ACASĂ / ARTICOLE / SPORT / Constantin „Ticu” Lăcătușu, primul român care a cucerit Everestul

Constantin „Ticu” Lăcătușu, primul român care a cucerit Everestul

La data de 17 mai 1995, Constantin „Ticu” Lăcătușu devenea primul român care atingea „Acoperișul Lumii”, Vârful Everest, situat la o altitudine de 8.848 metri. Din expediție au mai făcut parte alpiniști experimentați din Noua Zeelandă, Franța, Canada, Finlanda și Nepal, aceasta fiind condusă de celebrul neo-zeelandez Russell Brice, dar românul a fost singurul care a ajuns până în vârf.

Ora performanței istorice pentru alipinismul din țara noastră a fost 10.45. Pe lângă cucerirea Vârfului Everest, Ticu Lăcătușu se poate mândri și cu alte performanțe alpine, și anume: primul vârf de 8.000 metri pentru Romania (Broad Peak – 8047 m, în1992), primul român solitar pe un vârf de 8.000 m (Cho Oyu – 8201 m, 1998), singurul român învingător pe cele mai înalte vârfuri ale celor 7 continente (1993-2001), tentativa de premieră mondială pe Everest (8.100 m în peretele NNE, 1994), două expediţii pe Dhaulagiri-Muntele Furtunilor, Himalaya (1996 – prima expediţie româneasca la peste 7.500 m şi 1999- vârful NE – 8.140 m), tentativa solo pe Lhotse (Himalaya, până la 8350 m, fără oxigen artificial, fără şerpaşi), peste 30 de ascensiuni externe în premieră românească, 5 premiere mondiale şi 11 expediţii în Himalaya.

„Craiul munților”

Constantin Lăcătușu s-a născut în ziua de 21 februarie 1961, la Piatra Neamt. Muntele l-a pasionat încă din copilărie, astfel că, pe când era elev în clasele gimnaziale, a explorat muntele Ceahlău. Au urmat Bucegii, Apusenii și întregul lanț al Carpaților. Pasiunea pentru munte l-a determinat să urmeze și cursurile Facultății de Geologie, pe care a absolvit-o în anul 1986. Treptat, Ticu Lăcătușu a început să-și pună în practică dorința de a escalada cele mai înalte vârfuri montane din lume. Astfel, în anii 1990-1991 a participat la prima ieșire în afara granițelor țării, în Caucaz. În 1992, a urcat Broad Peak (8.047 metri), primul optmiar cucerit de un român.

Aceasta a fost expediția cea mai încărcată de dramatism și de emoție, care a durat peste două luni: vreme proastă, echipa cu care venise s-a retras, a rămas singur, semnând că rămâne pe propria răspundere. A urcat cu cinci americani la asaltul final, iar în acel an a fost singura ascensiune la peste 8.000 de metri și prima românească pe Broad Peak. În anul 1993 a „atacat” cel mai semeț vârf din Europa, Elbrus, care are înălțimea de 5.642 m. Anul următor, a pornit spre Everest, pe un traseu în premieră mondială (prin Tibet, pe fața nordestică), și a ajuns până la 8.100 m. A intervenit în acțiunea de ajutorare a unei expediții internaționale aflate în dificultate, salvând viața unui canadian, motiv pentru care a ratat vârful. Pentru acest gest, Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) i-a acordat Premiul Fair-Play. Escaladarea celui mai înalt vârf european, Elbrus, în 1993, i-a dat lui Ticu Lăcătușu ideea proiectului „Top 7”, adică de a urca pe „acoperișurile” celor șapte continente. Așa se face că în 1995 a ajuns pe Kilimanjaro, înălțimea care domina continentul african. A urmat în același an Everestul, 8.848 de metri înălțime, împreună cu o echipă condusă de unul dintre cei mai celebri alpiniști din lume, Russell Brice.

Numai că românul a fost singurul și primul sportiv din țara noastră care a reușit să ajungă pe „acoperișul Terrei”… Pe Everest a stat cam 15-20 de minute, singur, fără oxigen suplimentar, întregul timp fiind dedicat fotografiilor, înainte ca aparatul să înghețe. În 1996, Ticu Lăcătușu s-a deplasat în America de Sud, având ca obiectiv vârful Aconcagua. Altă ascensiune reușită! Dupa care, în 1997, a urmat vârful Denali, din America de Nord. În anul 2000 a ajuns în Australia, pentru a escalada Carsetensz Pyramid. Din nou, o ascensiune victorioasă. A ajuns și în Antarctica, urcând in decembrie 2001 pe Mount Vinson. Astfel, Constantin „Ticu” Lăcătușu a devenit singurul alpinist român care face parte din Top 7, clubul select al celor care au urcat cele mai înalte vârfuri, pe cele șapte continente ale Terrei. Doar 75 de alpiniști din lume au reușit această performanță… De asemenea, Ticu Lăcătușu se mai poate mândri și cu faptul că a cucerit trei vârfuri „virgine”, toate în Himalaya și toate aflate la o altitudine de peste 6.000 de metri.

„A fost un moment unic”

Referitor la cucerirea Eeverstului, Constantin Lăcătușu afirmă că „a fost un moment unic. Everestul este acum visul oricărui alpinist, dar în 1995 era extrem de greu pentru un alpinist român să-și propună așa ceva. Am simțit atunci, pe vârf, la cota 8.850 m, că am îndeplinit visul multor alpiniști de acasă, că era o victorie a alpinismului românesc și a celor care m-au susținut”.

Alpinistul recunoaște că vremurile s-au schimbat, iar grație echipamentelor moderne și a tehnologiei avansate, Everestul este acum mai accesibil pasionaților acestui sport, față de 1995. Cu toate acestea, Lăcătușu spune că de la reușita din 1995 nu a mai încercat să escaladeze Everestul. „În 2008 am fost pe Lhotse, un vârf din vecinătate, dinspre Nepal, care are cam două treimi din traseu comun cu traseul spre Everest. Când am văzut ce-i acolo, am spus că n-o să mai merg niciodată, schimbarea e totală: comercializare excesivă, aglomeraţie, erau aproape 2.000 de oameni. Spre comparaţie, în 1995, nu erau nici 100 de alpinişti. Acum urcă într-o singură zi 70 de oameni, cam câţi urcaseră în toată istoria pe traseul pe care l-am urmat eu”, a explicat primul alpinist român care a cucerit Everestul.

Mugur Băileșteanu

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Euro 2024 – turneul final la care vom striga din nou „Hai România!

După o lungă a ș t e p t a r e , românii vor …

Naționala feminină de handbal, calificare en-fanfare la Campionatul European

Echipa națională feminină de handbal a României s-a calificat fără niciun fel de emoții la …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: