ACASĂ / ARTICOLE / RESTITUIRI / CONTINUITATEA DACILOR ÎN ZONA CÂMPULUNG-MUSCEL

CONTINUITATEA DACILOR ÎN ZONA CÂMPULUNG-MUSCEL

CONTINUITATEA DACILOR
ÎN ZONA CÂMPULUNG-MUSCEL
– Scurtă geografi e și istorie –

Orașul de pe Râul Târgului, Câmpulung, denumit adesea Câmpulung-Muscel (pentru a se deosebi de ceilalți „confrați” din Moldova și Maramureș), este astăzi un municipiu în județul Argeș, situat în depresiunea omonimă, la altitudinea de 580-600 m și la o distanță de 52 km de Pitești (pe direcția N-NE), 47 km de Curtea de Argeș (la E), 84 km de Brașov (la S-SV) și 66 km de Târgoviște (la V). Prima mențiune documentară datează din 1300 (alte surse menționează anul 1292, aparând recent ipoteza conform căreia orașul este, de fapt, atestat documentar din 1215), Câmpulungul fiind cel mai vechi oraș din Țara Românească. Ca mai toate localitățile țării, Câmpulungul a trecut în evoluția sa prin fazele de sat, târg, pentru ca la începutul sec. XIV să devină oraș. În primele decenii ale sec. XIII s-au stabilit aici meseriași și negustori sași. Comunitatea săsească era condusă de un greav (comeș). Ultimul dintre aceștia a fost Laurencius de Longo Campo. Piatra sa funerară se află astăzi în Biserica Bărăției și constituie cel mai vechi document epigrafic medieval din Țara Românească și în același timp prima mențiune scrisă a orașului (1300). Pânza orașului Câmpulung, cel mai însemnat și mai peremtoriu izvor privitor la obștea Câmpulungului, care conține 38 de hrisoave dintre anii 1559-1747, menționează că cel mai vechi document în care erau trecute privilegiile orașului îl dăduse lui Matei Basarab: „prea luminatul, blagocestivul și de Hristos iubitorul, răposatul Io Radu Negru Voivod la leat 6800 (1292)”. Din anul 1330, după victoria de la Posada împotriva regelui Ungariei, Carol Robert, la Câmpulung își stabilește reședința de scaun Basarab I (cca. 1310-1352), primul domnitor al statului independent Țara Românească.
Astfel, Câmpulung devine, pentru aproape 4 decenii, centrul politic și administrativ al statului. Abia în 1369, domnitorul Vladislav I Vlaicu (1364-1377), urmașul la tron al lui Nicolae Alexandru (1352-1364), fiul marelui Basarab, mută capitala țării la Curtea de Argeș.
Așezat pe unul dintre cele mai importante drumuri de legătură din Evul Mediu între Țara Românească și Transilvania, orașul devine punct vamal, pomenit pentru prima dată cu această destinație în anul 1368, într-un hrisov emis de Vladislav I, prin care se stabilește obligația negustorilor brașoveni ce trec cu carele de mărfuri prin Pasul Bran să plătească la Câmpulung, ca taxă vamală, o „treizecime”. După mutarea centrului politicoadministrativ la Curtea de Argeș, Câmpulungul continuă să aibă calitatea de reședință domnească temporară. Este perioada domniilor „itinerante”, când domnitorul se deplasa în diferite localități din țară, în care își stabilea reședințe temporare. Atât Basarab I, cât și fiul și urmașul său la tron, Nicolae Alexandru, au fost înmormântați la Câmpulung. Piatra tombală a acestuia din urmă se păstrează și astăzi în biserica din Complexul voievodal Negru Vodă: „În luna noiembrie 16 zile a răposat marele și singur stăpânitor Domn Io Nicolae Alexandru Voivod, Fiul marelui Basarab, în anul 6873 (1364), indictionul 3, veșnica lui pomenire”. Acest text este cel mai vechi document epigrafic medieval, scris în limba slavonă, cunoscut până acum în Țara Românească.
În 1521, Neacșu Lupu emite din cancelaria orașului o scrisoare redactată în limba română către Hans Brukner, judele Brașovului, informându-l asupra mișcărilor oștirilor otomane din zona Dunării. Este prima scriere cunoscută în limba română din Țara Românească. În 1643, Matei Basarab înființează la Câmpulung prima fabrică de hârtie din țară, ceea ce a stimulat educația și cultura, în zonă și nu numai. La Câmpulung a funcționat una dintre cele mai vechi școli din Țara Românească, înființată în 1552 de doamna Chiajna, soția domnitorului Mircea Ciobanu. Tot aici, Antonie Vodă (1669-1672) a înființat prima școală obștească cu învățătura în limba română din Țara Românească. Marile evenimente ale istoriei moderne s-au făcut simțite și la Câmpulung, astfel că izbucnirea revoluției de la 1821, condusă de Tudor Vladimirescu și măsurile luate de către acesta în favoarea maselor populare s-au bucurat și de adeziunea câmpulungenilor. Și ideile revoluției de la 1848 au pătruns în rândul câmpulungenilor. Aici au activat în perioada de pregătire a revoluției de la 1848 câteva figuri remarcabile ale culturii naționale: I.D. Negulici, C.D. Aricescu, Apostol Aricescu. La turnul-clopotniță al mănăstirii Negru-Vodă se află o placă cu textul jurământului revoluționarilor câmpulungeni de la 1848. La Câmpulung și în împrejurimi, ostașii români au dus, în 1916, în primul război mondial, lupte grele împotriva trupelor germane. Mausoleul de la Mateiaș (ridicat în 1935) a rămas să amintească vitejia ostașilor căzuți în luptele din zona Rucăr, Dragoslavele, Valea Mare-Pravăț, Câmpulung, în toamna anului 1916. Nici celelalte evenimente majore din istoria României nu au lipsit din evoluția orașului și a împrejurimilor sale. Din acest loc s-au ridicat oameni valoroși care au dus faima zonei: Pârvu Mutu-vestit zugrav de biserici, Ion Negulici-renumit pictor, C. D. Aricescu-scriitor și istoric, Tudor Mușatescu-talentat dramaturg și umorist, prof. dr. Constantin I. Parhon – întemeietorul endocrinologiei ca disciplină medicală, prof.dr. Ion Nanu Muscel-creatorul școlii medicale în specialitatea bolilor interne. Tot aici s-au născut artiștii plastici George D. Mirea, Dimitrie Mățăuanu și Constantin Baraschi, poeții Ion Barbu (Dan Barbilian) și Dimitrie Nanu, scriitorul călător Mihai Tican Rumano, profesorul și criticul de istorie a artei George Oprescu, doctorul George Ulieru și multe alte personalități de seamă ale poporului nostru.

AȘEZĂRI DACICE ÎN ZONA CÂMPULUNG-MUSCEL

Cele mai vechi urme de cultură materială, descoperite atât pe raza orașului, cât și în împrejurimile sale, datează din perioada bronzului târziu (1700-1600 î.Hr.). Astfel, la Pescăreasa, în sudul orașului a fost descoperită o necropolă, dovadă a existenței unei așezări omenești. Urme de locuire geto-dacică, din sec. II-I î.Hr., sunt bine conturate în zona actualului oraș, în cartierul Olari-Sfântu Gheorghe; la fel și cele de la Apa Sărată și Bughea de Sus, care aparțin culturii dacice târzii. La Cetățeni-Muscel, așezare dacică locuită fără întrerupere din jurul anului 300 î.Hr., au fost descoperite urme materiale ce atestă existența aici a unui important centru economic, unde aveau loc schimburi intense de mărfuri. Aceasta este una dintre cele mai vechi așezări dacice din țară. De asemenea, la Nămăești, sat situat la circa 7 km N-E de orașul Câmpulung-Muscel, pe valea Argeșelului, la poalele muntelui Mateiaș (unde s-au născut tatăl și bunicul meu patern-n.a), urmele dacice s-au perpetuat prin transformarea altarului „păgân” în renumitul schit rupestru dar și în cutumele obștei moșnenilor păstrate până în zilele noastre. Pe actualul teritoriu al județului Argeș se mai află un schit rupestru la Corbii de piatră care împreună cu cel de la Nămăești și cel denumit Cetățuia-Negru Vodă-Cetățeni, pe apa Dâmboviței formează un triunghi de lăcașuri creștinortodoxe timpurii (azi mănăstiri), dar având la bază altare dacice. În continuare lucrarea se va axa pe așezarea dacică existentă înainte de ridicarea castrului roman din apropierea Câmpulungului, denumită Jidava, în prima monografie a locurilor (și prima istoriografie românească de acest gen), elaborată de Constantin D. Aricescu.

CASTRUL ROMAN JIDAVA

După anul 106, când romanii au cucerit parțial teritoriul imensei Dacii, în proporție de numai 14-33%, granița estică a Imperiului Roman a impus organizarea unui sistem eficient de apărare împotriva atacurilor barbarilor, denumită limes.
Limes Transalutanus, cu o lungime de 235 km, pornea de la Dunăre (castrul Flămânda), trecea pe la est de Roșiorii de Vede, ajungând în zona submontană a Câmpulungului (castrul Jidava). Valul (numit popular Troianul) a fost menționat de C. Schuhardt în 1885, cercetat apoi de Grigore Tocilescu (între Dunăre și Roșiorii de Vede), iar pe toată lungimea lui a fost parcurs de Pamfil Polonic. El era construit la o distanță variabilă de 10-15 km Est de Olt. Malul limesului nu era continuu.
De la râul Argeș era înlocuit de cursul Râului Doamnei și al Râului Târgului. După anul 245 d. Hr., în urma puternicelor atacuri carpice, Limes Transalutanus a fost abandonat și granița a revenit pe Olt (Limes Alutanus). Dintre cele 13 castre cunoscute ale Limes Transalutanus, cel de la Jidava (situat pe actualul drum național Pitești-Câmpulung-Brașov, la 6 km de orașul Câmpulung, în cartierul Pescăreasa, între comuna Schitu–Golești și cartierul Apa Sărată) este singurul construit în piatră și cărămidă fiind, în același timp, cel mai mare.
Încă din anul 1691, Luigi Fernando de Marsigli, ofiţer de geniu în armata austriacă, vizitează, îndrumat de stolnicul Constantin Cantacuzino, ruinele castrului Sidova. Vede aici ruinele unui castru de piatră (cel intrat în circuitul turistic) şi ale unui mic burg cu val de pământ (situat la 300 m sud de castrul de piatră; astăzi nu mai este vizibil în teren).
Castrul este consemnat pe harta rusă din 1835 cu numele de Chidov. În aceeași perioadă fortificaţia este „răscolită” de Cezar Bolliac, care emite ipoteza existenței pe aceste locuri a unei cetăți romane numite Romula. Constantin D. Aricescu, în prima monografie a orașului Câmpulung-Muscel, lucrare scrisă în limba română cu caractere slavone, precizează: „Romula este numele ce s-a dat de romani unei cetăți dacice numită Jidava, tot așa poate de importantă în Dacia australă ca și Iași (Municipium Iassiorum) în Dacia orientală. Romula s-a numit astfel de la legiunea încartiruită în Jidava, iar comandantul acestei legiuni, zice tradiția, ar fi fost strămoșul lui Negru Vodă”. Aricescu mai ia în seamă și o altă denumire a locului, și anume Jidova, care în concepția populară avea semnificația de „uriașă”, datorită dimensiunilor sale apreciabile. În 1876 se realizează primele săpături de către Dimitrie Butculescu. Cercetări mai ample desfăşoară în 1901 Grigore G. Tocilescu şi Pamfil Polonic. De la ultimul au rămas numeroase schițe și rapoarte, publicate mai târziu de Dumitru Tudor. Săpăturile arheologice au fost redeschise în anul 1962 de către Institutul de Arheologie din București, în colaborare, mai întâi, cu muzeul din Câmpulung, iar din anul 1964 au fost continuate în colaborare cu Muzeul Județean Argeș din Pitești. Cei mai mulți arheologi sunt de părere că acest castru a fost ridicat în timpul împăratului Septimius Severus (193-211), fiind abandonat sub Filip Arabul (244-249). Castrul, având formă dreptunghiulară (132,35×98,65m), era înconjurat de un zid a cărui lăţime variază între 1,80-1,90 m, realizat din bolovani de râu legaţi cu mortar și prevăzut cu creneluri de cărămidă. Castrul era orientat cu porta pretoria (poarta principală de intrare) spre sud. Pe laturile de nord şi de est zidul este şi astăzi foarte bine conservat, păstrându-se în unele porţiuni până la înălţimea de 1,90 m. Fortificaţia era înconjurată de două şanţuri săpate în forma literei „V”. Turnurile, de colţ şi de curtină, sunt uşor ieşite în afara zidului. Cele patru porţi au dispunerea pe fiecare latură a castrului. Edificiile din partea centrală au fost construite din piatră, ca şi zidul de incintă, reprezentând: principia (comandamentul), praetorium (locuința comandantului) și horreum (magazia de cereale).
Într-una dintre încăperile din principia a fost descoperit cel mai mare depozit de săgeţi din provincia Dacia, compus din aproximativ 400 de piese. O inscripție pe cărămidă, descoperită în 1993, atestă că în castru a staționat o trupă de arcași orientali: cohors I Flavia Commagenorum. Într-una din camerele aferente praetorium a fost reconstituită instalaţia de încălzire (hypocaustum), Jidava fiind unul dintre puţinele locuri din România unde poate fi văzută o astfel de reconstituire.

Sistemul de încălzire se baza pe un șir de stâlpi (pilae) formați din câte trei cărămizi suprapuse. Pe capetele lor se întindea o pardoseală alcătuită dintr-un strat de
cărămizi mari, peste care era o pătură de ciment, compusă din mortar cu cărămidă pisată (opus signinum). O rețea de tuburi perpendiculare, puse cap la cap pe pereți, asigura urcarea aerului de la podea spre pereți.
Pe teritoriul castrului s-a descoperit un bogat material arheologic: cărămizi inscripționate, vase sparte și întregibile, obiecte de metal și monede emise în perioada de la Marcus Aurelius la Filip Arabul.
Din 1970, în incinta castrului funcţionează şi un mic muzeu de sit, cu tematica Limes Transalutanus. Aici sunt expuse: arme, ceramică, unelte, accesorii, piese de port şi podoabă, cele mai multe fiind descoperite în săpăturile de la Jidava, dar şi în alte castre de pe limes (Crâmpoia–jud. Olt şi Săpata de Jos –jud. Argeş). Unele artefacte descoperite pe teritoriul castrului și în vecinătate pot fi văzute la Muzeul din Câmpulung și la Muzeul Județean Argeș.

ÎN LOC DE CONCLUZII

Cercetările efectuate la castrul de lângă Câmpulung au adus contribuţii importante la elucidarea problemei continuităţii populaţiei autohtone în zonă, privind următoarele aspecte: existența dacilor înaintea cuceririi romane, continuitatea dacilor în timpul stăpânirii romane şi după retragerea aureliană. În vecinătatea castrului a funcționat o așezare civilă. Săpăturile arheologice au pus în evidenţă, pe lângă obiecte de origine romană, şi obiecte de ceramică, arme, podoabe, unelte sau monede dacice, demonstrând prezența populaţiei autohtone în această zonă, atât înainte cât și în timpul stăpânirii romane. Printre dovezile în acest sens se citează descoperirea unei măști de lut cu chipul unui autohton și o serie de monede din sec II –III. De asemenea, este relevantă descoperirea în incinta castrului a unor cărămizi având imprimate urme de animale domestice, dar și de copil, ceea ce sugerează prezența populației civile în preajma garnizoanei.
După părăsirea castrului de către garnizoană, populația civilă s-a așezat să locuiască și printre zidurile fortificației abandonate. În urma săpăturilor arheologice din 1982 s-a descoperit, pe latura de vest a comandamentului, lipită de zid, o vatră din cărămidă romană; ea nu putea fi decât posterioară distrugerii castrului în timpul lui Filip Arabul. Personal, opinez că însăși denumirea de Jidava, cu rădăcina „dava” (cetate, în limba dacilor) induce ideea originii dacice a locului pe care a fost amplasat castrul roman. Precizez că C.D.Aricescu nu a fost singurul care a utilizat denumirea respectivă. Ea apare nu numai în lucrările elaborate în perioada 1938-1944, existente în muzeul sitului, dar și în cele 8 comunicări publicate în perioada 1968-1984, amintite de Teodor Cioflan (coautor la 5 dintre ele) în ghidul actual al obiectivului, intitulat în mod straniu „Castrul roman Jidova, Câmpulung” (de ce nu Jidava? – n.a.), pe care l-am procurat de la fața locului în anul 2016. În ultima instanță, pentru cei bine intenționați, chiar și forma de Jidova nu schimbă fondul și esența problemei! După scurgerea a numeroase secole de la evenimentele relatate, se mai ridică, cel puțin, o întrebare (cu mai multe răspunsuri posibile), legată de „colaborarea romano-dacă în domeniul transferului de tehnologii avansate”: Oare de ce tehnologia de încălzire / ventilație atât de eficientă pentru vremea respectivă de tip hypocaustum, folosită de romanii „civilizatori”, nu a fost preluată de daci? Erau aceștia din urmă atât de „greoi la minte”, nu erau interesați nici unii, nici alții, sau mai mult decât atâta, dacii nu așteptau lecțiile de limbă latină de la cotropitori și doreau să scape cât mai repede de ei ?

OVIDIU ȚUȚUIANU

0%

User Rating: Be the first one !

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Eminescu și Basarabia

Eminescu și Basarabia (Dreptul nostru istoric) MOTTO: „Un geniu este, de plânge sau de râde, …

DUBLA SEMNIFICAȚIE A ZILEI DE 24 IANUARIE

DUBLA SEMNIFICAŢIE A ZILEI DE 24 IANUARIE Ziua de 24 ianuarie 1859 a rămas întipărită …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

fourteen − 3 =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: