Combaterea ecologică a dăunătorilor

Combaterea dăunătorilor este un proces complex care necesită o abordare atentă și integrată, având ca scop principal protejarea culturilor agricole, a mediului și a sănătății umane. Combaterea dăunătorilor se referă la toate acțiunile întreprinse în acest scop. Aceasta poate include metode preventive, precum gestionarea eficientă a culturilor precum ar fi rotația culturilor, dar și metode directe, cum ar fi utilizarea pesticidelor sau a altor metode de control.

În timp s-au desprins mai multe concluzii legate de folosirea intensivă a acestor substanțe numite pesticide, folosite pentru a preveni apariția, înmulțirea și răspândirea dăunătorilor și pentru a reduce pagubele pe care aceștia le pot provoca.

Ca o concluzie, însă ce rezultă din aceste metode de combatere a dăunătorilor, este că trebuie făcută combaterea în primul rând ținând cont de factorii ecologici naturali. Cel mai simplu mod de a scăpa de dăunători într-o cultură este folosirea substanțelor chimice, dar dacă acest lucru este interzis, așa cum e cazul culturilor ecologice, producătorii trebuie să se întoarcă la origini și să caute secretele țăranilor români dinainte ca aceștia să descopere tratamentele chimice.

Pe scurt iată câteva aspecte importante legate de combaterea dăunătorilor:

1. Prevenirea: Gestionarea eficientă a culturilor: Asigurarea unei bune circulații a aerului, gestionarea irigațiilor și fertilizarea adecvată, pot reduce riscul apariției dăunătorilor. Rotația culturilor: Schimbarea culturilor cultivate pe aceeași parcelă în diferite sezoane poate perturba ciclurile de viață ale dăunătorilor și reduce riscul infestărilor. Eliminarea resturilor vegetale: Curățarea resturilor vegetale poate reduce sursele de hrană și adăpost pentru dăunători. Utilizarea soiurilor rezistente: Alegerea soiurilor de plante care au o rezistență naturală la anumiți dăunători poate reduce necesitatea intervențiilor chimice. Reciclarea foliilor din plastic care în prezent sunt îngropate, cu efecte devastatoare asupra sănătății oamenilor.

2. Combaterea directă: Metode biologice: Utilizarea insectelor sau a altor organisme benefice (precum prădători naturali) pentru a controla dăunătorii. Metode chimice: Folosirea pesticidelor, dar cu atenție și respectarea instrucțiunilor de utilizare pentru a minimiza impactul asupra mediului și a altor organisme. Metode mecanice: Utilizarea capcanelor, plaselor sau a altor mijloace fizice pentru a captura sau a distruge dăunătorii. Metode culturale: Realizarea unor intervenții la nivelul culturii, cum ar fi tăierea, curățarea sau plivitul, pentru a reduce numărul de dăunători.

3. Managementul integrat al dăunătorilor: Aceasta este o abordare holistică care combină mai multe metode de control pentru a obține cele mai bune rezultate cu un impact minim asupra mediului. Include monitorizarea constantă a dăunătorilor, identificarea factorilor de risc și aplicarea celor mai potrivite măsuri de combatere. Scopul este de a menține dăunătorii sub pragul de dăunare economică, minimizând în același timp utilizarea pesticidelor.

4. Importanța combaterii dăunătorilor: Protejarea culturilor agricole de daunele provocate de dăunători, asigurând astfel producții mai mari și mai stabile. Reducerea pierderilor economice pentru fermieri. Protejarea sănătății umane și a mediului, prin utilizarea responsabilă a pesticidelor și a altor metode de control. Contribuția la dezvoltarea agriculturii durabile. Conform “Raportului Special –

Ecosistemul agricol în prezenţa bolilor şi dăunătorilor” pentru a preveni apariţia dăunătorilor în culturile agricole şi legumicole, specialiştii recomandă aplicarea unor metode de combatere în 2 situaţii: înainte de înfiinţarea culturii şi înainte de depozitarea produselor. Legumele ecologice sunt dintre cele mai căutate, dar și printre cele mai dificil de obținut, în primul rând pentru că este interzisă folosirea oricăror substanțe chimice care să combată dăunătorii.

Din cauza acestora, pierderile sunt mult mai mari la o fermă bio, iar prețurile legumelor crescute fără chimicale sunt mai mari decât cele cultivate în sistem convențional. Marin Dumbravă, proprietarul unei ferme de legume bio din localitatea Joița, județul Giurgiu, spune că: dăunătorii sunt una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă zi de zi la microferma ecologică Biodumbrava și că în anii care au trecut de când a decis să cultive bio a încercat să găsească diferite metode de a scăpa de ei. Orice cultură își are dăunătorii ei.

Aici nu prea putem vorbi de rentabilitate pentru că tot timpul e posibil să ai probleme, dintr-o parte sau din alta fie din cauza vremii fie a dăunătorilor. Eu am avut culturi care au fost compromise aproape în fiecare an din cauza dăunătorilor. Acum doi ani gândacul de Colorado mi-a ras tot cartoful, acum un an a fost purecele verzei, anul acesta am probleme cu limacșii, melcii fără cochilie, care fac ravagii, spune producătorul, care adaugă totuși că: o plantă pe care se găsesc dăunători este o plantă sănătoasă.

Principiul de bază al unei culturi ecologice este combaterea dăunătorilor, dar aceștia nu trebuie omorâți, ci trebuie îndepărtați. Metodele prin care se face acest lucru sunt un secret bine păstrat de cei care au experiență în acest domeniu. Informație este foarte puțină pe zona aceasta deoarece cei care au ajuns la un anumit nivel au plătit un preț, au avut niște pierderi și nu vor spune secretele altora, explică Marin Dumbravă.

În momentul de faţă practic se evidențiază 5 metode de combatere a dăunătorilor: METODĂ AGROTEHNICĂ Presupune efectuarea lucrărilor agricole de cultivare: arat, semănat, prăşit, grăpat etc. prin care sunt combătuţi dăunătorii din sol în sezonul rece, prin aşezarea lor în subteran adânc, unde nu pot avea condiţii de dezvoltare.

De asemenea, soluţia agrotehnică se bazează pe folosirea sămânţei cu boabe care să nu conţină dăunători la semănat, astfel încât înmulţirea lor în culturi să nu existe METODĂ MECANICĂ Presupune scuturarea pomilor din livezi de dăunători cum ar fi gărgăriţă florilor de măr sau strângerea cuiburilor de omizi, de preferat imediat după apariţia lor, vara. METODĂ CHIMICĂ Presupune combaterea dăunătorilor prin folosirea de substanţe chimice pe culturi, dar utilizând o cantitate redusă pe fructe sau plante de consum, fiindcă poate apare riscul de toxicitate pentru consumatori. În funcţie de categoria dăunătorilor, se aplică următoarele substanţe chimice: Nematocide – combaterea viermilor de pământ (nematozilor);

Moluscoide – combaterea molustelor (melcul Limax); Insecticide – combaterea insectelor; Acaricide – combaterea acarienilor; Rodenticide – combaterea rozătoarelor (şoarecilor şi şobolanilor); Corvicide – combaterea ciorilor. METODĂ BIOLOGICĂ Presupune utilizarea de vietăţi din ecosistemul agricol, cum ar fi: insecte, ciuperci, bacterii etc, cu scopul de a combate dăunătorii culturilor: musculiţa albă de seră, păianjenul roşu şi purecii. Această metodă înlocuieşte cu succes metoda chimică.

Iată câteva exemple: Musculiţa albă de seră este dăunătoare pentru legumicultură, mai ales pentru culturile de tomate din cauza secreţiilor dulci pe care le depune pe frunze, favorizând dezvoltarea fumaginei. Păianjenul roşu poate fi combătut prin utilizarea metodei chimice, însă acest parazit produce pagube pentru toate speciile de legume cultivate.

Pentru acest dăunător polifag, cultivatorii folosesc un prădător, tot din categoria acarienilor, cu un colorit roşu-orange, denumit ştiinţific Phytoseiulus persimilis. Purecii apar atât în culturile de câmp, cât şi în culturile din spaţii închise şi protejate, având o rezistenţă crescută la pesticide. Cele mai des întâlnite specii sunt: Puricele verde al piersicului (Myzus persicae) şi Puricele negru (Aphis fabae).

METODĂ INTEGRATĂ a. evidenţa complexului de boli şi dăunători pe culturi; b. estimarea densităţii numerice a fiecărei specii; c. prognoza apariţiei dăunătorilor în masă pe teritoriul examinat; d. avertizarea tratamentelor, la depăşirea PED a stadiilor dăunătoare. Iată câteva dintre trucurile folosite de Marin Dumbravă, proprietarul unei ferme de legume bio din localitatea Joița, județul Giurgiu, pentru a scăpa de dăunători.

1. Cenușă. Primăvara înainte de plantare solul se acoperă cu un strat de cenușă și abia apoi se pun plantele în pământ. De asemenea, în timpul anului, odată ce o cultură a fost terminată, pe acea suprafață se pune din nou cenușă. Aceasta, pe lângă faptul că este un bun fertilizator împrăștie și dăunătorii.

2. Pelinul. Se realizează un ceai din pelin destul de concentrat și cu acesta se stropesc plantele. Frunzele devin foarte amare, iar gustul îi deranjeaza pe dăunătorii care nu se mai întorc a doua oară. Cei mai afectați de pelin sunt păduchii de frunze.

3. Soluție concentrată din dăunători. În cazul dăunătorilor mai mari, cum sunt gândacii de Colorado sau melcii fără cochilie, aceștia se adună manual, în cazul celor dintâi ziua, când e soare puternic și ei devin activi, în cel de-al doilea caz, noaptea la lumina lanternei pentru că atunci ies la suprafață. Aceștia se adună într-un borcan cu apă, se lasă la macerat, și cu substanța respectivă se stropește acel loc, iar din cauza mirosului ei nu se mai întorc.

4. Nisipul. O tehnică de înlăturare a limacșilor, melcii fără cochilie care afectează culturile de vărzoase este presărarea de nisip între rânduri pentru că el fiind zgrunțuros, melcul fără cochilie când merge îi crează răni și în timp ori renunță sau, dacă sunt rănile prea mari, moare. Cam acestea ar fi o parte din secretele pentru combaterea dăunătorilor.

În concluzie totuși, așa cum spuneam și în preambulul articolului, combaterea dăunătorilor este un proces complex care necesită o abordare atentă și integrată, având ca scop protejarea ecologică a culturilor agricole, a mediului și mai ales a sănătății umane.

Nicu Doftoreanu