Breaking News
ACASĂ / ARTICOLE / CREAȚII LITERARE / Creatii literare – NICU DOFTOREANU

Creatii literare – NICU DOFTOREANU

NICU DOFTOREANU

 

NICU DOFTOREANU

S-a născut în anul 1951 în Bucureşti. Membru activ al Cenaclului Fântâna Mioriţei iniţiat de scriitorul Emanoil Cobzalău.
A publicat volumele de poezii: Tangouri, 2002; Tangoul, mereu Tangoul, 2004; Sub semnul Tangoului, 2005; Tangouri Altfel şi Tangoul mereu Tânăr, 2010.

Poezia domnului Doftoreanu este o adevărată „captare de emoţii”, de definiţii, unde pasiunea pentru tot ce ne înconjoară vine dintr-o înţelepciune a simplităţii şi originalităţii. Versurile au o construcţie aparte prin dinamică şi expresivitate. „Tangourile“ reprezintă un album de familie care păstrează în veşnicie toate tainele sufletului celor ce fac parte din ea şi rămân mereu vii. DOINA BÂRCĂ

TANGOUL ULTIMULUI DANS
Arunci degeaba cu gândul
spre momentul când CUVÂNTUL
A zis:
SĂ FIE LUMINĂ!
Totul pare de-alumină
Când amurgul se termină!
Fiindcă poetul e pierdut, dacă gândul ţi-a…căzut!
Gândurile ce cad jos,
nu sunt de nici un folos
Dacă nu sunt adunate
şi la lume-napoi date,
Gândurile neculese
trebuie lăsate pe mese
Ca să bucure privirea… celor ce doresc IUBIREA,
Fiindcă de EA ţine modul
În care-ţi percepi norocul
Te frămânţi că eşti doar tină?
Dar tu nu ai nici o vină
Creatorul îţi dă tihnă, …chiar de când viaţa-ţi animă
Dar tu vii plin de-avânt
Şi treci prin toate, pe rând, …până la ultimul gând!

TANGOUL SUFLETULUI
Când simţi că tu de fapt nu mai însemni nimic,
Că fiecare zi,
Spre care tot mai greu te-ndemni,
UZEZ de dreptul meu şi te somez:
Să îţi revii urgent din gândurile negre şi să… rişti
S-o iei de la-nceput şi să… EXIŞTI,
Pentru a-i alina pe toţi cei trişti
…şi nu să dai iar vina pe artişti!
O scenă-i viaţa!
…Treci de joacă!
Nu te mai plânge-atâta… c-o să treacă!
Cu multă, multă bunătate,
pe care, cu sinceritate,
va trebui s-o preţuieşti,
Deoarece doar EA, atunci când te atinge,
Te poate chiar convinge
Că nu-i duşman pe care să nu-l poţi învinge!!
Dar asta doar dacă vei lua aminte
Să pui şi-un pic de SUFLET… lângă mine!
E timpul să înveţi că SUFLETUL nu minte niciodată!
Atunci când ţi-e credinţa trează, nepătată!
Deci nu uita:
Contează şi pe-ncrederea în sine,
Deoarece acolo unde ea lipseşte,
Nu mai găseşti chiar… nici un pic de bine
Şi asta numai răului îi foloseşte!!

TANGOUL VINULUI
(dedicaţie specială şi pentru iubitorii
de palincă din Baia Mare)
E un sistem verificat,
La care toţi au aderat.
E un moment…
Ce-n sentiment: Dă energie-n mod… curent!
Toţi cei din jur o simt la fel.
Rar mi-a fost dat să mă înşel!
Odată ce-l veţi degusta
Să ştiţi că nu-l veţi mai uita!
Iar dacă vreţi să staţi chiar trişti
Să ştiţi că-n faţă nu-i rezişti
Te duce iute sus… pe val,
Mai repede decât un cal…

TANGOUL CREDINŢEI
Moto:
Viaţa nu se măsoară cu numărul de respiraţii pe
care le aveţi, ci în momente care îţi taie răsuflarea
Filozofie glumeaţă de… cafenea şi nu prea…
Dacă n-ar fi fost CREDINŢA
Niciodată nu gândeam…
să dărâmăm neputinţa
timpului de-a ne trimite
obiceiuri diferite,
fiindcă,
…Ştii
orice lumină,
are-aceiaşi rădăcină!
Credinţa ne uneşte!
Credinţa ne desparte!
Depinde de contextul… de care are parte!
Şi nu e ea de vină
Când regăseşte starea
Pe care se ridică… din vremuri vechi… UITAREA!
Din ea derivă toate
Ce duc apoi la… moarte:
Războaie fioroase şi lupte sângeroase
În numele credinţei,
Ce-au fost apoi uitate!
La bazele credinţei
Sta la-nceput… IUBIREA,
Şi nu nefericirea ce-a provocat-o fiinţei
Odată… IZGONIREA!

0%

User Rating: Be the first one !

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

CREAȚII LITERARE – CORNELIA ILEANA NEAGA

S-a născut la 22 octombrie 1955. A studiat Școala generală de 10 ani din Brad, …

CREATII LITERARE – MARINELA STĂNESCU

Sunt Marinela Stănescu și m-am născut în luna lui Cireșar în oraşul Odobești, județul Vrancea, …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

13 + six =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: