ACASĂ / ARTICOLE / LUMEA DE AZI / „BOLILE CRONICE“ ALE IMPERIULUI AMERICAN – O societate super-militarizată

„BOLILE CRONICE“ ALE IMPERIULUI AMERICAN – O societate super-militarizată

„BOLILE CRONICE“
ALE IMPERIULUI AMERICAN
– O societate super-militarizată –

 

1

Anul 1991 poate fi socotit un an de referinţă din istoria epocii post Război Rece a omenirii. Este anul în care SUA, victorioase în confruntarea de aproape o jumătate de secol cu fosta lume comunistă, ca şi în războiul din Golful Persic (august 1990-ianuarie 1991) împotriva Irakului, prin glasul preşedintelui George H. W. Bush (tatăl) a impus omenirii „noua ordine mondială”. Acesta a recurs la această formulă fără să se fi gândit că acela care a lansat-o pentru prima dată a fost Adolf Hitler. Yankeii au înţeles că nu poţi construi şi menţine un imperiu la scară mondială fără o armată mare şi puternică, susţinută de o industrie militară pe măsură. Aşa s-a născut armata SUA, cea mai puternică şi mai bine înarmată din lume, şi celebrul Complex Militar Indusrial. În anul 2013, SUA dădeau 26% din produsul global brut, dar cheltuielile militare americane reprezentau 42,6% din cheltuielile militare ale întregii lumi comparativ cu cele ale Chinei, care reprezentau doar 5%, iar ale Indiei 2,2%.
Dintotdeauna Washingtonul a visat la un NATO globalizat, ca piaţă sigură pentru industria de armament americană. Iată că la începutul secolului XXI şi-a văzut visul cu ochii. În ultimii 70 de ani societatea americană a fost dominată de un „militarism democratic”. În acest interval de timp, politica externă a SUA a fost dictată la Pentagon, şi nu la Departamentul de Stat (Ministerul de Externe al SUA). Acesta din urmă nu este nimic altceva decât o instituţie de acoperire pentru Comunitatea Serviciilor de Informaţii a SUA, cu prioritate pentru C.I.A.
S-a ajuns la concluzia că militarismul şi imperiul supraextins nu mai rentează. Administraţia lui Barack Obama va rămâne în istorie ca fiind prima care, după cel de-Al Doilea Război Mondial, a declanşat o retragere generală a americanilor pe toate fronturile. Pentru cercurile conservatoare militare de la Washington, ceea ce se întâmplă în Forţele armate ale SUA este o adevărată tragedie.
„Expansionismul” este o parte întunecată a societăţii americane contemporane. Puterea politică a alunecat de la centru-stânga spre extremismul de dreapta. În această transformare îşi are rădăcinile doctrina „excepţionalismului” american, a cărui esenţă în zilele noastre se concretizează prin ideea superiorităţii americanilor în raport cu toate celelalte rase şi naţiuni ale lumii.
Americanilor li s-a inoculat ideea că însuşi Dumnezeu le-a conferit acestora misiunea unică de a conduce destinele omenirii.
Alarmismul face parte din politica Washingtonului. Pentru a-şi menţine coeziunea, naţiunea americană trebuie ţinută într-o permanentă stare de teamă, ameninţări şi de pericole. Este un adevărat paradox, dar naţiunea americană înarmată dincolo de orice proporţii, protejată de două oceane, imună faţă de orice agresiune, cu baze militare în toate punctele strategice ale lumii, trăieşte într-o atmosferă soră cu paranoia.
Expansiunea fără măsură a SUA şi a NATO, care a culminat cu criza ucraineană provocată de Occident, ar putea reaprinde alarmismul nuclear. Se pare că Occidentul a profitat prea mult de slăbiciunile Rusiei, fapt pentru care lucrurile pot lua o întorsătură foarte periculoasă. Dacă pericolul unui război nuclear a scăzut, pericolul proliferării nucleare a crescut într-un mod alarmant.
Aceasta este cea mai mare durere de cap a Washingtonului.
Potrivit declaraţiei lui Barack Obama din 11.04.2010, „cel mai mare pericol ce se poate imagina la adresa securităţii SUA îl reprezintă terorismul atomic”.
Sunt convins că în cazul unui conflict cu ruşii, americanii n-ar ezita să-i sacrifice pe români. Acum, la bătrâneţe, stau şi cuget: de nemţi ne-a scăpat Stalin, de ruşi ne-a scăpat Gorbaciov. Dar de americani cine o să ne scape? Poate chinezii. Tradiţionalul „pericol sovieticcomunist”, timp de 70, de ani a fost înlocuit cu „pericolul galben-chinez”.
Nu mai e un secret pentru nimeni că economia Chinei a ajuns pe locul doi în lume, cu posibilitatea de a trece pe locul unu în următorii 10-15 ani.

2

În viziunea Washingtonului, China reprezintă pentru SUA cel mai mare pericol. Este vorba despre un pericol existenţial. SUA, cea mai mare putere militară şi economică din istoria omenirii, se află în declin. China, cea mai străveche civilizaţie a lumii, cu o existenţă statală atestată documentar de peste zece mii de ani, se află în ascensiune. O destabilizare a economiei Chinei ar avea consecinţe dezastuoase atât asupra economiei SUA, cât şi asupra economiei mondiale.
Economia Chinei şi SUA sunt puternic intercondiţionate. China controlează cea mai mare parte a datoriei publice a SUA, care este enormă. „Pericolul galben-chinez” este clamat de către americani pentru a determina statele din zona Asia-Pacific să cumpere armament american în cantităţi cât mai mari şi să le adune sub „umbrela” americană de securitate.
În viziunea americană, Războiul Rece este asimilat cu cel de-Al Treilea Război Mondial, iar antiterorismul cu cel de-al Patrulea Război Mondial. Deşi au trecut 15 ani de la lovitura teroristă din 11 septembrie 2001, starea de spirit a naţiunii americane continuă să fie una profund traumatizantă, ei judecând situaţia din lume tot prin prisma acelor evenimente.
Aprecierile făcute de omul de ştiinţă american Austin Long, cercetător la CANA Corporation şi Institutul CATO, din 2014, susţin că războiul global împotriva terorismului purtat de SUA din 2001 încoace a produs mai mulţi terorişti şi mai multe organizaţii teroriste şi radicaliste islamice decât a eliminat. Concluzia e simplă. Americanii au
pierdut acest război. Alarmiştii americani au ajuns la concluzia că statele naţionale nu-şi mai pot apăra frontierele.
Concluzia e clară. Numai SUA pot salva omenirea. Cercurile politice de la Washington au ridicat la culmi nebănuite măsurile de supraveghere a populaţiei, de restrângere a drepturilor şi libertăţilor omului. De când există lumea, oamenii interpretează evenimentele prin propriile credinţe. Ceea ce cred cei mai mulţi trebuie să fie „adevărat”, credinţa colectivă este mai rezistentă la schimbări decât cea individuală. Americanii sunt purtătorii unei credinţe periculoase fără leac.
Americanii sunt o naţiune bolnavă de teamă, o naţiune de înspăimântaţi.
Unde există prea multă putere, inteligenţa nu-şi mai află loc în politică. Puterea generează putere şi o proiectează, nu şi raţiune.
Cu scurgerea timpului, americanii vor pierde controlul asupra Europei, iar NATO va ieşi din istorie.
Americanii n-ar trebui să fie miraţi dacă, în viitor, Emisfera Occidentală condusă de SUA se va confrunta cu Emisfera Orientală (Eurasia) condusă de Rusia.

FLORIAN GÂRZ

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Știință, religie, globalizare versus cunoaștere

Cultura este legată de credinţe şi idei religioase, de spaţii istorice şi geografice cu noi …

BRICS – alternativa în fața coaliției SUA – Europa

Motto: „Este încurajator să vedem entuziasmul și creșterea în interes a țărilor în curs de …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: