Depozite de gaze naturale – protejarea mediului

În esență obligația de stocare a gazelor naturale, s-a prelungit la un nivel de 90% din capacitatea de stocare înainte de venirea iernii, dar au introdus măsuri de flexibilizare, menite să ajute operatorii, să scoată din piață speculații și să reducă astfel prețurile.

Protejarea mediului este singura modalitate prin care viața poate continua să prospere pe această planetă. Ce înseamnă mediul înconjurător? Mediul înconjurător cuprinde toate speciile vii, resursele naturale, vegetația, microorganismele, rocile, atmosfera, clima, vremea. Pe scurt, tot ce există în mod natural pe planetă, tot ce nu este artificial, creat de om. Multe persoane se gândesc mai mult la păduri și animale atunci când se discută despre mediu, însă toate elementele menționate mai sus au un rol important pe Pământ.

Planeta poate supraviețui fără oameni, însă noi nu putem supraviețui dacă ne distrugem singuri casa. Cei mai mulți speram ca generația noastră să nu fie martoră la schimbările climatice cauzate de om. Din păcate, acestea sunt evidente încă de acum. Cu toate acestea, se crede că nu e prea târziu pentru a îmbunătăți situația, atât pentru noi, cât și pentru generațiile viitoare și miliardele de animale care mai locuiesc aici. De aici legătura directă cu reducerea dependenței de cărbune și petrol în favoarea gazelor naturale. Gazul natural este un amestec de gaze bogate în hidrocarburi. Toate aceste gaze (metan, azot, dioxid de carbon etc) se găsesc în mod natural în atmosferă.

Rezervele de gaze naturale se află adânc în interiorul pământului. Gazul natural nu este utilizat în forma sa pură. Acesta este procesat și transformat în combustibil curat pentru consum. Multe produse secundare sunt extrase în timpul procesării gazelor naturale, cum ar fi propanul, etanul, butanul, dioxidul de carbon, azotul etc., care pot fi utilizate în diferite scopuri. Cu milioane de ani în urmă, rămășițele de plante și animale s-au acumulat în straturi groase pe suprafața pământului și pe fundul oceanelor. De-a lungul timpului, aceste straturi au fost îngropate sub nisip, nămol și stâncă. Presiunea și căldură au schimbat o parte din acest material bogat în carbon și hidrogen în carbune, în petrol (petrol) și în gaz natural.

Cautarea gazelor naturale începe cu geologii, care studiază structura și procesele pământului. Ei localizează tipurile de formațiuni geologice care sunt susceptibile de a conține zăcăminte de gaze naturale. România are rezerve de gaze naturale dovedite de 726 miliarde metri cubi. Cea mai mare parte a resurselor de gaze naturale ale României sunt situate în Transilvania, Moldova, Muntenia și Marea Neagră, cu aproximativ 75% din ele aflându-se în Transilvania, în special în județele Mureș și Sibiu. Ce înseamnă înmagazinarea gazelor naturale? Este ansamblul de activităţi desfăşurate de operatorul de înmagazinare pentru sau în legătură cu rezervarea capacităţii necesare pentru depozitele subterane precum şi injecţia, depozitarea şi extracţia din aceste capacităţi a unor cantităţi determinate de gaze naturale.

Acest produs are un rol major în siguranța și aprovizionarea cu gaze naturale, facilitând echilibrarea balanței consum – producție internă – import de gaze, prin acoperirea vârfurilor de consum cauzate în principal de variațiile de temperatură, precum și menținerea caracteristicilor de funcționare optimă a sistemului național de transport gaze naturale. Totodată, înmagazinarea subterană a gazelor naturale are rolul strategic de a asigura furnizarea de gaze naturale din depozite, în cazuri de forță majoră (calamități, cutremure și alte evenimente neprevăzute).

Depozitele pot fi umplute și golite de mai multe ori într-un an, însă aceste operațiuni necesită timp și bani. Injectarea gazului în depozite și apoi pomparea lui de acolo în rețelele naționale sunt operațiuni anevoioase, iar durata acestor cicluri depinde de tipul depozitului subteran. Există 3 tipuri de depozite de gaze, în funcție de roca în care sunt amenajate: depletate, saline și acvifere.

Primele sunt cel mai ieftin de amenajat: un zăcământ epuizat (depletat) de gaze naturale e dotat cu infrastructură (țevi și compresoare) pentru a putea injecta și apoi scoate gazele. Toate cele 6 depozite ale României sunt de acest fel, fiind amenajate în zăcăminte epuizate. Cinci aparțin companiei de stat Romgaz. Ultimul, cu o capacitate extrem de redusă, aparține unui operator privat. Dezavantajul României este că depozitele depletate, la fel ca depozitele acvifere, de altfel, au cicluri de operațiuni foarte greoaie.

Perioada de injectare este de 200-250 de zile, în timp ce extracția este de 100-150 de zile. În plus, pentru a putea menține o presiune optimă operațiunilor, este nevoie ca aceste depozite să nu fie niciodată mai goale de 50% – în ele trebuie să rămână permanent acest volum-tampon. De cealaltă parte, depozitele saline sunt cele mai performante: volumultampon este de doar 20% din capacitatea depozitului, iar ciclul este de cinci ori mai scurt: 20-40 de zile pentru injectare și 10-20 pentru extracție. Majoritatea depozitelor din țările vestice sunt saline – în mare, pentru că aceste state nu au zăcăminte de gaze epuizate în care să le amenajeze. Germania face studii pentru folosirea cavernelor saline pentru depozitarea hidrogenului, unul dintre cele mai avansate planuri europene pentru reducerea consumului de gaze pe termen lung.

După criza din energie din 2022, România și celelalte țări europene au fost nevoite să fie mai atente cu rezervele de gaze, printr-un regulament adoptat acum trei ani de CE a cărui aplicare a fost prelungită, în 10 septembrie, până la sfârșitul anului 2027. În esență obligația de stocare a gazelor naturale, s-a prelungit la un nivel de 90% din capacitatea de stocare înainte de venirea iernii, dar au introdus măsuri de flexibilizare, menite să ajute operatorii, să scoată din piață speculații și să reducă astfel prețurile. Măsura nu are un impact direct în facturile românilor la gaze naturale, al căror preț este plafonat pentru consumatorii finali până la 31 martie 2026.

Până atunci românii vulnerabili primesc un ajutor de 50 de lei lunar și pentru factura la curent, după ce schema pentru energia electrică a expirat la 31 iunie. Legat de acest aspect trebuie amintit aici că începând cu 1 iulie 2008, Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a introdus un nou mod de calcul al consumului de gaze, exprimat în kWh, înlocuind calcularea consumului în metri cubi.

Puterea calorifică superioară a gazelor naturale (PCs) reprezintă energia totală, respectiv cantitatea de căldură, degajată prin arderea completă, în aer, a unui metru cub de gaze naturale şi este exprimată în kWh/mc. Cantitatea de căldură degajată poate varia în funcţie de compoziţia chimică a gazelor naturale, aceasta din urmă fiind determinată de sursa lor de provenienţă. Puterea calorifică a gazelor naturale este determinată pentru fiecare zonă de calitatea gazelor, după caz, de către producatori, transportatori și distribuitorii de gaze naturale, în funcţie de arondarea consumatorului la una din zonele de calitate stabilite în conformitate cu Regulamentul de măsurare emis de către ANRE.

Stabilirea zonelor de putere calorifică s-a realizat pe baza fluxurilor de gaze naturale, a surselor de proveniență a acestora, astfel încât PCs într-o anumită zonă să fie constantă, marja maximă acceptată de variaţie fiind de +/- 2%. Conversia volumului de gaze naturale măsurat de contor în unități de energie se face înmulțind volumul [mc] cu puterea calorifică superioară conform formulei: E=V x PCs, unde E – energia gazelor naturale [kWh], V – volumul măsurat în condiții de referință indicat de convertor sau, în absența acestuia, de contor [mc], PCs – puterea calorifică superioară corespunzătoare condițiilor de referință [kWh/mc].

Astfel că, pe lângă volumul de gaze consumat, pe factură se ia în calcul și calitatea, iar consumul final se stabilește înmulțind volumul de gaze utilizat cu puterea calorifică. Aceasta variază pe teritoriul țării în funcție de zăcământul de unde provine gazul, de depozitul unde a fost înmagazinat sau dacă a fost adus din import.

În România, puterea calorifică are o medie de 10,6 kWh pe metru cub și variază cu circa 10%. Un client casnic consumă, într-un an, circa 1.200-1.500 de metri cubi, din care aproximativ 300 de metri cubi pe lună în perioada rece. Preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliţă, într-un comunicat de presă transmis AGERPRES susține că „România are gaze la nivel anual, dar România poate ajunge în situaţia în care nu le poate duce la consumatorii din România şi Republica Moldova suficient de repede, exact când consumul „muşcă” cel mai tare. Diferenţa dintre „există gaz” şi „ai gaz în reţea” nu e semantică. E diferenţa dintre confort şi criză. Când consumul sare de 57-58 milioane mc/zi (temperaturi sub -12C), la care se adaugă 6-7 milioane mc/zi gaze care tranzitează România pentru Republica Moldova, intrăm într-o zonă fără elasticitate.”

Activitatea de înmagazinare subterană a gazelor naturale este un serviciu public, o activitate dereglementată și poate fi desfășurată numai de operatori licențiați de către ANRE în acest scop. Tarifele pentru desfășurarea activității de înmagazinare subterană sunt aprobate de către Consiliul de Administrație al DEPOGAZ. Compania are responsabilitatea asigurării mijloacelor adecvate pentru îndeplinirea obligaţiilor privind serviciul public. DEPOGAZ deține licență pentru operarea a 5 depozite de înmagazinare subterană a gazelor naturale, dezvoltate în zăcăminte de gaze depletate, a căror capacitate cumulată reprezintă aproximativ 90,54% din capacitatea totală de înmagazinare a României.

Capacitățile depozitelor de înmagazinare subterană

Capacitatea de extracție zilnică din tabel reprezintă x PCs, unde E – energia gazelor naturale [kWh], V – volumul măsurat în condiții de referință indicat de convertor sau, în absența acestuia, de contor [mc], PCs – puterea calorifică superioară corespunzătoare condițiilor de referință [kWh/mc]. Astfel că, pe lângă volumul de gaze consumat, pe factură se ia în calcul și calitatea, iar consumul final se stabilește înmulțind volumul de gaze utilizat cu puterea calorifică. Aceasta variază pe teritoriul țării în funcție de zăcământul de unde provine gazul, de depozitul unde a fost înmagazinat sau dacă a fost adus din import. În România, puterea calorifică are o medie de 10,6 kWh pe metru cub și variază cu circa 10%. Un client casnic consumă, într-un an, circa 1.200-1.500 de metri cubi, din care aproximativ 300 de metri cubi pe lună în perioada rece.

Preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliţă, într-un comunicat de presă transmis AGERPRES susține că „România are gaze la nivel anual, dar România poate ajunge în situaţia în care nu le poate duce la consumatorii din România şi Republica Moldova suficient de repede, exact când consumul „muşcă” cel mai tare. Diferenţa dintre „există gaz” şi „ai gaz în reţea” nu e semantică. E diferenţa dintre confort şi criză. Când consumul sare de 57-58 milioane mc/zi (temperaturi sub -12C), la care se adaugă 6-7 milioane mc/zi gaze care tranzitează România pentru Republica Moldova, intrăm într-o zonă fără elasticitate.”

Activitatea de înmagazinare subterană a gazelor naturale este un serviciu public, o activitate dereglementată și poate fi desfășurată numai de operatori licențiați de către ANRE în acest scop. Tarifele pentru desfășurarea activității de înmagazinare subterană sunt aprobate de către Consiliul de Administrație al DEPOGAZ. Compania are responsabilitatea asigurării mijloacelor adecvate pentru îndeplinirea obligaţiilor privind serviciul public.

DEPOGAZ deține licență pentru operarea a 5 depozite de înmagazinare subterană a gazelor naturale, dezvoltate în zăcăminte de gaze depletate, a căror capacitate cumulată reprezintă aproximativ 90,54% din capacitatea totală de înmagazinare a României. Capacitățile depozitelor de înmagazinare subterană Capacitatea de extracție zilnică din tabel reprezintă debitul zilnic max. realizat pentru fiecare depozit la începutul ciclului de extracție, când depozitele au un grad maxim de ocupare, după care scade proporțional cu micșorarea stocului în depozite. Capacitatea de injecție zilnică din tabel reprezintă debitul zilnic maxim realizat pentru fiecare depozit la începutul ciclului de injecție, când gradul de ocupare în depozite este minim, după care scade proporțional cu creșterea stocului din depozite.

Având în vedere prognozele de temperatură pentru perioada 17–23.01.2026, DEPOGAZ va asigura extracția zilnică din depozite a unor cantități suplimentare de gaze naturale pentru beneficiarii serviciului de înmagazinare. Unitățile de înmagazinare ale României de la Depogaz Ploiești și Depomureș, au ajuns la 85,23% din capacitate, conform celor mai recente date agregate de Gas Infrastructure Europe (GIE), valabile la 13 decembrie. Cu procentul de 85,23%, România este pe locul patru în UE, după Suedia (102,08%), Portugalia (93,5%) și Polonia (87,86%), iar la polul opus e Belgia, cu depozitele deja goale (0%).

De precizat că Belgia are o capitate redusă de stocare, de 8,98 TWh, în timp ce România are 33,86 TWh. Astfel, la aceste valori, România intră într-o zonă în care: producţia internă e relativ constantă şi nu poate creşte; depozitele pot livra, dar au o limitare pe măsură ce se golesc, scade debitul de extracţie, iar importul devine singura componentă care poate creşte „elastic”, dar doar până la capacitatea maximă a punctelor de import şi în corelaţie cu resursele de import.

„Asta înseamnă că nu contează ce scrie în statistici despre „stocuri” şi pe ce loc ne găsim în Europa. Contează cât gaz se poate băga în sistem în fiecare zi, exact în orele grele. Şi aici România are o vulnerabilitate structurală, debitul de gaz orar disponibil, nu sursele anuale”, comentează Dumitru Chisăliţă. Potrivit acestuia, depozitul „nu funcţionează ca o găleată din care torni oricând vrei, oricât”. „Când nivelul gazelor din depozit scade, scade şi capacitatea de extracţie. Paradoxul sistemului este simplu şi dur, exact când e mai frig şi ai nevoie de maxim, depozitul îţi dă tot mai puţin în fiecare zi.

De aceea, dacă gerul persistă şi consumul rămâne sus, România poate fi împinsă în situaţia în care importul nu mai e opţional sau „necesar pentru acoperirea unor vârfuri”, ci devine obligatoriu, zilnic şi continuu”. SNTGN Transgaz SA Mediaș este operatorul tehnic al Sistemului Național de Transport (SNT) gaze naturale și asigură îndeplinirea în condiții de eficiență, transparență, siguranță, acces nediscriminatoriu și competitivitate a strategiei naționale privind transportul intern și internațional al gazelor naturale, dispecerizarea gazelor naturale, precum și cercetarea și proiectarea în domeniul specific activității sale, cu respectarea cerințelor legislației europene și naționale, a standardelor de calitate, performanță, mediu și dezvoltare durabilă.

Planul de dezvoltare a sistemului național de transport gaze naturale 2021-2030 a fost realizat pentru respectarea cerințelor Directivei Europene CE/73/2009 art. 22, privind obligativitatea prezentării anuale a Planului de Dezvoltare pe 10 ani pentru toți operatorii sistemelor de transport gaze naturale din Uniunea Europeană. Evaluarea de Mediu este un instrument folosit în mod sistematic la cel mai înalt nivel decizional care facilitează integrarea considerentelor de mediu înainte de luarea deciziei finale în legătură cu promovarea planului propus.

Sunt adoptate decizii durabile care reduc la minim impactul negativ asupra mediului, sunt identificate măsuri specifice de ameliorare a efectelor și se stabilește un cadru pentru evaluarea ulterioară a proiectelor din punct de vedere al protecției mediului. „Când trebuie să alimentezi simultan consumul intern ridicat şi obligaţii de flux către R. Moldova, orice mic deficit de import se simte imediat. Şi se simte nu în comunicare, ci în presiuni şi în piaţă.

România este presată iarna, la vârf de consum, nu din lipsă de resurse, ci din lipsă de debite de gaze, iar în acest episod de ger dependenţa marginală decisivă este intrarea de gaze din Ungaria, cu risc de preţ prohibitiv. În urmă cu doar o săptămână anticipam un astfel de scenariu (fără a prevedea că se va întâmpla atât de repede):

În acest sens apare necesitatea trecerii la o formă mai complexă decât a „independenţei energetice” respectiv „autonomia energetică”. Nu autarhie şi nu izolare, ci capacitatea de a acoperi consumul critic în vârf şi în criză din resurse şi infrastructuri real controlabile (producţie, reţele, stocuri, flexibilitate). Practic, „securitatea” nu mai înseamnă „am de unde cumpăra”, ci „pot funcţiona dacă nu pot cumpăra”, a adăugat președintele AEI Dumitru Chisăliţă. Aceasta ar fi în esență și rolul hotărâtor al activitățiilor de înmagazinare subterană a gazelor.

Nicu Doftoreanu