul Programului social “Alături de tine!”, s-au distribuit donaţii în valoare de 7696 lei (1 laptop, 2 biciclete, 1 pat supraetajat, 243 de cărţi, 64 de jocuri, 15 kg de jucării etc.); s-au distribuit daruri de Crăciun unui nr. de 25 de copii din 9 familii;
tot în 2022, s-au făcut donaţii în bunuri specifice către Biblioteca „Dan Grigorescu” – Breaza, Magazinul social „Dor de bine” organizat de către Primăria Breaza, Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă – manuale, dicţionare şi memoratoare foarte utile elevilor cu nevoi speciale, Complexul de Servicii Comunitare – Centrul de Plasament; în 2023, în luna ianuarie, s-a realizat o donație în bunuri (haine și pături) la Ambasada Siriei pentru persoanele sinistrate ca urmare a cutremurului din Siria: 35 kg bunuri donate (haine groase și pături).
De asemenea, au fost oferite cadouri de Crăciun pentru copii din familii cu situație materială dificilă (16 copii din 5 familii). Tot în 2023, în cadrul Programului educaţional Creativ de mic, în baza parteneriatului nr. 19/27.10.2023 încheiat cu Școala Gimnaziala nr. 1 din Comuna Fundeni, județul Călărași, s-au derulat două ateliere cu elevii clasei pregătitoare și cu preșcolarii din grupa mixtă a grădiniței din coordonarea școlii. De asemenea, în 2023, s-a alăturat echipei de voluntari prof. de limba şi literatura română Monica Răduţ, care a desfăşurat ore online, în vederea îmbunătăţirii rezultatelor şcolare pentru 2 dintre copiii aflaţi în evidenţa Asociaţiei All For Hope.
În 2022-2024, cu ajutorul unui voluntar recomandat, doi copii au reuşit să intre la liceu, aflându-se în momentul începerii pregătirii în situaţia de a nu promova anul şcolar. În 2024, pe lângă daruri de Crăciun (jocuri, jucării, cărţi, dulciuri, haine) pentru 9 copii din 3 familii, s-au făcut donaţii de cărţi către Biblioteca Orășenească Dan Grigorescu din Breaza (115 volume), precum şi către grădinița din coordonarea Școlii Gimnaziale nr. 1 din Comuna Fundeni, județul Călărași.
De asemenea, în atelierul asociației s-au realizat machete/tipare ale obiectelor realizate de copiii din grădinița coordoantă de Școala Gimnazială nr. 1 din com. Fundeni, Călărași, în perioada aprilie-mai 2024. În finalul acestei prezentări, adaug mesajul celor doi iniţiatori, Monica şi Mihai Gherghel, fondatori ai Asociaţiei All For Hope, în legătură cu misiunea acesteia: ne dorim să fim utili, să ajutăm în continuare, să le fim alături celor care au nevoie de noi şi, de asemenea, ne dorim să-i ajutăm pe copii să-şi descopere abilităţile practice şi artistice, să creadă în talentul lor, să creadă, în ei, să-şi cultive dorinţa de a fi deschişi şi darnici faţă de cei din jur, păstrând nestinsă speranţa şi promovând iubirea faţă de semeni.
Monica Gherghel Răduț
Independența Română – Independența prin cultură Revista INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ incearcă să renască plăcerea şi iubirea pentru cultura neamului românesc.
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro