Trăim ani în care știința a făcut pași neimaginați în trecut dar admitem că și școala, cultura țin pasul cu tehnologia, prin educația, creația digitală, inclusiv prin salvarea, păstrarea și comunicațiile realizate cu tehnologiile informatice. Făcând o retrospectivă de la școala de ieri la cea de azi am ales ca model Colegiul Național „Nicu Gane” din Fălticeni.
Istoria centenară, numărul mare de personalități trecute prin băncile școlii și emulația creată în comunitate, înscriu actualul colegiu în elita națională, https://nicugane.ro/ nou/istoric/. Întemeiat în 2 noiembrie 1870 a ajuns la 156 ani, inițial sub titulatura vremii de Gimnaziul „Alexandru Ioan I” până în 1892 când se redenumește „Alecu Donici” cu un nou local și bibliotecă.
Putem regăsi în cataloage elevii: Mihail Sadoveanu, Eugen Lovinescu, Aurel Băeşu, Constantin Ureche, Aurel George Stino, Anton Holban, Vasile Ciurea, Despina Sadoveanu ş.a. Între 1923-1948 devine Liceul “Nicu Gane” dar sub noile legi ale învățământului după 1948 funcţionează cu numele de “Liceul Nr. 1 Fălticeni” până în 1970 la sărbătoarea centenarului liceului şi redobândirea numelui.
În deceniul premergător celui de al Doilea Război Mondial din lista elevilor: Ion Irimescu, Jules Cazaban, Grigore Vasiliu-Birlic, Petre Jitaru, Mihai Şerban, Nicolae Grigoraş, Horia Lovinescu, Gheorghe Diaconescu, Aurel Loghin, Constantin Ciopraga, Mihai Gafiţa, Mihai Băcescu ş.a. recunoaștem majoritatea oamenilor de cultură sau știință fără a-i descrie în parte cu opera și realizările lor.
Cu ocazia Centenarului sărbătorit în 1970 se editează monografia liceului scrisă de prof. Mihai Iacobescu şi prof. Gheorghe Gafencu, profesor de istorie (care mi-a fost și diriginte de clasă). Pe parcursul anilor foarte mulți din elevi au devenit profesori în aceeași școală și au ridicat ștacheta și mai sus precum: George Stino, Dan Protopopescu, Virgil Tempeanu, Grigore Ilie, Nicolae Tolea, Sorin Gorovei, Gheorghe Ursu, Vasile Ciurea ş.a.
Perioada postbelică este marcată de multe transformări structurale, crearea de laboratoare de fizică, de învățare a limbilor străine, de chimie, sală de sport, cantină pentru elevii în regim de internat. Au fost organizate sesiunile Mihail Sadoveanu (1980), Eugen Lovinescu (1981), Nicolae Labiş (1986) şi Nicu Gane (1988), comemorarea lui Eugen Lovinescu la 50 de ani de la moarte (1993), cu participarea acad. Constantin Ciopraga, acad. Eugen Simion, a mai multor profesori universitari. “Revista Noastră” editată din vremea Centenarului apare într-o serie nouă ca apoi să fie în anii 2002-2003 laureată la concursurile de profil.
Schimbările din societate, știință sunt preluate prin înființarea după 2003 a laboratorului de informatică, participarea și găzduirea manifestărilor din cadrul Francofoniei, colaborări culturale cu Letonia, Germania, organizarea Simpozionului Naţional “Nicolae Labiş”, cu participarea doamnei Margareta Labiş, a prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu.
Participarea elevilor la olimpiade internaționale sau la proiectul „Comenius” a antrenat un număr mare de elevi și profesori în aceste acțiuni. Liceul este bine reprezentat în mediul online și se regăsesc link-uri către: „Organigrama 2024-2025, Proiecte de dezvoltare (PDI/PDE), Personal 2019-2020, Ofertă educațională, Performanțe, Școala Altfel 2019, Activitățile profesorilor, Album foto, Album Video” dar mai ales către activitate sa profesională. În articole ca Galeria Oamenilor de Seamă, Muzeul „Ion Irimescu” Fălticeni, Casa memorială Mihail Sadoveanu Fălticeni, case memoriale ale lui Ion Creangă și alți scriitori, poeți, folcloriști, amintite si în articolul FĂLTICENII-oglindă a școlii românești, am menționat contribuția locală a acestei oaze de cultură, educației nord moldovene.
Este cazul să amintim și de Patronul spiritual, „Nicu Gane” și câteva repere biografice semnificative. Născut la 1 febr. 1838, a fost un bun cunoscător de limbi străine, membru, apoi președinte al Tribunalului Suceava, cu rol în alegerea lui Alex.I Cuza, Unirea Principatelor, scriitor, nuvelist, publicist la Junimea, Convorbiri Literare, Viața românească, primar Iași de cinci ori, prefect și membru correspondent al Academiei Române din 23 martie 1882.
Ar fi multe de citat despre activitatea lui, poate fi subiectul unui articol separat, dar concluzionând chiar Titu Maiorescu îl citează pe Nicu Gane, împreună cu Ioan Slavici şi Iacob Negruzzi printre prozatorii reprezentativi ai epocii. În revista “Familia” din Oradea, însuși Ioan Slavici menționează că “nuvelele lui Nicu Gane sunt un însemnat pas spre formarea limbii literare româneşti.”
La 78 ani, în 1916 la 16 aprilie , Nicu Gane se stinge din viaţă la Iași, astfel că putem comemora 110 ani de la funeraliile naționale organizate în cinstea lui și ultimul Omagiu adus de Mihail Sadoveanu. Rigoarea și performanța instituțională este dată și de „Planul de dezvoltare instituțională 2020 – 2025” elaborat de conducere pentru Colegiul Naţional “Nicu Gane”. Acesta are o structură de liceu teoretic, două profiluri: real si uman și cu două nivele: gimnazial şi liceal. La nivel liceal există și un club sportiv școlar (CSS) cu 5 secţii: „atletism, volei, box, canotaj și fotbal”.
Revenind la „școala azi”, recent Colegiul Național „Nicu Gane” a anunțat rezultatele simulării la Bacalaureat, nivel național: șase note de 10 și multe medii bune. Din circa 700 de elevi din Fălticeni care sunt înscriși în anul terminal de liceu, „promovabilitatea este de 67%, mai mică decât în anii din urmă, când, la simulare sau la Bacalaureat, rata de promovare depășea de fiecare dată 90%, iar uneori atingea și 100%” la cele trei probe scrise: „limba și literatura română, proba obligatorie și proba la alegere”. Se poate constata totuși că nivelul de pregătire și seriozitatea cu care a fost tratat acest exercițiu sunt bune.
Astăzi, ca practică educațională, simularea Bacalaureatului este un mod esențial de pre-verificare în procesul educațional, oferind elevilor și profesorilor o imagine destul de corectă asupra nivelului de pregătire înaintea acestui tip de examen final. De altfel în Fălticeni la Colegiul „Mihai Băcescu” se investește în viitorul elevilor prin ateliere modernizate cu echipamente de ultimă generație, la Colegiul „Vasile Lovinescu” șapte elevi sunt calificați la Olimpiadele Naționale, elevi ai multor școli inclusiv „Ion Irimescu” sunt calificați la Olimpiade.
Nu putem să menționăm aici listele acestor premianți, rezultatele lor particulare dar putem să sesizăm emulația și interesul pentru școală, educație și rezultate cât mai bune. În pas cu tehnologia la zi, https://www.nicugane. ro/Arduino/ Clubul de Robotică și Informatică BIT, îi pregătește cu adevărat pentru viitor și astfel învață noile tehnologii cu care în câțiva ani de la absolvire vor avea impact direct în viața de zi cu zi.
Dar nu în ultimul rând amintim că recent, o elevă de 16 ani de la Colegiul ”Nicu Gane” Fălticeni a doborât recordul mondial la Campionatele Europene de înot în ape înghețate din Italia. Campionatele Europene de înot în ape înghețate s-au desfășurat în stațiunea italiană Molveno, în perioada 3-7 februarie 2026 iar eleva Daria Silișteanu a scris istorie pentru România, a stabilit un nou record continental.
Dr.ing. Viorel Gaftea
Independența Română Revistă culturală online – independența prin cultură

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro