Curiozități lingvistice XI

1. Cu musca pe căciulă Expresia se referă la cineva care se simte vinovat și se teme să nu fie descoperit, chiar dacă nu este acuzat direct. Practic, persoana respectivă își trădează singură vinovăția prin comportament. În Etymologicum magnum romaniae. Dicționarul limbei istorice și poporane a romanilor vol.1 (reeditare la Editura Universitas, 1998, p. 582), Hasdeu arată că muscă înseamnă, de fapt, albină. După B. P. Hasdeu, alvus devenind atribut în sintagma musca alvina (,,muscă de stup”), s-a substantivizat, preluând sensul integral al lui albină. «Albina» în genere se cheamă «muscă», și când sporește bine «are multă muscă» (Iași), iar în Banat se zice biza (com. Visagu) sau bîză (com. Bouțar)”

Originea poveștii din care s-a născut cunoscuta expresie o regăsim în presa de-altădată: „Cică, unui om i s-a furat odată un stup cu miere. A cercetat el câtva ca să vadă, nu poate se afle pe hoț, dar n’a putut să afle cu nici un chip; s’a dus și s’a plâns la primăria satului. Pe primar l-a cam bătut gândul cine să fi făcut asta și a pus de a adunat pe toți flăcăii din sat la primărie. După ce îi adună, începu să-i cerceteze: la început cu binele, mai apoi cu amenințări, dar n’a putut să afle pe loc cu nici un chip, fiecare din ei căutând înaintea primăriei să-și arate nevinovăția.

Văzând primarul că cu nici un chip, nu poate să afle pe făptuitor, se necăji și-i puse pe toți la opreală. Auzind această poruncă, începură bieții băieți să se îngrijoreze și să se întrebe mirați între ei de această satara-belea căzută pe capul lor așa ca din senin. În timpul acesta, ese un flăcău din ei și merge înaintea primarului :

— «Bine, domnule primar, de ce ne arestezi pe toți? Nu vezi d-ta cine a furat stupul ? Uite ăla de e cu musca pe căciulă și arată cu mâna înspre toți. Toți căutară mirați, iar cel care furase stupul, crezând, că într’adevăr, are albina pe căciulă, repede dă cu mâna peste căciulă. Atunci toți cunoscură pe făptuitor, iar primarul îi opri numai pe ăla, iar celorlalți le dete drumul acasă. Astfel, vorba Românului, cel care se știe vinovat, s’a dat singur de gol.” (Ziarul Albina, 15 octombrie 1906)

2. Patria a priori Serviciul Român de Informații a lansat în 2012 noul web-site folosind un motto nou și complet eronat: “Patria a priori”. Mesajul descris pe saitul oficial confirmă că eroarea nu este trecătoare, fortuită, ci complet asumată până astăzi: “Deviza heraldică aplicată la baza scutului – PATRIA A PRIORI – completează compoziția, evidențiind în ansamblul simbolic esența misiunii SRI de a proteja securitatea națională prin loialitate, profesionalism şi adevăr, recunoscând valoarea incontestabilă şi fundamentală a Patriei.” (https://www.sri.ro/identitate) Deviza S.R.I. în latină, „Patria a priori”, înseamnă „Patria înainte de experiență”, în loc de „Patria înainte de toate” (corect ar fi fost „Patria ante omnia”).

Conform scrierilor filosofice ale lui Immanuel Kant, o judecată este a priori dacă „este gândită în același timp cu necesitatea ei […] Necesitatea și universalitatea strictă sunt deci criterii sigure ale unei cunoștințe a priori și sunt inseparabil unite între ele”. În consecință, deviza celei mai importante instituții de intelligence din România ar trebui să redea exact misiunea cu care este investită, pro patria.

3. „A avea scrupule” este o expresie comună care redă conștiinciozitatea sau corectitudinea unei acțiuni. Însă originile expresiei sunt uimitoare, chiar paradoxale: etimologia lui latină, „scrupulus”, desemnează atât o pietricică ascuțită, dar și o unitate de măsură romană. Un scrupul era echivalent cu a 24-a parte dintr-o uncie, adică aproximativ 1,27 grame, ceea ce reprezenta o greutate foarte mică. Această definiție, atât ca unitate de măsură, cât și ca monedă, s-a răspândit în tot Imperiul Roman. Dar acest „scrupul”, această piatră mică, foarte ascuțită, care stă la originea tuturor acestor povești, putea fi și o piedică, putând provoca dureri în rândul soldaților romani.

Când această piatră ascuțită se strecura în sandalele soldatului („caligae”), acesta nu mai putea să țină pasul și mergea zvârcolindu-se de durere. Așa că legionarul roman chiar avea „scrupule”: fie suferea în tăcere, cu risc de accidentare gravă, fie ieșea din rând și astfel încetinea înaintarea întregii Legiuni, ca să îndepărteze scrupulele din sandale.

4. „Aceeași Mărie, cu altă pălărie!“ – expresie utilizată când vrem să arătăm că numai oamenii s-au schimbat, dar situația a rămas la fel, ca înainte. Mihail Eminescu redă cel mai bine în celebra Glossa această duplicitate umană: „Alte măști, aceeași piesă/ alte guri, aceeași gamă”. Expresia românească, greu de identificat în contextul inițial (o interpretare posibilă este o influenţă sătească sau literară, în însemnările din călătoriile lui Dinicu Golescu) are adesea o echivalență cu zicala franceză: „La meme Jeannette, mais autrement coiffée“ („Aceeași Jeannette, dar altfel pieptănată“).

În ciuda asemănărilor, expresia neaoșă nu vine de la francezi, cum adesea se afirmă, deoarece în dicționarele de expresii din Hexagon nu este citată această expresie! Singura referință franceză ce poate fi documentată se regăsește în Les Illuminés, ou Les Précurseurs du Socialisme, o colecție de povestiri ale poetului și scriitorului francez Gérard de Nerval, publicată în 1852. „Marguerite Paris, menajera preotului paroh din Courgis, împlinea aproape patruzeci de ani, dar era la fel de proaspătă ca o femeie evlavioasă și ca o femeie care a trăit întotdeauna peste posibilitățile sale. Se coafa cu gust și în același mod ca Jeannette Rousseau.”

5. „O nenorocire nu vine niciodată singură!“ Celebra formulare are o proveniență biblică, după versetul 8 din psalmul XLI al regelui David, care în versiunea latină apare sub forma: abyssum abyssum invocat (abisul cheamă alt abis). Gala Galaction redă, cu multă subtilitate și stil, această expresie des utilizată: „O vâltoare cheamă pe cealaltă în vijelia cataractelor sale.” Decimius Magnus Ausonius (310-395 d. Hr.), un poet latin, spunea că nenorocirile sunt legate între ele de un lanț (catenati labores). Plautus (250-184 î. Hr.) a reprodus aceeași idee în aceste două versuri: “Verum illud verbum Aliquid mali esse propter vicinum malum.”

(Cuvântul este exact cel care spune că o nenorocire este întotdeauna aproape de o altă nenorocire.) Clément Marot (1496-1544), un poet din secolul al XVI-lea care a scris epistole și epigrame pline de ironii, ne-a lăsat următoarele versuri: “Se spune că este adevărat: ghinionul Nu vine niciodată decât dacă aduce cu el unul, Sau două sau trei cu el.” Și iată cum, din traducere în traducere – limba română preluând din franceză „un malheur ne vient jamais seul” -, sensul inițial s-a dus de-a rostogolul, și cu vremea, vorbele astea au ajuns să fie rostite, de obicei cu resemnare, dar nu fără amărăciune, spre a marca un lanț de neplăceri, de eșecuri.

6. „Nimeni nu este profet/proroc în țara lui“ (lat. Nemo propheta in patria sua), expresie de factură biblică, este o parafrază a traducerii cuvintelor rostite de Iisus din Nazaret în jurul anului 30, când se povestește că, la întoarcerea la Nazareth, i s-a cerut să facă și în orașul lui vindecări miraculoase ca la Capernaum: „Dar”, a adăugat El, „vă spun adevărul, niciun profet nu este bine primit în propria sa țară”. (conform Evangheliei după Luca 4, 24)

Florentin Streche