BISERICI DIN LEMN

BISERICI DIN LEMN

1440 de biserici de lemn, construite înainte de 1918, formează un patrimoniu românesc, de o valoare cunoscută şi apreciată pe plan mondial. Aceste aşezăminte monahale, în jurul cărora s-au înfiripat comunităţile creştine din sate şi târguri, au reprezentat şi reprezintă adevărate surse de cultură ale civilizaţiei poporului român şi, totodată, o expresie a artei lemnului specifică spaţiului carpatodanubiano- pontic.
Bisericile de lemn se găsesc în Transilvania, Banat, Oltenia, Moldova, Dobrogea, Maramureş, o parte din ele afându-se pe lista patrimoniului mondial al UNESCO.
Sunt construcţii unice, de mare valoare arhitecturală şi istorică, păstrătoare ale valorilor tradiţionale româneşti, ce ar trebui să fie bine conservate şi promovate pe harta turistică a României.
La începutul secolului al XX-lea, Nicolae Iorga, împreună cu oameni de cultură şi cercetători, a încercat să realizeze un proiect în care să fie cuprinse toate bisericile de lemn din România, dar împlinirea acestui proiect a fost greu de realizat din cauza lipsei de fonduri.
O biserică din lemn oferă o atmosferă aparte, o atmosferă caldă, pe care o simţi atunci când intri în „casa lui Dumnezeu”. Ornamentele sculptate în lemn, culoarea naturală a lemnului prelucrat, stilul caracteristic arhitectural românesc îţi dau sentimentul de „acasă”, oriunde ai fi plecat prin alte ţări străine. Ingeniozitatea meşterului lemnar de la ţară a atins performanţe unice ridicând, spun unii, cele mai înalte construcţii de lemn din Europa, mai ales în regiunea istorică a Maramureşului. Meşterii de biserici, peste tot unde activau, formau o elită distinctă, sprijinită de cler şi de mireni, în misiunea lor sacră.
Bisericile de lemn din România, adevărate tezaure de cultură, au fost construite, cele mai multe, în secolele XVIII şi XIX. Picturile murale din interior şi exterior oferă pagini din Biblie, cu imagini simbolice sau lămurite în imagini pentru cei mulţi şi amărâţi ai satelor româneşti, sporesc valoarea de patrimoniu ale acestor edificii.
Una din trăsăturile cele mai caracteristice, interesante şi mai învăluite în mister ale bisericilor de lemn din România este limbajul sculptat al portalelor de la intrări, rădăcinile acestui limbaj, aproape uitat, mergând mult în Evul Mediu. Simbolismul religios, voalat, este format din elemente geometrice, cum ar fi: rozete, funii, unde de ape, roate, romburi, aceste figuri geometrice fiind completate, uneori, şi cu elemente figurativ-descriptive: cruci, brazi, flori, animale, păsări, corpuri cereşti, obiecte, figuri umane. Dar… limbajul rafinat al portalelor bisericilor de lemn din România a rămas până astăzi puţin cunoscut.
Principalele tehnici constructive întâlnite la bisericile de lemn din România sunt: Biserici de lemn în cheotori, Biserici de lemn în căţei, Biserici de lemn în furci, Biserici de lemn bordei.
Maramureşul, o regiune de o frumuseţe rară, este un tărâm unde bisericile de lemn, adevărate bijuterii arhitehtonice, au scris istorie. Ridicate unele în secolul al XIV-lea, altele mai târziu, au fost construite din lemn de stejar, gorun şi răşinoase. Amplasate în locuri înalte, cu turnuri foarte mari, au folosit şi ca punct de observaţie în caz de pericol. Bisericile din Maramureş se deosebesc prin monumentalitate, asemănându-se cu adevărate catedrale.
Biserica din Ieud-Deal a fost ridicată, după unii cercetători, la mijlocul secolului al XIV-lea şi distrusă de tătari, apoi refăcută de localnicii de pe valea Izei, din lemn de stejar şi molid. În biserică se găsesc texte de o valoare inestimabilă pentru istoria scrisului românesc. Cel mai important este „Codicele de la Ieud”, datat în 1391.
Biserica de lemn impresionează prin bogăţia sculpturală şi cromatică din interior, iconografia formând cel mai bine păstrat ansamblu de picturi murale post-bizantine din Maramureş, atrăgând printr-o colecţie uimitoare de icoane pe sticlă, aduse de la Nicula, alături de tipăriturile lui Coresi din secolul al XV-lea. Biserica a fost inclusă în 1999 de UNESCO pe lista monumentelor cu valoare de patrimoniu cultural mondial.

Biserica de lemn din Humoreni, judeţul Suceava, a fost construită în anul 1775, în satul Pârteştii de Jos şi strămutată în Humoreni în anul 1892. Este construită în totalitate din bârne de stejar şi se sprijină pe un soclu de piatră de râu, pereţii interiori sunt placaţi cu scânduri în culoare roşie, iar şindrila fasonată cu model, de pe partea superioară, are culoarea galbenă.
Biserica de lemn din Fildu de Sus este cea mai cunoscută biserică de lemn din judeţul Sălaj şi a fost construită în anul 1727, modificată ulterior, iar astăzi se află pe lista monumentelor naţionale protejate. Renumele ei se trage de la coiful foarte ascuţit peste acoperişul cu ape repezi şi de la pictura murală de inspiraţie folclorică.
Biserica de lemn din Româneşti (Timiş) a fost ridicată în secolul al XVIII-lea şi este renumită datorită turnului de lemn de deasupra pronausului care conservă cel mai frumos bulb de inspiraţie barocă din Banat.
A fost construită din bârne de gorun, acoperite la exterior cu lipituri de pământ. Pictată la jumătatea secolului al XIX-lea, pictura a fost acoperită mai târziu cu var. Biserica se găseşte astăzi într-o pronunţată stare de degradare.

Biserica de lemn din Cizer se află din anul 1968 restaurată în Parcul Etnografic Naţional „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca. Biserica este lucrarea meşterilor Nicula Ion al Neamţului şi Vasile Nicula Ursu, cel care, sub numele de Horea, a intrat în istoria naţională ca martir al răscoalei ţărăneşti din 1784.
Este una dintre cele mai reprezentative lăcaşuri de lemn din Transilvania, ridicată în anul 1773, având întreg interiorul pictat într-o paletă coloristică variată, cu multe scene încă bine păstrate.
Biserica are o formă dreptunghiulară. Bârnele au fost cioplite din „inimă de gorein de pe Coaste”, aşezate drept, unde latul lemnului a fost scobit puţin pentru a crea o mai bună etanşeizare. Turnul bisericii se înalţă pe tălpi peste tinda femeilor, numai până la nivelul coamei acoperişului. Peste picioarele turnului a fost aşezat un foişor pentru mai multe clopote, acoperit de un coif prelung, specific zonei. Portalul spre navă este decorat cu vrejuri, probabil de iederă. În axul altarului se mai păstrează şi o mică fereastră originală cu tăietura superioară în formă de acoladă. În altar există un picior de altar tăiat dintr-un buştean sub forma unui picior de potir cu inel la mijloc.
Bisericuţa de lemn din ansamblul monahal Zosin (Botoşani) datează din anul 1779 şi este închinată Maicii Domnului. A fost ctitorită de drept-credinciosul Tudorachi Başota, în apropierea satului Băluşeni, în zilele voievodului Constantin Moruz. Bisericuţa a fost pictată în anul 1834, pereţii fiind tencuiţi atât în exterior, cât şi în interior, lutul văruit în alb acoperind nuielele împletite ale zidurilor. Acoperişul bisericii este din fâşii de şindrilă. O curiozitate – biserica de lemn din Mânăstirea Zosin este una dintre foarte rarele biserici cu pereţi din împletitură din nuiele cunoscute în România şi păstrate până în zilele noastre.
Biserica de lemn din Jupâneşti (Timiş), ce se află pe lista monumentelor istorice, a fost construită în secolul al XVIII-lea şi are hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva”. Se află la câţiva kilometri de oraşul Făget, fiind amplasată la mijlocul cimitirului din localitate. Este concepută în forma unei corăbii şi la construirea ei nu s-a folosit nici un fel de metal, inclusiv cuiele fiind din lemn. Picturile originale nu se mai disting.
Bisericile din lemn au rezistat vremurilor şi şi-au continuat obiceiurile. Operele de artă populară impresionează prin echilibrul arhitectural, prin simplitate şi măreţie, punţi peste timp, având un impact deosebit asupra turiştilor. În majoritatea bisericilor de lemn, amplasate şi în locuri de o frumuseţe aparte, se ţin slujbe şi astăzi, ele făcând parte din identitatea aşezărilor.
Şi, ca o concluzie, iată ce ne destăinuie Sfântul Ivan de Kronstandt: „Nu poate exista Biserica în afara iubirii”.

RODICA SUBŢIRELU