ACASĂ / ARTICOLE / SPIRITUALITATE / CREATORI POPULARI ZĂRĂDENI

CREATORI POPULARI ZĂRĂDENI

Țara Zarandului ca unitate etnografică constituie o zonă moțească, după cum o indică și numele de „moți crișeni” dată locuitorilor săi, adică moți de pe valea Crișului Alb. Din punct de vedere geografic ea se întinde de la izvoarele Crișului Alb, comunele Blăjeni și Buceș și până la Șiria în județul Arad, urmând cursul râului amintit.

Numele de Zarand provine de la cetatea de pământ cu numele de Zărand, despre care avem primele informații de la Anonymus, cronicarul regelui Bela. Astfel, Anonymus consemnează că, în jurul anului 900, ducele Arpad dă lui Velek șpanatul Zarandului și întreaga regiune.

Alte informații despre cetatea Zărandului ne parvin din secolul al XIX-lea de la istoricii maghiari Fabian Gabor(1835) și Pesty Frigyes (1882), care afirmă că cetatea de pământ Zărand era așezată la nord de cea a Vilășagului (Șiriei), departe de munți, pe un teren șes. Cei doi istorici mai notează că cetatea Zărandului era „una din cele mai vechi cetăți ale Țării Ungariei pe care înaintașii noștri (ungurii n.n.) au găsit-o aici stând în picioare.”

Informația celor doi istorici maghiari este deosebit de importantă pentru noi, deoarece atestă faptul că la venirea maghiarilor în zonă, românii erau organizați administrativteritorial, aveau conducători locali și o cetate, „care era centrul politic și administrativ al zonei, având o întindere relativ mare, în pertinențele sale intrând și localitatea Gyula.”

În timp, din punct de vedere administrativ-teritorial, Țara Zarandului a avut dimensiuni diferite, dar ca întindere geografică ea a rămas aceeași, situându-se de-a lungul văii Crișului Alb, în partea sa muntoasă fiind delimitată spre nord-vest de lanțul Munților Codru-Moma, spre nord-est de Muntele Găina (1486 m), spre est de vârful Vulcanului (1266 m), spre sud de Munții Metaliferi, iar spre sud-vest de Munții Zarandului.

Configurația geografică a zonei se distinge prin două forme de relief majore: muntele și lunca. Partea muntoasă este acoperită cu păduri de fag și stejar, pășuni și fânețe întinse, iar la subsol ascunde minereuri prețioase: aur, argint, fier, aramă, metale rare, etc. Acest relief a favorizat diverse meșteșuguri și ocupații: vărăritul, prelucrarea pietrei, mineritul, prelucrarea lemnului (dogari, rotari, lingurari, fluierari) spătăritul, olăritul, dar și creșterea animalelor,
pomicultura.

Partea de luncă-câmpie a favorizat o agricultură intensivă, axată pe cultura cerealelor și a legumelor.

Respectivele forme de relief au dus și la o diferențiere din punct de vedere etnografic a locuitorilor Țării Zarandului, conturându-se astfel în timp, două mari subzone: zona de est și zona de vest, delimitate de localitatea Hălmagiu. Zona de est aparține Zarandului de munte, iar cea de vest, Zarandului de câmpie.

Zona etnografică a Zarandului de Munte, care ne interesează în studiul de față era caracterizată cu câteva zeci de ani în urmă de așezări sub forma satelor de munte de tip agricol-pastoral, pastoral-miniere, sate specializate în diverse meșteșuguri țărănești și comercial-industriale, după cum precizează Nicolae Dunăre.

Dacă subsolul Zarandului de Munte a fost bogat, deși din bogățiile lui s-au înfruptat mai mereu străinii, aici găsindu-se cea mai bogată regiune auriferă a Europei, solul din zonă a fost mereu sărăcăcios, productivitatea scăzută a acestuia nefiind suficientă pentru îndestularea celor trăitori aici.

Însă oamenii harnici de aici au găsit soluții. Astfel, au apărut în zona Zarandului de Munte satele specializate în diverse meșteșuguri, ca o modalitate a locuitorilor zonei de a-și suplimenta veniturile insuficiente susținerii unei familii care era de obicei numeroasă. Iar când mă refer la „venituri” nu am în vedere veniturile bănești ci în special sporirea cantității de cereale, în special grâu, din care trăia familia și care-i era indispensabilă. În mare parte, produsele
obținute în aceste sate specializate din Zarand, erau oferite la schimb, pentru o anume cantitate de cereale în zone diferite din țară.

Satele specializate ale Zarandului de Munte au fost următoarele: Buceș-vărărit, După piatră-prelucrarea pietrei, Stănija-aurari (confecționarea cerceilor), Juncu (Dumbrava de Sus) -confecționarea fluierelor, Bulzeștii de Jos-conf. sumanelor și a uneltelor agricole(furci, greble) Rișculița-spătari, Dobroțdogari, Leauț-rotari, Obârșa, Tiulești-olari, etc.

În prezent, majoritatea satelor respective și-au pierdut meșteșugurile prin care se identificau. Doar pe alocuri se mai găsește câte un bătrân care să practice vechile meșteșuguri.

TREI MEȘTERI DE POVESTE

În materialul de față mă voi referi la 3 astfel de meșteri, pe care eu îi voi numi „creatori”, pentru că ei tind să-și depășească condiția simplă de meșteri populari, unii prin școli absolvite (Maria Oprea), alții prin cunoștințe, viziune asupra propriei munci prestate.

Astfel Mateș Petru din satul Dumbrava de Sus, fost Juncu, din comuna Ribița este singurul meșter de fluiere rămas în urma unei întregi comunități care se îndeletnicea cu această muncă, comunitate care număra prin anii 50 ai secolului trecut un număr de aproximativ 100 de familii.

Acu 50 de ani –îmi povesteşte Mateş Petru- erau în sat peste 100 de familii care făceau fluiere. Atunci când lucru la câmp se găta, când animalele le băgam în grajd, când burele toamnei să slobozau în sat de către Strâmba, oamenii se adunau în jurul focului din casă şi s-apucau să facă pă fluiere.

Atunci ţăranul cu mâinile bătătorite de munca câmpului se transforma într-un mic artist: confecţiona fluiere. Fiecare membru al familiei făcea câte o operaţiune după puteri şi pricepere. Copiii curăţau lemnul de coajă, îl ciopleau, îl fasonau. Tatăl sfredelea lemnul, îi făcea “ochii” (găurile), îi punea dopul şi-l împistrea (decora). Într-o săptămână se făceau într-o gospodărie în jur de 100 de fluiere. Sâmbăta, de cu noapte, bărbaţii se adunau la colţul Strâmbei şi de acolo plecau peste dealuri până în Avram Iancu, sub Muntele Găina. Aici, meşterii din Junc îşi vindeau fluierele moţilor care plecau în ţară cu doniţe, ciubere şi tulnice. Acestor obiecte li se adăugau şi fluierele moţilor crişeni. Câştigul obţinut din acest meşteşug întregea bugetul destul de sărac al familiilor de moţi.

Din păcate, se pare că Mateş Petru este ultimul din nesfârşitul şir al meşterilor fluierari din Junc. Acest meşteşug va pieri odată cu el, sau mai bine spus, va dăinui doar atâta timp cât Pătruţ va mai putea să cioplească lemnul pentru fluiere.

La doi pași de pădure, pe o coastă de deal, zărim o casă veche spoită cu var, păzită de un câine mic ce ne latră cu înverșunare. Este casa „tușii” Saveta, cum îi spun cei care o cunosc. Doar cu ceva timp înaintea noastră urcase din sat, de la biserică. Iar acum ne întâmpina puțin derutată, cu un zâmbet sfielnic în colțul gurii. Nu ne știe și nici vizita noastră nu i-a fost anunțată.

Mică de statură, cu o față rotundă și îmbujorată, încadrată de un păr alb ca neaua din care scapătă de sub năframă câteva șuvițe, „tușa” Saveta ne fixează cu niște priviri albastre și limpezi, pline de întrebări și nedumerire: „Oare de ce o căutam?”

Lucrurile se lămuresc repede: „tușa” Saveta la cei 82 de ani ai săi, este printre puținele femei care mai cos ii, sau cum le spune ea, „cămeși înflorate”, așa cum se coseau acum mult timp în urmă. Așadar, ne așezăm în iarba verde, pe pătura adusă în grabă de “tușa” Saveta, și ne întindem la povești.

Aflăm că, de fapt, ea nu este de loc din satul Crișan, ci din Blăjeni, mai aproape de izvoarele Crișului Alb. A coborât pe Criş în jos şi a ajuns în satul Crişan, căsătorinduse cu omul ei, Nicolae. Să coase a învăţat de mică. I-a plăcut tare mult!

Cât stăteam la oi, luam câte o frunzuţă, câte o floare, mă uitam bine la ea şî mă sâleam s-o cos pă cămeşă, tumna aşa. Iară când am fost fată, cosam tătă iarna păn şăzători.

„Tuşa” Saveta oftează dusă pe gânduri. O rog să-mi arate ce coase acum. Sprintenă nevoie mare, îmi aduce o cămaşă de bărbaţi la care lucrează, şi o plasă cu „modele”. Pe o hârtie transparentă are desenate zeci de „modele” pentru cămăşi, toate fiind cu motive vegetale, având ca model de bază frunza de fag în zeci de variante. Acesteia i se adaugă lujeri, cârcei, cârlige, nervuri, zimţi, flori, stamine, toate într-o reprezentare inedită, de mare fineţe, demne de arta modernă, foarte aproape de arta conceptuală.

„Tuşa” Saveta ne explică cum lucrează modelele respective. Pe un borcan mai mare aşează bucata de hârtie cu modelul dorit, iar peste hârtia cu model pune bucata de pânză care trebuie cusută. Un elastic fixează tot aranjamentul respectiv. Ţinând borcanul în lumină, se trasează cu un pix sau un creion desenul pe bucata de pânză, urmărind desenul aflat sub aceasta. Procedeul pare destul de greoi şi complicat, dar modelul trebuie să fie de o simetrie perfectă.

După trasarea modelului, cu aţă neagră de bumbac, se coase conturul desenului, cu aşa-numita cusătură „înaintea acului”, „după ac”, „lănţişor” sau cusătura „moţască”. Apoi, cu acelaşi tip de cusătură fină, ca un şnur împletit, se vine în spirală, din centrul modelului spre margini, până când se acoperă cu broderia respectivă întreg modelul. La vedere, nu rămâne pânză albă nici cât să pui un vârf de ac. Cusătura respectivă cere multă migală, răbdare şi ochi de vultur. După finalizare, modelul compact, pare să iasă în relief pe spuma albă a pânzei.

Mulţumim „tuşii” Saveta pentru câte lucruri frumoase ne-a arătat şi părăsim cu greu liniştea şi frumuseţea locului, pentru a coborî spre vale mânaţi din urmă de câţiva nori burzuluiţi a furtună. O întrebare dureroasă stăruie în noi: „Va dispărea cusătură buciumănească? Va dispărea costumul popular autentic?”

O altă creatoare de cusături și țesături măiestre , dar și de versuri meșteșugite este Maria Oprea din localitatea Zdrapți, com. Crișcior.

Personalitatea Mariei Oprea îmi pare mai mult decât contradictorie. Deși măruntă de statură, subțirică și grațioasă, cu o feminitate și sensibilitate care străbat astăzi peste ani, din fotografiile din anii tinereții, Maria termină totuși în anul 1954 Școala Medie Tehnică Minieră din Brad, cu profil de exploatări miniere. După terminarea școlii a fost repartizată ca maistru minier protecția muncii, în subteran, la I.M. Barza, sectorul Valea Morii.

A fost singura femeie maistruminier. Casca și lampa de minier stau mărturie a meseriei căreia i-a dedicat întreaga viață, sus, pe unul dintre dulapurile din camera sa. Picioarele ei au străbătut zeci de kilometri de galerii, înfruntând întunericul și pustiul subteranelor, pericolele de tot felul.

Iar după ce-și dădea casca de minier jos, Maria devenea soție, mamă, fiică, țărancă angrenată în tot felul de treburi casnice sau în muncile câmpului, la sapă și la fân.

Astfel, debutează ca poet popular în anul 1973, la prima întâlnire a poeților țărani din România, la Deva, în cadrul Festivalului „Sarmis”. Apoi, în fiecare an participă la întâlnirea poeților populari, colindând astfel multe din satele și orașele județului nostru: Sarmizegetusa, Gurasada, Dăbâca, Băița, Ilia, Țebea, Curechiu, Blăjeni, Zdrapți, Orăștioara de Sus, Râu de Mori, Lunca Cernii, etc.

Din doi în doi ani participă de asemenea, la festivalurile organizate de Centrul de Îndrumare a Creației Populare din Arad. Peste tot , versurile Mariei Oprea sunt apreciate și răsplătite cu diplome și trofee.

Marcată profund de locul nașterii sale, Maria ține cu ardoare să ne ducă „…la poale de codru, unde murmurul izvoarelor și glasul păsărelelor îmi mângâiau sufletul. Aici unde parcă fiecare copac, fiecare floare de câmp sau de pădure îmi șopteau tainele lor”.

Căsuța părintească, mică și albă, încinsă pe două laturi de târnațul din lemn, veghea deasupra pârâului peste întinderea fânețelor parfumate și zumzăitoare, părând să picotească în soarele de mai, legănată de foșnetul pădurilor din jur. Aici, Maria a redevenit copil: „Din sat mai sus/ Și-n zarea senină/ Zărești o colină/De codri umbrită/Și mândrunflorită/Cu pomi încărcată/Și-n rouă scăldată/ În mândra colină/ În mica grădină,/ În care crescui/ Și leagăn avui, / Sub nucul bătrân/ Pe frunze și fân.”

Acestea au fost cele trei povești ale celor trei creatori de frumos din Zarandul de Munte. Ca ei mai sunt câțiva, aproape în fiecare sat. Sunt frumoși la suflet, luminoși și talentați. Totuși trăiesc cumva uitați și neluați în seamă de comunitate, neprețuiți la adevărata lor valoare, pentru că noi, cei de astăzi, prinși cum suntem în cursa nebunească a schimbărilor, a „noului”, a tehnicii moderne cu inovațiile desfășurate într-un ritm galopant, uităm de valorile pe care le avem lângă noi. Uităm de trecut, ne debarasăm de orice vechitură, în alergarea noastră disperată după TEHNICĂ, BANI și CONFORT.

MONICA DUȘAN

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

DESTINUL UNEI ȚĂRI CA O „GURĂ DE RAI”

Frumoasa Românie descrisă cu dragoste și cinste de cronicari, cântată de poeți, a fost atât …

CARMELUL ROMÂNESC

Undeva mai sus de Munţii Vrancei, între Munţii Nemira şi Tarcăului, se află schitul Sfântul …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

6 + 18 =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: