ACASĂ / ARTICOLE / FUNDAȚII - ASOCIAȚII / ASOCIAŢIA UMANITARĂ „CODRIN“ „OCROTIŢI COPIII CE VOR RĂMÂNE DOAR COPII”

ASOCIAŢIA UMANITARĂ „CODRIN“ „OCROTIŢI COPIII CE VOR RĂMÂNE DOAR COPII”

ASOCIAŢIA UMANITARĂ „CODRIN“
„OCROTIŢI COPIII CE VOR RĂMÂNE DOAR COPII”

Uneori, viața te aduce în pragul disperării. Îți arată că nu ești nimic, că nu poți face nimic, că nu te poți împotrivi, că tot ce poți face este să mergi mai departe… sau nu.
Alegerea îți aparține.
Atunci am înţeles că rostul experienţei mele de viaţă este să încerc să îi ajut pe cei aflaţi în suferinţă sau la nevoie. Deoarece eu am avut băiatul cel mic, Codrin, de 15 ani, cu probleme grave de sănătate încă de la naştere şi am simţit personal, în aceşti ani, cât de greu este să poţi găsi înţelegere, ajutor şi sprijin în lupta continuă cu boala, dar mai ales cu problemele financiare, legislative şi birocratice de a duce o viaţă cât de cât suportabilă, m-am hotarât să-mi dedic timpul şi acţiunile în sprijinirea familiilor aflate în aceeaşi situaţie, dorinţa mea fiind ca prin serviciile şi programele create şi oferite în mod individual să îmbunătăţim calitatea vieţii copiilor cu diverse dizabilităţi, precum şi a familiilor acestora, oferindu-le o mângâiere, un sprijin material, îngrijire specializată, îngrijiri la domiciliu etc.
Astfel, am înfiinţat Asociaţia Umanitară „Codrin – Ocrotiţi copiii ce vor rămâne doar copii” din dorința de a găsi soluţii pentru a spijini în special familiile ce au copii cu probleme speciale – medicale sau sociale.
Încerc astfel să mă ghidez după ce a spus Albert Einstein: „Lumea nu va fi distrusă de cei care fac rău, ci de cei care privesc fără să facă nimic” şi încerc să fac cât şi cum pot, fără să judec, încercând doar să dau un mic exemplu că se poate cu puţin timp, implicare şi bunăvoinţă să aduci un mare ajutor.

Am organizat campanii de colectare de bunuri de la rude, prieteni, cunoştinţe, necunoscuţi cu suflet mare: cărucioare cu rotile, îmbrăcăminte, încălţăminte, jucării, cărţi, calculatoare, rechizite etc, pentru a aduce un mic ajutor familiilor copiilor mai puţin avantajaţi de soartă.
Am reuşit să ajutăm două familii din judeţ cărora le-a ars casa, precum şi 5 cazuri sociale grave cu dotarea cu mobilier: paturi, dulapuri, mese, birouri, scaune, covoare, televizoare, calculatoare, veselă precum şi cele necesare traiului zilnic, cu ajutorul unor oameni deosebiţi: Dorin Capitanu, Ionel Stoleru, precum şi Ionel Ciubotaru. Am căutat şi obţinut resurse financiare pentru a reuşi achiziţionarea de: medicamente, suplimente nutritive, alimente, dulciuri şi articole de igienă care au fost distribuite familiilor cu copii cu probleme speciale din comunele: Romani, Izvoare, Bahna, Boghicea, Făurei, Sabaoani, Pipirig, Dobreni, Bodeşti, Miron Costin, Ghelăieşti, reuşind astfel ca, în perioada 2012 – 2016, să ajutăm sute de familii.
Fundaţia a organizat campanii de colectare cărţi, dicţionare, culegeri, reviste şi am reuşit astfel să dotăm trei biblioteci a unor şcoli mai mici din sate îndepărtate.
Prin intermediul Fundaţiei „Codrin”, aproape 200 de copii au beneficiat de ghiozdane şi rechizitele necesare pentru un an şcolar, în timp ce alţii au mers în excursii în Piatra Neamţ, Roman şi Iaşi.
Am organizat un spectacol de teatru tradiţional de păpuşi pentru 120 de copii la Căminul Cultural din comuna Pipirig, urmată de un moment deosebit susţinut de un clovn ce le-a făcut sute de animăluţe din baloane şi le-am dăruit reviste, jucării, dulciuri. Am participat cu daruri la o competiţie sportivă denumită „Festivalul Sportului”, organizată la CRRPH Păstrăveni – unde au participat peste 120 de adolescenţi din centrele speciale din judeţ cu diferite grade de handicap; tot la CRRPH Pastraveni am organizat o emoţionantă serbare de Moş Nicolae în care princhindeii de la Grădiniţa Slobozia – Boghicea au oferit un frumos spectacol acestor tineri greu încercaţi de viaţă şi le-am făcut din nou surprize în daruri; l-am ajutat pe Moș Crăciun să ajungă în toate colţurile judeţului şi să aducă bucurii la mii de copii.
Fundaţia a dezvoltat o colaborare constantă cu Clubul Carpat Bikers Piatra Neamţ, care ne susţine şi însoţeşte în acţiuni. Mergem periodic la Căminele de copii şi de bătrâni de pe lângă Mânăstirea Petru Vodă, împreună cu inimoasa Ioana Ştefan de la Clinica Petrodava, unde am dus pentru cei 25 de copii şi 40 de bătrâne – ajutoarele constând în: alimente, fructe, dulciuri, medicamente, articole de igienă, îmbrăcăminte, încălţăminte, rechizite, cadre, cârje, fotolii rulante etc.
Fundaţia noastră a încheiat un parteneriat cu Direcţia de Sănătate Neamţ în vederea susţinerii şi sprijinirii acţiunilor noastre, precum şi participării la activităţi de informare pe probleme de sănătate. De asemenea, am încheiat un parteneriat cu Casa Corpului Didactic Neamţ şi am participat la acţiuni comune în şcoli sau centre speciale pentru copii din Neamţ şi Botoşani cu diverse afecţiuni. Astfel, am fost sfătuită şi sprijinită să obţin aviz de la Ministerul Sănătăţii şi de la Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi împreună să realizăm programe de instruire privind însuşirea noţiunilor fundamentale de igienă, reuşind astfel să obţinem venituri considerabile pentru a ne susţine activităţile umanitare.

MONICA ŞOFRON

0%

User Rating: Be the first one !

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

FUNDAȚIA PELIN TECUCI UN REPER CULTURAL IMPORTANT

Aristotel spunea că „Un om educat se deosebește de un om needucat, așa cum un …

FUNDAȚIE DE TOP – „TIMIȘOARA 89”

Dacă vrei să vorbești de Fundația „Timişoara 89” şi despre cel care a fondat-o, scriitorul …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

three × four =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: