Despre ariile protejate din România și Ecoturism

„ARIILE PROTEJATE joacă un rol critic în menţinerea vieţii pe Pământ” se afirmă în Managementul ariilor protejate din Ghidul Global al IUCN (International Union for Conservation of Nature) publicat în anul 2006. Cele 188 de ţări semnatare ale Convenţiei Diversităţii Biologice, recunosc faptul că ariile protejate reprezintă cea mai importantă metodă de a conserva biodiversitatea şi de a oferi modele de dezvoltare în armonie cu natura în contextul dezvoltării economice accelerate din ultimele decenii.

Uniunea Mondială pentru Conservarea Naturii defineşte aria protejată ca:„un spaţiu geografic clar delimitat, recunoscut, desemnat şi administrat în baza unor acte legale sau prin alte mijloace eficiente, cu scopul de a se realiza conservarea pe termen lung a naturii precum şi a serviciilor de mediu şi a valorilor culturale asociate” – Ghid pentru utilizarea Categoriile de Management ale ariilor protejate, publicat de IUCN în anul 2008.

Protejarea şi conservarea naturii nu sunt concepte foarte noi. Încă din cele mai vechi timpuri, în anumite situaţii, oamenii au fost preocupaţi să protejaeze natura. De exemplu în 242 î.Hr. Asoka, împăratul Indiei, creează rezervaţii naturale pentru a împiedica reducerea „rezervelor” de hrană prin vânarea excesivă a anumitor specii.

Conform însemnărilor lui Marco Polo, Kublai Khan interzice în secolul XIII vânătoarea unor specii de păsări şi mamifere în perioada de reproducere şi chiar le asigură hrană şi menţinerea unor suprafeţe de pădure. Un alt exemplu este cel al regilor incaşi, care protejau specii de păsări marine.

Conceptul de parc naţional apare pentru prima dată în Statele Unite ale Americii. În 1832, George Catlin, scriitor, pictor şi călător american, fascinat de amerindieni şi splendoarea naturii care le-a oferit toate cele necesare vieţii, îngrijorat de impactul omului alb asupra civilizaţiei indiene, asupra speciilor de plante şi animale şi a sălbăticiei consideră că acestea ar trebui menţinute „printr-o politică deosebită de protecţie a guvernului …. ca şi un parc magnific … un parc al naţiunii, cu oameni şi animale, în toată sălbăticia şi prospeţimea frumuseţii lor naturale”.

În 1864 Congresul american donează Valea Yosemite spre conservare ca parc al statului. În 1872 se înfinţează prin decizia Congresului primul parc naţional, Parcul Naţional Yellowstone, protejat şi administrat de guvernul federal „în beneficiul şi pentru bucuria oamenilor”. Prima rezervaţie forestieră este înfiinţată în 1891 de preşedintele Harrison, iar primul refugiu pentru animalele sălbatice în 1903, de către preşedintele Roosvelt, în Pelican Island – Florida. În Europa unul din cele mai vechi arii protejate se înfiinţează în Italia în 1856 ca şi sanctuar pentru animale sălbatice în Grand Paradiso. Primele parcuri naţionale din Europa se înfiinţează de către suedezi în anul 1909.

În Australia anul 1879 este cel în care se înfiinţează primul parc naţional, iar în Canada în 1885 – Hot Springs Reservation, acum Parcul Naţional Banff. În 1898 se înfiinţează primul parc în Africa de Sud, Rezervaţia de animale Sabi, acum Parcul Naţional Kruger. Parcul Naţional Yellowstone, primul din lume, s-a înfiinţat cu scopul de a se opri orice fel de exploatare a resurselor naturale, interzicându-se exploatarea pădurilor, vânătoarea, mineritul dar şi activităţile comunităţilor indigene şi a celor locale. Această abordare, de „protecţie strictă” a dominat în cea mai mare parte a secolului XX, fiind o abordare centralizată, „de sus în jos”, cu reguli impuse de stat.

Spre sfârşitul secolului XX, presiunile socio-economice, reafirmarea drepturilor comunităţilor indigene şi a celor locale, dar şi cunoştinţele noi acumulate în domeniul conservării biodiversităţii permit schimbarea concepţiei clasice, conform căreia rolul ariilor protejate este de a „păstra” şi de a nu folosi resursele naturale. Concepţia modernă subliniază necesitatea de a se recunoaşte şi promova rolul multiplu al ariilor protejate.

Actualmente ariile protejate trebuie să garanteze şi să permită: conservarea biodiversităţii prin menţinerea în perimetrul ariilor protejate a unor specii şi ecosisteme în starea lor naturală sau foarte apropiată de cea naturală; fundamentarea ştiinţifică a metodelor şi procedeelor de management care să permită utilizarea durabilă a resurselor naturale; fundamentarea ştiinţifică a procesului de reconstrucţie şi reabilitare a sistemelor ecologice; menţinerea serviciilor ecologice prin conservarea ecosistemelor; protejarea valorilor culturale şi a peisajelor.

Această concepţie nouă a dus la definirea diferitelor categorii de arii protejate, multe dintre ele cu rol şi importanţă deosebite nu numai pentru conservarea biodiversităţii, dar şi pentru dezvoltarea durabilă a comunităţilor locale. Definiția actualizată din manualul Protected Area Governance and Management este: „un spațiu geografic clar delimitat, recunoscut, dedicat și gestionat, prin mijloace legale sau prin alte mijloace eficiente, în scopul realizării conservării pe termen lung a naturii, împreună cu serviciile ecosistemice și valorile culturale asociate”.

În România există mai multe tipuri de arii naturale protejate: unele de interes național, altele de interes comunitar (adică la nivelul Uniunii Europene), iar altele de interes internațional. De asemenea, din punct de vedere al modului de gestionare, se disting mai multe categorii. Fiecare astfel de categorie are propriile particularități referitoare la nivelul de protecție, scopul înființării și activitățile umane permise în interiorul acestora.

Este important însă de reținut că desemnarea acestora a fost de regulă fundamentată pe criterii științifice, iar restricțiile în folosirea terenului și a resurselor din aceste zone au ca scop conservarea speciilor de faună, floră sau a habitatelor acestora. România dispune de o rețea vastă de arii naturale protejate, incluzând parcuri naționale, parcuri naturale, rezervații științifice și situri Natura 2000, menite să conserve biodiversitatea și habitatele naturale.

Cele mai importante sunt gestionate de ANANP (Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate) și includ arii de interes național și internațional Delta Dunării, Parcul Național Retezat etc.

TIPURI DE ARII NATURALE PROTEJATE ȘI DIFERENȚELE DINTRE ELE

Legătura dintre ecoturism și ariile naturale protejate este foarte puternică deoarece una din trăsăturile acestei forme de turism este contribuția activă la conservarea patrimoniului natural și cultural. Patrimoniul natural se află, de regulă, sub o anumită formă de protecție, deoarece doar așa ne putem asigura că se vor lua măsurile potrivite de protejare.

Cu toate că uneori activitățile umane pot fi ilegale și să pună presiune suplimentară pe aria protejată, putem folosi statutul de protecție ca o pârghie pentru a pune presiune pe autorități, așa cum de multe ori se întâmplă în România. O arie protejată înseamnă că există o serie de restricții în acea zonă pentru folosirea resurselor, iar acestea variază destul de mult în funcție de tipul de arie protejată și de zonarea internă a acesteia. Restricțiile sunt menite să acționeze ca o barieră în calea activităților umane cu impact negativ ridicat, cum ar fi exploatările forestiere, amenajări hidrotehnice, minerit etc.

Turismul, la rândul lui, are propriile păcate dacă se dezvoltă în mod haotic, se încurajează turismul de masă și nu se iau măsuri de limitare a impactului negativ. La momentul de față sunt documentate destule situații în care turismul haotic a făcut mult rău, cum ar fi cazul plajelor din Thailanda aproape complet distruse și extrem de poluate. Tocmai din acest motiv pot exista o serie de restricții chiar și pentru activități turistice.

În acest context ecoturismul are rolul de a aduce beneficii localnicilor, însă fără a afecta până la dispariție resursa care stă la baza acelor beneficii.

Tipuri de arii naturale protejate de interes național:

Rezervații științifice – acele zone cu regim strict de protecție, în care activitățile umane sunt interzise cu excepția celor în scop științific.

Parcuri naționale – zone naturale în care se protejează speciile reprezentative pentru natura României și mediul lor de viață, cu o intervenție minimă a oamenilor. Sunt permise activități recreative, educative și de cercetare științifică, activități tradiționale și de construire a unui minim de infrastructură turistică (marcaje, refugii).

Monumente al naturii – zone desemnate pentru importanța deosebită cu privire la raritatea și unicitatea unor elemente de floră, faună (specii de plante sau animale sălbatice rare, endemice sau amenințate cu dispariția, arbori seculari, asociații floristice și faunistice), fenomene geologice (peșteri, martori de eroziune, chei, cursuri de apă, cascade) sau a altor elemente naturale.

Rezervații naturale – zone naturale în care se protejează o specie sau un mediu de viață important. Aici sunt permise acțiuni recreative, educative și de cercetare.

Parcuri naturale – zone naturale în care se protejează peisajul, important și datorită activităților umane tradiționale desfășurate în zonă, a căror păstrare reprezintă unul din obiective. Sunt permise activități recreative și educative, construcția de infrastructură turistică (marcaje, cabane, refugii), activități umane de dezvoltare durabilă.

Tipuri de arii naturale protejate de interes comunitar (la nivelul Uniunii Europene)

Cunoscute și sub numele de rețeaua Natura 2000, acestea reprezintă o rețea de arii naturale protejate desemnate de către Comisia Europeană la propunerea fiecărei țări membre și reprezintă zone naturale în care se protejează specii și mediul lor de viață, importante la nivel european. Toate acestea depind de existența oamenilor și de modul de viață tradițional.

Sunt permise activități recreative și educative, construirea de infrastructură turistică (marcaje, cabane, refugii), activități umane de dezvoltare durabilă.

Tipuri de arii naturale protejate de interes international:

în această categorie intră acele zone care au fost desemnate conform convențiilor internaționale la care România este parte sau a unor organisme recunoscute la nivel internațional.

În România avem următoarele tipuri de arii naturale protejate de interes internațional:

Rezervații ale biosferei – desemnate de UNESCO în cadrul programului Man and Biosphere (MaB). În această categorie intră Delta Dunării și părți din Parcul Național Retezat și Parcul Național Munții Rodnei.

Situri naturale ale patrimoniului natural universal desemnate în cadrul UNESCO World Heritage Convention, din 1972. Această categorie include Delta Dunării și pădurile seculare de fag din Carpați. UNESCO Global Geoparks, prin programul Geosciences and Geoparks din 2015, din care în România este doar Geoparcul Dinozaurilor, Zone umede de importanță internațională sau situri RAMSAR desemnate în conformitate cu prevederile Convenției privind conservarea zonelor umede de importanță internațională (exemple: Delta Dunării, Rezervația Naturală Tinovul Poiana Stampei, Parcul Natural Balta Mică a Brăilei) România are inclusă cca. 8% din suprafaţa ţării în arii protejate.

Cea mai mare parte a suprafeţei este în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării (560.000 ha), în cele 13 parcuri naţionale (315.000 ha) şi 14 parcuri naturale (756.000 ha). Cu toate că ariile protejate aduc adeseori restricții resimțite de comunitatea locală, ele pot deveni și o oportunitate de dezvoltare în contextul actual.

Destinația de ECOTURISM este unul din modelele de dezvoltare care poate să aducă avantaje economice locale în urma integrării ariei protejate în oferta turistică de pe plan local. Conform definiției din legislația românească, o destinație de ecoturism trebuie să includă cel puțin o arie naturală protejată care să fie parte integrantă a imaginii de marketing a destinației și să fie inclusă în oferta turistică.

Nicu Doftoreanu