BISERICA CREŞTINĂ DIN ORIENTUL MIJLOCIU –
ÎNTRE PERSECUŢIE, MUCENICIE, MARTIRIU,
PROPOVĂDUIRE ŞI MĂRTURISIRE AUTENTICĂ,
SÂNGEROASĂ, PERMANENTĂ,
SUBSTANŢIALĂ ŞI CONSISTENTĂ…
Motto: “La mijlocul lunii aprilie, Patriarhul Chiril al Moscovei și întregii Rusii – care, odată, scrisese lui Barack Obama, cerându-i să reexamineze politica sa externă care facilitează persecutarea creștinilor din Siria – a vorbit din nou, în întâlnirea cu Ministrul grec al Apărării, Panagiotis Kammenos, de această dată despre extincția creștinilor din Orientul Mijlociu.
El a declarat că: «Primesc în mod frecvent rapoarte despre îngrozitoarele fărădelegi care au loc împotriva creștinilor, în special în nordul Irakului. Am vizitat acele locuri și îmi amintesc că acolo există numeroase biserici și mănăstiri. Numai orașul Mosul avea 45 de biserici. Acum mai există doar una singură. În Siria, au fost distruse 400 de biserici până acum…».
Prezența minorității creștine a reprezentat un factor care, într-un sens pozitiv, a adus toleranță și relații pașnice între creștini și musulmani… Acum, creștinismul este cea mai persecutată religie. Același lucru se petrece și în Nigeria, Pakistan și nordul Africii. Și în unele țări din Europa, oamenilor li se interzice să poarte cruci la serviciu, iar făcând apel la toleranță, nu folosesc cuvântul «Crăciun», nu numesc Paștile – Paști, vorbind doar despre vacanța de iarnă sau cea de primăvară.Patriarhul Chiril a afirmat că, dacă situația continuă în acest ritm, nu va mai exista niciun creștin în Orientul Mijlociu, ceea ce va duce la radicalizarea societății islamice” (Cf. http://www.doxologia.ro/actualitate/religia-lume/400-de-bisericisiriene-au-fost-distruse-crestinismuldinorientulmijlociu – 19.04.2015/28.10.2015).
CREŞTINISMUL – CEA MAI PERSECUTATĂ RELIGIE ÎN ORIENTUL MIJLOCIU
Institutul american de cercetări Pew Research Center a studiat evoluţia conflictelor religioase în 198 de ţări între anii 2007 şi 2012, luând în considerare două aspecte: ostilităţile sociale cu privire la religie (conflicte armate sau terorism, violenţe sectare, hărţuială pentru purtarea unor haine sau a altor simboluri religioase) şi restricţiile guvernamentale cu privire la religie (măsuri de interzicere a anumitor confesiuni, a convertirilor, tratament preferenţial pentru anumite grupuri religioase). Cele 198 de ţări luate în considerare de studiul Pew Research Center reprezintă 99,5% din populaţia lumii. Studiul nu cuprinde, însă, şi Coreea de Nord, al cărei guvern este „cel mai restrictiv din lume în ceea ce priveşte religia“, subliniază Centrul de cercetări Pew în raportul său publicat la 14 ianuarie 2014. Cercetarea nu acoperă anii 2013 şi 2014, când violenţele îndreptate împotriva creştinilor au crescut în mod îngrijorător. Pe de altă parte, o asociaţie creştină americană, Open Doors, a întocmit un raport bazat doar pe cazurile relatate de presă, din care reiese că cele mai periculoase ţări pentru creştini sunt Coreea de Nord, Somalia, Siria, Irak şi Afganistan.
Creştinii reprezintă comunitatea religioasă cea mai persecutată de pe glob, peste o sută de milioane dintre ei fiind astăzi sub o presiune continuă. Astfel, un raport internaţional afirmă că „un creştin moare pentru credinţă la fiecare cinci minute“. În fiecare an, peste 100.000 de adepţi ai lui Iisus Hristos sfârşesc prin moarte violentă ca rezultat al unor conflicte religioase în ţări unde creştinii sunt cei mai prigoniţi: Egipt, Libia, Tunisia, Algeria, Irak, Pakistan, Afganistan, Sudan, Nigeria, Eritrea, Somalia, Arabia Saudită, Maldive, Bangladesh, Malaezia, Indonezia, Filipine, Myanmar, Laos şi India.
Din acest motiv, în ultimii ani, organizaţii internaţionale şi lideri religioşi au atras atenţia asupra fenomenului numit creştinofobie. Foarte virulente sunt persecuţiile din Africa şi din Orientul Mijlociu.
În ansamblu, situaţia creştinilor din Africa de Nord şi din Orientul Apropiat este orice altceva, dar nu comodă. Aceştia sunt văzuţi de majoritatea musulmană, din Palestina până în Tunisia şi din Turcia până în Libia, cu neîncredere. Direct formulat, sunt suspectaţi de lipsa loialităţii faţă de stat şi, în consecinţă, marginalizaţi din punct de vedere politic, chiar excluşi sistematic de la exercitarea puterii. Depozitari ai unei culturi religioase fabuloase, creştinii fostului Orient, cel din care venea cândva lumina Occidentului şi a lumii întregi, suportă rigorile unui exil interior vechi de secole. Identitatea lor spirituală este în concurenţă sângeroasă cu geografia.
Două milenii de istorie, patrimoniu, creaţie teologică, vetre monahale şi spiritualitate profundă acoperă viaţa creştinilor orientali. Ei au dat patristicii răsăritene nume de referinţă, au generat frumuseţi liturgice, iconografice şi poetice de prim ordin. Ortodoxia ar fi fost săracă fără aceşti creştini. Sfinţii Ioan Damaschin, Efrem şi Isaac Sirul, Chiril al Ierusalimului, Roman Melodul sunt personalităţi fără de care credinţa noastră ar fi arătat altfel.
Creştinii de astăzi din această parte a globului au ceva din tăria de caracter a sfinţilor. Din neam în neam au fost în cuptorul necazurilor. Au rezistat sub Imperiul Babilonian şi sub cel Persan. Au văzut naşterea Islamului şi Cruciadele. Au reuşit să supravieţuiască chiar şi năvălirii hoardelor lui Ginghis Han sau dictaturii lui Saddam Hussein.
De exemplu, ar fi suficient să trecem în revistă şicanele la care guvernul turc supune Patriarhia Ecumenică. Nu doar maniera grosolană prin care un stat înţelege să se raporteze la cetăţenii lui, sugerând că există unii de mâna a doua, este aici scandaloasă, ci nu mai puţin limitarea cu instrumente juridice a misiunii Arhiepiscopului vechii cetăţi a lui Constantin cel Mare. Închiderea şcolii teologice superioare de pe insula Halki, în urmă cu peste patru decenii, rămâne un gest pilduitor al strategiei de intimidare a minorităţii creştine.
În fapt, însăşi continuitatea tradiţiei bizantine pe malurile Bosforului rămâne profund problematică.
DESPRE DREPTURILE OMULUI – NOUA RELIGIE DOMINANTĂ A OCCIDENTULUI
Din păcate, atitudinea ostilă şi persecuţia împotriva creştinilor continuă şi astăzi, în plin veac XXI. Despre acest martiraj ne-a avertizat însuşi Mântuitorul Iisus Hristos: „Dar vine ceasul când tot cel ce vă va ucide să creadă că aduce închinare lui Dumnezeu“ (Matei 16, 2). Cum altfel se pot explica violenţele, crimele şi atrocităţile ce se întâmplă chiar în zilele noastre cu creştinii din diverse părţi ale lumii? Miezul problemei îl ştim deja: extremismul interpretării preceptului „războiului sfânt“ în diverse religii sau ideologii, la care adăugăm tăcerea diplomaticomercantilă a Occidentului, considerat bastion al democraţiei şi al respectării drepturilor omului.
Este acelaşi Occident care se mişcă greu, încorsetat şi condiţionat nu de barierele spiritualităţii creştine, ci ale noii religii dominante, cea a drepturilor omului. Marele argument civilizaţional început odată cu epoca Luminilor este acum şi scutul de care profită islamismul fanatic pentru a se implanta din ce în ce mai serios şi mai durabil în ţări majoritar creştine.
În aceşti ultimi ani, de la primăvara arabă la recentele evenimente din Irak şi Siria, politica europeană a fost mai curând timidă. Dincolo de câteva intervenţii punctuale, datorate întrebărilor corespondenţilor de presă, problematica represiunilor la care sunt supuşi creştinii, indiferent de confesiune, nu a prezentat interes.
Mai mult, se pare că nu se face nici un efort pentru menţinerea unei minime reciprocităţi: libertatea de care se bucură musulmanii în Europa să fie garantată şi creştinilor dincolo de continent. În timp ce în marile oraşe de aici se construiesc moschei, bisericile sunt dincolo incendiate.
Vălul islamic este aici pe străzi, iar dincolo crucea este profanată. Iată un exemplu de „toleranţă“ care ar trebui să ne interogheze cât mai curând. Se poate vorbi de un eşec aproape total al politicilor europene de asimilare culturală şi mai ales religioasă a comunităţilor musulmane în ţările de adopţie. Uniunea Europeană propune în continuare folosirea modelului multicultural şi ultradeschis în raport cu o comunitate care promovează fără ezitare un sistem de cultură închisă, non-permisivă şi non-evolutivă în domeniul tradiţiei religioase.
Revenim la lumea noastră de astăzi.
Este puţin probabil ca vremurile de indiferentism religios pe care le trăim acum şi în România să ceară martiri, cel puţin în momentul de faţă. Ele cer însă mărturisitori adevăraţi ai Evangheliei lui Iisus Hristos. Dacă ameninţarea cu moartea trupului poate lipsi din viaţa creştină, ameninţarea cu pierderea mântuirii prin moartea sufletească nu lipseşte din viaţa nici unui creştin.
Ea este adeseori cauzată de libertăţile greşit folosite şi este mult mai gravă decât moartea trupului, după cum ne atrage atenţia Iisus Hristos: „Dar vă spun vouă, prietenii Mei: Nu vă temeţi de cei care ucid trupul şi după aceasta n-au ce să mai facă. Vă voi arăta însă de cine să vă temeţi: Temeţi-vă de acela care, după ce a ucis, are putere să arunce în gheenă; da, vă zic vouă, de acela să vă temeţi!“ (Luca 12, 4-5).
De aceea, pentru mulţi dintre creştinii de azi, cel mai important lucru este lupta cu ei înşişi, biruirea căderilor proprii şi a sistemului de valori umane pervertite, care ne pot ucide sufleteşte, definitiv şi irevocabil.
O automucenicie a propriilor slăbiciuni, prin care încercăm să ne salvăm sufleteşte.
Aşadar, martiriul este o stare firească a creştinului, deoarece căutarea desăvârşirii presupune o stare de luptă interioară şi, uneori, exterioară cu viciile, nedreptăţile şi corupţia. Chiar dacă în condiţiile unui consumism bazat din ce în ce mai mult pe pofte, plăceri, confort şi putere martirajul pare o nebunie, o absurditate sau o inutilitate, nu trebuie să ne fie ruşine să vorbim despre transparenţa pe care ne-o oferă credinţa autentică şi sănătoasă.
Material documentar realizat,
alcătuit şi redactat de Dr. STELIAN GOMBOŞ
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro