ACASĂ / ARTICOLE- / Credința

Credința

În fiecare an, în Duminica Tomii, a doua după Sfintele Paști, vorbim despre credință sau necredință, despre dilemă sau îndoială, despre cercetare, demonstrare, iscodire sau curiozitate!
Iar concluzia noastră este clară, simplă și absolut certă: Toma a avut credință nu necredință, el a vrut doar să se (și) încredințeze de realitatea existenței, a prezenței, mai bine spus, a Învierii Domnului, Învățătorului, Mântuitorului și Dumnezeului său și al nostru!

Altfel spus, problema (ne)credinței este la noi nu la el căci, astăzi, empirici, secularizați, îndoielnici și neîncrezători cum suntem ajungem la a ne lipsi total de credință, de adevărata sau dreapta credință!
Așadar, insuficiența noastră rațională, lipsa de implicare a noastră, din perspectiva apologetică, mărturisitoare și misionară, ar trebui să fie un veritabil semnal de alarmă și, deci, să ne trezească din toată această lentoare axiologică, amorțeală spirituală și amețeală morală!
Nu mai vorbim de lașitatea noastră caracterială, de lipsa noastră de râvnă, palpabilă, dacă vreți, însă corectă, concretă și completă, spre a (ne) acoperi puțina credință cu fapte, adevărate, nu false nici ipocrite!

Da, astăzi am avea nevoie de un „Toma” de zelul său apostolic și de motivația ori determinarea sa plină de sinceritate, devotament și jertfă, de luciditatea, discernământul, seriozitatea, perseverența și tenacitatea lui, în cele ale credinței, de loialitatea și fidelitatea lui, dreaptă, curată/reală față de „Domnul meu și Dumnezeul meu!”

În loc de epilog…
A fi credincios și mărturisitor astăzi…

Da, a fi credincios, dreptcredincios creștin înseamnă, în primul rând, între multe altele, să fie botezat în numele Preasfintei Treimi!.
Întotdeauna a fost nevoie de credincioși vrednici, de propovăduitori veritabili și de mărturisitori autentici!
Și astăzi este imperios necesar acest lucru căci „secerișul este mult iar secerătorii sunt puțini”
Da, credinciosul, mărturisitorul contemporan care, la scară mare, trebuie să fie orice dreptcredincios creștin, orice om botezat în numele Preasfintei Treimi, iar la scară (mai) redusă orice slujitor consacrat al Bisericii, al Sfântului Altar, trebuie să aibă, vorba, cuvântul și, mai ales, fapta, la el, oriunde și oricând, în tot locul și în tot ceasul!

Cuvântul (drept)credinciosului, al mărturisitorului creștin trebuie să fie, totdeauna „dres cu sare”, să fie, da – da și nu – nu, nimic mai mult, nimic altceva!
Altfel spus, (drept)credinciosul creștin, propovăduitorul contemporan trebuie ca, în duh, sincer, serios, asumat și responsabil, să fie conștient de faptul că expunerea, lucrarea, opinia, contribuția ori intervenția sa, misionară și apologetică, este sortita ori destinată pentru a ajuta sau nu, a aranja sau deranja, acomoda sau incomoda, a aduna sau, chiar, a risipi, cel puțin, pe moment sau, la prima strigare că, adică, sigur, dezideratul, planul ori proiectul său misionar, poate conține și niște riscuri, puține, multe, majore ori ba, însă, el, mărturisitorul, trebuie să-și continue, să realizeze, să împlinească și să desăvârșească demersul său apologetic, profetic și misionar, dincolo, deci, de orice obstacole, piedici ori ispite care-i vor veni în cale!

Cu alte cuvinte, da, dincolo de toată secularizarea, dezorientarea, amestecul și confuzia cu care ne confruntăm, suntem chemați la a da pilda cea bună, la a oferi mărturia cea curată, adevărată, vrednică, veșnică și dreaptă căci, altminteri, cine, dintre noi, se va rușina de Hristos și de Evanghelia Sa, va fi, la rându-i rușinat, cu alte cuvinte, la rându-i și Domnul se va rușina de el înaintea Tatălui Său din Ceruri!

Așadar, dincolo de orice risc, cenzurare, condiționare sau constrângere, lucizi, raționali, cerebrali, documentați, fundamentați și argumentați fiind, trebuie să scoatem lumina de sub obroc, să ne punem talanții în mișcare și în lucrare, să-i activăm, să-i înmulțim și să-i cultivăm și, astfel, să mărturisim, cu timp și fără timp, pe Hristos Domnul, în orice context sau împrejurare, desigur, după buna și sfânta rânduială a Bisericii, în duh de ascultare, consultare, sfătuire și binecuvântare!

Așadar, dispunând de toate acestea și multe alte virtuți și calități, inerente și indispensabile unui credincios sănătos și mărturisitor zdravăn, în și din vremurile noastre, atât de pestrițe, de amestecate și de tulburi, pentru atingerea, corectă, maximă și deplină a scopului specific mărturisirii, el, credinciosul, apologetul de astăzi, mai trebuie să aibă și să cultive încă o calitate: strategia, altfel demersul său, altminteri bine intenționat, poate fi sortit eșecului și, prin urmare, ar fi mare păcat de un asemenea rezultat și insucces!

Însă, plini de curaj, căci da, este nevoie de un curaj al mărturisirii, al unei mărturisiri asumate și responsabile, noi, (drept)credincioșii creștini și mărturisitorii din acest veac, ne punem toată încrederea și nădejdea în Dumnezeu care, „toate le poate celui ce crede în El” și, care, ne-a asigurat că „tot ce este cu neputința la oameni este cu putință la Dumnezeu”!

Și, cel puțin, în viziunea și opinia mea, îi mai trebuie ceva (drept)credinciosului creștin, mărturisitorului contemporan: să fie sincer, neipocrit și nefățarnic și să facă totul (doar) spre slava lui Dumnezeu nu spre slava noastră, cea lumească și omenească căci, altminteri, „zadarnică este credința noastră, zadarnică și (toată) propovăduirea noastră!”, cu alte cuvinte, să nu fim tentați a sluji la doi domni căci așa ceva este, realmente, imposibil, adică, orice mărturisitor trebuie să ia aminte cărui domn i se închină și pe care anume îl slujește sau cinstește, spre a nu ajunge ori a nu se afla în amarnică înșelare ori cumplită amăgire care îl va duce, absolut sigur, la o dureroasă dezamăgire!

Drept, urmare, dacă vom propovădui ori mărturisi împreună cu Domnul și (numai) pentru Domnul, atunci, ai Domnului vom fi și, vom rămâne, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin!

Hristos a Înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le! Amin!

Hristos a Înviat!

Duminica Tomii – 2025

Stelian Gomboș
steliangombos.wordpress.com

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Nicu Doftoreanu despre volumul LUMINI ABISALE, autor Florian Laurenţiu Stoica, Editura DAVID Art, Bucureşti 2024

Inepuizabilul și imprevizibilul Florian Laurențiu Stoica nu se astâmpără! Odată cu trecerea anilor crește văzând …

Relevanţa Bibliei în epoca postmodernă

Ce este postmodernismul? Epoca în care trăim a fost definită ca o epocă a postmodernismului, …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: