ACASĂ / ARTICOLE / EDITORIAL / Avem Președinte și Guvern

Avem Președinte și Guvern

După convulsii sociale și politice care au durat aproape jumătate de an (decembrie 2024 – mai2025) cu încrâncenări, potențate de media dar mai ales de rețelele de socializare, ce au determinat scindarea alegătorilor în două tabere, se spune relativ egale, a fost învestit un Președinte fără de partid, caz unic la nivel european. Anul 2025 (25.05) marchează o nouă bornă a parcursului democratic al țării noastre față de cealaltă variantă care ar fi dus, după părerea mea, într-o zonă a unei dezordini naționale greu de gestionat.

Printre obiectivele imediate ale actualului Președinte, Nicușor Dan, ar fi reducerea deficitului bugetar uriaș, considerat de actualul conducător al Consiliului Fiscal – domnul Daniel Dăianu – o somitate pe domeniul economic – că reprezintă o cangrenă națională. De unde vine această stare de fapt și anume că avem cel mai ridicat deficit din toate țările UE, care se apropie de 9% din PIB și continuă să crească. Deficitul în cauză s-a adâncit cu fiecare guvernare de peste douăzeci și cinci de ani. După negocieri inițiate de Președintele României cu grupurile ce formează o majoritate în Parlament, care au durat aproape o lună de zile, a fost numit, așa cum se aștepta, ca Prim-Ministru, domnul Ilie Bolojan. Ce îl recomandă ca experiență în domeniul administrației? Timp de aproape douăzeci de ani a reușit o serie de performanțe notabile. Ca Primar al Municipiului Oradea, a făcut ca această localitate să semene cu una din Vestul Europei; a redus aparatul bugetar de prisos atât acolo dar și la nivel județean ca Președinte de Consiliu.Avem Președinte și Guvern

Spre zona noastră în calitate de Președinte al Senatului a redus semnificativ personalul neesențial. Ca PrimMinistru a pus în dezbatere publică o serie întreagă de măsuri, care la prima vedere sunt împovărătoare dar în contextul general în care se află țara noastră, vin să atenueze o serie întreagă de tensiuni create la nivelul Consiliului European și nu numai. Astfel, indicele de încredere în economie s-a contractat pentru a treia lună la rând și a intrat în zona care semnalizează recesiunea. Indicele ESI (Economic Sentiment Indicator) a scăzut constant de la 102,4 puncte în luna aprilie la 97 în iunie. Acesta este calculat de Comisia Europeană pe baza răspunsurilor date de managerii din principalele sectoare ale economiei precum și ale consumatorilor, fiind corelat cu evoluția PIB. O valoare peste 100 de puncte arată că economia e în creștere iar sub arată o contracție.

Băncile și-au redus prognozele de creștere economică estimând o dinamică a PIB-ului la 1,3% (de la 1,8%). Fiindcă timpul presează, într-o ședință extraordinară de Guvern (30.06) au fost puse în analiză și disecție primele măsuri. Plafonarea sporului pentru muncă în condiții vătămătoare de la 1.500 de lei la 300, scăderea de la maximum zece la maximum trei, numărul de zile de concediu suplimentar. Numai de aici statul face o economie de 1,3 miliarde de lei în a doua jumătate a anului. Din lunga listă a intențiilor spre a reduce povara fiscală, gestionată de mai toate guvernele aflate la putere voi lista o parte: alinierea TVA pe două paliere de 11% și 21%, din luna august. Comasarea unor instituții care au ca obiect de activitate asemănător ori chiar identic. Un discutabil proiect de taxare a veniturilor băncilor de 2%. Taxe mai mari pe jocurile de noroc, adică acele societăți de profil (ca multe altele) care nu au profituri dar proliferează abundent.

Creșterea impozitelor pe proprietăți, o obsesie PSD-istă, la valoarea de piață. Greu de aplicat pentru că o serie de deținători de asemenea valori, inclusiv de stat, ar trebui să facă o sumedenie de evaluări care ar conduce la dezechilibre majore. Reducerea susținerii partidelor de la bugetul de stat. Un prim pas a fost deja făcut când actualul Prim-Ministru le-a propus, cel puțin pentru parlamentarii/oamenii puși politic că a treisprezecea indemnizație să fie donată la partid. Reducerea posturilor de viceprimar la comunele sub 1.500 de locuitori, a întâmpinat deja o dârză opoziție mai ales că majoritari sunt de la PSD. Ajustarea/reducerea burselor studenților dar și a elevilor, mai ales că acel 30% a dus ca să aibă asemenea privilegii și cei care au nota 7.

În continuare ar fi creșterea valorii RCA, că oricum trebuie plătită, amenzile pe acest segment fiind foarte mari. Și lista continuă cu impozitarea dividendelor de la 10% la 16%, taxarea ecologică, tăierea posturilor publice cu 20%, aplicarea CASS de 10% la pensiile de peste 3.000 de lei (este vorba de diferența de la acest prag în sus). Până la sfârșitul lunii iulie, vor fi completate legislațiile pensiilor speciale (jalon din PNRR), reforma instituțiilor autofinanțate prin reducerea cheltuielilor și reorganizări – ASF, ANCOM, ANRE. Sporurile în cascadă vor fi reanalizate, fiind ministere cu sporuri de 50%, care și-au dublat salariile.Avem Președinte și Guvern

Înghețarea salariilor publice și a prestațiilor sociale. Creșterea normsi didactice cu două ore de la 16 la 18 ore, de la 18 la 20 de ore, salariile rămânând la fel. Numărul românilor ajunși în sărăcie a depășit 3,5 milioane de persoane. Cifrele prezentate de către autoritățile abilitate trebuie privite în ce ne privește cu o oarecare reticență. Foarte mulți chestionați pe un modul standard, cel din urmă nu a prevăzut și o sumedenie de venituri derivate. Adică veniturilor din producția gospodărească îndeosebi din mediul rural. O serie întreagă de săraci ce trăiesc din felurite matrapazlâcuri și se declară fără venituri evidente care ar putea fi impozitate, dar dispun de palate ori gipane. Părerea mea este că real cei ajunși în sărăcie evidentă nu depășește cifra de un milion de persoane.

Rămâne ca primarii și viceprimarii (până nu li se elimină posturile) să identifice adevărații săraci detașându-i de cei ipotetici dar votanți masiv pentru ei. Așa cum s-a vehiculat încă de la învestire, guvernul actual a fost botezat ca fiind de sacrificiu. Nu este clar dacă s-a făcut o analiză aprofundată a acestor componente unite sub titlul de curbă de sacrificiu. La modul concret toate sindicatele condamnă ferm proiectul de program guvernamental deși exponenții lor, în majoritatea cazurilor au venituri uriașe. Numai la anunțarea acestor măsuri care deocamdată nu au căpătat forma unor acte normative, funcționari din aproape toate instituțiile statului au declanșat greve spontane atât în Capitală cât și în unele județe.

Oricum, așa cum susțin analiștii economici, cale de ieșire din acest marasm nu există și probabil se vor găsi soluții pentru fiecare măsură în parte. În caz contrar, așa cum sugerează o serie de personalități probabil din luna octombrie a acestui an nu vor mai fi bani pentru pensii și salarii și țara se va bloca la modul concret. Din retorica domnului Ilie Bolojan subliniez câteva idei:

„Suntem în ceasul al 11-lea, nu trebuie să stăm până ajungem cu spatele la zid. (…) Dacă n-am face nimic și s-ar prelungi aceste măsuri, ar fi consecințe precum intrarea în incapacitate de plată a statului. (…) Am intra într-o recesiune brutală, ar însemna pierderi de locuri de muncă, un șomaj puternic, un curs ce s-ar deprecia masiv. (…) Din 100 de lei încasați din taxe și impozite, România a cheltuis 132 de lei, deci cu 32 de lei în plus, pe care i-a împrumutat. Să vă gândiți dacă o familie ar cheltui lunar cu 30% peste venituri, câr ar putea rezista? (…) Cota de impozitare din TVA este a treia cea mai mică din Europa. Din punctul de vedere al impozitului pe dividende suntem pe antepenultimul loc. La impozitele pe proprietate suntem la 0,5% din PIB, în timp ce media UE este la 1,85% din PIB”.

Așa cum arătam, protestele spontane de la ușile miniștrilor vin să slăbească statul de drept. La acestea se adaugă aproape dublarea facturilor la energia electrică, prin eliminarea plafonărilor de la 1 iulie 2025 iar de la 1 ianuarie 2026 aceeași măsură va fi luată și pentru gazele naturale, deși țara noastră dispune de asemenea resurse din plin.

Politicile dăunătoare de închidere a tuturor centralelor pe cărbune (a rămas una singură) când alte țări (Germania, Polonia) atunci când a fost cazul le-au redeschis. La fel, proiectul Neptun Deep în exploatare din 2027 alături de rezervorul Pelican și altele însumând peste 100 miliarde m.c. ar fi putut duce la ieftinire a gazelor dacă acei prim-miniștri din trecut nu le-ar fi arvunit către firme străine.

Desigur că toate măsurile care acum sub presiunea timpului se iau pe repede înainte nu vor duce instantaneu la scăderea deficitului așa cum se preconiza de la 9% la 5-6% și de aliniere a țării noastre la țări unde deficitele cu greu ating 2-3%. 2 iulie 2025

Florian Laurențiu Stoika

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Război economic mondial

Război economic mondial

Se vede de departe, fără a stabili a priori, că acele organisme considerate până nu …

România contrelor

România contrelor

Deși din a doua parte a anului trecut avem structuri p o l i t …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: