ACASĂ / ARTICOLE / UMOR / CORNEL MUNTEANU

CORNEL MUNTEANU

CORNEL MUNTEANU

Cornel Munteanu s-a născut la 13 septembrie 1940, Zodia Fecioarei, în comuna Crasna, judeţul Gorj. A absolvit studiile liceale la Colegiul Naţional „Spiru Haret” din Târgu-Jiu. Licenţiat al Facultăţii de Medicină din Cluj. În studenţie este component al ştafetei universitare de 4×400 de metri, medaliată naţională, şi se clasează printre cei mai buni săritori din ţară la triplu salt. Fost campion la haltere al Regiunii Cluj şi Regiunii Oltenia. Cinci ani, consecutiv, deţinător al titlului de campion la talere al judeţului Gorj.
A publicat mai multe lucrări ştiinţifice, studii şi articole în presa de specialitate: „Aspecte etiopatogenetice de profilaxie şi tratament în perioada de constituire a hipertensiunii arteriale esenţiale”, „Tratamentul cronic cu digitală în doze mici în insuficienţa cardiacă”, „Prevalenţa hipertensiunii arteriale în comunele arondate Spitalului Tg-Cărbuneşti” etc.
Pasiuni: vânătoarea, sportul, lectura.

NEA ILIE LA SPITAL
Crede-mă, tu, Mărioară,
Cu buline nu-mi revin.
Ăştia-aicea mă omoară,
Adă-mi tu un kil de vin!

AUSTERITATE
Şi-a dus viaţa tot în chefuri,
Beat mereu pe jumătate.
I-ar fi trebuit cinci lefuri,
Ca să bea pe săturate.

UNOR ZIARIŞTI
Când miros ceva aparte,
Ziariştii dau buluc;
Nu contează cui ţin parte,
Vor să iasă balamuc.

PERICOL IMINENT
Nu gripa-i marele pericol
Ce azi pândeşte România,
Ci altul greu şi chiar ridicol:
Ne cotropeşte-ncet prostia.

ALTE VREMURI
Rangu’odată-n societate
Ţinea de ce-adunai în cap.
Acuma regulile-s schimbate,
Contează ce-ai pus la ciorap.

BĂIEŢI UNIVERSITARI
Într-un birt sunt în dispută
Patru universitari,
Auzindu-i cum discută,
Par băieţi de Ferentari.

BRACONIER
Vânător cu puşca bună,
Cam miop si cam timid,
Îi ieşi în cale-o brună
Şi o braconă rapid.

ŞEF UITUC
Memoria lui e tot mai rea,
Mi-a zis de şef colega mea.
Săraca, ce dreptate-avea,
Uitase iar şeful de ea.

RĂZBUNAREA ELEVEI
Când proful îi dă notă rea,
Promite răzbunarea grea.
ÎI ia la reexaminare
Şi îl trimite la casare.

UNUI PRIMAR
Ţipă, urlă şi înjură,
Chipu-i este plin de ură.
Tu te-ntrebi: ăsta-i birjar?
Da de unde, -i dom’ primar!

COMPLICITATE
Când pe soţ îl arestează
Pentru doi ani şi mai bine,
Avocatu-o consolează:
Îl ţin cinci, contezi pe mine!

MESERIE
Sunt prieteni, se au ca fraţii,
Meseria lor e spartul.
Când nu reuşesc la alţii,
Fură unu’de la altul.

PROSTIA NU OMOARĂ
De s-ar muri de prostie,
O spun unii – nu mă mir –
S-ar muta şi primărie,
Şi primaru-n cimitir.

UNUI „SĂLTAT”
Când primeşti o funcţie bună,
Şi de ea nu ai habar,
Nu sta să te uiţi la lună,
Urcă-ţi iute sacii-n car.

PROBA TIMPULUI
Când un cuplu se formează
Dragoste pe viaţă-şi jură.
Vorbe-n vânt! Cel ce durează-
Cuplul om şi băutură.

CONTINUITATE
A băut mereu din plin
Bere, vin, ţuică, tărie.
Mâini, picioare nu-l mai ţin,
El se ține de beţie.

FIUL DOCTOR, TATĂL POPĂ
Să-l conving nu mi-a fost greu,
Înţelegerea e gata.
Când moare-un bolnav de-al meu,
Ce pierd eu, câştigă tata.

LIPSĂ DE INIŢIATIVĂ
I-au promis că-l operează
Şi-a zăcut cinci zile-n pat;
Neatins îl externează,
N-a ciulit, ei n-au mişcat.

ASISTENTĂ MEDICAMENT
Când din comă se trezeşte
Ea-l întreabă ce doreşte.
– De ar vrea dom’ doctor, bine,
Să te prescrie pe tine.

DOCTOR BĂTRÂN
Având fire insistentă,
Mai făcu o încercare.
Dar frumoasa asistentă
Îl trimise la culcare

GHINION
Fata-ntruna îi spunea:
– Tu să crezi în cinstea mea!
Da-ntr-o noapte în bordel.
Dădu nas în nas cu el.

UNUI FOTBALIST
Neavând mintea prea bună,
El și-a scos picioarele-n față,
Și azi câștigă într-o lună,
Cât cu mintea într-o viață.

ASOCIAȚI
Nici nu s-a gândit la asta,
Împărțea totul cu Dorel,
Care azi îi luă nevasta,
Că doar e-asociat cu el.

0%

User Rating: Be the first one !

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

GIM LAURIAN

GIM LAURIAN Scriitorul Gim Laurian s-a născut în anul 1949, 15 mai – Argeş din …

SACUL CU GLUME… (XXXXII)

SACUL CU GLUME… (XXXXII) Un bărbat sună la ușa unui apartament. Când se deschide ușa, …







Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 × four =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: