ACASĂ / ARTICOLE / ARTE VIZUALE / Camelia Mircea

Camelia Mircea

Doamna Camelia Mircea, ofițer, colonel, de carieră militară, pe linie de comandă

Fire liniștită, ordonată, supusă unor reguli interioare și-a găsit refugiul sufletului în icoane ortodoxe, pictate pe sticlă; în urma unor cursuri speciale în specialitatea iconografiei, a devenit maestră după cum ne-o dovedesc exponatele din această frumoasă și împodobită Sala Rondă a Cercului Militar Național. Doamna Gabriela Hinția, prin arta plastică a descoperit împărăția frumuseții, pe care o respectă și o slujește cu toată priceperea și talentul ei, știind că frumusețea poate fi ruinată și de un singur fir de păr. Omul care atinge cel mai înalt grad de desăvârșire este mai presus decât orice așteptare și năzuință.

Pentru un pictor iconograf, realizarea portretului unui sfânt sau înger înseamnă scoaterea la suprafață, cromatic, a interiorului profund uman și nu doar trăsături exterioare. Icoana este o adevărată rugăciune a desenului, compoziției și culorii.

Ea reprezintă ofrandă și leac, adevărată boabă de smirnă realizată cu multă trudă, talent și inspirație divină. Și la doamna Camelia Mircea încred cuvântul meu, scriind cum scriu mereu: Nimic fără Dumnezeu! În artă ai libertatea de a te exprima așa cum gândești, spre deosebire de viața militară unde totul este supus regulamentelor și ordinelor ce trebuie respectate și îndeplinite întocmai și la timp.

În timp ce-și monta expoziția în Sala Rondă, împreună cu soțul ei, gândurile mele parcă prinzând aripi m-au îndreptat într-acolo. Doi pereți împodobiți cu icoane pe sticlă, mi-au luminat vederea, prin chipurile sfinților pictați. Și m-am rugat cu vocea gândului neauzit:

“Pe țărmul veșniciei du-mă Doamne … … Când sufletu-mi senin spre ceruri suie-n zbor Mereu mai sus spre magicele stele Simt tălpile de glie că-s prinse și mă dor Și-atunci m-ascund în lacrimile mele” (inspirat după Benone Burtescu)

Icoanele sunt drum între pământ și cer care m-ajută în fiecare zi pe Domnul să-L întâlnesc.

Pictor Prof. Cojocaru Vergil-Cover

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Eva Margareta Apahidean

Motto-cugetare: Fiecare artist plastic trăiește o rezonanță în fața unui tipar imprimat în subconștientul său, …

Ana Rusu

Motto-cugetare: Nu numai pentru artiști arta este izvorul fericirii. Talentata artistă plastică Ana Rusu se …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: