Breaking News
ACASĂ / ARTICOLE / ÎN GRADINA LUI ACADEMOS / CARTEA AMINTIRILOR, CARTEA AMINTIRILOR, LOC DE ÎNTÂLNIRE A EXCELENŢELOR (XXIII)

CARTEA AMINTIRILOR, CARTEA AMINTIRILOR, LOC DE ÎNTÂLNIRE A EXCELENŢELOR (XXIII)

În numărul din iulie 2019 al revistei „Independența Română-Independența prin cultură„ redăm câteva pasaje despre următorii artiști plastici:

Ravariu Florina – Există oameni, care indiferent de profesiune și pregătire școlară, se poartă așa frumos în societatea umană, încât, după orișicât de îndelungată perioadă de timp, fiecare persoană aflată în preajma sa, își mărturisește totala admirație pentru clipele în care s-au purtat discuții. Înainte de a i se vedea lucrările plastice și micile obiecte artizanale, bijuteriile, doamna inginer și artistă plastică Florina Ravariu, te cucerește prin farmecul cuvintelor și deosebit comportament, care întreține veselia și buna dispoziție îmbrățișând idei de puritate, care din păcate, nu sunt la îndemâna multora.

Înnobilată cu înalte și pure idealuri și temeiuri sufletești, cu o nevinovată desfătare, cromatic, prin desen și compozițional, pășește triumfător prin potecile întortocheate ale artei.

Am admirat deseori tablouri semnate de doamna Ravariu Florina, aflate în expoziții de grup. În albumul său artistic nu-i scapă nici una din tainele meșteșugului pictoricesc. Nu cunoaște noțiunea de rabat, pentru ceea ce face. Cu ochii minții, odată, invitat în atelierul dumneaei, pe o pânză minunat pictată, am descoperit atâtea note adânci de culoare, atâtea sonorități pline de farmec și consistență, atâtea alintări între cromatici, care mi-au creat putința de a întrezări într-o clipă o personalitate pasionată de o paletă interiorizată, a unui iscusit meșter pe care am avut norocul să-l întâlnesc.

Arta sa plastică mi s-a părut respectuos de solemnă, meticuloasă și ireproșabilă, într-o tehnică fantezistă și calculată, de o înaltă sensibilitate și un tâlc adânc tulburător, fapt ce m-a determinat să aștern pe hârtie cele de mai sus.

Buzoianu Vera – Nu toate personalitățile artistice au avut încă de la început recunoașterea publicului, însă prin continua lor muncă plastică, nu au rămas fără răsunet public.

Cu o vertiginoasă și angelică abilitate artista plastică a rămas oglindirea nealterată a unui suflet adânc original, un simbol artistic, care cu o extraordinară vigoare a deschis noi și adânci perspective artei românești. Artista plastică Buzoianu Vera încă de la prima vedere pare a fi o lumină domoală și liniște. La o masă comună organizată de Liga Navală Română – Filiala București – cu ocazia zilei de 8 martie 2019, ziua internațională a femeii locul meu la masă a fost pe un scaun norocos între două personalități: doctor Arety Candide Dinulescu și artista plastică Vera Buzoianu, venită din America cu o zi înainte.

Doctorița Arety, a plimbat prin tot localul expozițional un tablou înrămat, portretul criticului de artă, eminentul om și personalitate Dan Hăulica, realizat pictural de invidiat de mulți artiști plastici portretiști, de către frumoasa și talentata artistă plastică Buzoianu Vera., capabilă prin arta sa să influențeze contemplatorii artei sale plastice, prin compoziție, desen, culoare.

Atât tabloul pictat cât și în persoana artistei plastice Vera Buzoianu se citește buna-cuviință de o rară delicatețe și de o netulburată bunătate.

Doamna Buzoianu, mai presus de toate calitățile fizice, morale și artistice, rămâne un artist dotat cu un excepțional bun simț, încoronată cu calități de incontestabilă valoare picturală și spirituală. Cunoscând-o, s-a adăugat încă o zi plină la șirul anilor mei, trecuți de 80.

Mulțumesc cerului că ziua femeii, uneori aduce și clipe frumoase aducerii aminte.

rpt

Daniela Novac – Artiștii plastici nu trăiesc într-o sălbatică izolare, nici în turnul de fildeș, cum mulți ar crede. Ei trăiesc normal, într-o lume normală, numai că, față de alți oameni, artiștii plastici profesioniști, amatori sau începători, își transformă viața întrun vis artistic.

Artista plastică Daniela Novac, prin lucrările sale artistice, peisaje, flori, naturi statice, cu migală și efort creator, a reușit să transforme pe pânză, carton sau hârtie, cromatic, visul artistic, într-o realitate, o simfonie colorată, apreciată de publicul admirator al artei sale și nu numai.

Lucrările plastice ale Danielei Novac sunt fine și complexe și au puterea de a lucra pe toate fațetele sufletului și ale inteligenței. Coloristul de o deosebită finețe înfățișează, spre bucuria privitorului, adevărata vrajă realizată de un talentat vrăjitor al cromaticii. Compozițional, cromatic și prin desenul curgător, arta plastică a doamnei Daniela Novac pătrunde adânc în valurile mulțimii însetată de cultură, cu puterea de a o instrui artistic.

Delicatul simț al culorii conduce publicul cu o iubitoare atenție, atât către arta plastică a artistei Daniela Novac, cât și către artista plastică, însăși.

În mijlocul lucrărilor plastice, brand Daniela Novac te simți într-o ambianță caldă și seducătoare.

Pasiunea domniei sale pentru arta plastică este fără limite. Să mulțumim naturii că pentru înfrumusețarea vieții Creatorul a trimis pe pământ oameni ca doamna Daniela Novac. După cum o cunosc pe artista plastică Daniela Novac, este tipul de artist plastic, capabil să facă febră dacă nu este mulțumit de cum arată opera sa plastică.
Nimeni nu știe când intră în istoriografia artelor plastice, dar sigur, chezășie este mărturia și nădejdea subsemnatului că doamna Daniela Novac, ca răsplată a lucrărilor și talentului său, va ocupa un loc comod într-o ierarhie imaginară, a artei plastice românești.

Rotaru Mihaela – Profesiunea pentru care a studiat, de farmacistă, a învățat-o că orice greșeală la cântar dăunează în prepararea rețetelor. Astăzi, când a devenit o tânără pensionară în viața dânșii a trăit din plin și rațiunea și pasiunea; știind că rațiunea te deșteaptă și pasiunea te orbește, cu toată energia imaginației sale, existența sa și a vieții. Condițiile unei existențe omenești constau în inconsecvență, neliniște și plictisul.

Ca orice om cu educație aleasă, prin propria sa filozofie, s-a rupt de discursuri care durează prea mult, care orișicât ar fi de strălucitoare produc sațietate și a intrat pe aleile întortocheate ale artei plastice, realizând lucrări artistice în diverse tehnici și diverse teme, ca peisaje, naturi statice, portrete, îmbinând armonios, cromatic și compozițional rațiunea cu pasiunea.

Lucrările sale plastice, adevărate simfonii cromatice, capabile să vibreze sufletește sunt proprii sentimente redate cu o tulburătoare forță artistică. Culoarea și desenul, precum și artista plastică, farmacista Mihaela Rotaru sunt exprimări libere a unui tremur sufletesc, izbăvitor, în toată puterea cuvântului.

În preajma artistei plastice, farmacista Rotaru Mihaela, tânără pensionară, te simți de parcă alături este un duh de prieten în veci pur și credincios.

Pentru doamna Rotaru Mihaela, orișicât ai fi de iscusit în alambicarea vorbelor, nu poți găsi cuvinte frumoase și expresii potrivite, care să fie la înălțimea caracterului domniei sale. Arta sa plastică este meritorie, cu desăvârșire personală, văzută cu proprii ochi și trecută prin eul său sufletesc, în același timp, în profunzimea ei, este foarte discretă și subtilă.

Artista împreună cu arta sa plastică rămân în memoria admiratorilor artei sale, ca o amintire, a unei voluptăți vizuale, a unui iscusit meșter plastic contemporan, care pictează cu sufletul, pentru suflete.

Prof. Pictor Vergil Cojocaru-COVER Expune fragmente, cuvinte potrivite, expresii frumoase și afirmații laudative despre artiștii plastici ce vor apărea în „Cartea amintirilor – loc întâlnire a excelențelor„, lucrare ce se află în culegere la tipografie

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

ȘTIRI… INFORMAȚII… EVENIMENTE… (XXXXVIII)

ȘTIRI… INFORMAȚII… EVENIMENTE… (XXXXVIII) 1 mai 1896 se naște Mihai Ralea, sociolog, psiholog, eseist și …

INGINERII ȘI-AU ANIVERSAT ORCHESTRA

INGINERII ȘI-AU ANIVERSAT ORCHESTRA De curând “Asociația Generală a Inginerilor din România” a aniversat 60 …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × 3 =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: