Lucreția (nume de scenă Coca) Andronescu s-a născut la 3.07.1932 în comuna Pătârlagele, județul Buzău. După absolvirea liceului de la Râmnicu Sărat, Coca Andronescu a urmat cursurile Institutului de Teatru din Cluj, pe care le-a finalizat în 1953, fiind repartizată la Teatrul de stat din Baia Mare. Din 1956 a trecut la Teatrul Național Ion Luca Caragiale din București, unde a debutat în rolul elevei Zamfirescu din piesa de mare audiență Steaua fără nume de Mihail Sebastian, în regia lui Sică Alexandrescu.
A urmat apoi o carieră artistică de succes la Teatrul Național din Capitală, pe care, nu l-a mai părăsit până la sfârșitul vieții. Dotată nativ cu un talent actoricesc deosebit, mereu dornică de perfecționare, temperamentală, spontană, perseverentă, cu spirit de adaptare la situații, capacitate de a crea bună dispoziție și cu un farmec aparte, Coca Andronescu a fost distribuită în nenumărate roluri din piese românești și din repertoriul universal. Dintre numeroasele piese în care de-a lungul timpului Coca Andronescu a jucat cu succes pe scena Teatrului Național din București enumerăm: Minunata pantofăreasă, Hangița, Bădăranii, Ovidiu, Îmblânzirea scorpiei, Gaițele, Ploșnița, Căruța cu paiațe, Moartea unui artist ș.a.
În paralel, Coca Andronescu a primit roluri și în multe filme artistice românești, dar din păcate, mai mult secundare, pe care însă le-a jucat foarte bine și extrem de convingător. Dintre filmele respective, menționăm: Telegrame (1960), Bădăranii (ecranizare a piesei cu același nume), Titanic vals, Nu vreau să mă-nsor, Dragoste la zero grade, Balul de sâmbătă seara; Eu, tu și Ovidiu; Alo, aterizează străbunica, Expresul de Buftea, Masca de argint, Colierul de turcoaze, Mușchetarii în vacanță, Cuibul de viespi, În fiecare zi mi-e dor de tine, Recital în grădina cu pitici, Moartea unui artist (1989) ș.a. În afară de rolurile din teatru și filme, Coca Andronescu a participat la multe emisiuni de televiziune în scenete vesele, inclusiv în programele de Revelion.
Dar cel mai mare succes l-a avut cu rolul tinerei Tanța din serialul TV al anilor ’70, Iubirea e un lucru mare, pe un scenariu de Ion Băieșu, în care, personajele Tanța și Costel au creat multă ilaritate și distracție în epocă. Din cauza popularității imense de care s-a bucurat, dar mai ales a ironiilor cu substrat (șopârlelor) strecurate în text de umoristul Ion Băieșu și interpretate cu măiestrie de Coca Andronescu și Octavian Cotescu, la un moment dat, cenzura comunistă a oprit și interzis difuzarea în continuare a acestui serial, spre marea dezamăgire a publicului spectator.
Din fericire, secvențe din serial s-au păstrat în arhiva TVR iar casa de discuri Electrecord a înregistrat un album (LP) intitulat Tanța și Costel, în care au fost imortalizate scenetele umoristice ale serialului TV. Pentru merite deosebite în activitate artistică a fost distinsă cu Ordinul Muncii și cu Meritul Cultural. După Revoluția din decembrie 1989, din motive de sănătate, Coca Andronescu s-a retras din viața artistică și publică, trăind modest și discret în locuința sa din București.
A fost căsătorită pentru o scurtă perioadă de timp cu actorul Andrei Bursaci (născut în 1923), fost coleg de facultate și de serviciu la Teatrul din Baia Mare, de care s-a despărțit în 1956, când artista a venit în Capitală, după care nu s-a recăsătorit. Coca Andronescu a decedat la 5 august 1998 în urma unor afecțiuni cardiovasculare mai vechi, lăsând în urmă un model de dăruire profesională și numeroasele înregistrări și filmări în care a fost protagonistă.
Horațiu Măndășescu
Independența Română Revistă culturală online – independența prin cultură

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro