ACASĂ / ARTICOLE / ASCLEPIOS / CĂLDURA – UN INAMIC DE ÎMBLÂNZIT

CĂLDURA – UN INAMIC DE ÎMBLÂNZIT

CĂLDURA – UN INAMIC DE ÎMBLÂNZIT

 

Iată că mult așteptatele zile de vacanță au sosit și ni se deschid noi orizonturi în cale, gata să le cucerim în aceste minunate luni de vară. Să pornim, așadar, la drum, înarmați cu speranță și voie-bună, dar să fim atenți la capcanele zeului Soare și să le ocolim cu succes! Deși unii ar contesta asta, canicula este o urmare a încălzirii globale și apare când temperaturile dintr-o perioadă cresc cu peste 10 grade superior limitei normale. Principalele simptome fizice apărute în urma căldurii excesive sunt: stările de leșin, amețelile, grețurile, durerile de cap, crampele musculare sau bătăile inimii accelerate, datorate pierderilor de săruri prin deshidratare. Printre semnele psihice regăsim agitația, epuizarea psihică, scăderea puterii de concentrare cu stare de confuzie neplăcută.
Ne ferim de caniculă în primul rând evitând să ieșim între orele 11 și 18, când soarele este mai puternic, iar dacă nu e posibil, să folosim haine deschise la culoare din bumbac sau alte fibre naturale, o cremă protectoare, mai ales pentru cei care au multe alunițe, o pălărie sau șapcă, ochelari de soare sau cu filtru pentru razele ultraviolete, să bem multe lichide: apă, sucuri naturale de legume (mai ales cele bogate în beta-caroten, gen morcovi) sau fructe (de preferat cele bogate în vitamina C cu rol antioxidant şi imunostimulator, care ajuta şi la refacerea cartilajelor articulare), supe, ciorbe, de evitat carbogazoase şi lichidele reci cu gheață care ar favoriza faringitele. De asemenea, evitați să faceți o serie de activități precum gătit, călcat mult timp în camere neaerisite, sportul intens în timpul zilei care accentuează starea de oboseală, evitați cremele grase, vâscoase, care nu se absorb și adună praful, evitați consumul de alcool şi excesul de cafea, care reduce absorbția calciului. O atenție deosebită ar fi bine să acorde cei bolnavi de hipertensiune, care în timpul verii pot suferi scăderi ale tensiunii prin vasodilatația care apare în mod normal la orice vas supus căldurii, acestia ar fi bine să scadă dozele medicamentelor antihipertensive, sub controlul tensiunii, evident. În cazul insolaţiei, care se manifestă adesea cu dureri de cap, este bine de administrat aspirină sau alt antiinflamator, iar în cadru specializat se recurge chiar la cortizon, care scade edemul cerebral apărut.
Un aliat important în lupta cu nemiloasa căldură este piscina sau pur și simplu dușurile la o temperatură confortabilă organismului, care ne hidratează pielea și o și curăță, ideal ar fi să le facem zilnic, dar atenție şi la a exagera cu ele, căci pot distruge flora normală protectoare a pielii.
O atenție deosebită în calea căldurii vor acorda viitoarele mame, care au nevoie de hidratare cât pentru doi, de mișcare, de preferat în piscină, de haine comode şi deschise la culoare, de regim bogat în proteine, vitamine (mai ales acid folic) şi calciu, acordând importanța cuvenită pentru picioarele care se pot umfla în timpul sarcinii şi au nevoie de masaj de cel putin două ori pe zi, cu reducerea aportului de sare. Să nu uităm nici bebelușii! Lor le vom asigura următoarele:
1. Un surplus de hidratare printr-un biberon de lapte în plus sau un biberon cu apă fiartă şi răcită, în funcție de felul în care sunt hrăniți – artificial sau natural, ei sunt mai sensibili la deshidratare fată de adulți.
2. O baie călâie, de evitat apa prea rece.
3. Camera cea mai răcoroasă, în care, dacă există un ventilator pentru recircularea aerului, se va evita orientarea lui direct către el.
4. Hăinuțe lejere din bumbac, eventual doar un scutec, în funcție de tempratura camerei, iar când doarme îl lăsăm doar cu un cearceaf acoperit.
5. Evitați pernele prea moi, care îl pot sufoca.
6. Dacă aveți aer condiționat, fiți atenți să nu fie prea frig în cameră, temperatura normală sa fie in jur de 22-23 de grade Celsius.
7. Evitați ieșirile cu ei în timpul zilei între orele 10 și 18, atenție la căldura din mașină şi, foarte important, deși pare banal, vă rugăm să nu vă uitați bebelușul în mașină! De asemenea, nu-l lăsați singur acolo, asigurați-vă că stă pe partea de umbră a mașinii.
8. Dacă observați niște bubițe mici pe pielea lui, în special în zonele care sunt umede în permanență (sub scutec sau sub bărbiță), acestea apar adesea din cauza transpirației; folosiți creme cu zinc, dar nu în exces, că pot împiedica transpirația, sau pudră cu talc mentolat.
9. Schimbați bebelușul mai des decât de obicei, iar dacă se udă hăinuțele nu vă faceți griji, ei nu răcesc prea ușor, dar supraîncălzirea este foarte periculoasă pentru ei.
10. Folosiți unele creme speciale protectoare sau hidratați-l bine, căci pielea lor e foarte subțire și se poate arde mai ușor față de cea a adulților; țineți-i la umbră cât e posibil, folosiți o umbreluță sau acoperiți landourile cu un voal cât mai subțire.

Mare atenție la deshidratare! Există câteva semne care ne avertizează: e mai agitat decât de obicei sau, dimpotrivă, mai moale, slăbeşte vizibil, are pielea uscată şi lasă un pliu daca o ciupim uşor, ceea ce e un semn grav e deshidratare, fontanela (apare ca o gropiţă desupra frunţii, se datorează lipsei de sudare a oaselor frontale cu cele occipitale, este normală şi dispare în timp) se afundă, udă mai puţine scutece decât de obicei, urina e mai închisă la culoare. Dacă micuții nu primesc destule lichide pot ajunge la perfuzii, deshidratarea lor e o urgenţă, întrucât ei în mod normal au un conţinut de apă mai ridicat faţă de adult, iar sensibilitatea mai mare. Dacă pierd prea multă apă le poate creşte temperatura, cu apariţia problemelor pentru organele interne (mai ales cel nobil-creierul), iar dacă observaţi că nu răspunde la stimuli, se sufocă sau vomită, e somnolent, are crampe, gura uscată şi ochii tulburi chemaţi de urgenţă salvarea, acoperiţi-l cu scutece umede mai reci şi încercaţi să îi daţi să bea, dacă poate înghiţi, şi administraţi-i ceaiurile recomandate în cazul gastroenteritei: mentă, sunătoare, chimen, anason. La orice semn de supraîncălzire (creşterea temperaturii, agitaţie sau letargie, roşeaţă), înmuiaţi un prosop sau un scutec în apă călduţă, nu rece şi îl ştergeţi. Acasă sau la piscină îl putem băga la duş, la fel, cu apă portrivit de caldă, iar dacă sunteţi pe stradă înmuiaţi o batistă şi mergeţi repede să îl vadă un cadru medical. Pentru copii, evitaţi mesele copioase şi mâncărurile grele, preferaţi pentru ei legume, fructe, iaurturi, cereale, supe, pâine sau orez integral, carne slabă de curcan, viţel, peşte, iar dacă nu vor să mănânce nu insistaţi, căci în general căldura inhibă centrul foamei.
De fapt, noi toţi ar fi bine să evităm să mâncăm dacă nu ne este foame!
Majoritatea medicilor sunt de acord cu faptul că în primul an de viaţă copilul nu trebuie expus la soare, ci doar plimbat în intervalul orar 8-10 şi după 18, iar dacă soarele e prea puternic putem aplica o cremă de protecţie. Oricât ar fi de mare canicula, avem destule șanse să scăpăm de ea, mai ales dacă suntem ajutați şi de ploile benefice, astfel încât să ne bucurăm pe deplin de zilele frumoase ale verii, cu sănătate, spor, reușite, plimbări la discreție, descoperind noi tărâmuri de vis ascunse în minunata noastră patrie sau în afara ei!

Dr. CRISTINA MARIN

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Primul transplant la om al unui rinichi de porc

În ziua de 16 martie 2024, la Spitalul din Boston (Massachutes, SUA), s-a efectuat primul …

Necesitatea reformării sistemului de sănătate

România produce de departe cel mai mare număr de medici raportat la populație. Ansamblul indicatorilor …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: