Breaking News
ACASĂ / ARTICOLE / RESTITUIRI / DESPRE CUM „ARGUS ȘI SLUGILE SALE AU FĂCUT SĂ MOARĂ MIHAI EMINESCU”

DESPRE CUM „ARGUS ȘI SLUGILE SALE AU FĂCUT SĂ MOARĂ MIHAI EMINESCU”

Distinsul academician Mihai Cimpoi, în textul „Eminescu și «românenii», consemnat (în loc de prefață, la cartea scriitorului din, încă Moldova de dincolo de Prut, Vadim Bacinschi „Argus și slugile sale. Cei care au făcut să moară Mihai Eminescu”, apărută la Editura Serebia, Chișinău, în 2019) și care subliniază dublul merit al preocupărilor eminesciene ale autorului, acela de a umple niște goluri din reconstituirea biografiei, poetului național.

GEO CĂLUGĂRU


Este vorba despre aflarea lui Eminescu la Odessa, în 1885, pentru tratament balnear în stabilimentul doctorului Iahimovici, care are nevoie de unele precizări. Vadim Bacinschi ne pune la îndemână tot dosarul documentar, care s-a putut întocmi până în prezent, referitor la această fază neclară a biografiei sale. Este ceea ce înfăptuiește Vadim Bacinschi cu rigoarea documentară cuvenită, cu un acut simț al reconstituirii, la care se adugă freamătul sufletesc, inerent atunci când te dedici unui studiu despre Eminescu.

Al doilea merit, foarte important al autorului este că răspunde cu o profundă recunoștință genialului poet și publicist pentru cum își dovedește preocupările sale față de destinele românilor de pretutindeni, inclusiv ale celor aflați în sudul Basarabiei și în spațiul riveran al Mării Negre. „Viața lui Mihai Eminescu, consemnează scriitorul Vadim Bacinschi, în textul cu care se deschide cartea și s-a sfârșit așa cum știm azi că s-a sfârșit, nu din motivul că el ar fi fost nemaipomenit de genial și de neînțeles de contemporanii săi. Nu din motivul că a fost antisemit (sau neantisemit), xenofob (sau nexonofob), naționalist (sau ultranaționalist), monarhist, unionist, orientalist ș.a.m.d, cum a fost categorisit în epocă și după moartea sa”.

Bine, vom spune, dacă nu acesta a fost adevărul, atunci care este? Ne lămurește, cu argumente, imposibil de negat sau contrazis, răsturnând tot ce se considerase adevăr atâta amar de vreme, scriitorul Vadim Bacinschi. Iată ce crede și ne spune și nouă pentru a judeca dacă are sau nu are dreptate: „Ajuns la vârsta maturității omenești și creative (vârsta lui Hristos-33 de ani, în 1883), el (Eminescu) s-a pomenit sub tăvălugul unor mari interese politice, ce țineau nu numai de România, ci de întreg estul Europei. Pe atunci avea convingerile sale, bine constituite, ca jurnalist al ziarului „Timpul” și ca activist pe tărâm public-unul din liderii Societății „Carpații”. El a avut de ales, să se dea la o parte din calea acelui tăvălug și să scape cu zile. Aceasta însemna să renunțe la jurnalism, fapt cerut insistent de mentorul său, Titu Maiorescu și alți politicieni de vază ai vremii aceleia și să scrie doar poezii de dragoste. Se pare că, privind înlăuntrul sufletului său, n-a putut „să se dezică de ideea Daciei Mari”. Și să se mulțumească doar cu rolul de autor al „Luceafărului”. Așa că, a învins calitatea sa de sfântă fire vizionară, rămânând fidel idealurilor Daciei Mari și rolului său de lider (unul din liderii) Societății „Carpații”. Prin urmare, deși era conșient de ce se întâmpla, nu s-a retras din jurnalism și nici n-a început să scrie articole „moi”, pe placul celor care-i cereau aceasta: P.P. Carp și Titu Maiorescu. Astfel, după cum mărturisea într-o scrisoare, în redacția ziarului „Timpul”, Eminescu a continuat să tragă precum catârii „…greu la vale și greu la deal”, până n-a fost arestat și băgat la ospiciul „Caritas”, pe 28 iunie 1883. Incredibil, dar adevărat, după ce pusese totul la cale, legat de arestare, bănuind ce urmări aveau să aibă loc, Eminescu devenise un nume, nu doar în poezie, dar și în viața politică, cu câteva ore înainte de arestarea incomodului Eminescu, plecase precipitat într-o excursie în afara țării! Aproape sigur, alegerea făcută de Eminescu, în favoarea vieții publice, se datora faptului că o considera mai importantă decât creația literară.

Din nefericire, anii vieții lui Eminescu, de la cumpăna deceniilor opt și nouă, ale secolului XIX-lea, până la a fi izolat la „Caritas”, au coincis în timp cu evenimente istorice foarte grave, pe plan european și el, într-un fel anume, s-a trezit implicat în acele evenimente. Mai mult ca sigur că toate câte i s-au întâmplat după ziua de 28 iunie 1883, nu pot fi privite altfel decât în contextul politic european și abia apoi – în cadrul unor acțiuni întreprinse față de el de către anumite persoane. Prin faptul că acele persoane trebuiau să execute niște ordine ale unora din afara țării, arată că și ele erau ostatici ale evenimentelor. Sunt întru totul de acord cu autorul cărții că „această împrejurare, în niciun caz, nu disculpă comportamentul amoral al celor care, din motive personale, au acceptat, de fapt, să devină călăii lui Eminescu, precum ne vom da seamă din argumentele înfățișate de scriitorul Vadim Bacinschi, cuprinse în această deosebit de valoroasă carte.

Marile puteri europene au recunoscut la Congresul de la Berlin, suveranitatea României, în schimbul îndeplinirii de către ea a unor condiții. Bucureștiului i se cerea să acorde drepturi, evreilor din România. Conducerea de pe Dâmbovița nu stă pe gânduri: deja în octombrie este adoptat noul text al articolului 7, din Constituție, prin care evreilor li se dădea dreptul să fie naturalizați români, ca orice alți cetățeni străini, prin votul Camerei Deputaților și al Senatului. Abia după aceasta, în februarie 1880, toate puterile recunosc independența României. Spre sfârșitul anului 1880, ea devine regat. În acest context, România a trebuit să dea ascultare în toate acestora, adică să subordoneze lor politica sa, pe plan intern și extern. În octombrie 1883, la Viena este semnat un Tratat secret între Austro-Ungaria și România care, de fapt, demonstrează acea dorință. De pregătirea semnării documentului s-au preocupat nemijlocit jurnaliștii Titu Maiorescu și PP Carp, ultimul numit ministru (ambasador) la Viena. Intrarea României în blocul puterilor centrale, după parafarea Tratatului din 18 octombrie 1883, a avut semnificații deosebite. Ea a determinat pentru 30 de ani înainte orientarea politicii externe a Regatului României. Pe atunci la București, președinte al Consiliului de Miniștri, ministru de război, era Ion C. Brătianu, iar ministru al afacerilor externe Dimitrie A. Sturza. În vederea semnării Tratatului cu Austro-Ungaria au aderat mai apoi Germania și Italia, cum menționam mai sus, au lucrat masono jurnaliștii Titu Maiorescu și PP Carp – patronii lui M. Eminescu de la ziarul „Timpul”. Acest moment e de o mare importanță.

Ar trebui să se înțeleagă bine, de toată lumea: lucrurile au luat o întorsătură foarte serioasă după luna februarie 1880, când este recunoscută definitiv independența statului român. Regatul României nu mai este liber să decidă în toate ale sale, deși i se recunoscuse independența. La conducători formali (rege, prim ministru) deciziile veneau de mai sus și ei executau, cum a fost în ziua de 28 iunie 1883, când este desființată Societatea „Carpații”, au loc arestări și expulzări din țară ale membrilor acesteia. Oricine s-ar fi opus voinței marilor puteri- fie Eminescu, fie altcineva- avea să fie suprimat. Marile interese politice în estul Europei, de atunci au coincis, din păcate, cu interesele mai mici ale unor indivizi dornici de bani grei și de portofolii ministeriale în conducerea de la București. Ei s-au oferit „să aibă grijă de Mihai Eminescu, adică au devenit călăii lui, perfid coordonați de „Argus”, respectiv Titu Maiorescu. Tot lanțul de evenimente este deja cunoscut și grație cărții scriitorului Vadim Bacinschi, am aflat și cine au fost călăii, cu nume și prenume, cum tot se spune în emisiunile televiziunilor noastre.

P.S: „Dacă ne-am imagina un virtual proces judecătoresc asupra celor care l-au dus în mormânt pe scriitorul numărul unu, al literaturii române, cele patru puncte (compostarea lui T. Maiorescu în ziua de 28 iunie 1883, când Eminescu este prins și internat pentru prima dată la Caritas, modul în care Maiorescu folosea banii adunați pentru ajutorarea lui Eminescu, cele scrise de T. Maiorescu în prefața la ediția a 4-a a „Poeziilor” lui M. Eminescu, în decembrie 1889, amestecul lui T. Maiorescu în manuscrisele eminesciene), cele patru puncte ale învinuirii făptașilor. Primul în lista acestora ar sta, fără doar și poate, T. Maiorescu, omul care a știut mult mai mult în problema Eminescu, decât alți junimiști, cel care, și în timpul vieții poetului, și după moartea-i, a avut grijă să pună lucrurile la cale astfel, încît prematurul sfârșit a lui Eminescu să pară doar consecință a bolii și nu mai mult”.

(Din scrisoarea fiicei lui T. Maiorescu, Livia, la Iași, către mătușa sa, Emilia Humpel, 21 octombrie 1883 – aflăm cine e drapat sub numele de Argus, reprodusă, în cartea lui Vadim Bacinschi și oferită subsemnatului de scriitorul basarabeean, Nicolae Rusu, care și-a lansat o carte, în cadrul Cenaclului literar „Astralis”, la care am participat. Citez scrisoarea spre edificare: „Cînd ne apropiarăm de cupeu (traseul București Viena) păzitorul deschise fereastra. Eminescu întinse brațele afară, se puse la fereastră și făcîndu-și un „ochean” din degetul cel gros și din arătătorul ambelor mîini ce-l ținea la ochi și rîzînd foarte înveselit spuse lui Papa (lui T. Maiorescu): „Dr. Robert Mayer, marele moment o conspirație și acolo marea domnișoară”, apoi scuipă de câteva ori, începu să râdă și se așeză. Păzitorul ridică geamul și Eminescu continuă să vorbească, scuipă apoi de două ori în geam. În momentul plecării îl neliniști fluieratul și sunatul (trenul plecă din gară) și începu să strige „Argus”, nu se ridică însă de pe canapea”.

Notă: Argus-om cu privirea ageră, pătrunzătoare, om care păzește ceva cu mare grijă (din fr. Argus).

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

IOAN MORARU Ilustru savant – patriot, aproape necunoscut

De la început, trebuie să fac o mărturisire pentru cititorul ce va avea răbdarea, să …

CAZUL LUPU PICK – Adevăruri în suspensie

În dreptul numelui său, toate enciclopediile notează laconic: „născut la Iași, la 2 ianuarie 1886, …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

19 + nineteen =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: