ACASĂ / ARTICOLE / FUNDAȚII - ASOCIAȚII / Cenaclul literar „Orpheon”

Cenaclul literar „Orpheon”

Cenaclul literar „Orpheon”

16 ianuarie 2015

Cenaclul literar „Orpheon”, al cărui coordonator este talentatul poet Ioan Raţiu. Manifestarea s-a derulat la Clubul seniorilor din sectorul 6. Sărbătoare, pentru că şi aici s-a comentat și recitat din poezia lui Eminescu. Printre cei care au luat parte la discuţii: poetul Florin Grigoriu, general profesor doctor la Academia de tehnică militară, Bunea Marian; poeţii: Sebastian Ciulei, Doina Bârcă, prof. Ion Coliţă, Viorel Gongu, Elena Volcinschi, Robert Toma, Luminiţa Zaharia, Ioana Voicilă, Vali Horişcă şi nu în ultimul rând, poet şi vizionar, Ioan Raţiu, cel care a fost denumit de profesor Ion Rotaru (care ne priveşte de dincolo de cer) poetul clipei, şi care are meritul ca la fiecare întâlnire de cenaclu să ne determine a ne aminti de cei care nu mai sunt. Prezent la mai toate evenimentele literare, postează imagini din timpul acestora, şi le stochează minuţios ca material pentru o lucrare viitoare.

DOINA BÂRCĂ
secretar literar Fundația Literar Istorică „Stoika”

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Asociația ASO-EST “Educație Talent Șansă”

“EDUCAȚIA este cea mai puternică armă pe care voi o puteți folosi pentru a schimba …

Asociația Medicilor Scriitori și Publiciști Români (AMSPR)

Deviza lor de căpătâi: să vindeci sufletul întâi” este cuvântul definitoriu al acestei Asociații. Forța …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: