Curiozități lingvistice XVI

Limba română a fost mereu deschisă împrumuturilor, dar niciodată nu s-a confruntat cu o invazie atât de intensă precum cea din prezent. Sub presiunea globalizării și a mediilor corporatiste, engleza a pătruns în vorbirea cotidiană, născând un fenomen numit romgleză. Amestec de termeni românești și englezești, uneori amuzant, alteori deranjant, romgleza ridică întrebări despre viitorul limbii și despre felul în care ne raportăm la propria identitate culturală. Fenomenul romglezei a devenit o realitate a prezentului, folosită atât de des încât unii au impresia că sună mai inteligent.

În realitate, multe dintre aceste expresii nu fac decât să falsifice frumusețea limbii și să creeze un aer artificial. Exemplele întâlnite în mediul corporatist, dar și în conversațiile de zi cu zi, arată că romgleza poate fi un joc al modei lingvistice, însă fără un aport real pentru comunicare.

Nu este greu să ne imaginăm un dialog…. real în romgleză:

Ana: Hei, ai un minute să facem un quick sync pe proiectul ăla? Mihai: Sigur, hai să facem un short alignment. Care e statusul?

Ana: Păi, am făcut update la slide deck, dar trebuie să-l reviewuim înainte de meetingul cu clientul. Mihai: Nice. Ai pus și action items în final? Ana: Da, dar vreau să le double-check-uiesc cu tine, să fim on the same page. Mihai: Perfect. După ce finalizăm, fac eu share la toată echipa și setez un follow-up call for tomorrow. Ana: Super, sounds good.

Hai că-ți trimit acum linkul la doc. Mersi! Un exemplu des întâlnit este verbul „am dat o share-uire la poză”. De ce să ne complicăm cu acest hibrid când avem un verb simplu și expresiv: „a distribui”? Tot o invenție este și „a matchui candidații”, folosit în loc de „a potrivi” sau „a asocia”. Fenomenul devine și mai evident în expresii precum „hai să facem un call de proiecte”. Termenul call este atât de răspândit încât aproape a înlocuit cuvântul „apel”.

Totuși, frumusețea limbii constă tocmai în a folosi propriile resurse: „hai să facem un apel/depunere de proiecte” transmite același mesaj, dar într-o manieră naturală. Romgleza se extinde și în zona profesională: „trebuie să primim feedback după training” sau „facem un update la document”. Aici lucrurile devin mai nuanțate. Există situații în care termenii englezești au intrat adânc în jargonul tehnic și par de neînlocuit. Totuși, echivalentele există: „părere” sau „evaluare” pentru feedback, „actualizare” pentru update, „instruire” pentru training. Unele împrumuturi sunt chiar înșelătoare. „Să escalăm problema la manager” este un bun exemplu: de la to escalate, termenul a fost preluat greșit, pentru că în română „escaladare” înseamnă altceva.

Forma corectă ar fi „să raportăm problema managerului” sau „să o înaintăm la superior”. În caz contrar, sensul devine ambiguu. Acest amestec continuă cu expresii de zi cu zi: „am fail-uit examenul” sau „mi-a dat un reminder”. În loc să recurgem la hibrizi sonori, avem variante simple: „am picat examenul” și „mi-a dat o reamintire”.

În aceste exemple se vede limpede că romgleza nu aduce niciun câștig semantic, ci doar un aer fals de modernitate. Una dintre cele mai întâlnite formulări este „face sens”, copiată direct din engleză. Deși mulți o folosesc cu nonșalanță, ea sună stângaci, mai ales că echivalentul firesc există: „are sens”. În aceeași categorie intră și cuvinte inventate precum „insentivează”. Inspirat din to incentivize, acest verb e greu de pronunțat și lipsit de naturalețe. Mult mai potrivit este „motivează”, un termen limpede și expresiv. Abuzurile de limbă continuă și atunci când vorbim despre spații. Mulți spun „caut o locație”, folosind „locație” în loc de „loc”.

Problema este că „locație” are în română sensul de „chirie” sau „închiriere”, deci folosirea lui greșită duce la ambiguități. Tot din neglijență lingvistică provine și expresia „expertiza mea”, utilizată ca sinonim pentru „experiența mea”. De fapt, „expertiză” are un sens juridic sau tehnic, iar atunci când vrem să vorbim despre parcursul personal sau profesional, termenul corect este „experiență”. Romgleza se manifestă și prin verbe deformate, precum „highlitează”, „upgradează” sau „forwardează”.

Toate acestea ar putea fi înlocuite elegant cu verbe românești: „evidențiază”, „actualizează”, „redirecționează”. Tot în zona artificialului intră substantive precum „task”, „fee” sau „target”. În loc să spunem „sarcină”, „tarif” sau „țintă”, preferăm să împrumutăm mecanic termeni englezești, deși echivalenții lor există și sunt perfect valabili.

Uneori, chiar și cuvintele aparent banale devin “false prietene” (sintagmă care reflectă iluzia traducerii): „audiență” este folosită cu sens de „public”, deși în română desemnează mai degrabă o întâlnire oficială sau o primire la o autoritate. În toate aceste cazuri, romgleza nu aduce claritate, ci dimpotrivă, îngreunează comunicarea și îi face pe vorbitori să pară ridicoli. Folosirea romglezei nu doar că nu aduce precizie, dar creează impresia de lene intelectuală, ca și cum vorbitorul nu ar avea răbdare să caute termenul corect.

Ceea ce ne lipsește nu este vocabularul, ci voința de a-l folosi. Un moment important în “reperarea” onoarei limbii române, deci în sensul păstrării identității lingvistice, a fost inițiativa legislativă cunoscută sub numele de „Legea Pruteanu”, propusă în anul 1997 de lingvistul și senatorul George Pruteanu. Legea a avut ca scop principal reglementarea utilizării limbii române în spațiul public, în special în instituții, documente oficiale și materiale cu caracter de interes public. Printre prevederile importante se număra obligativitatea ca orice text scris sau comunicare oficială să fie corect redactată din punct de vedere gramatical, ortografic și semantic.

De asemenea, textele în limbi străine, destinate publicului, trebuau să fie însoțite de traducerea în limba română, astfel încât accesul la informație să fie garantat tuturor cetățenilor. Deși inițiativa a fost apreciată pentru intenția sa de a proteja limba română, Legea Pruteanu a stârnit și controverse. Unii critici susțineau că prevederile sale ar putea fi greu de aplicat și ar putea limita libertatea de exprimare, în timp ce alții considerau că sancțiunile prevăzute inițial nu erau realist de implementat. Legea a fost adoptată într-o formă modificată, fără aplicarea strictă a sancțiunilor, însă esența sa a rămas: promovarea și protejarea limbii române în viața publică. Stilistic, romgleza creează o distanță între vorbitori. În timp ce unii o folosesc ca semn de apartenență la lumea globală, alții o percep ca pe o formă de snobism sau ca pe o degradare a limbii.

În realitate, limba română este suficient de bogată pentru a exprima idei complexe, fără să apeleze excesiv la englezisme. Folosită cu măsură, romgleza poate aduce precizie acolo unde româna nu are termeni echivalenți. Folosită abuziv, însă, devine ridicolă și erodează frumusețea limbii. Soluția nu este interzicerea împrumuturilor, ci discernământul: să știm când avem nevoie de un update și când e suficient să spunem „actualizare”, când putem folosi feedback și când e mai clar „părere”. În felul acesta, romgleza nu va mai fi o fisură în arealul limbii, ci doar o strategie lingvistică trecătoare, controlată și integrată cu măsură.

„Nu putem scrie englezește limba română. DOOMul legiferează «romgleza». Eu sunt mai elastic decât francezii (în privința asta) și nu spun să se înlocuiască cuvântul englezesc cu unul românesc, ci doar cuvântul împrumutat să fie autohtonizat. Limba română trebuie ajutată și lăsată să «înghită» aceste anglicisme. Or, nu se poate ca tu, DOOM, să recomanzi să se scrie «look / look-uri». Este un hibrid. în limba română doi de «o» nu se citesc «u», ci «oo» («alcool»).“ – George Pruteanu – Jurnalul național, 27 martie 2006

Florentin Streche