Breaking News
ACASĂ / ARTICOLE / RESTITUIRI / BUCUREȘTI – BISERICI CARE NU MAI SUNT

BUCUREȘTI – BISERICI CARE NU MAI SUNT

BUCUREȘTI – BISERICI CARE NU MAI SUNT

Ultimul deceniu al regimului Ceauşescu şi-a pus amprenta asupra centrului Bucureştiului prin demolarea unor cartiere întregi şi a zeci de biserici sau sinagogi, înlocuite prin clădiri în stil „faraonic”. Din fericire, alte locaşuri de cult au fost cruţate, fiind deplasate pe distanţe de zeci de metri şi apoi înconjurate de blocuri, sau numai mascate prin ridicarea unor imobile în faţa lor. Ascunse bucureşteanului grăbit şi turistului superficial, aceste biserici şi sinagogi îi vor răsplăti cu clipe de încântare şi apropiere de Dumnezeu pe cei care vor să privească dincolo de aparenţele Capitalei.
Mulţi dintre cei care trec pe lângă sediul SRI de pe Bulevardul Libertăţii se întreabă ce taine ascund zidurile sale, dar puţini ştiu că în spatele clădirii se află un „secret”… accesibil. Este vorba de Biserica Buna Vestire, ce făcea parte din Schitul Maicilor (sau Schitul Hagi Dina) de pe Dealul Spirii (actualul amplasament al Palatului Parlamentului). Clădirile schitului au fost demolate în 1982, iar bisericuţa a devenit primul locaş de cult translatat, fiind deplasată 245 de metri.
Sfântul locaş datează din 1726 şi a fost construit cu ajutorul soţiei domnitorului Nicolae Mavrocordat, din iniţiativa rusoaicei Tatiana Hagi Dina, după ce aceasta din urmă a reuşit să scape din robia turcilor. Portretele Mavrocordaţilor şi cel al rusoaicei străjuiesc acum intrarea în pronaos, înfăţisaţi în straie orientale ce contrastează cu costumele apusene ale unui cuplu de ctitori din secolul al XIX- lea. Frescele bisericii, spaţiul restrâns, care te apropie de Dumnezeu, şi icoana făcătoare de minuni a Fecioarei Maria îţi încălzesc sufletul după ce treci pragul locaşului. Acestea te fac să uiţi impresia lăsată de crucea cu tuburi fluorescente din curte şi de termopanul cu rama albă care închide pridvorul secular, la exterior.

BISERICA LUI MIHAI VITEAZUL ŞI BLOCUL CU FERESTRE GOTICE

Tot pe Dealul Spirii se afla, odinioară, şi biserica Mânăstirii Mihai Vodă, cea mai veche dintre locaşurile de cult mutate. Aşezământul monastic a fost ctitorit de Mihai Viteazul pe timpul când acesta era ispravnic al banului Craiovei. Potrivit legendei, viitorul domn a promis că va ridica mânăstirea dacă va scăpa de execuţia pregătită de Alexandru-Vodă cel Rău, ceea ce s-a şi întâmplat, în mod miraculos. Mult mai târziu, în timpul regilor, biserica a găzduit jurămintele pentru ţară ale ostaşilor, iar din 1920 a devenit loc de întâlnire pentru cavalerii Ordinului „Mihai Viteazul”. Picturile pe care le putem admira astăzi au fost realizate în anii ‘30 ai secolului trecut de Costin Petrescu, ale cărui fresce înfrumuseţează şi Ateneul Român sau Biserica Sfântul Nicolae din Scheii Braşovului.
În prezent, biserica şi clopotniţa ei se află în spatele unui bloc aflat la intersecţia Bulevardului Libertăţii cu Splaiul Independenţei, după ce au fost coborâte de pe Dealul Spirii pe o distanţă de peste 280 de metri, din octombrie 1984 până în februarie 1986. Restul complexului mânăstiresc a fost demolat, inclusiv fostul Muzeu al Arhivelor Statului, înzestrat cu ziduri groase de un metru, pentru care s-a folosit dinamită!

Biserica Sfânta Vineri la începutul demolării
Biserica Sfânta Vineri la începutul demolării

Nu departe de biserica de la Schitul Maicilor se afla Mânastirea Antim, ridicată în secolul al XVIII-lea, graţie mitropolitului Antim Ivireanul (canonizat în 1992). Personalitate surprinzătoare pentru epoca sa, ierarhul de origine gruzină s-a remarcat în literatură, în activitatea tipografică în patru limbi, dar şi în artă. Astfel, el a sculptat uşa masivă din lemn de stejar de la intrarea în biserica mânăstirii şi a pictat două icoane care se află acum în locaş. Deasupra uşii se afla, sculptat în piatră, un melc, animalul heraldic al ierarhului, simbol al credinţei şi smereniei.
În 1985, pentru a face loc blocului care maschează azi cea mai mare parte din așezământul monahal, au fost demolate mai multe chilii, iar Palatul Sfântului Sinod (1910-1912), parte a ansamblului mânăstiresc, a fost translatat 20 de metri.
Cine o ia de-a lungul zidurilor mânastirii, pe strada George Georgescu, dincolo de Liceul Eminescu, ajunge la silueta albă a Bisericii Sfântul Ilie Rahova. Locaşul, care surprinde prin ferestrele în stil gotic, cu ancadrament de porfir, a fost construit pe Podul Calicilor (mai târziu, Calea Rahovei), la sfârşitul anilor 1830. Interiorul se remarca prin icoanele tâmplei, pictate de Gheorghe Tattarescu. În anii dictaturii Ceauşescu, după distrugerea unei clădiri aparţinând parohiei, autorităţile au dorit să demoleze şi locaşul, aflat în zona care trebuia sistematizată. În ziua când biserica urma să fie darâmată, părintele Mircea Goretchi s-a închis înăuntru, împreuna cu credincioşii, după cum a povestit actualul preot paroh, părintele Mihai Hau. Rugăciunile rostite atunci de preot au fost ascultate, iar construcţia de peste 2000 de tone a fost deplasată în 19 iulie 1984, timp de 18 ore, după metoda inginerului Eugeniu Iordăchescu, cel care a salvat şi celelalte locaşuri de la demolare. Biserica a fost redeschisă însă de-abia în decembrie 1990. În spatele său a fost ridicată, între anii
2001 şi 2005, o clădire modernă cu mai multe etaje, căreia i s-a adăugat însă un turn alb, cu ferestre în stil gotic, pentru ca noul imobil să intre într-un „sistem cromatic şi arhitectonic” cu locaşul de secol XIX, după cum ne-a explicat părintele Hau.

BLESTEMUL SAFTEI BRÂNCOVEANU ŞI MUZEUL HOLOCAUSTULUI

Biserica Olari „Cuibul cu barză“
Biserica Olari „Cuibul cu barză“

Tot după un bloc, însă de cealaltă parte a Bulevardului Unirii, veţi descoperi Biserica Domniţa Bălaşa. Biserica nu a fost mutată, dar a fost ascunsă pe trei laturi de clădirile construite în locul Spitalului Brâncovenesc, demolat în 1984. Când a ridicat spitalul, în 1838, Safta Brâncoveanu, ultima descendentă pe linie directă a ilustrului domnitor, a cerut ca pisania capelei aşezământului să conţină un blestem. Acesta cerea ca oricine va îndrăzni să dărâme spitalul să fie omorât de ai săi, într-o zi de sărbătoare, după cum ne povesteşte istoricul Dan Falcan de la Muzeul Municipiului Bucureşti. Mulţi spun că blestemul s-a împlinit prin execuţia lui Nicolae Ceauşescu, la Crăciunul anului 1989.
Locaşul, încununat cu cinci turle, impresionează prin faţada colorată, de inspiraţie neobizantină şi neoromanică.
Biserica este a patra pe acest loc, fiind construită în anii 1880, dar numele îi vine de la a şaptea fiică a lui Constantin Brâncoveanu. Locaşul adăposteşte, lucru rar în bisericile ortodoxe din România, două monumente funerare, înfăţişându-le pe domniţa Bălaşa şi pe principesa Zoe Brâncoveanu. Un monument al domniţei se găseşte şi în grădina din faţa bisericii, fiind creat de Karl Storck, întemeietorul familiei de sculptori români Storck. Foarte aproape de Piaţa Unirii, prinsă ca într–un cleşte de două blocuri, retrasă, dar vizibilă de pe Bulevardul I.C. Brătianu, se află Biserica Sfântul Ioan-Nou. Aspectul de azi datează din perioada 1933-1940, iar picturile au fost restaurate de Olga Greceanu. Locaşul se află la intersecţia Bulevardului Coşbuc (azi, Corneliu Coposu) cu Bulevardul Anul 1848 (actualul I.C. Brătianu). Tot pe Bulevardul Coposu, colţ cu strada Sfânta Vineri, tronează blocul ce a „înlocuit” Biserica Sfânta Vineri–Herasca. Imobilul ascunde faţada Sinagogii Mari Poloneze, clădită în prima jumătate a secolului al XIX-lea. În interior, decoraţiile plafonului şi candelabrul aurit contrastează puternic cu sârma ghimpată şi fotografiile alb-negru, pentru că locaşul a fost transformat în Muzeul Holocaustului, centrat pe evocarea persecuţiei evreilor în perioada antonesciană şi deportarea în Transnistria a celor din Basarabia şi Bucovina. Nu departe, pe străzile Mămulari şi Sfânta Vineri, se afla Sinagoga Mare, care acum serveşte drept Muzeu al Evreilor din România, respectiv Templul Coral, aparţinând în continuare cultului mozaic. Ambele clădiri sunt parţial mascate de blocuri construite ulterior. Cine doreşte să vadă alte locaşuri ascunse poate porni în căutarea bisericilor Olari, Cuibul cu Barză şi Sf. Gheorghe Capra, toate trei desprinse din locul de origine în anii ‘80. Cei care reuşesc să găsească azi „templele” ascunse şi să le admire nu ar trebui să uite că locaşurile sunt supravieţuitoarele unei operaţiuni în urma căreia a dispărut o suprafaţă clădită echivalentă cu a Veneţiei, potrivit istoricului Dan Falcan. Zeci de mii de oameni au trăit atunci adevărate drame, unii alegând să-şi ia viaţa, după ce au rămas fără casă. Două sinagogi şi 19 biserici sau capele au sfârşit sub buldozere. După Revoluţie, o biserică a fost reconstruită (Sfântul Spiridon Vechi), alta va fi refăcută nu foarte departe de amplasamentul iniţial (Sfânta Vineri Herasca), însă majoritatea locaşurilor vor rămâne numai în fotografiile de epocă şi în memoria câtorva dintre bucureşteni.
Mânăstirea Văcăreşti a fost cel mai important monument de arhitectură şi pictură al secolului XVIII-lea şi unul din cele de prim rang al întregii istorii româneşti. Ordinul de dărâmare a pornit de la preşedintele RSR în urma „vizitei” făcute la 2 decembrie 1984 la ansamblul de la Văcăreşti.
Doi ani mai târziu, la mijlocul lui decembrie 1986, totul fusese ras de pe faţa pământului.
Arhitectul Gheorghe Leahu a notat zi cu zi, lună cu lună, toate fazele care au dus la dărâmarea fără urmă a acestui monument istoric.

LILIANA POPA
istoric de artă

0%

User Rating: Be the first one !

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

FAȚA NEVĂZUTĂ A LUI ARSENIE BOCA

FAȚA NEVĂZUTĂ A LUI ARSENIE BOCA Dintr-un început e bine a preciza că aceste rânduri …

„RESTITUTIO IN INTEGRUM”

„RESTITUTIO IN INTEGRUM” „Restitutio in integrum” este un principiu de drept care precizează repararea unei …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

18 − 12 =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: