BUCURIA DE A TRĂI

Sâmbătă, 9-02 – ac. la invitația domnului director Cristi Vasile Cristescu de la revista
„Dacia Nemuritoare”, și împreună cu domnul doctor, în filosofie, Ilie Gabra, am ajuns în localitatea Mușătești- Argeș. O localitate care are cu ce se mândri. Aici ne-au întâmpinat dl. primar Costel Oancea și bibliotecarmuzeograf Gabriela Sandroiu.În cadrul Căminului cultural se află o bibliotecă bine întreținută, unde am avut bucuria de a dona reviste ,,INDEPENDENȚA ROMÂNĂ-INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ’’, de asemenea cărți proprii și volume din partea colegilor de redacție. Vor sta la loc de frunte în bibliotecă. Am mai vizitat muzeul literar-istoric din localitate, și mărturisesc că am fost impresionată de exponatele din incintă. Documente vechi care țin de istoria locului, piese de olărit, costume populare vechi de 150 de ani, toate bine întreținute și care aduc renume localității.


Ultimul loc vizitat a fost Mănăstirea ROBAIA, unde se află vestita FÂNTÂNĂ DE LEAC, loc de închinăciune și reculegere care impresionează prin pitoresc și frumusețe. Aici se află un atelier de confecționat straie bisericești. Am plecat cu mulțumire dar si cu promisiunea ca voi dona 100 de cărți bibliotecii și un calculator mănăstirii. Sunt mândră că, revistele fundației pe care o reprezint ”FUNDAȚIA LITERAR-ISTORICĂ STOIKA”, vor fi văzute de vizitatori, în cadrul muzeului.

DOINA BÂRCĂ

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

EMINESCU OMAGIAT LA 170 DE ANI, DE LA NAȘTERE

Joi, 16 ianuarie 2020, la sediul din strada 11 iunie nr.41, sectorul 4, București, Consiliul …

ȘTIRI… INFORMAȚII… EVENIMENTE…

1 februarie 1912 – A apărut la Iași, revista „Însemnări literare”, sub direcția lui M. …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nineteen + 8 =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: