Creatii literare – SILVAN G. ESCU

Dar, din gura care le-ar putea rosti,
Vorbele se vor agăţa în colţurile ei,
Şi sigur n-ar putea să iasă la iveală,
Decât poate imprimate pe faţa mea.

Faţă care seamănă atât de mult
Cu o ieftină, boţită batistă de mort,
Legată tainic la cele patru colţuri.

În fiecare nod se ascunde o tristeţe,
Ocupând locul cuvenitului ort.

GUNOIER
Văzând murdăria din jurul meu
M-am apucat cu neştiută râvnă
Să mătur resturi de fraze, putrezite.

Strâng frunze de cuvinte uscate,
Şi bileţele de dragoste, mincinoase.

Mătur desene cu chipuri neterminate
Şi chipuri închipuite, niciodată desenate.
Mătur tot ce nu mai trebuie omenirii,
Aspir praful din plămânii oamenilor.
Am şi o bucată de cârpă, cât pământul,
Cu care şterg praful de pe suflete chinuite.

Iar în final, mă mătur şi pe mine,
Devenit prin strădanii des repetate
Un important şi nesuferit gunoi şef.

TIMP COMPRIMAT
Am privit pe fereastra timpului
Şi am văzut o mulţime de secole,
Se prăvăleau peste mine-n tăcere.

Gâtuit, am întrebat unul dintre ele
Din care anume mileniu se trage
Şi dacă are cumva rude-ntre ere?

Mi-a răspuns peste umăr, era grăbit,
Fiindcă alt veac urma să vină la rând,
El trebuind de azi să treacă-n trecut:
Nu, nu mă cunoaşte, nu ştie cine sunt.

Dar, după-o clipă-ntreagă de gândit,
Şi după ce cu-ngăduinţă m-a privit,
Mi-a zis c-o umbră de regret în glas:
Pardon, îmi pare rău că te-am strivit!

TÂRZIU, ÎNDATĂ
Într-o zi mi-am aruncat privirea spre cer,
Brusc, în timp ce urca, s-a izbit de nori,
Nedumerită, s-a împrăştiat în mii de ochi,
Din care încă mai plouă și-n ziua de azi.

De atunci, de fiecare dată când plouă
De teamă, mă adăpostesc sub pleoape.

Şi tot în acel loc aştept să treacă furtuna,
De fiecare dată în aceeaşi lună al anului.

În aceeaşi lună, care este în fiecare zi,
Îmi leg gândurile într-un singur nod
Şi grijuliu mi le prind de degetul mic,
Nu de alta, dar am prostul obicei să le uit.
De atunci, din acea zi stau cu capul plecat,
Fiindcă am privirea vinovată de lacrimi.