Breaking News
ACASĂ / ARTICOLE / ÎN GRADINA LUI ACADEMOS / CARTEA AMINTIRILOR, LOC DE ÎNTÂLNIRE A EXCELENŢELOR (XXIV)

CARTEA AMINTIRILOR, LOC DE ÎNTÂLNIRE A EXCELENŢELOR (XXIV)

În numărul din august 2019 al revistei „Independența Română-Independența prin cultură„ redăm câteva pasaje despre următorii artiști plastici:

Iurie Darie (Iura) – Bogăția spiritualității și talentului său din domeniul teatrului și cinematografiei, nu i-a micșorat cu nimic lăcomia pentru arta plastică, frumusețe și demnitate umană.
Iura și din spusele colegului meu din liceul “Mihai Viteazul”, Dumitru Furdui, afirma mereu că: “Omul nu este făcut cadou vieții ci e dat cu împrumut”. Cât adevăr conțin vorbele actorului și artistului plastic Iurie Darie, pentru prieteni, rude, cunoștințe, Iura!
În prezent, deseori noaptea, prin ferestrele deschise între pământ și cer sub forma unor adevărate icoane, Iura părăsește noul domiciliu de a ambasada pământenilor din cer și ne vizităm, povestindu-ne diverse amintiri pe care le avem din cei mai frumoși ani, din studenție. Ultima dată, am discutat mult, despre diminețile încărcate cu arta cuvântului și arta plastică, perioadă în care, Iura cu desăvârșitul său talent de povestitor și pictor – desenator pe postul de televiziune, la emisiunea pentru copii, picta magistral cuvintele și vorbea cromatic. Știa că soția sa, demna soție Anca Pandrea, i-a deschis o expoziție personală.
Mulțumindu-mi pentru faptul că îl consider un artist plastic de nota 10, ne-am luat la revedere. I-am promis că ori de câte ori mă va suna la telefon, îi voi răspunde numai “Alo!” (cu mult drag) și … niciodată “Alo… ați greșit numărul”. M-a rugat să-i spun Ancăi că semnalul plecării ei către el, va fi foarte îndepărtat, dar nu va cădea niciodată în “negura uitării”.
M-am hotărât să citesc în public, după necurmate și grele ezitări, fragmente din întâlnirile noastre nocturne, adevărate, închipuite sau imaginative. După mulți, poate bolnăvicioase, numai din partea mea, o fac numai pentru sufletul și chipul lui Iura, oglindite în mintea celui mai cucernic public admirator al artistului.
Iurie Darie – Iura – pentru mine și apropiați este unul din cele mai limpezi și mai adânci izvoare de lumină, teatru și culoare, din câte au fost hărăzite neamului nostru să cunoască (o prelucrare dintr-un articol – 1 iulie 1916 – Tonitza despre Luchian).
Pentru doamna, actrița Anca Pandrea câteva cuvinte frumoase și expresii potrivite: “în singurătate, să-ți fii tu însuți public speranța ne repetă întruna că-n viitor va fi mai bine… inima ta gingașă nu e din piatră… nu tind să cuprind totul în vorbele mele…”, ultima pentru subsemnatul “ca să poți povesti ce ai visat trebuie să te trezești. Aplauzele dumneavoastră vor dovedi dacă sunt treaz sau… încă visez.” Mulțumesc pentru atenție!

Trandafir Ana-Maria – Într-o expoziție colectivă de pictură, două portrete, în tehnica aquarela, miau pironit privirea și într-un amalgam de plăcute senzații vizuale, fermecândumă, am trăit pentru ceva timp farmecul unei alchimii cromatice. În fața mea, pe simezele galeriei de artă, două portrete realizate de doamna Ana-Maria Trandafir miau stimulat plăcerea de a privi și trăind cu adevărat un exercițiu al privirii am reușit să ies din obișnuitul cotidianului, pendulând cu grație între realitate și imaginar. Portretul unui pistruiat, ca semn distinct al personalității sale, cele foarte multele pistruiuri l-au făcut preferatul publicului ce se afla în expoziție. În lucrările artistei plastice Ana-Maria Trandafir am întâlnit spectaculoase înlănțuiri de forme și culori, adevărat flux de succesive metamorfoze cromatice dătătoare de viață.
Pasiunea artistei plastice AnaMaria Trandafir pentru redarea portretelor umane, prin realizări picturale frumoase, reușește prin cordialitatea omenească ce o caracterizează pe pictoriță să creeze o autenticitate a emoțiilor.
Experiența sa artistică trăiește cu febrilitate existența domniei sale alături de desen și pictură, ca pe ceva special. Vigoarea creației sale artistice constă în capacitatea plastică de a utiliza tot ce-i servește ideilor sale, de a le așterne colorat, pe pânză, carton, hârtie.
Culoarea și întinderea ei pe suport cu pensula, pentru artista plastică AnaMaria Trandafir este un permanent frumos și nesățios experiment cromatic.

Adriana Dinulescu – Poate și pentru faptul că este medic stomatolog, doamna Dinulescu Adriana, ca pictor și artist plastic este mai vibrantă, sprintenă și mai caldă prin culoare, desen, compoziție, mai visătoare.
Sporește spiritual tradiții realiste, fără îndoială prin culoare și compoziții imaginative, cromatica fiind mai mult gândită decât reală, nemicșorând cu nimic valoarea artistică a lucrărilor plastice expuse: pavaj, orașul albastru, așteptare, pădure. Rămâne consecventă principiilor picturalității sale, prin sinteza și puterea de sugestie ce caracterizează lucrările sale plastice.
Exploatând cu voluptate imagini nespectaculoase ale naturii și obiecte surprinse în ipostaze diferite, poartă un foarte reușit dialog direct între culoare și desen.
Pentru doamna doctor Dinulescu Adriana ambiția de a picta este izvorul demnității care trezește voința de a fi liberă, în a-și exprima sentimentele intime cromatic pe pânză, carton, hârtie.
Înțelepciunea care a împins-o în lumea artistică o pregătește prin arta de a fi contemporană cu viitorul, pentru fericirea supremă.
Avicenna – medic persan (9801037) ne spune că: “medicul trebuie să fie înzestrat cu privire de șoim, mâini blajine de femeie, înțelepciune de șarpe și inimă de leu”.
Artista plastică, doctor, Dinulescu Adriana, în plus de ceea ce ne învață Avicenna, are dragostea de culoare, compoziție, desen, daruri dăruite de creator prin ursitoarele bune, odată cu nașterea domniei sale.

Prof. Pictor Vergil Cojocaru-COVER Expune fragmente, cuvinte potrivite, expresii frumoase și afirmații laudative despre artiștii plastici ce vor apărea în „Cartea amintirilor – loc întâlnire a excelențelor„, lucrare ce se află în culegere la tipografie

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

INGINERII ȘI-AU ANIVERSAT ORCHESTRA

INGINERII ȘI-AU ANIVERSAT ORCHESTRA De curând “Asociația Generală a Inginerilor din România” a aniversat 60 …

MIHAIL GRĂMESCU

MIHAIL GRĂMESCU În 13 mai 2014 scriitorul Mihail Grămescu părăsea această lume, amintindu-ne de catrenele …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

three × five =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: