ACASĂ / ARTICOLE / ASCLEPIOS / CANCERUL PULMONAR – Marea amenințare

CANCERUL PULMONAR – Marea amenințare

Restricțiile severe din timpul pandemiei de COVID19, care au împiedicat accesul bolnavilor la serviciile medicale a dus la o creștere importantă a mortalității prin diverse forme de cancer, boala ajungând a fi depistată în stadii avansate, greu sau chiar deasupra posibilităților terapeutice. Cancerul pulmonar nu a făcut excepție, mai ales că nu s-a înregistrat o reducere importantă a fumatului, principalul factor care conduce la cancer pulmonar.

A crescut însă și incidența cancerului pulmonar la nefumătorii din marile orașe, din cauza poluării aerului cu substanțe cancerigene. Se fac progrese importante în înțelegerea mecanismelor patogenetice. Mai nou, s-a identificat un factor de accelerare a proliferării celulelor maligne, anume glicogenul, un polimer de glucoză. Excesul consumului de zahăr stimulează secreția de insulină din celulele betainsulare din pancreas, cu producere de glicagon inclusiv pulmonar.

Toate băuturile colorate si îndulcite cu edulcoranți sintetici fac același lucru: stimulează secreția de insulină. Cu toată nocivitatea lor dovedită, acestea continuă să se vândă în cantități enorme, mai ales în recipiente PET, care adaugă un plus de nocivitate. Prin arderea tutunului se generează gudroane cancerigene, dar principalul pericol este reprezentat de Cadmiu, un element poluant pe care respectiva plantă îl extrage electiv din sol, acționând în acest mod antipoluant, dar îl oferă fumătorilor. Gudronul și Cadmiul sunt reținute în anumită parte de filtrul țigărilor fumate, care devin foarte periculoase.

Romania este probabil singura țară din UE, dacă nu chiar din lume, în care aruncarea resturilor țigărilor fumate nu este pedepsită. În așteptarea transportului, oamenii fumează și aruncă pe jos chiștoacele. Vedem asta în orice stație de transport in comun. Pași trecătorilor și roțile mașinilor le transformă în praf, iar inhalarea acestuia este cancerigenă. În SUA sau UE, dacă arunci un chiștoc pe fereastra mașinii, sau golești chiar și scrumiera, primești o amendă usturătoare. La fel dacă arunci astfel de resturi pe plaje, așa cum vedem pe litoralul nostru drag și poluat. Poliția nu se preocupă de astfel de atentate la sănătatea publică, iar politicieni au cu totul alte preocupări. Spațiile verzi și pădurile reduc mult riscul de cancer pulmonar.

În jurul capitalei ar trebui plantat un inel verde, gen Băneasa, iar orice construcție în acest spațiu verde interzisă (în prezent defrișările și construcțiile sunt permise). Romania are nevoie de o amplă campanie de reîmpădurire, cu interzicerea tăierilor, chiar si pentru limitarea efectelor dezastruoase ale schimbării climei. Este nevoie însă, în viziunea guvernului, de mulți bani pentru înarmare, vom aloca 5% din PIB, iar banii provin și din sacrificarea pădurilor. Acesta este curentul principial al clasei politice, iar cei cu ideologii pacifiste sunt considerați extremiști periculoși. Pentru europeni, războiul din Ucraina reprezintă un dezastru ecologic de proporții imense, fiecare obuz explodat consumă oxigen și degajă bioxid de carbon plus alte toxine, pe lângă distrugerea naturii.

Milioane de obuze așteaptă să fie lansate, iar industria de armament înregistrează profituri uriașe. Revenind la țigări, cei care fumează trebuie să se prezinte la medic pentru investigații la cele mai mici semnale de alarmă: tuse persistentă, apariția de striațiuni de sânge în spută, semne generale de boală ș.a. Să ne amintim de tragedia seniorului Corneliu Coposu, care, după 17 ani de izolare în celulă, a început să fumeze țigară după țigară, iar cancerul pulmonar i-a fost fatal. Tratamentul cancerului bronho-pulmonar este foarte costisitor, operația este dificilă, rezultatele nu sunt întotdeauna fericite. Accentul trebuie pus pe prevenție.

Am vizitat Sardinia. Plajele (multe interzise publicului) sunt supravegheate, iar aruncarea pe nisip a unui rest de țigară fumată se pedepsește extrem de aspru. Fumătorul este obligat să adune scrumul într-o cutiuță, așa cum, și la noi, stăpânului unui câine adună excrementele animalului. Când se vor introduce și la noi amenzile atât de benefice pentru sănătatea populației? Am atras atenția cuiva care aruncase un chiștoc pe carosabil. M-am ales cu o înjurătură. Ce te privește? Încercați să comiteți o astfel de infracțiune în Elveția, de pildă.

Nu veți mai repeta. În concluzie, cancerul bronho-pulmonar este o problemă de sănătate publică și trebuie combătut ca atare. Dacă pentru prevenirea apariției cancerului de col uterin, care face încă ravagii în România, vaccinul antipapiloma virus și-a dovedit din plin eficiența și inocuitatea, nu putem vorbi despre un posibil viitor vaccin în cancerul bronhopulmonar. O reducerea drastică a numărului bolnavilor de cancer pulmonar se poate realiza prin combaterea factorilor cauzatori.

Îmbunătățirea calității aerului este esențială. În cazul Capitalei, extinderea cercului de pădure din jurul ei și interzicerea oricărei construcții în această pădure, mai mult, exproprierea acestui inel forestier, alături de interzicerea, tot prin lege, a micșorării suprafețelor parcurilor din București, cum, din păcate vedem că se practică încă. La nivel de țară, este necesară a amplă acțiune de reîmpădurire care să contracareze masivele despăduriri la care asistăm. Dată fiind creșterea incidenței cancerelor în general, a apărut noțiunea de chimioprevenție a cancerului. Anumite substanțe, cum este aspirina si digoxina și-au dovedit deja eficiența.

Pericolul microparticulelor de plastic Un nou factor cauzal al cancerului pulmonar microparticulele de plastic din aer

S-au acumulat dovezi consistente, provenind de la studiile efectuate în țările care investesc mult în știință, îndeosebi SUA și China. Japonia, Germania, dar și Rusia, investesc și ele mult în cercetare. Recent a fost publicată o sinteză (Review) a 3.000 de studii pe această temă. Aceste microparticule de plastic (MP) contribuie la geneza cancerului pulmonar dar și de colon. MP pătrund în organism pe cale respiratorie și digestivă, se acumulează în diverse organe unde au fost identificate (ficat, testicule, pulmon, dar și, atenție, în placentă și creier. MP generează tulburări metabolice, generează inflamație, deprimă sistemul imunitar, atacă ADN. Merită menționat un studiu al American Chemical Society publicat în 25 martie a.c., care atrage atenția asupra pericolului ingerării de MP eliberate din guma de mestecat.

Există două feluri de gumă de mestecat: cea bazată pe polimerii naturali produși de o plantă cultivată îndeosebi în Grecia, și guma sintetică, polimeri artificiali proveniți din petrol. Primii, cei naturali, nu sunt periculoși. Studiile au fost făcute pe saliva celor care mestecă gumă sintetică. O piesă de 2-4 g poate elibera 3.000 MP. La 150g/an se ingeră 30.000 MP pe an. În București, poluarea aerului cu MP este considerabilă deoarece oamenii aruncă pretutindeni resturi de plastic, mai ales ambalaje, iar acestea sunt pulverizate de roțile automobilelor și de pașii trecătorilor. Ce poate face un serviciu de salubritate dacă nu se aplică amenzi și nu se face nimic pe linie educativă?

Corneliu și Eminia Cornelia Zeana

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Sănătatea cavității bucale

Sănătatea cavității bucale, îndeosebi a dinților și gingiilor, nu este doar o problemă locală ci …

TRANSPLANTUL CARDIAC

Bolile de inimă reprezintă principala cauză de moarte a oamenilor din zilele noastre. Progresele medicinei …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: