ACASĂ / ARTICOLE / FUNDAȚII - ASOCIAȚII / ASOCIAŢIA „CREDINŢĂ ŞI DEMNITATE”

ASOCIAŢIA „CREDINŢĂ ŞI DEMNITATE”

ASOCIAŢIA „CREDINŢĂ ŞI DEMNITATE”

 

1

Asociaţia CREDINŢĂ şi DEMNITATE este o organizaţie non-guvernamentală cu scop cultural, educativ şi socio-umanitar, în care factorul prioritar este realizarea de programe sociale, educaţionale, culturale şi religioase, pentru copii, tineri dar şi vârstnici. Inițiativa înființării acesteia și entuziasmul cu care au răspuns membrii, refuzul resemnării, au învins inerția societății.
Imaginați-vă că în toată societatea din țara noastră persoanele de vârsta a treia s-ar uni în astfel de asociaţii, care le-ar face viața mai frumoasă. Cu siguranță, întreaga societate ar avea de câștigat și pe străzile noastre ai întâlni mai puține chipuri posomorâte.
Omul are groază de singurătate și, dintre toate singurătățile, singurătatea morală este accea care-l înspăimântă cel mai mult, căci fiecare este încadrat într-un ansamblu uman. Nesiguranța, greutățile vieții, nefericirea îi îndeamnă pe oameni să se apropie între ei și una din aceste apropieri reușite este Asociația Credință și Demnitate.
Majoritatea membrilor noştri sunt vârstnici. Se ştie că vârstnicii trăiesc adesea singuri, fiind într-un mod nemeritat marginalizaţi de societate, de familie şi sunt chiar lipsiţi de bucuriile vieţii cotidiene, lipsindu-le posibilitatea de recreere şi petrecere a timpului liber. Iată de ce Asociaţia CREDINŢĂ ŞI DEMNITATE, o asociaţie cu adepţi numeroşi în rândul bucureştenilor, a semnat anumite protocoale cu instituţii din sfera audio-vizualului, asociaţii de tineret, turism, restaurante, în ideea realizării de evenimente, întâlniri, spectacole, zile festive, seri de socializare şi întâlniri pe teme religioase, care să fie în mod evident duşmanul singurătăţii şi bătrâneţii neiertătoare.

2

Azi, când membrii asociaţiei realizează emisiunea ROMAN©IA MEA (CLUBUL SENIORILOR) în cadrul TV eSTRADA, ne propunem să readucem şi să salvăm de la uitare dragostea pentru tot ce este românesc, valorile poporului român, tradiţiile, obiceiurile, cântecul autentic, care au fost puse la grea încercare: cântecul popular, colinda, doina, balada, romanţa, muzica uşoară, care, mai mult ca oricând, au nevoie de o nouă direcţie şi de conturarea unei identităţi proprii.
Asociaţia Credinţă şi Demnitate îşi propune promovarea, întreţinerea şi conservarea tuturor genurilor muzicale, readucerea în faţa publicului a marilor noştri interpreţi şi a pieselor valoroase care ne reprezintă şi fac parte din patrimoniul naţional, dar şi promovarea lor pentru a fi cunoscute de tânăra generaţie.
Mereu cu dragoste de ţară şi tradiţii, am reuşit trei ani consecutivi să sărbătorim IIA ROMÂNEASCĂ, eveniment la care au participat sute de români, îmbrăcaţi în frumosul port popular care ne reprezintă şi care îmbogăţeşte lada de zestre a neamului românesc.

3

Misiunea noastră de români este de conservare şi promovare a culturii şi a valorilor româneşti, nimic din ce este românesc să nu piară, identitatea, unitatea, sensul muzicii, tradiţiile trebuie să fie şi să rămână mărturia vie a culturii şi civilizației poporului român.
Uniţi şi mândri că suntem români am dat viaţă unui motto al asociaţiei noastre, după care ne ghidăm, şi nu uitaţi reţeta fericirii: DRAGOSTE, PRIETENIE, CREDINŢĂ, RESPECT ŞI IERTARE!

VALENTINA SPÂNU
Preşedintele Asociaţiei CREDINȚĂ ȘI DEMNITATE
Managerul Facultăţii de Teologie Ortodoxă

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Asociația Medicilor Scriitori și Publiciști Români (AMSPR)

Deviza lor de căpătâi: să vindeci sufletul întâi” este cuvântul definitoriu al acestei Asociații. Forța …

Fundația „Vâlcea 1”-25 de ani de activitate în slujba promovării valorilor vâlcene!

Fundaţia Vâlcea 1 s-a înfiinţat în conformitate cu dispoziţiunile Legii nr. 21/1924 şi decretului nr. …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: