ACASĂ / ARTICOLE / ESEU / Câine de om

Câine de om

Câine de om

O întâmplare recentă, nefericită pentru mine, alături de o campanie homofagocanină (termenul îmi aparţine) fără precedent în istoria ţării noastre m-a făcut să reflectez asupra unor încrucişări de drumuri om – câine.
În speţă, o căţeluşă, de fapt un colos de mioritic, după un serviciu de peste zece ani la curte a trebuit să hotărăsc eutanasierea ei pentru un cancer la pulpă spate şi o segmentare de măduvă datorată unei excrescenţe osoase.
Din discuţia cu medicul veterinar care a asistat-o de-a lungul timpului, atât pe ea cât şi pe un Beagle recuperat după ce un dobitoc l-a lăsat liber şi l-a accidentat un TIR, a rezultat, ca o concluzie, că în prezent nici câinii nu mai sunt ce au fost odată, suferă şi ei de maladii incurabile precum şi cei bipezi de fel de fel de boli agresive, necunoscute sau oricum foarte rare mai demult.
Dar marota zilelor noastre, acea preocupare obsedantă a autorităţilor locale ori statale de a elimina din lanţul trofic maidanezii, adică a câinilor fără stăpân, a căpătat o încrâncenare naţională. Din exprimările la modă acum de a eutanasia preponderent maidanezii pot fi desprinse pentru început cel puţin două porcării.
Dacă sunt maidanezi înseamnă că ei stau pe maidane, adică, după DEX, pe un tren viran, deschis, la marginea unei localităţi. Cum tot Bucureştiul nostru, în argo-ul unor oficialităţi, este locuit de maidanezi, din centru şi până la periferie, înseamnă că noi, oamenii, locuim de fapt pe terenuri virane, pe care cei şase edili locali inutili în frunte cu al şaptelea la fel de inutil ne determină a ne descurca fiecare cum putem.
Spun edili inutili deoarece ne place şi după aproape un sfert de secol de la „lovitură” să avem sectoare. Cum era înainte de ‘90, sectoare de Partid. Te chema acolo să te „frece” la primul secretar, actualmente „primar”, să hotărască viaţa economică a acelui areal. Şi acum te cheamă la mişto la sector pentru vreo preoblemă, de obicei de extracţie pecuniară, de a susţine ceva, în subsidar vreo campanie electorală.
Atunci, rostul sectoarelor de partid era acela de a controla platformele industriale, de a informa pe primul secretar la ora 800 dimineaţa cu o grămadă de date, cifre, activităţi diverse. Ce producţie industrială pe căprării (grea, uşoară), câţi au ieşit la muncă patriotică (o versiune actualizată, chinuită, care încă nu s-a născut, de voluntariat), ce controale au fost efectuate de instructorii de partid, de FDNS – adică de nişte pensionari răi, înregimentaţi cu legitimaţii în Frontul Democraţiei şi Unităţii Socialiste, câţi pomi şi alte buruieni s-au plantat şi multe altele.
Aceste informaţii erau strânse pe la miezul nopţii de la toate structurile din teritoriu şi apoi raportate pe un tabel cuprinzând vreo 64 de poziţii către Municipiul de Partid. Ca şef de Serviciu, prin anii 1984, la Primăria Capitalei m-am întâmplat să fiu de serviciu la Secretariatul Primului Secretar al Capitalei, de fel un General, şi am primit raportările care se făceau de la sectoare. Menţionez că acele raportări erau dublate, verificate, ca exactitate, prin raportările ministerelor, pe capitală şi pe judeţe.
În josul acestor raportări apărea rubrica, nefirească în ochii mei, ca specialist, a refuzurilor de carne pe care le făcea comerţul. Adică pe piaţă se livra în acea perioadă ceva carne, dar şi alte derivate precum: „colivă” (carne tocată cu orez ori arpacaş), „adidaşi” – adică picioruşe de porc, „minte scurtă” (capete de porc) şi alte delicatesuri care le raporta ca şi carne refuzată de comerţ, de „bandiţii” care înfometau populaţia.
Cum era trecut bine de miezul nopţii, trebuia să transmit „operativa” pe Bucureşti, pe telefonul scurt, care era cu siguranţă înregistrată într-o „operativă” pe ţară ce se prezenta „Conducătorului” fix la ora 800 dimineaţa.
Ca specialist, am făcut remarca celui de la celălalt capăt al firului, pe care evident nu îl cunoşteam şi nici nu se recomanda, că la mijloc e o mică eroare, nu se refuza „carnea”, ci nişte produse pe care populaţia nu le prea consumă. A înregistrat observaţia mea iar după o scurtă perioadă de timp era o rubrică distinctă, total carne refuzată, din care „adidaşi”, „colivă” etc.
Fără a mă considera nicidecum o victimă, a doua zi Generalul a „tunat” cum că să nu mai fie puşi la „operative” cretini ori idioţi precum subsemnatul. Am scăpat fără sancţiuni, dar după o scurtă perioadă a trebuit să plec de la Capitală. Am revenit după ’90, dar aceasta este o altă poveste.
Am făcut această mini digresiune pentru a arăta măcar secvenţial că de la o organizare administrativo-politică draconică am ajuns în prezent la o totală degringoladă.
Prin anii ’90, când la început se succedau primari la Capitală numiţi (precum Doctoraşul, Barajul Ciurel, ori unul dintre cei mai valoroşi Primari de fel Colonel), au început să vină cei aleşi. Acum începe adevărata problemă. Au fost înlocuiţi babele şi moşărlăii (de fapt ca medie de vârstă nu depăşeau 50 de ani), care, ca nişte „hrăpăreţi”, mai primeau un pachet de ţigări ori o pungă de cafea, cu cei tineri, care, cu alte necesităţi şi ţinte de viaţă, se aplecau cel mai ades asupra dolarilor. Iar de aici sistemul administrativ s-a rupt.
Trec pe lângă statuia lui Lascăr Catargiu de pe Bulevardul Ana Ipătescu re-reamplasată, dar căreia îi lipseşte crezul lui de-o viaţă înscris pe soclu înainte de reamplasare: „Vroiesc să fac din administraţie o a doua magistratură”. Ce departe eşti, tăticule, de acest crez, ce jalnic se traduce acum în realitate această năzuinţă.
Ca probă de lucru, cred că pe ştampilele Primăriei Capitalei ar trebui să fie imprimat acest deziderat.
După această lungă paranteză să revin la rostul sectoarelor. Acum nu mai avem platforme industriale, o grămadă de servicii au fost externalizate, care ar mai fi acum rostul sectoarelor, decât de partid, ca prin cei vreo 200 de consilieri şi alte structuri de aproape 2000 de persoane să asigure bunăstarea lor fără vreun reflex în viaţa cotidiană. Câţi primari are New York-ul, Parisul, Moscova, Beijing-ul, Londra etc., nimeni nu suflă nici un cuvânt despre acest subiect, nici un produs mass-media, nici o fiţuică de cartier. De ce nu un primar al Capitalei (nu General, că doar nu are stele) iar la sectoare Directori de Departamente numiţi de Consiliul Capitalei (nu General, că nici ei nu au stele). Hai să lăsăm cu proasta îmbăţoşeală că la unii dintre ei te uiţi şi nu crezi prin cele ce debitează, că nu ar fi adevărat.
În fluxul condeiului am divagat atât de mult încât subiectul principal, câinele şi câinele de om, a fost pierdut pe drum. Am vrut să fac o mică demonstraţie cum un subiect arzător, criminal, că doar a fost sfâşiat un copil, sub o formă sau alta poate, printr-o peroraţie paralelă, să-şi piardă conţinutul iniţial.
Părinţii acelui copil sfâşiat de câini comunitari (nu maidanezi) nu mi s-au părut prea reactivi. O parte a societăţii civile da, spre lauda ei. În cele câteva secvenţe, ultimele din viaţa lui, ce înfricoşătoare suferinţe o fi simţit acea fărâmă de om, fiind încolţit şi sfâşiat bucată cu bucată. Carnea şi sângele acelui neprihănit s-au imprimat în colţii fiarelor. Acea fiinţă nevinovată a intrat pe arealul „stăpânit” de câini, aparţinători a unor structuri criminale, şi aceştia, câinii, şi-au făcut „treaba”.
Alături de alte mii de oameni muşcaţi de câinii fără stăpân, acum, de ochii opiniei publice şi nu dintr-un spirit civic adevărat, a început să se mişte ceva. De fapt această mişcare dovedeşte cât de putred este sistemul (în acest caz) şi cu ce uriaşe complicităţi s-a făcut. Este vorba de fel de fel de structuri ce se preaîndestulează cu milioane de euro şi nu fac mai nimic. Ia să iei un Preşedinte de ONG sau o altă autoritate măcar imaginativ şi să o „paraşutezi” într-o haită de câini înfuriaţi. Ce ar simţi atunci ei oare? Cum ar reacţiona în viitor?
Cum s-a ajuns ca să „deţinem” vreo 65.000 de patrupede – câini – fără stăpân? Simplu. Prin indolenţa autorităţilor manifestată în timp. Acum se clamează vehement, a ieşit şi o lege în acest sens, eutanasierea, omorârea în masă a câinilor fără stăpân. Ce oroare!
Într-o zi am văzut un autoturism de Ilfov că lasă în colţul străzii unde locuiesc doi pui de câine. Păi dacă noi, capitala, suntem înconjuraţi de vreo 42 de comune, cu oraşe şi sate iar aceşti „binevoitori” tranzitează Bucureştiul, ne va lua ceva zeci de ani pentru a controla populaţia canină, iar sterilizarea lor e de fapt o muncă în zadar.
Nu câinii ne-au invadat, ci prostia noastră, începând de la cetăţenii aşa zis iubitori de animale care îi abandonează ulterior şi până la conducătorii noştri, ne-a adus în această stare.
Soluţia nu este în această efemeră campanie, ci o muncă serioasă, dusă de oameni devotaţi pentru ca populaţia canină să fie controlată, nu distrusă, iar asta înseamnă ani şi bani, dar nu aruncaţi pentru a susţine interese obscure. Nu prin ONG-uri, ci prin concentrarea tuturor resurselor la nivelul Capitalei, iar cei stabiliţi să şi răspundă chiar penal.
Iar raportările să nu mai fie făcute ca în trecut, acum nu de frica partidului, ci de ochii presei.
Aş dori să văd o capitală fără câini pe străzi iar pe plăcuţele imobilelor să văd, ca în Roma antică, „Cane cavis”, spre a îndepărta eventualii răufăcători.
Pe final, cred că ne putem întreba şi mă întreb ce sunt câinii de fapt, acest animal cu care forţat ori benevol trebuie să convieţuim, este prietenul nostru dintotdeauna. Dualismul om câine va dăinui generaţiilor indiferent de delăsarea manifestată în prezent, pentru ca acest minunat animal să nu devină un motiv al îmbăţoşelilor politice.
Şi când te gândeşti că a murit un copil sfâşiat de o haită de câini, iar acest lucru, peste nu multă vreme, va fi cu totul uitat, fiecare va reveni la îndeletnicirile lui cotidiene, trecând nepăsător pe lângă drame de acest gen.
La revedere, prietene om, fie-ţi ţărâna uşoară!
La revedere, prietene câine!
Pe niciunul dintre voi societatea nu vă apără.
Atunci cine?

FLORIAN LAURENŢIU STOICA (STOIKA)
volumul „Lumini sub umbre” – Editura „Laurent – anul 2016

0%

User Rating: Be the first one !

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

FLORIAN LAURENŢIU STOICA

Zvânc de pământ

Zvânc de pământ Un neaşteptat cutremur Din temelii ne-a zguduit Ca un tectonic tremur Pe …

NU E PACE SUB STEJARI

NU E PACE SUB STEJARI Stejarul, acest fabulos și falnic pom poziționat la originea tuturor …







Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

seventeen + 16 =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: